Normă
Norme metodologice din 1 iulie 2004
de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 651 din 20 iulie 2004
Textul actului · 208 articole
100%
de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
Codul de procedură fiscală:
(1)Prezentul cod reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal.
(2)Prezentul cod se aplică şi pentru administrarea drepturilor vamale, precum şi pentru administrarea creanţelor provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel.
(3)Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat se înţelege ansamblul activităţilor desfăşurate de organele fiscale în legătură cu:
a)înregistrarea fiscală;
b)declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;
c)soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale.
(1)Administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute la art. 1, se îndeplineşte potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, ale Codului fiscal, precum şi ale altor reglementări date în aplicarea acestora.
(2)Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.
(3)Unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă.
(1)Prezentul cod se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia.
(2)Orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.
Comisia fiscală centrală constituită potrivit art. 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal are responsabilităţi de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a prezentului cod.
Organul fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislaţiei fiscale pe teritoriul României, urmărind stabilirea corectă a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.
Norme metodologice:
5.1.În scopul aplicării unitare a prevederilor legislaţiei fiscale, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor pot elabora ghiduri practice pentru îndrumarea funcţionarilor din domeniul fiscal.
Codul de procedură fiscală:
Organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale şi să adopte soluţia admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.
Norme metodologice:
6.1.În aprecierea unei situaţii fiscale asupra căreia urmează a lua o decizie, organul fiscal va determina stările de fapt relevante din punct de vedere fiscal prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege.
Codul de procedură fiscală:
(1)Organul fiscal înştiinţează contribuabilul asupra drepturilor şi obligaţiilor ce îi revin în desfăşurarea procedurii potrivit legii fiscale.
(2)Organul fiscal este îndreptăţit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obţină şi să utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului. În analiza efectuată organul fiscal va identifica şi va avea în vedere toate circumstanţele edificatoare ale fiecărui caz.
(3)Organul fiscal are obligaţia să examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum şi să îndrume contribuabilii pentru depunerea declaraţiilor şi a altor documente, pentru corectarea declaraţiilor sau a documentelor, ori de câte ori este cazul.
(4)Organul fiscal decide asupra felului şi volumului examinărilor, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte şi de limitele prevăzute de lege.
(5)Organul fiscal îndrumă contribuabilul în aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale. Îndrumarea se face fie ca urmare a solicitării contribuabililor, fie din iniţiativa organului fiscal.
Norme metodologice:
7.1.Înştiinţarea contribuabililor asupra drepturilor şi obligaţiilor în cadrul procedurii în desfăşurare se face verbal sau în scris. Dacă informarea se face verbal, organul fiscal va întocmi o notă în care va consemna îndeplinirea obligaţiei şi orice alte detalii legate de aceasta pe care le consideră relevante. Nota se va ataşa la dosarul cazului.
7.2.Îndrumarea ca urmare a solicitării contribuabililor se face de către organul fiscal prin asistenţă directă la sediul acestuia, precum şi prin corespondenţă scrisă, e-mail, telefon şi altele asemenea.
7.3.Îndrumarea contribuabililor din iniţiativa organului fiscal se face prin furnizarea de servicii menite să le faciliteze acestora îndeplinirea obligaţiilor fiscale, precum şi prin acţiuni de educare în domeniul fiscal. Această îndrumare se poate realiza atât la nivel central, cât şi la nivel local, prin orice instrument aflat la dispoziţia organului fiscal, cum ar fi: transmiterea formularelor de declaraţii, furnizarea de programe informatice pentru completarea acestora, elaborarea şi distribuirea de materiale publicitare (ghiduri, broşuri, pliante, afişe şi altele asemenea), difuzarea în presa scrisă de articole, comunicate şi materiale de presă, întâlniri de lucru cu grupuri de contribuabili, furnizarea de informaţii în cadrul emisiunilor informative ale posturilor de radio şi televiziune, introducerea în programele de învăţământ a unor lecţii cu subiect de fiscalitate şi altele asemenea.
Codul de procedură fiscală:
(1)Limba oficială în administraţia fiscală este limba română.
(2)Dacă la organele fiscale se depun petiţii, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbă străină, organele fiscale vor solicita ca acestea să fie însoţite de traduceri în limba română certificate de traducători autorizaţi.
(3)Dispoziţiile legale cu privire la folosirea limbii minorităţilor naţionale se aplică în mod corespunzător.
Norme metodologice:
8.1.Potrivit dispoziţiilor Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor organele fiscale vor aplica prevederile legale privind dreptul cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale de a se adresa oral sau în scris şi în limba maternă, precum şi comunicarea către aceştia a răspunsurilor atât în limba română, cât şi în limba maternă. Actele administrative fiscale emise în astfel de situaţii se întocmesc în mod obligatoriu în limba română.
8.2.Organele fiscale competente teritorial sunt obligate să asigure condiţiile pentru folosirea limbii materne în toate situaţiile prevăzute de lege, potrivit pct. 8.1.
Codul de procedură fiscală:
(1)Înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei.
(2)Organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când:
a)întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea obligaţiilor contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege;
b)situaţia de fapt prezentată urmează să se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanţelor fiscale;
c)se acceptă informaţiile prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declaraţie sau într-o cerere;
d)urmează să se ia măsuri de executare silită.
(1)Contribuabilul este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realităţii, şi prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute.
(2)Contribuabilul este obligat să întreprindă măsurile în vederea procurării mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilităţilor juridice şi efective ce îi stau la dispoziţie.
(1)Funcţionarii publici din cadrul organului fiscal, inclusiv persoanele care nu mai deţin această calitate, sunt obligaţi, în condiţiile legii, să păstreze secretul asupra informaţiilor pe care le deţin ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu.
(2)Informaţiile referitoare la impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat pot fi transmise numai:
a)autorităţilor publice, în scopul îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege;
b)autorităţilor fiscale ale altor ţări, în condiţii de reciprocitate în baza unor convenţii;
c)autorităţilor judiciare competente, potrivit legii;
d)în alte cazuri prevăzute de lege.
(3)Autoritatea care primeşte informaţii fiscale este obligată să păstreze secretul asupra informaţiilor primite.
(4)Este permisă transmiterea de informaţii cu caracter fiscal în alte situaţii decât cele prevăzute la alin. (2), în condiţiile în care se asigură că din acestea nu reiese identitatea vreunei persoane fizice sau juridice.
(5)Nerespectarea obligaţiei de păstrare a secretului fiscal atrage răspunderea potrivit legii.
Norme metodologice:
11.1.În categoria informaţiilor de natura celor considerate a fi secret fiscal intră datele referitoare la identitatea contribuabililor, natura şi cuantumul obligaţiilor fiscale, natura, sursa şi suma veniturilor debitorului, plăţi, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net sau orice fel de informaţii obţinute din declaraţii ori documente prezentate de către contribuabili sau orice alte informaţii cunoscute de organul fiscal ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu.
Codul de procedură fiscală:
Relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă, în scopul realizării cerinţelor legii.
Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voinţa legiuitorului aşa cum este exprimată în lege.
Veniturile, alte beneficii şi valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale indiferent dacă sunt obţinute din activităţi ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii legale.
(1)În cazul în care, eludându-se scopul legii fiscale, obligaţia fiscală nu a fost stabilită ori nu a fost raportată la baza de impunere reală, obligaţia datorată şi, respectiv, creanţa fiscală corelativă sunt cele legal determinate.
(2)Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aplicabile prevederile art. 23.
Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităţilor prevăzute pentru stabilirea, exercitarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor părţilor din raportul de drept material fiscal.
(1)Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport.
(2)Contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, în condiţiile legii.
(3)Statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale teritoriale.
(4)Unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuţiilor delegate de către autorităţile respective.
(5)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, unităţile sale teritoriale, precum şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.
(1)În relaţiile cu organul fiscal contribuabilul poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Conţinutul şi limitele reprezentării sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, după caz.
(2)Împuternicitul este obligat să înregistreze la organul fiscal actul de împuternicire, în formă autentică şi în condiţiile prevăzute de lege. Revocarea împuternicirii operează faţă de organul fiscal de la data înregistrării actului de revocare.
(3)În cazul reprezentării contribuabililor în relaţiile cu organele fiscale prin avocat, forma şi conţinutul împuternicirii sunt cele prevăzute de dispoziţiile legale privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
(4)Contribuabilul fără domiciliu fiscal în România, care are obligaţia de a depune declaraţii la organele fiscale, trebuie să desemneze un împuternicit, cu domiciliul fiscal în România, care să îndeplinească obligaţiile acestuia faţă de organul fiscal.
(5)Prevederile prezentului articol sunt aplicabile şi reprezentanţilor fiscali desemnaţi potrivit Codului fiscal, dacă legea nu prevede altfel.
Norme metodologice:
18.1.Desemnarea reprezentantului fiscal de către persoanele impozabile stabilite în străinătate, care realizează operaţiuni supuse taxei pe valoarea adăugată pe teritoriul României, se face potrivit art. 151 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal.
Codul de procedură fiscală:
(1)Dacă nu există un împuternicit potrivit art. 18, organul fiscal, în condiţiile legii, va solicita instanţei judecătoreşti competente numirea unui curator fiscal pentru contribuabilul absent, al cărui domiciliu fiscal este necunoscut ori care, din cauza bolii, unei infirmităţi, bătrâneţii sau unui handicap de orice fel, nu poate să îşi exercite şi să îşi îndeplinească personal drepturile şi obligaţiile ce îi revin potrivit legii.
(2)Pentru activitatea sa curatorul fiscal va fi remunerat potrivit hotărârii judecătoreşti, toate cheltuielile legate de această reprezentare fiind suportate de cel reprezentat.
(1)Reprezentanţii legali ai persoanelor fizice şi juridice, precum şi ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligaţi să îndeplinească obligaţiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele şi din averea acestora.
(2)În cazul în care, din orice motiv, obligaţiile fiscale ale asocierilor fără personalitate juridică nu sunt achitate potrivit alin. (1), asociaţii răspund solidar pentru îndeplinirea acestora.
(1)Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
(2)Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conţinutul, cât şi cuantumul creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:
a)dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanţe fiscale principale;
b)dreptul la perceperea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, în condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii.
(3)În cazurile prevăzute de lege, organul fiscal este îndreptăţit să solicite stingerea obligaţiei fiscale de către cel îndatorat să execute acea obligaţie în locul debitorului.
(4)În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Prin obligaţii fiscale, în sensul prezentului cod, se înţelege:
a)obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
b)obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
c)obligaţia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
d)obligaţia de a plăti dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată accesorii;
e)obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă;
f)orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.
(1)Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.
(2)Potrivit alin. (1) se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată.
Creanţele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie şi prin alte modalităţi prevăzute de lege.
(1)În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanţă fiscală prevăzute la art. 21, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligaţia corelativă de plată a acestor drepturi.
(2)În cazul în care obligaţia de plată nu a fost îndeplinită de debitor, debitori devin, în condiţiile legii, următorii:
a)moştenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor;
b)cel care preia, în tot sau în parte, drepturile şi obligaţiile debitorului supus divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare, după caz;
c)persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;
d)persoana care îşi asumă obligaţia de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei de plată;
e)alte persoane, în condiţiile legii.
(1)Plătitor al obligaţiei fiscale este debitorul sau persoana care, în numele debitorului, conform legii, are obligaţia de a plăti sau de a reţine şi de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte sume datorate bugetului general consolidat.
(2)Pentru persoanele juridice cu sediul în România, care au sedii secundare, plătitor de obligaţii fiscale este persoana juridică, cu excepţia impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului se face, potrivit legii, de către sediile secundare ale persoanei juridice.
(1)Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
a)persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, dobândesc în orice mod active de la debitorii care îşi provoacă astfel insolvabilitatea;
b)administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu reacredinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia.
(2)Răspunderea asociaţilor şi acţionarilor la societăţile comerciale debitoare se stabileşte potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(1)Răspunderea persoanelor prevăzute la art. 27 se va stabili potrivit dispoziţiilor prezentului articol.
(2)În scopul prevăzut la alin. (1) organul fiscal va întocmi o decizie în care vor fi arătate motivele de fapt şi de drept pentru care este angajată răspunderea persoanei în cauză. Decizia se va supune spre aprobare conducerii organului fiscal.
(3)Decizia aprobată potrivit alin. (2) constituie titlu de creanţă privind obligaţia la plată a persoanei răspunzătoare potrivit art. 27 şi va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (2), şi următoarele:
a)codul de identificare fiscală a persoanei răspunzătoare, obligată la plata obligaţiei debitorului principal, precum şi orice alte date de identificare;
b)numele şi prenumele sau denumirea debitorului principal; codul de identificare fiscală; domiciliul sau sediul acestuia, precum şi orice alte date de identificare;
c)cuantumul şi natura sumelor datorate;
d)termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligaţia debitorului principal;
e)temeiul legal şi motivele în fapt ale angajării răspunderii.
(4)Răspunderea va fi stabilită atât pentru obligaţia fiscală principală, cât şi pentru accesoriile acesteia.
(5)Titlul de creanţă prevăzut la alin. (3) va fi comunicat persoanei obligate la plată, menţionându-se că aceasta urmează să facă plata în termenul stabilit.
(6)Titlul de creanţă comunicat potrivit alin. (5) poate fi atacat în condiţiile legii.
(1)Drepturile şi obligaţiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului în condiţiile dreptului comun.
(2)Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul obligaţiei de plată a sumelor ce reprezintă amenzi aplicate, potrivit legii, debitorului persoană fizică.
(1)Creanţele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor, precum şi sumele afectate garantării executării unei obligaţii fiscale pot fi cesionate numai după stabilirea lor potrivit legii.
(2)Cesiunea produce efecte faţă de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a fost notificată.
(3)Desfiinţarea cesiunii sau constatarea nulităţii acesteia ulterior stingerii obligaţiei fiscale nu este opozabilă organului fiscal.
Norme metodologice:
30.1.Cesiunea de creanţă trebuie să îndeplinească cerinţele de validitate din dreptul comun. Plăţile efectuate între organul fiscal şi contribuabilul cedent până la notificarea cesiunii sunt valabile.
30.2.Din momentul notificării cesiunii, creanţa fiscală se transferă către cesionar cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului, inclusiv accesoriile acesteia, în condiţiile legii. Cesionarul devine creditor pentru valoarea creanţei înscrisă în actul de cesiune, indiferent de preţul pe care l-a plătit şi chiar dacă cesiunea s-a făcut cu titlu gratuit.
30.3.În cazul în care organul fiscal constată că aceeaşi creanţă fiscală a fost cesionată mai multor cesionari, cesionarul care a notificat primul organul fiscal va deveni creditor al creanţei cesionate.
Codul de procedură fiscală:
(1)În cazul creanţelor fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin domiciliu fiscal se înţelege:
a)pentru persoanele fizice, adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu;
b)pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă şi conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat;
c)pentru asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, adresa persoanei care reprezintă asocierea sau entitatea, iar în lipsa unei asemenea persoane, adresa domiciliului fiscal al oricăruia dintre asociaţi.
(2)Prin adresa unde locuiesc efectiv, în sensul alin. (1) lit. a), se înţelege adresa locuinţei pe care o persoană o foloseşte în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de scurtă durată nefiind luate în considerare. Dacă şederea are un scop exclusiv de vizită, concediu, tratament sau alte scopuri particulare asemănătoare şi nu depăşeşte perioada unui an, nu se consideră adresa unde locuiesc efectiv.
(3)În situaţia în care domiciliul fiscal nu se poate stabili potrivit alin. (1) lit. b) şi c), domiciliul fiscal este locul în care se află majoritatea activelor.
(4)În cazul celorlalte creanţe fiscale ale bugetului general consolidat, prin domiciliu fiscal se înţelege domiciliul reglementat potrivit dreptului comun sau sediul social înregistrat potrivit legii.
Norme metodologice:
31.1.Domiciliul fiscal se înregistrează la organul fiscal în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social.
31.2.Înregistrarea domiciliului fiscal, pentru persoanele fizice, se face prin depunerea unei cereri de înregistrare a domiciliului fiscal, însoţită, după caz, de următoarele documente:
a)copie de pe actul care face dovada titlului în temeiul căruia, potrivit legii, persoana deţine spaţiul destinat domiciliului fiscal (calitatea de proprietar, chiriaş, uzufructuar şi altele asemenea);
b)copie de pe actul de identitate în care a fost înscrisă, potrivit legii speciale, menţiunea de stabilire a domiciliului şi a reşedinţei la care se solicită înregistrarea domiciliului fiscal.
31.3.În cazul persoanelor juridice, cererea de înregistrare a domiciliului fiscal va fi însoţită de copii de pe actele care fac dovada deţinerii legale a spaţiului pentru domiciliul fiscal.
31.4.Copiile de pe documente vor fi certificate pe fiecare pagină de organul fiscal competent, pentru conformitate cu originalul.
31.5.Cererea se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială urmează a se stabili domiciliul fiscal.
31.6.La primirea cererii, aceasta va fi transmisă de îndată de către organul fiscal prevăzut la pct. 31.5 către organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul a avut ultimul domiciliu fiscal, în vederea întocmirii formalităţilor de transfer al dosarului fiscal.
31.7.Dosarul fiscal se transmite în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii şi va fi însoţit de certificatul de atestare fiscală, precum şi de fişa de evidenţă pe plătitor.
31.8.La primirea dosarului fiscal, organul fiscal în a cărui rază teritorială se află noul domiciliu fiscal va emite de îndată decizia de înregistrare a noului domiciliu fiscal, care se va comunică contribuabilului potrivit art. 43 din Codul de procedură fiscală.
31.9.Înregistrarea în registrul contribuabililor de la noul organ fiscal, precum şi scoaterea din registrul contribuabililor de la vechiul organ fiscal se operează cu data comunicării deciziei prevăzute la pct. 31.8. Până la data la care s-au operat modificările în registrul contribuabililor, competenţa pentru soluţionarea oricărei probleme privind administrarea revine organului fiscal de la vechiul domiciliu fiscal.
Codul de procedură fiscală:
(1)Organele fiscale au competenţă generală privind administrarea creanţelor fiscale, exercitarea controlului şi emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală.
(2)În cazul impozitului pe venit, prin hotărâre a Guvernului se poate stabili altă competenţă specială de administrare.
(3)Impozitele, taxele şi alte sume care se datorează, potrivit legii, în vamă sunt administrate de către organele vamale.
Norme metodologice:
32.1.Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi unităţile sale teritoriale au competenţă generală în ceea ce priveşte administrarea, exercitarea controlului şi emiterea normelor de aplicare cu privire la creanţele fiscale ce se cuvin bugetului general consolidat, care, potrivit legii, sunt date în competenţa lor de administrare. În scopul administrării unitare a acestor creanţe, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite instrucţiuni în condiţiile legii.
32.2.Unităţile administrativ-teritoriale au competenţă generală în ceea ce priveşte administrarea creanţelor fiscale care, potrivit legii, sunt date în competenţa lor de administrare.
Codul de procedură fiscală:
(1)Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, competenţa revine acelui organ fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor şi contribuţiilor realizate prin stopaj la sursă, în condiţiile legii.
(2)În cazul contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României printr-un sediu permanent, competenţa revine organului fiscal pe al cărui teritoriu se realizează, în întregime sau cu preponderenţă, cifra de afaceri.
(3)Competenţa de administrare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, datorate de marii contribuabili, poate fi stabilită în sarcina altor organe fiscale, prin ordin al ministrului finanţelor publice.
În cazul în care contribuabilul are, potrivit legii, obligaţii de plată la sedii secundare, competenţa teritorială pentru administrarea acestora revine organului fiscal în a cărui rază teritorială acestea se află situate.
Norme metodologice:
34.1.În cazul în care prin lege se stabilesc în sarcina contribuabililor obligaţii de plată la sedii secundare, inclusiv pentru obligaţiile conexe acestora, cum ar fi obligaţii de declarare, obligaţii de depunere de documente, cereri, fişe fiscale, precum şi orice alte obligaţii prevăzute de lege, competenţa teritorială pentru administrarea acestor obligaţii aparţine organului fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul secundar.
34.2.Pentru impozitul pe venitul din salarii, datorat de sediul secundar, înregistrat ca plătitor al obligaţiei fiscale la alt organ fiscal teritorial decât al contribuabilului persoană juridică, plătitor este sediul secundar. Plata se face în acest caz la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului în a cărei rază se află sediul secundar, documentele de plată cuprinzând obligatoriu şi următoarele informaţii:
a)codul de identificare fiscală şi denumirea persoanei juridice;
b)codul de identificare fiscală al sediului secundar.
Codul de procedură fiscală:
Compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.
(1)În situaţia în care contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competenţa teritorială revine organului fiscal în raza căruia se face constatarea actului sau faptului supus dispoziţiilor legale fiscale.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi pentru luarea de urgenţă a măsurilor legale ce se impun în cazurile de dispariţie a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum şi în caz de executare silită.
Norme metodologice:
36.1.Persoanele care nu au domiciliul fiscal pe teritoriul României îşi îndeplinesc obligaţiile fiscale la organul fiscal în a cărui rază teritorială se obţin veniturile, alte beneficii sau valori patrimoniale care, potrivit legii, constituie baza de impunere. În cazul contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României printr-un sediu permanent, competenţa revine organului fiscal în a cărui rază teritorială se realizează, în întregime sau cu preponderenţă, cifra de afaceri.
36.2.În cazul în care există pericol de dispariţie a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum şi în caz de executare silită, pentru luarea de urgenţă a măsurilor legale ce se impun, competent este organul fiscal în a cărui rază teritorială se face constatarea actului sau faptului supus dispoziţiilor legale fiscale ori în raza căruia se află bunurile supuse executării silite. În acest caz organul fiscal care a luat măsura legală are obligaţia de a face demersurile necesare pentru identificarea domiciliului fiscal al contribuabilului şi de a transmite actul prin care s-au dispus măsurile legale organului fiscal de la domiciliul fiscal al contribuabilului.
Codul de procedură fiscală:
(1)Există conflict de competenţă când două sau mai multe organe fiscale se declară deopotrivă competente sau necompetente. În acest caz organul fiscal care s-a învestit primul sau care s-a declarat ultimul necompetent va continua procedura în derulare şi va solicita organului ierarhic superior comun să hotărască asupra conflictului.
(2)În situaţia în care organele fiscale între care apare conflictul de competenţă nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun, conflictul de competenţă ivit se soluţionează de către Comisia fiscală centrală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
(3)În cazul bugetelor locale, Comisia fiscală centrală se completează cu câte un reprezentant al Asociaţiei Comunelor din România, Asociaţiei Oraşelor din România, Asociaţiei Municipiilor din România, Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, precum şi al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Norme metodologice:
37.1.Conflictul ivit între două administraţii ale finanţelor publice din raza teritorială a aceluiaşi judeţ se soluţionează de către direcţia generală a finanţelor publice căreia acestea îi sunt subordonate.
37.2.Conflictul ivit între două administraţii ale finanţelor publice din judeţe diferite sau dintre o administraţie a finanţelor publice şi o direcţie a finanţelor publice ori dintre două direcţii ale finanţelor publice se soluţionează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
37.3.Conflictul ivit între organe fiscale care nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun se soluţionează de către Comisia fiscală centrală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
37.4.Conflictul ivit între două organe vamale se soluţionează de către Autoritatea Naţională a Vămilor.
37.5.Organul competent să soluţioneze conflictul de competenţă va hotărî de îndată asupra conflictului şi va comunică decizia organelor fiscale aflate în conflict.
Codul de procedură fiscală:
Cu acordul organului fiscal care, conform prevederilor prezentului cod, deţine competenţa teritorială, precum şi al contribuabilului în cauză, un alt organ fiscal poate prelua activitatea de administrare a acestuia.
Funcţionarul public din cadrul organului fiscal implicat într-o procedură de administrare se află în conflict de interese, dacă:
a)în cadrul procedurii respective acesta este contribuabil, este soţ/soţie al/a contribuabilului, este rudă până la gradul al 3-lea inclusiv a contribuabilului, este reprezentant sau împuternicit al contribuabilului;
b)în cadrul procedurii respective poate dobândi un avantaj ori poate suporta un dezavantaj direct;
c)există un conflict între el, soţul/soţia, rudele sale până la gradul al 3-lea inclusiv şi una dintre părţi sau soţul/soţia, rudele părţii până la gradul al 3-lea inclusiv;
d)în alte cazuri prevăzute de lege.
(1)Funcţionarul public care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 39 este obligat să înştiinţeze conducătorul organului fiscal şi să se abţină de la îndeplinirea procedurii.
(2)În cazul în care conflictul de interese se referă la conducătorul organului fiscal, acesta este obligat să înştiinţeze organul ierarhic superior.
(3)Abţinerea se propune de funcţionarul public şi se decide de îndată de conducătorul organului fiscal sau de organul ierarhic superior.
(4)Contribuabilul implicat în procedura în derulare poate solicita recuzarea funcţionarului public aflat în conflict de interese.
(5)Recuzarea funcţionarului public se decide de îndată de către conducătorul organului fiscal sau de organul fiscal ierarhic superior. Decizia prin care se respinge cererea de recuzare poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă. Cererea de recuzare nu suspendă procedura de administrare în derulare.
În înţelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.
(1)Actul administrativ fiscal se emite numai în formă scrisă.
(2)Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:
a)denumirea organului fiscal emitent;
b)data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;
c)datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;
d)obiectul actului administrativ fiscal;
e)motivele de fapt;
f)temeiul de drept;
g)numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h)ştampila organului fiscal emitent;
i)posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia;
j)menţiuni privind audierea contribuabilului.
(3)Actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) prin intermediul mijloacelor informatice este valabil şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în materie.
(4)Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în condiţiile alin. (3).
(1)Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat.
(2)Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:
a)prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;
b)prin persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
c)prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.
(3)În cazul în care se constată lipsa contribuabilului sau a oricărei persoane îndreptăţite să primească actul administrativ fiscal de la domiciliul fiscal al acestuia sau refuzul de a primi actul administrativ fiscal, comunicarea se face prin publicarea unui anunţ într-un cotidian naţional de largă circulaţie şi/sau într-un cotidian local ori în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în care se menţionează că a fost emis actul pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se consideră comunicat în a cincea zi de la data publicării anunţului.
(4)Dispoziţiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Norme metodologice:
43.1.Dispoziţiile art. 90, 91 şi 92 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepţia dispoziţiilor privind comunicarea prin afişare.
Codul de procedură fiscală:
Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
Norme metodologice:
44.1.Organul fiscal nu poate pretinde executarea obligaţiei stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii.
Codul de procedură fiscală:
Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepţia prevăzută la art. 42 alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu.
Actul administrativ fiscal poate fi modificat sau desfiinţat în condiţiile prezentului cod.
Norme metodologice:
46.1.Actele administrative fiscale se modifică sau se desfiinţează în situaţii cum sunt:
a)îndreptarea erorilor materiale potrivit art. 47 din Codul de procedură fiscală;
b)constatarea nulităţii actului administrativ fiscal potrivit art. 45 din Codul de procedură fiscală;
c)dovedirea titularului dreptului de proprietate potrivit art. 64 din Codul de procedură fiscală;
d)desfiinţarea sau modificarea deciziei de impunere sub rezerva verificării ulterioare potrivit art. 87 alin. (2) din Codul de procedură fiscală;
e)anularea sau îndreptarea actului de executare ori a titlului executoriu contestat, ca urmare a soluţionării de către instanţa judecătorească a contestaţiei la executarea silită, potrivit art. 170 din Codul de procedură fiscală;
f)desfiinţarea, potrivit art. 185 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, totală sau parţială, a actului administrativ atacat, ca urmare a soluţionării de către organul fiscal competent a contestaţiei formulate.
Codul de procedură fiscală:
Organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului. Actul administrativ corectat se va comunică contribuabilului, potrivit legii.
Norme metodologice:
47.1.Erorile materiale reprezintă greşelile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor din raportul juridic fiscal sau cele de calcul ori altele asemenea. Aceste erori nu pot privi fondul actului, respectiv existenţa sau inexistenţa obligaţiilor fiscale stabilite prin actul administrativ fiscal.
47.2.Dacă îndreptarea erorii materiale se face prin adăugări sau ştersături operate în cuprinsul actului administrativ fiscal, acestea vor fi semnate şi ştampilate de organul fiscal, în caz contrar nefiind luate în considerare. Îndreptarea erorii materiale va fi operată pe toate exemplarele originale ale actului administrativ fiscal.
47.3.După efectuarea îndreptării erorii materiale, organul fiscal are obligaţia de a comunică contribuabilului sau oricărei alte persoane interesate, de îndată, operaţiunea efectuată.
47.4.În cazul în care îndreptarea erorii materiale nu se poate efectua direct pe actul administrativ fiscal, se emite un nou act administrativ fiscal care, de asemenea, va fi comunicat contribuabilului.
Codul de procedură fiscală:
(1)Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile legii, administrează mijloace de probă, putând proceda la:
a)solicitarea informaţiilor, de orice fel, din partea contribuabililor şi a altor persoane;
b)solicitarea de expertize;
c)folosirea înscrisurilor;
d)efectuarea de cercetări la faţa locului.
(2)Probele administrate vor fi coroborate şi apreciate ţinându-se seama de forţa lor doveditoare recunoscută de lege.
Organul fiscal poate solicita prezenţa contribuabilului la sediul său pentru a da informaţii şi lămuriri necesare stabilirii situaţiei sale fiscale reale. O dată cu această solicitare, când este cazul, organul fiscal va indica şi documentele pe care contribuabilul este obligat să le prezinte.
Norme metodologice:
49.1.Ori de câte ori consideră necesar, organul fiscal va solicita prezenţa contribuabilului la sediul său pentru a da informaţii şi lămuriri necesare stabilirii situaţiei fiscale a acestuia. Când este cazul, solicitarea va fi făcută în scris.
49.2.În cazul în care solicitarea se face în scris, aceasta va cuprinde în mod obligatoriu:
a)data, ora şi locul la care contribuabilul este obligat să se prezinte;
b)baza legală a solicitării;
c)scopul solicitării;
d)documentele pe care contribuabilul este obligat să le prezinte.
Codul de procedură fiscală:
Dacă într-o procedură fiscală se constată fapte care prezintă importanţă pentru alte raporturi juridice fiscale, organele fiscale îşi vor comunică reciproc informaţiile deţinute.
(1)Contribuabilul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligaţia de a furniza organului fiscal informaţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. Organul fiscal poate solicita informaţii şi altor persoane numai atunci când starea de fapt fiscală nu a fost clarificată de către contribuabil. Informaţiile furnizate de alte persoane vor fi luate în considerare numai în măsura în care sunt confirmate şi de alte mijloace de probă.
(2)Cererea de furnizare a informaţiilor se formulează în scris şi va specifică natura informaţiilor solicitate pentru determinarea stării de fapt fiscale şi documentele care susţin informaţiile furnizate.
(3)Declaraţia persoanelor obligate potrivit alin. (1) să furnizeze informaţii va fi, după caz, prezentată sau consemnată în scris.
(4)În situaţia în care persoana obligată să furnizeze informaţia în scris este, din motive independente de voinţa sa, în imposibilitatea de a scrie, organul fiscal întocmeşte un proces-verbal.
(1)Băncile sunt obligate să comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică ce deschid ori închid conturi, forma juridică pe care aceştia o au şi domiciliul sau sediul acestora. Această comunicare se va face în prima jumătate a fiecărei luni, cu referire la conturile deschise sau închise în luna anterioară. Comunicarea va fi adresată Ministerului Finanţelor Publice.
(2)Ministerul Finanţelor Publice împreună cu Banca Naţională a României vor elabora proceduri privind transmiterea informaţiilor prevăzute la alin. (1).
(3)Ministerul Finanţelor Publice, la cererea autorităţilor administraţiei publice locale, va transmite acestora informaţiile deţinute în baza alin. (1).
(1)Ori de câte ori consideră necesar, organul fiscal are dreptul să apeleze la serviciile unui expert pentru întocmirea unei expertize. Organul fiscal este obligat să comunice contribuabilului numele expertului.
(2)Contribuabilul poate să numească un expert pe cheltuiala proprie.
(3)Experţii au obligaţia să păstreze secretul fiscal asupra datelor şi informaţiilor pe care le dobândesc.
(4)Expertiza se întocmeşte în scris.
(5)Onorariile stabilite pentru expertizele prevăzute de prezentul articol vor fi plătite de la bugetele organelor fiscale care au apelat la serviciile expertului, după caz.
Norme metodologice:
53.1.Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, organul fiscal consideră necesară consultarea unor experţi, poate numi unul sau mai mulţi experţi, stabilind obiectivele asupra cărora aceştia trebuie să se pronunţe.
53.2.Dispoziţiile art. 201 alin. 3 teza I din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător.
53.3.Experţii vor fi numiţi prin decizie de către organul fiscal. Costul expertizei se suportă din bugetul organului fiscal care a dispus expertiza. Dacă organul fiscal nu este lămurit prin expertiza efectuată, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză.
Codul de procedură fiscală:
(1)În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul are obligaţia să pună la dispoziţia organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. Organul fiscal are dreptul de a solicita şi altor persoane înscrisuri, dacă starea de fapt fiscală nu a fost clarificată pe baza înscrisurilor puse la dispoziţie de către contribuabil.
(2)Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte.
(3)Organul fiscal are dreptul să reţină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, documente, acte, înscrisuri, registre şi documente financiar-contabile sau orice element material care face dovada stabilirii, înregistrării şi achitării obligaţiilor fiscale de către contribuabili, pe o perioadă de maximum 30 de zile. În cazuri excepţionale, cu aprobarea conducătorului organului fiscal, perioada de reţinere poate fi prelungită cu maximum 90 de zile.
Norme metodologice:
54.1.Dovada reţinerii documentelor prevăzute la art. 54 alin. (3) din Codul de procedură fiscală o constituie actul întocmit de organul fiscal, în care sunt specificate toate elementele necesare individualizării probei sau dovezii respective, precum şi menţiunea că aceasta a fost reţinută, potrivit dispoziţiilor legale, de către organul fiscal. Actul se întocmeşte în două exemplare şi va fi semnat de organul fiscal şi de contribuabil, un exemplar comunicându-se contribuabilului.
54.2.În cazul în care pentru stabilirea stării de fapt fiscale contribuabilul pune la dispoziţia organului fiscal înscrisuri sau alte documente, în original, acestea vor fi înapoiate contribuabilului, păstrându-se în copie la dosarul fiscal numai înscrisuri relevante din punct de vedere fiscal.
Codul de procedură fiscală:
(1)În condiţiile legii, organul fiscal poate efectua o cercetare la faţa locului, întocmind în acest sens proces-verbal.
(2)Contribuabilii au obligaţia să permită funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la faţa locului, precum şi experţilor folosiţi pentru această acţiune intrarea acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal.
(3)Deţinătorii terenurilor ori incintelor respective vor fi înştiinţaţi în timp util despre cercetare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 94 alin. (1) lit. b). Persoanele fizice vor fi informate asupra dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau reşedinţă.
(4)În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reşedinţa persoanei fizice se face cu autorizarea instanţei judecătoreşti competente, dispoziţiile privind ordonanţa preşedinţială din Codul de procedură civilă fiind aplicabile.
(5)La cererea organului fiscal, organele de poliţie, jandarmerie ori alţi agenţi ai forţei publice sunt obligaţi să îi acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.
Norme metodologice:
55.1.Despre efectuarea cercetării la faţa locului se va încheia un proces-verbal care va cuprinde:
a)data şi locul unde este încheiat;
b)numele, prenumele şi calitatea funcţionarului împuternicit, precum şi denumirea organului fiscal din care face parte acesta;
c)temeiul legal în baza căruia s-a efectuat cercetarea la faţa locului;
d)constatările efectuate la faţa locului;
e)susţinerile contribuabilului, ale experţilor sau ale altor persoane care au participat la efectuarea cercetării;
f)semnătura funcţionarului şi a persoanelor prevăzute la lit. e). În caz de refuz al semnării de către persoanele prevăzute la lit. e), se va face menţiune despre aceasta în procesul-verbal;
g)alte menţiuni considerate relevante.
Codul de procedură fiscală:
(1)Soţul/soţia şi rudele contribuabilului până la gradul al 3-lea inclusiv pot refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize, precum şi prezentarea unor înscrisuri.
(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) vor fi înştiinţate asupra acestui drept.
(1)Pot refuza să furnizeze informaţii cu privire la datele de care au luat cunoştinţă în exercitarea activităţii lor preoţii, avocaţii, notarii publici, consultanţii fiscali, executorii judecătoreşti, auditorii, experţii contabili, medicii şi psihoterapeuţii.
(2)Sunt asimilate persoanelor prevăzute la alin. (1) asistenţii, precum şi persoanele care participă la activitatea profesională a acestora.
(3)Persoanele prevăzute la alin. (1), cu excepţia preoţilor, pot furniza informaţii, cu acordul persoanei despre care au fost solicitate informaţiile.Secţiunea a 5-a Colaborarea între autorităţile publice
Autorităţile publice, instituţiile publice şi de interes public, centrale şi locale, precum şi serviciile descentralizate ale autorităţilor publice centrale vor furniza informaţii şi acte organelor fiscale, la cererea acestora.
(1)Autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public sunt obligate să colaboreze în realizarea scopului prezentului cod.
(2)Nu constituie activitate de colaborare acţiunile întreprinse de autorităţile prevăzute la alin. (1), în conformitate cu atribuţiile ce le revin potrivit legii.
(3)Organul fiscal care solicită colaborarea răspunde pentru legalitatea solicitării, iar autoritatea solicitată răspunde pentru datele furnizate.
(1)Colaborarea dintre autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public se realizează în limita atribuţiilor ce le revin potrivit legii.
(2)Dacă autoritatea publică, instituţia publică sau de interes public solicitată refuză colaborarea, autoritatea publică superioară ambelor organe va decide. Dacă o asemenea autoritate nu există, decizia va fi luată de autoritatea superioară celei solicitate.
(1)În baza convenţiilor internaţionale, organele fiscale vor colabora cu autorităţile fiscale similare din alte state.
(2)În lipsa unei convenţii, organele fiscale pot acorda sau pot solicita colaborarea altei autorităţi fiscale din alt stat pe bază de reciprocitate.Secţiunea a 6-a Sarcina probei
Documentele justificative şi evidenţele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. În cazul în care există şi alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere.
(1)Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza declaraţiilor sale şi a oricăror cereri adresate organului fiscal.
(2)Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau constatări proprii.
(1)În cazul în care constată că anumite bunuri, venituri sau alte valori care, potrivit legii, constituie baza impozabilă sunt deţinute de persoane care în mod continuu beneficiază de câştigurile sau de orice foloase obişnuite aduse de acestea şi că persoanele respective declară în scris că nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor în cauză, fără să arate însă care sunt titularii dreptului de proprietate, organul fiscal va proceda la stabilirea provizorie a obligaţiei fiscale corespunzătoare în sarcina acelor persoane.
(2)În condiţiile legii, obligaţia fiscală privind baza impozabilă prevăzută la alin. (1) va putea fi stabilită în sarcina titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel aceştia datorează despăgubiri persoanelor care au făcut plata pentru stingerea obligaţiei stabilite potrivit alin. (1).
(1)Dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele şi documentele care au relevanţă pentru estimare. Estimarea constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale.
(2)În situaţiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptăţite să estimeze baza de impunere, acestea vor avea în vedere preţul de piaţă al tranzacţiei sau bunului impozabil, astfel cum este definit de Codul fiscal.
Norme metodologice:
65.1.Estimarea bazelor de impunere va avea loc în situaţii cum sunt:
a)contribuabilul nu depune declaraţii fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corectă a bazei de impunere;
b)contribuabilul refuză să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale, inclusiv situaţiile în care contribuabilul obstrucţionează sau refuză acţiunea de inspecţie fiscală;
c)contribuabilul nu conduce evidenţa contabilă sau fiscală;
d)când au dispărut evidenţele contabile şi fiscale sau actele justificative privind operaţiunile producătoare de venituri şi contribuabilul nu şi-a îndeplinit obligaţia de refacere a acestora.
65.2.Organul fiscal va identifică acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale, luând în considerare preţul de piaţă al tranzacţiei sau al bunului impozabil, precum şi informaţii şi documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului care sunt relevante pentru impunere, iar, în lipsa acestora, organul fiscal va avea în vedere datele şi informaţiile deţinute de acesta despre contribuabilii cu activităţi similare.
Codul de procedură fiscală:
Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum şi de alte dispoziţii legale aplicabile în materie, dacă legea fiscală nu dispune altfel, se calculează potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
Termenele pentru depunerea declaraţiilor fiscale şi termenele stabilite în baza legii de un organ fiscal pot fi prelungite în situaţii temeinic justificate, potrivit competenţei stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Norme metodologice:
67.1.În situaţii temeinic justificate, contribuabilul poate cere în scris prelungirea termenului de depunere a declaraţiei fiscale, înainte de expirarea acestuia.
67.2.În cazul în care, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, contribuabilul nu depune declaraţia fiscală, acesta o va depune în termen de 30 de zile de la încetarea împrejurării, înştiinţând totodată în scris organul fiscal despre împrejurarea în cauză.
Codul de procedură fiscală:
(1)Orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal, primind un cod de identificare fiscală. Codul de identificare fiscală va fi:
a)pentru persoanele juridice, cu excepţia comercianţilor, precum şi pentru asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
b)pentru persoanele fizice, codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;
c)pentru persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
d)pentru comercianţi, inclusiv pentru sucursalele comercianţilor care au sediul principal al comerţului în străinătate, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;
e)pentru persoanele fizice plătitoare de taxă pe valoarea adăugată, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d) se înregistrează fiscal potrivit procedurii speciale în materie.
(3)În vederea atribuirii codului de identificare fiscală persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), c) şi e) au obligaţia să depună declaraţie de înregistrare fiscală.
(4)Au obligaţia să depună o declaraţie de înregistrare fiscală şi persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) care au calitatea de angajator.
(5)Contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente, pentru care plăţile anticipate se fac prin reţinere la sursă de către plătitorii de venituri, au obligaţia, în vederea înregistrării, să depună la organul fiscal competent declaraţia de înregistrare fiscală.
(6)Declaraţia de înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile de la:
a)data înfiinţării potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor şi altor entităţi fără personalitate juridică;
b)data eliberării actului legal de funcţionare, începerii activităţii, data obţinerii primului venit sau dobândirii calităţii de angajator, după caz, în cazul persoanelor fizice.
Norme metodologice:
68.1.Înregistrarea fiscală a sediilor permanente se face potrivit prevederilor art. 29 alin. (4) din Codul fiscal şi ale art. 68 şi următoarele din Codul de procedură fiscală.
68.2.Înregistrarea în registrul contribuabililor a persoanelor fizice care deţin cod numeric personal atribuit potrivit legii speciale, plătitoare de impozit pe venit, se face la data depunerii declaraţiei estimative, a declaraţiei speciale, a declaraţiei de venit global sau a fişei fiscale, după caz, în funcţie de natura venitului obţinut.
68.3.Pentru persoanele prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală, care au calitatea de comerciant, numărul de identificare fiscală se obţine conform dispoziţiilor legale privind înregistrarea comercianţilor.
Codul de procedură fiscală:
(1)Orice persoană impozabilă care realizează operaţiuni taxabile şi/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere trebuie să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată la organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în următoarele situaţii:
a)la înfiinţare, în mod obligatoriu, dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri peste plafonul de scutire prevăzut de dispoziţiile Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adăugată;
b)la înfiinţare, dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri sub plafonul de scutire prevăzut de dispoziţiile Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adăugată, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată;
c)după înfiinţare, în mod obligatoriu, dacă depăşeşte plafonul de scutire prevăzut de dispoziţiile Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adăugată, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a depăşit acest plafon;
d)după înfiinţare, dacă cifra de afaceri realizată este sub plafonul de scutire prevăzut de dispoziţiile Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adăugată, dar doreşte să opteze pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată.
(2)Persoanele care realizează în exclusivitate operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată, iar potrivit Codului fiscal pot opta pentru taxarea acestora, trebuie să solicite înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
(3)Cifra de afaceri declarată organului fiscal este cea determinată conform dispoziţiilor Codului fiscal privitoare la T.V.A. (4) În cazul persoanelor înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, codul de identificare fiscală este precedat de litera "R".
(5)Data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată este:
a)data comunicării certificatului de înregistrare în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) şi, după caz, la alin. (2);
b)data de întâi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă face opţiunea pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. d);
c)data de întâi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă solicită luarea în evidenţă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi, după caz, la alin. (2).
(6)Orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care, ulterior înregistrării, realizează exclusiv operaţiuni care nu dau drept de deducere, trebuie să solicite scoaterea din evidenţă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care realizează exclusiv astfel de operaţiuni. Scoaterea din evidenţă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată se va face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă are obligaţia să solicite această scoatere din evidenţă.
(7)Orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată trebuie să solicite scoaterea din evidenţă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în caz de încetare a activităţii, în termen de 15 zile de la data actului în care se consemnează situaţia respectivă. Scoaterea din evidenţă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată se va face începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii declaraţiei de menţiuni.
Norme metodologice:
69.1.Persoanele impozabile care devin plătitoare de T.V.A. potrivit legii, la înregistrare sau ulterior înregistrării fiscale, vor completa şi vor depune o declaraţie de înregistrare fiscală sau, după caz, o declaraţie de menţiuni la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi au domiciliul fiscal, cu excepţia comercianţilor care îşi îndeplinesc aceste obligaţii conform dispoziţiilor legale privind înregistrarea comercianţilor.
69.2.Pentru înregistrarea menţiunilor privind luarea în/scoaterea din evidenţă ca plătitor de T.V.A., comercianţii vor completa şi vor depune cererea de preschimbare a certificatului de înregistrare, potrivit dispoziţiilor legale privind înregistrarea comercianţilor, însoţită de avizul organelor fiscale competente.
69.3.În cazul persoanelor impozabile stabilite în străinătate, care realizează pe teritoriul României operaţiuni taxabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, o dată cu depunerea cererii de desemnare a reprezentantului fiscal, potrivit prevederilor Codului fiscal, se depune la organul fiscal competent şi declaraţia de înregistrare fiscală a persoanei impozabile stabilite în străinătate. Înregistrarea fiscală a persoanei străine impozabile şi atribuirea codului de identificare fiscală al acesteia se efectuează anterior transmiterii deciziei de aprobare a reprezentantului fiscal propus.
69.4.Codul de identificare fiscală atribuit potrivit pct. 69.3 este şi codul de identificare fiscală atribuit reprezentantului fiscal potrivit reglementărilor speciale în materie de taxă pe valoarea adăugată şi care este diferit de codul de identificare fiscală atribuit reprezentantului fiscal pentru activitatea proprie.
69.5.Modificările ulterioare referitoare la desemnarea reprezentantului fiscal se fac pe baza cererii de renunţare la reprezentare şi a declaraţiei de menţiuni. În cazul în care schimbarea reprezentantului fiscal se datorează desemnării de către persoanele impozabile străine a unui alt reprezentant fiscal, la declaraţia de menţiuni se anexează aprobarea de către organul fiscal competent a noului reprezentant fiscal desemnat.
69.6.În cazul în care persoana impozabilă străină îşi încetează activitatea sau în cazul în care este obligată să îşi înregistreze sediul permanent în România, prin declaraţia de menţiuni depusă, reprezentantul fiscal va solicita radierea din registrul contribuabililor a persoanei impozabile străine.
69.7.Orice persoană impozabilă, care, ulterior înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată nu mai realizează decât operaţiuni fără drept de deducere datorită modificării obiectului de activitate, are obligaţia să solicite scoaterea din evidenţă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a depus declaraţia de menţiuni pentru modificarea obiectului de activitate.
Codul de procedură fiscală:
Plătitorii de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat au obligaţia de a menţiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau pe orice alte documente emise codul de identificare fiscală propriu.
(1)Contribuabilii au obligaţia de a declara organului fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile, înfiinţarea de sedii secundare.
(2)Contribuabilii cu domiciliul fiscal în România au obligaţia de a declara în termen de 30 de zile înfiinţarea de filiale şi sedii secundare în străinătate.
Norme metodologice:
71.1.Prin sediu secundar se înţelege o sucursală, agenţie, reprezentanţă sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, inclusiv de tipul celor definite de art. 8 din Codul fiscal.
71.2.Declararea sediilor secundare se face prin completarea datelor corespunzătoare din declaraţia privind sediile secundare. Declaraţia se depune la organul fiscal competent care va înregistra informaţiile respective în registrul contribuabililor fără a atribui cod de identificare propriu sediilor secundare astfel declarate.
71.3.Contribuabilii care, potrivit legii, au obligaţii de plată la sedii secundare vor înregistra sediile secundare la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află situate acestea, prin completarea şi depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală. Declaraţia va fi însoţită de o copie de pe certificatul de înregistrare fiscală a contribuabilului de care aparţine sediul secundar şi de pe dovada deţinerii cu titlu legal a spaţiului.
Codul de procedură fiscală:
(1)Declaraţia de înregistrare fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi va fi însoţită de acte doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta.
(2)Declaraţia de înregistrare fiscală va cuprinde: datele de identificare a contribuabilului, categoriile de obligaţii de plată datorate potrivit Codului fiscal, datele privind sediile secundare, datele de identificare a împuternicitului, datele privind situaţia juridică a contribuabilului, precum şi alte informaţii necesare administrării impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat.
Norme metodologice:
72.1.În cazul contribuabililor prevăzuţi la art. 68 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, actele doveditoare ale informaţiilor înscrise în declaraţia de înregistrare fiscală sunt:
a)copie de pe autorizaţia de funcţionare eliberată de autoritatea competentă sau de pe actul legal de înfiinţare, după caz;
b)dovada deţinerii sediului (act de proprietate, contract de închiriere şi altele asemenea);
c)alte acte doveditoare.
72.2.În cazul contribuabililor persoane fizice care nu au cod numeric personal, declaraţia de înregistrare fiscală va fi însoţită de copia de pe paşaport sau de pe alt document de identitate eliberat de organele abilitate potrivit legii. Dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Codul de procedură fiscală sunt aplicabile.
72.3.Pentru înregistrarea ca plătitori de T.V.A. a persoanelor fizice care nu au calitatea de comerciant, precum şi a contribuabililor prevăzuţi la art. 68 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, declaraţia de înregistrare fiscală va fi însoţită, după caz, de următoarele documente:
a)copie de pe actul de identitate;
b)copie de pe documentul eliberat de autoritatea competentă, care atestă dreptul de exercitare a activităţii;
c)copie de pe alte acte doveditoare în baza cărora se exercită activităţi.
72.4.Copiile de pe documentele prevăzute la pct. 72.1-72.3 se certifică pe fiecare pagină de organul fiscal competent, pentru conformitate cu originalul.
Codul de procedură fiscală:
(1)Pe baza declaraţiei de înregistrare fiscală, depusă potrivit art. 68 alin. (3), organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală eliberează certificatul de înregistrare fiscală, în termen de 15 zile de la data depunerii declaraţiei. În certificatul de înregistrare fiscală se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscală.
(2)Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscală nu este supusă taxelor de timbru.
(3)Contribuabilii care realizează venituri din activitatea de comerţ sau prestări de servicii către populaţie sunt obligaţi să afişeze certificatul de înregistrare fiscală în locurile unde se desfăşoară activitatea.
(4)În cazul pierderii, furtului sau distrugerii certificatului de înregistrare fiscală, organul fiscal va elibera un duplicat al acestuia, în baza cererii contribuabililor şi a dovezii de publicare a pierderii, furtului sau distrugerii, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
Norme metodologice:
73.1.Certificatul de înregistrare fiscală se emite în două exemplare; primul exemplar se înmânează contribuabilului, iar al doilea exemplar se păstrează la dosarul fiscal al acestuia.
73.2.Certificatul de înregistrare fiscală eliberat plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată va avea înscrise codul de identificare fiscală precedat de litera "R", precum şi data luării în evidenţă ca plătitor de T.V.A. Această dată va rămâne neschimbată ori de câte ori plătitorul îşi schimbă certificatul de înregistrare, cu excepţia situaţiei în care este scos din evidenţa plătitorilor de T.V.A. În acest caz, atributul fiscal "R" nu va mai fi înscris pe certificatul de înregistrare.
73.3.Certificatul de înregistrare fiscală conţinând atributul fiscal "R" constituie dovada luării în evidenţă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.
Codul de procedură fiscală:
(1)Modificările ulterioare ale datelor din declaraţia de înregistrare fiscală trebuie aduse la cunoştinţă organului fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin completarea şi depunerea declaraţiei de menţiuni.
(2)La încetarea condiţiilor care au generat înregistrarea fiscală, contribuabilii au obligaţia de a preda organelor fiscale, în vederea anulării, certificatul de înregistrare fiscală, o dată cu depunerea declaraţiei de menţiuni.
Norme metodologice:
74.1.Modificările privitoare la domiciliul fiscal se înregistrează potrivit normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 31 din Codul de procedură fiscală.
74.2.În cazul modificărilor intervenite în datele declarate iniţial şi înscrise în certificatul de înregistrare fiscală, contribuabilii vor depune, o dată cu declaraţia de menţiuni, şi certificatul de înregistrare fiscală în vederea anulării acestuia şi eliberării unui nou certificat.
74.3.Declaraţia de menţiuni va fi însoţită de documente care atestă modificările intervenite.
74.4.În cazul comercianţilor, modificările intervenite în datele declarate iniţial de comercianţi şi înscrise în certificatul de înregistrare, inclusiv cele privitoare la înregistrarea în/scoaterea din evidenţă ca plătitori de T.V.A., se fac prin completarea şi depunerea cererii de înregistrare a menţiunilor/cererii de preschimbare a certificatului de înregistrare, potrivit dispoziţiilor legale privind înregistrarea comercianţilor. Modificările intervenite în datele declarate iniţial în vectorul fiscal vor fi declarate la organul fiscal competent.
Codul de procedură fiscală:
(1)Organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală organizează evidenţa plătitorilor de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cadrul registrului contribuabililor, care conţine:
a)datele de identificare a contribuabilului;
b)categoriile de obligaţii fiscale de plată datorate potrivit legii, denumite vector fiscal;
c)alte informaţii necesare administrării obligaţiilor fiscale.
(2)Datele prevăzute la alin. (1) se completează pe baza informaţiilor comunicate de contribuabili, de oficiul registrului comerţului, de serviciul de evidenţă a populaţiei, de la alte autorităţi şi instituţii, precum şi din constatările proprii ale organului fiscal.
(3)Datele din registrul contribuabililor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se constată că acestea nu corespund stării de fapt reale şi vor fi comunicate contribuabililor.
(4)Modificarea din oficiu a domiciliului fiscal pe baza constatărilor făcute potrivit alin. (3) se face prin decizie emisă de organul fiscal competent, după ascultarea prealabilă a contribuabilului, potrivit art. 9. (5) Contribuabilii persoane juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică care, în decurs de 12 luni consecutive, nu au depus declaraţii fiscale şi situaţii financiare, nu au efectuat plăţi şi nu au prezentat solicitări organului fiscal vor fi trecuţi într-o evidenţă specială a contribuabililor inactivi.
(6)Contribuabilii trecuţi în evidenţa specială vor fi supuşi inspecţiei fiscale, în termen de maximum 3 luni de la data trecerii în evidenţa specială.
(7)Pe perioada cât contribuabilul este considerat inactiv, certificatul de înregistrare fiscală se suspendă.
(8)Contribuabilii trecuţi în evidenţă specială vor fi reactivaţi începând cu data la care:
a)depun o declaraţie fiscală sau situaţie financiară;
b)efectuează o plată voluntară;
c)formulează o solicitare organelor fiscale;
d)organul fiscal constată că acesta desfăşoară activităţi supuse legii fiscale.
În vederea stabilirii stării de fapt fiscale şi a obligaţiilor fiscale de plată datorate, contribuabilii sunt obligaţi să conducă evidenţe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.
Norme metodologice:
76.1.Sunt evidenţe fiscale registrele, situaţiile, precum şi orice alte înscrisuri care, potrivit legislaţiei fiscale, trebuie întocmite în mod obligatoriu în scopul stabilirii stării de fapt fiscale şi a creanţelor şi obligaţiilor fiscale, cum ar fi: jurnal pentru vânzări, jurnal pentru cumpărări, registrul de evidenţă fiscală şi altele asemenea.
Codul de procedură fiscală:
(1)Evidenţele contabile şi fiscale vor fi păstrate la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la sediile secundare, după caz.
(2)Dispoziţiile legale privind păstrarea, arhivarea şi limba folosită pentru evidenţele contabile sunt aplicabile şi pentru evidenţele fiscale.
(3)În cazul în care evidenţele contabile şi fiscale sunt ţinute cu ajutorul sistemelor electronice de gestiune, pe lângă datele arhivate în format electronic contribuabilul este obligat să păstreze şi să prezinte aplicaţiile informatice cu ajutorul cărora le-a generat.
(4)Contribuabilii sunt obligaţi să evidenţieze veniturile realizate şi cheltuielile efectuate din activităţile desfăşurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente prevăzute de lege.
(5)Contribuabilii sunt obligaţi să utilizeze pentru activitatea desfăşurată documente primare şi de evidenţă contabilă stabilite prin lege, achiziţionate numai de la unităţile stabilite prin normele legale în vigoare, şi să completeze integral rubricile formularelor, corespunzător operaţiunilor înregistrate.
(6)Organul fiscal poate lua în considerare orice evidenţe relevante pentru impunere ţinute de contribuabil.
(1)Declaraţia fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta.
(2)În cazul în care Codul fiscal nu prevede, Ministerul Finanţelor Publice va stabili termenul de depunere a declaraţiei fiscale.
(3)Obligaţia de a depune declaraţie fiscală se menţine şi în cazurile în care:
a)a fost efectuată plata obligaţiei fiscale;
b)obligaţia fiscală respectivă este scutită la plată, conform reglementărilor legale;
c)organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere şi obligaţia fiscală.
(4)În caz de inactivitate temporară sau în cazul obligaţiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau condiţii de depunere a declaraţiilor fiscale, în funcţie de necesităţile administrării obligaţiilor fiscale. Asupra termenelor şi condiţiilor va decide organul fiscal potrivit competenţelor aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Norme metodologice:
78.1.Declaraţiile fiscale sunt documente prin care se declară:
a)impozitele, taxele şi contribuţiile datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligaţia calculării impozitelor şi taxelor revine plătitorului;
b)bunurile şi veniturile impozabile, în cazul în care, potrivit legii, stabilirea impozitului şi a taxei se face de organul fiscal;
c)impozitele colectate prin stopaj la sursă, în cazul în care plătitorul are obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vărsa impozite şi taxe.
Codul de procedură fiscală:
(1)Declaraţia fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal.
(2)În declaraţia fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligaţiei fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege.
(3)Contribuabilul are obligaţia de a completa declaraţiile fiscale înscriind corect, complet şi cu bunăcredinţă informaţiile prevăzute de formular, corespunzătoare situaţiei sale fiscale. Declaraţia fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit.
(4)Declaraţia fiscală trebuie însoţită de documentaţia cerută de prevederile legale.
(5)Pentru anumite categorii de obligaţii fiscale, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice, organul fiscal poate transmite contribuabililor formularele de declarare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, instrucţiunile de completare a acestora, alte informaţii utile, precum şi plicurile preadresate. În acest caz, contravaloarea corespondenţei se suportă de către organul fiscal.
Norme metodologice:
79.1.În costul corespondenţei intră şi costul transmiterii de către contribuabil a plicului preadresat.
Codul de procedură fiscală:
(1)Declaraţia fiscală se depune la registratura organului fiscal competent sau la poştă prin scrisoare recomandată. Declaraţia fiscală poate fi transmisă prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanţă, conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(2)Declaraţiile fiscale pot fi redactate de organul fiscal sub formă de proces-verbal, dacă din motive independente de voinţa contribuabilului acesta este în imposibilitatea de a scrie.
(3)Data depunerii declaraţiei fiscale este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz.
(4)Nedepunerea declaraţiei fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale prin estimarea bazei de impunere potrivit art. 65. Stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale.
Declaraţiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil, din proprie iniţiativă.
Norme metodologice:
81.1.Declaraţiile fiscale pot fi corectate de către contribuabili, din proprie iniţiativă, ori de câte ori constată erori în declaraţia iniţială, prin depunerea unei declaraţii rectificative la organul fiscal competent.
81.2.Declaraţia rectificativă se întocmeşte pe acelaşi model de formular ca şi cel care se corectează, situaţie în care se va înscrie "X" în căsuţa prevăzută în acest scop, cu excepţia situaţiei prevăzute la pct. 81.3, precum şi a impozitelor care se stabilesc de plătitori prin autoimpunere sau reţinere la sursă, pentru care se completează un formular distinct. Declaraţia rectificativă va fi completată înscriindu-se toate datele şi informaţiile prevăzute de formular, inclusiv cele care nu diferă faţă de declaraţia iniţială.
81.3.În cazul taxei pe valoarea adăugată, sumele rezultate din corectarea erorilor de înregistrare în evidenţele de taxă pe valoarea adăugată se înregistrează la rândurile de regularizări din decontul lunii în care au fost operate corecţiile.
Codul de procedură fiscală:
(1)Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:
a)prin declaraţie fiscală, în condiţiile art. 79 alin. (2) şi art. 83 alin. (4);
b)prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.
(2)Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazurile în care impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat sunt scutite la plată conform reglementărilor legale, precum şi în cazul unei rambursări de taxă pe valoarea adăugată.
(1)Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere.
(2)Pentru creanţele administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin ordin al ministrului finanţelor publice se pot stabili şi alte competenţe pentru emiterea deciziilor de impunere ca urmare a inspecţiei fiscale.
(3)Decizia de impunere se emite, dacă este necesar, şi în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere potrivit art. 86. (4) Declaraţia fiscală întocmită potrivit art. 79 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare.
(5)În situaţia în care legea nu prevede obligaţia de calculare a impozitului, declaraţia fiscală este asimilată unei decizii referitoare la baza de impunere.
(6)Decizia de impunere şi decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii constituie şi înştiinţări de plată, de la data comunicării acestora.
Decizia de impunere trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 42. Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (2), şi categoria de impozit, taxă, contribuţie sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum şi cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă.
Sunt asimilate deciziilor de impunere şi următoarele acte administrative fiscale:
a)deciziile privind rambursări de taxă pe valoarea adăugată şi deciziile privind restituiri de impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat;
b)deciziile referitoare la bazele de impunere;
c)deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii.
(1)Bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, în următoarele situaţii:
a)când venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde şi repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoană care a participat la realizarea venitului;
b)când sursa venitului impozabil se află pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial. În acest caz competenţa de a stabili baza de impunere o deţine organul fiscal pe raza căruia se află sursa venitului.
(2)Dacă venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot să-şi numească un împuternicit comun în relaţia cu organul fiscal.
Norme metodologice:
86.1.Pentru situaţia prevăzută la art. 86 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală, organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, competent în stabilirea bazei de impunere, va transmite decizia privind bazele de impunere organului fiscal de la domiciliul fiscal, competent pentru emiterea deciziei de impunere.
Codul de procedură fiscală:
(1)Cuantumul obligaţiilor fiscale se stabileşte sub rezerva verificării ulterioare.
(2)Decizia de impunere sub rezerva verificării ulterioare poate fi desfiinţată sau modificată, din iniţiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatărilor organului fiscal competent.
(3)Rezerva verificării ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripţie sau ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate în cadrul termenului de prescripţie.
Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale
(1)Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.
(2)Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.
(3)Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(4)Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
(1)Termenele prevăzute la art. 88 se întrerup şi se suspendă în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune potrivit dreptului comun.
(2)Termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale se suspendă pe perioada cuprinsă între momentul începerii inspecţiei fiscale şi momentul emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale.
Norme metodologice:
89.1.Dispoziţiile referitoare la cazurile şi condiţiile de suspendare şi întrerupere a termenului de prescripţie sunt cele cuprinse în Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, cu modificările ulterioare.
Codul de procedură fiscală:
Dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanţă fiscală.
(1)Inspecţia fiscală are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată, precum şi a accesoriilor aferente acestora.
(2)Inspecţia fiscală are următoarele atribuţii:
a)constatarea şi investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspecţiei sau altor persoane privind legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale;
b)analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, în vederea confruntării declaraţiilor fiscale cu informaţiile proprii sau din alte surse;
c)sancţionarea potrivit legii a faptelor constatate şi dispunerea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la prevederile legislaţiei fiscale.
(3)Pentru ducerea la îndeplinire a atribuţiilor prevăzute la alin. (2) organul de inspecţie fiscală va proceda la:
a)examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;
b)verificarea concordanţei dintre datele din declaraţiile fiscale cu cele din evidenţa contabilă a contribuabilului;
c)discutarea constatărilor şi solicitarea de explicaţii scrise de la reprezentanţii legali ai contribuabililor sau împuterniciţii acestora, după caz;
d)solicitarea de informaţii de la terţi;
e)stabilirea de diferenţe de obligaţii fiscale de plată;
f)verificarea locurilor unde se realizează activităţi generatoare de venituri impozabile;
g)dispunerea măsurilor asigurătorii în condiţiile legii;
h)efectuarea de investigaţii fiscale potrivit alin. (2) lit. a);
i)aplicarea de sancţiuni potrivit prevederilor legale.
Norme metodologice:
91.1.Solicitarea de explicaţii scrise se va face în timpul inspecţiei fiscale, ori de câte ori acestea sunt necesare pentru clarificarea şi definitivarea constatărilor privind situaţia fiscală a contribuabilului.
91.2.În cazul în care persoana în cauză refuză să furnizeze explicaţiile solicitate sau să răspundă la unele întrebări, organele de inspecţie fiscală vor transmite întrebările printr-o adresă scrisă, stabilind un termen util de cel puţin 5 zile lucrătoare pentru formularea răspunsului. În cazul în care nu se primeşte răspunsul solicitat, se va consemna refuzul în raportul privind rezultatul inspecţiei fiscale sau în procesul-verbal.
91.3.În toate cazurile, explicaţiile la întrebările puse de organele de inspecţie fiscală se vor da în scris prin "nota explicativă".
91.4.Stabilirea bazei de impunere, precum şi a diferenţelor de impozite, taxe şi contribuţii, în activitatea de inspecţie fiscală, se face pe baza evidenţelor contabile, fiscale sau a oricăror alte evidenţe relevante pentru impunere ori folosindu-se metode de estimare în conformitate cu prevederile art. 65 din Codul de procedură fiscală.
91.5.Când organele de inspecţie fiscală sunt îndreptăţite potrivit legii să estimeze baza de impunere, se vor menţiona în actul de inspecţie motivele de fapt şi temeiul legal care au determinat folosirea estimării, precum şi criteriile de estimare.
Codul de procedură fiscală:
Inspecţia fiscală se exercită asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au obligaţii de stabilire, reţinere şi plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute de lege.
Norme metodologice:
92.1.În cazul contribuabililor care au sedii secundare, inspecţia fiscală se va exercita, de regulă, concomitent la sediul principal şi la sediile secundare de către organul fiscal competent.
92.2.Organul fiscal competent poate delega competenţa de efectuare a inspecţiei fiscale organelor fiscale în a căror rază teritorială se află sediile secundare, în condiţiile art. 96 alin. (3) din Codul de procedură fiscală. În acest caz, coordonarea activităţii de inspecţie fiscală se face de către organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului.
92.3.La sediile secundare se încheie, de regulă, acte de inspecţie care se centralizează şi se definitivează în actul de inspecţie încheiat de organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului.
92.4.Pentru impozitele, taxele şi contribuţiile care, potrivit legii, se datorează şi se plătesc de un sediu secundar, se încheie acte de inspecţie fiscală definitive de către organul de inspecţie fiscală în a cărui rază teritorială se află situat sediul secundar.
92.5.Activitatea de inspecţie fiscală prevăzută la pct. 92.1-92.4 se desfăşoară cu respectarea prevederilor art. 33, 34 şi 96 din Codul de procedură fiscală.
Codul de procedură fiscală:
(1)Formele de inspecţie fiscală sunt:
a)inspecţia fiscală generală, care reprezintă activitatea de verificare a tuturor obligaţiilor fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadă de timp determinată;
b)inspecţia fiscală parţială, care reprezintă activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligaţii fiscale, pentru o perioadă de timp determinată.
(2)Inspecţia fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacă acestea prezintă interes pentru aplicarea legii fiscale.
Norme metodologice:
93.1.Organul de inspecţie fiscală decide asupra efectuării unei inspecţii fiscale generale sau parţiale, în temeiul dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Codul de procedură fiscală.
Codul de procedură fiscală:
(1)În realizarea atribuţiilor inspecţia fiscală poate aplica următoarele proceduri de control:
a)controlul prin sondaj, care constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor şi operaţiunilor semnificative în care sunt reflectate modul de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat;
b)controlul inopinat, care constă în activitatea de verificare faptică şi documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a contribuabilului;
c)controlul încrucişat, care constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale contribuabilului în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane; controlul încrucişat poate fi şi inopinat.
(2)La finalizarea controlului inopinat sau încrucişat se încheie proces-verbal.
Norme metodologice:
94.1.Utilizarea procedurilor de control se poate face individual sau combinat, în funcţie de scopul, obiectivele, complexitatea, dificultăţile, specificul activităţii desfăşurate şi de perioada inspecţiei fiscale.
94.2.Selectarea documentelor şi a operaţiunilor semnificative se apreciază de inspector şi va avea în vedere volumul, valoarea şi ponderea lor în activitatea contribuabilului.
94.3.Controlul inopinat implică o verificare faptică şi documentară şi se desfăşoară oricând, fără înştiinţarea prealabilă a persoanelor supuse inspecţiei fiscale, indiferent de locul unde acestea desfăşoară activităţi supuse impunerii.
94.4.Prevederile art. 55 din Codul de procedură fiscală sunt aplicabile.
Codul de procedură fiscală:
(1)Inspecţia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale.
(2)La contribuabilii mari, perioada supusă inspecţiei fiscale începe de la sfârşitul perioadei controlate anterior, în condiţiile alin. (1).
(3)La celelalte categorii de contribuabili inspecţia fiscală se efectuează asupra creanţelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale. Inspecţia fiscală se poate extinde pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, dacă:
a)există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;
b)nu au fost depuse declaraţii fiscale;
c)nu au fost îndeplinite obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat.
(1)Inspecţia fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit şi neîngrădit prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, conform dispoziţiilor prezentului titlu, ori de alte autorităţi care sunt competente, potrivit legii, să administreze impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
(2)În cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, competenţa de exercitare a inspecţiei fiscale se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat în condiţiile legii.
(3)Competenţa privind efectuarea inspecţiei fiscale se poate delega altui organ fiscal.
Norme metodologice:
96.1.Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are competenţă generală materială şi teritorială în efectuarea inspecţiei fiscale în domeniul impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale şi al celorlalte sume datorate bugetului general consolidat pentru a căror administrare este competentă potrivit legii.
96.2.Unităţile administrativ-teritoriale, prin compartimentele de specialitate din structura acestora, au competenţa materială şi teritorială pentru efectuarea inspecţiei fiscale în domeniul impozitelor, taxelor şi al altor venituri pentru a căror administrare sunt competente, potrivit legii.
96.3.Delegarea de competenţă se face prin emiterea unui ordin de serviciu. Potrivit art. 96 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, competenţa se poate delega şi în cazul controalelor încrucişate sau în alte cazuri fundamentate.
Codul de procedură fiscală:
(1)Selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale este efectuată de către organul fiscal competent.
(2)Contribuabilul nu poate face obiecţii cu privire la procedura de selectare folosită.
(1)Înaintea desfăşurării inspecţiei fiscale, organul fiscal are obligaţia să înştiinţeze contribuabilul în legătură cu acţiunea care urmează să se desfăşoare, prin transmiterea unui aviz de inspecţie fiscală.
(2)Avizul de inspecţie fiscală va cuprinde:
a)temeiul juridic al inspecţiei fiscale;
b)data de începere a inspecţiei fiscale;
c)obligaţiile fiscale şi perioadele ce urmează a fi supuse inspecţiei fiscale;
d)posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale. Amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale se poate solicita, o singură dată, pentru motive justificate.
Norme metodologice:
98.1.La cererea temeinic justificată a contribuabililor, organul de inspecţie fiscală poate aproba amânarea datei începerii inspecţiei fiscale, comunicându-le acestora data la care a fost reprogramată inspecţia fiscală.
Codul de procedură fiscală:
(1)Avizul de inspecţie fiscală se comunică contribuabilului, în scris, înainte de începerea inspecţiei fiscale, astfel:
a)cu 30 de zile pentru marii contribuabili;
b)cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili.
(2)Comunicarea avizului de inspecţie fiscală nu este necesară:
a)pentru soluţionarea unor cereri ale contribuabilului;
b)în cazul unor acţiuni îndeplinite ca urmare a solicitării unor autorităţi, potrivit legii;
c)în cazul controlului inopinat.
Norme metodologice:
99.1.Avizul de inspecţie fiscală se comunică contribuabilului în conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.
Codul de procedură fiscală:
(1)Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, în spaţiile de lucru ale contribuabilului. Contribuabilul trebuie să pună la dispoziţie un spaţiu adecvat, precum şi logistica necesară desfăşurării inspecţiei fiscale.
(2)Dacă nu există un spaţiu de lucru adecvat pentru derularea inspecţiei fiscale, atunci activitatea de inspecţie se va putea desfăşura la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul.
(3)Indiferent de locul unde se desfăşoară inspecţia fiscală, organul fiscal are dreptul să inspecteze locurile în care se desfăşoară activitatea, în prezenţa contribuabilului sau a unei persoane desemnate de acesta.
(4)Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, în timpul programului de lucru al contribuabilului. Inspecţia fiscală se poate desfăşura şi în afara programului de lucru al contribuabilului, cu acordul scris al acestuia şi cu aprobarea conducătorului organului fiscal.
Norme metodologice:
100.1.Prin spaţiul adecvat necesar desfăşurării inspecţiei fiscale se înţelege asigurarea unui spaţiu în limita posibilităţilor contribuabilului, după caz, dotat cu necesarul minim de birotică şi care să permită păstrarea în siguranţă a documentelor primite pentru inspecţia fiscală sau elaborate de către organele de inspecţie fiscală. În cazul în care contribuabilul nu poate asigura un spaţiu corespunzător, va anunţa în scris şi motivat organul de inspecţie fiscală competent.
Codul de procedură fiscală:
(1)Durata efectuării inspecţiei fiscale este stabilită de organele de inspecţie fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, în funcţie de obiectivele inspecţiei, şi nu poate fi mai mare de 3 luni.
(2)În cazul marilor contribuabili sau al celor care au sedii secundare, durata inspecţiei nu poate fi mai mare de 6 luni.
(1)Inspecţia fiscală va avea în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt şi raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere.
(2)Inspecţia fiscală va fi efectuată în aşa fel încât să afecteze cât mai puţin activitatea curentă a contribuabililor şi să utilizeze eficient timpul destinat inspecţiei fiscale.
(3)Inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Prin excepţie, conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecţiei fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influenţează rezultatele acestora.
(4)În situaţia în care din instrumentarea cauzelor penale de către organele competente nu rezultă existenţa prejudiciului, reverificarea dispusă în temeiul alin. (3) nu este urmată de emiterea deciziei de impunere.
(5)Inspecţia fiscală se exercită pe baza principiilor independenţei, unicităţii, autonomiei, ierarhizării, teritorialităţii şi descentralizării.
(6)Activitatea de inspecţie fiscală se organizează şi se desfăşoară în baza unor programe anuale, trimestriale şi lunare aprobate în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv prin acte ale autorităţilor administraţiei publice locale, după caz.
(7)La începerea inspecţiei fiscale, inspectorul este obligat să prezinte contribuabilului legitimaţia de inspecţie şi ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de control. Începerea inspecţiei fiscale trebuie consemnată în registrul unic de control.
(8)La finalizarea inspecţiei fiscale, contribuabilul este obligat să dea o declaraţie scrisă, pe propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziţie toate documentele şi informaţiile solicitate pentru inspecţia fiscală. În declaraţie se va menţiona şi faptul că au fost restituite toate documentele solicitate şi puse la dispoziţie de contribuabil.
(9)Contribuabilul are obligaţia să îndeplinească măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspecţiei fiscale, în termenele şi condiţiile stabilite de organele de inspecţie fiscală.
Norme metodologice:
102.1.La examinarea stării de fapt fiscale pentru stabilirea bazei de impunere, organul fiscal competent va avea în vedere toate documentele justificative şi evidenţele financiar-contabile şi fiscale care constituie mijloace de probă şi sunt relevante pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.
102.2.Când este necesar, organul de inspecţie fiscală va anexa la actul de inspecţie fiscală copii de pe documentele care au stat la baza constatărilor efectuate cu ocazia inspecţiei. Dispoziţiile art. 54 din Codul de procedură fiscală sunt aplicabile.
102.3.Când este necesar, organele de inspecţie fiscală vor dispune măsurile asigurătorii în condiţiile art. 125 din Codul de procedură fiscală.
102.4.Datele suplimentare, necunoscute organelor de inspecţie fiscală la data efectuării inspecţiei fiscale la un contribuabil, pe care se fundamentează decizia de reverificare a unei anumite perioade, pot rezultă în situaţii, cum sunt:
a)efectuarea unui control încrucişat, potrivit prevederilor art. 94 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală, asupra documentelor justificative ale unui grup de contribuabili din care face parte şi contribuabilul în cauză;
b)obţinerea pe parcursul acţiunilor de inspecţie fiscală efectuate la alţi contribuabili a unor documente sau informaţii suplimentare referitoare la activitatea contribuabilului, într-o perioadă care a fost deja supusă inspecţiei fiscale;
c)solicitări ale organelor de urmărire penală sau ale altor organe ori instituţii îndreptăţite potrivit legii;
d)informaţii obţinute în orice alt mod, de natură să modifice rezultatele controlului fiscal anterior.
102.5.În cazul în care, ca urmare a desfiinţării actului administrativ conform art. 185 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, este necesară reverificarea unei perioade impozabile, aceasta se va efectua de către o altă echipă de inspecţie fiscală decât cea care a încheiat actul contestat.
102.6.Organul fiscal competent poate solicita, până la împlinirea termenului de prescripţie prevăzut la art. 88 din Codul de procedură fiscală, reverificarea unei perioade impozabile, prin întocmirea unui referat în care sunt prezentate motivele solicitării. Referatul este supus aprobării conducătorului organului de inspecţie fiscală competent, iar după aprobare se programează acţiunea de inspecţie fiscală.
102.7.Măsurile, termenele şi condiţiile stabilite de organele de inspecţie fiscală potrivit art. 102 alin. (9) din Codul de procedură fiscală vor fi aduse la cunoştinţa contribuabilului prin actul emis de organul de inspecţie fiscală competent.
Codul de procedură fiscală:
(1)Contribuabilul are obligaţia să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale. Acesta este obligat să dea informaţii, să prezinte la locul de desfăşurare a inspecţiei fiscale toate documentele, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.
(2)La începerea inspecţiei fiscale, contribuabilul va fi informat că poate numi persoane care să dea informaţii. Dacă informaţiile contribuabilului sau cele ale persoanei numite de acesta sunt insuficiente, atunci inspectorul fiscal se poate adresa şi altor persoane pentru obţinerea de informaţii.
(3)Pe toată durata exercitării inspecţiei fiscale contribuabilii supuşi acesteia au dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate sau juridică.
(1)Contribuabilul va fi informat pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale asupra constatărilor rezultate din inspecţia fiscală.
(2)La încheierea inspecţiei fiscale, organul fiscal va prezenta contribuabilului constatările şi consecinţele lor fiscale, acordându-i acestuia posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere potrivit art. 9 alin. (1), cu excepţia cazului în care bazele de impozitare nu au suferit nici o modificare în urma inspecţiei fiscale sau a cazului în care contribuabilul renunţă la acest drept şi notifică acest fapt organelor de inspecţie fiscală.
(3)Data, ora şi locul prezentării concluziilor vor fi comunicate contribuabilului în timp util.
(4)Contribuabilul are dreptul să prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire la constatările inspecţiei fiscale.
(1)Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală.
(2)În situaţiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecţie au obligaţia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecţie şi de către contribuabilul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecţie fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.
(1)Rezultatul inspecţiei fiscale va fi consemnat într-un raport scris, în care se vor prezenta constatările inspecţiei, din punct de vedere faptic şi legal.
(2)Dacă, ca urmare a inspecţiei, se modifică baza de impunere, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere. În cazul în care baza de impunere nu se modifică, acest fapt va fi comunicat în scris contribuabilului.
(3)În cazul în care, ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale, au fost sesizate organele de urmărire penală, decizia de impunere privitoare la obiectul sesizării penale se poate emite după soluţionarea cu caracter definitiv a cauzei penale.
Norme metodologice:
106.1.Rezultatul inspecţiei fiscale generale sau parţiale va fi consemnat într-un raport de inspecţie fiscală.
106.2.La raportul privind rezultatele inspecţiei fiscale se vor anexa, ori de câte ori este cazul, actele privind constatările preliminare, cum sunt procesele-verbale încheiate inclusiv cu ocazia controalelor inopinate şi/sau încrucişate şi orice alte acte.
106.3.Raportul de inspecţie fiscală se semnează de către organele de inspecţie fiscală, se verifică şi se avizează de şeful de serviciu. După aprobarea raportului de către conducătorul organului de inspecţie fiscală, se va emite decizia de impunere de către organul fiscal competent teritorial.
106.4.Modelul şi conţinutul raportului privind rezultatul inspecţiei fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Codul de procedură fiscală:
(1)În sensul prezentului titlu, colectarea constă în exercitarea acţiunilor care au ca scop stingerea creanţelor fiscale.
(2)Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, după caz.
(3)Titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii.
Norme metodologice:
107.1.Titlul de creanţă este actul prin care, potrivit legii, se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plată privind creanţele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptăţite potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:
a)decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii;
b)declaraţia fiscală, angajamentul de plată sau documentul întocmit de plătitor prin care acesta declară obligaţiile fiscale, în cazul în care acestea se stabilesc de către plătitor, potrivit legii;
c)decizia prin care se stabileşte şi se individualizează suma de plată, pentru creanţele fiscale accesorii, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, stabilite de organele competente;
d)declaraţia vamală pentru obligaţiile de plată în vamă;
e)documentul prin care se stabileşte şi se individualizează datoria vamală, inclusiv accesorii, potrivit legii;
f)procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligaţiile privind plata amenzilor contravenţionale;
g)ordonanţa procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanţei judecătoreşti ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare şi al altor creanţe fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanţa judecătorească.
Codul de procedură fiscală:
(1)Creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.
(2)Pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data comunicării acestora, astfel:
a)dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;
b)dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.
(3)Pentru obligaţiile fiscale eşalonate sau amânate la plată, precum şi pentru accesoriile acestora termenul de plată se stabileşte prin documentul prin care se acordă înlesnirea respectivă.
(4)Pentru creanţele fiscale, administrate de Ministerul Finanţelor Publice, care nu au prevăzute termene de plată, acestea vor fi stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(5)Pentru creanţele fiscale ale bugetelor locale care nu au prevăzute termene de plată, acestea se stabilesc prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice.
(6)Contribuţiile sociale administrate de Ministerul Finanţelor Publice, după calcularea şi reţinerea acestora conform reglementărilor legale în materie, se virează până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se efectuează plata drepturilor salariale.
(1)Plăţile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor şi al altor instituţii autorizate să deruleze operaţiuni de plată.
(2)Plata obligaţiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv dobânzi şi penalităţi de întârziere.
(3)În cazul stingerii prin plată a obligaţiilor fiscale, momentul plăţii este:
a)în cazul plăţilor în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal;
b)în cazul plăţilor efectuate prin mandat poştal, data poştei, înscrisă pe mandatul poştal;
c)în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară, data la care băncile debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin ştampila şi semnătura autorizată a acestora, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 116;
d)pentru obligaţiile fiscale care se sting prin anulare de timbre fiscale mobile, data înregistrării la organul competent a documentului sau a actului pentru care s-au depus şi anulat timbrele datorate potrivit legii.
Norme metodologice:
109.1.În documentul de plată plătitorul definit conform art. 26 din Codul de procedură fiscală menţionează în mod obligatoriu actul prin care s-a instituit obligaţia de plată, numărul şi data acestuia, cuantumul obligaţiei de plată, precum şi organul care l-a întocmit.
Codul de procedură fiscală:
(1)Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile acelui tip de creanţă fiscală principală pe care îl stabileşte contribuabilul.
(2)În cadrul tipului de impozit, taxă, contribuţie sau altă sumă reprezentând creanţă fiscală stabilit de contribuabil, plata se efectuează în următoarea ordine:
a)sume datorate în contul ratelor din graficele de plată a obligaţiilor fiscale, pentru care s-au aprobat eşalonări şi/sau amânări la plată, precum şi dobânzile datorate pe perioada eşalonării şi/sau amânării la plată şi calculate conform legii;
b)obligaţii fiscale principale cu termene de plată în anul curent, precum şi accesoriile acestora, în ordinea vechimii;
c)obligaţii fiscale datorate şi neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora;
d)dobânzi, penalităţi de întârziere aferente obligaţiilor fiscale prevăzute la lit. c);
e)obligaţii fiscale cu termene de plată viitoare, la solicitarea debitorului.
(3)Pentru creanţele bugetelor locale, din categoria obligaţiilor fiscale prevăzute la alin. (2) lit. b) se sting cu prioritate obligaţiile stabilite ca urmare a inspecţiei fiscale.
(4)În situaţia în care debitorul nu efectuează plata obligaţiilor fiscale, conform prevederilor alin. (2), creditorul fiscal va proceda la stingerea obligaţiilor fiscale pe care le administrează, în conformitate cu ordinea de plată reglementată de prezentul cod, şi va înştiinţa despre aceasta debitorul, în termen de 10 zile de la data efectuării stingerii.
(5)Orice plată făcută după comunicarea somaţiei în cadrul executării silite va stinge, mai întâi, obligaţia fiscală stabilită în titlul executoriu.
Norme metodologice:
110.1.În categoria obligaţiilor fiscale cu termene de plată în anul curent, prevăzute la art. 110 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură fiscală, intră acele obligaţii care la data efectuării plăţii sunt considerate scadente.
Codul de procedură fiscală:
(1)Prin compensare se sting creanţele administrate de Ministerul Finanţelor Publice cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.
(2)Creanţele fiscale administrate de unităţile administrativ-teritoriale se sting prin compensarea cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.
(3)Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz, în ordinea prevăzută la art. 110 alin. (2).
(4)Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de câte ori constată existenţa unor creanţe reciproce.
(5)Compensarea creanţelor debitorului se va efectua cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în următoarea ordine:
a)bugetul de stat;
b)fondul de risc pentru garanţii de stat, pentru împrumuturi externe;
c)bugetul asigurărilor sociale de stat;
d)bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
e)bugetul asigurărilor pentru şomaj.
(6)Dispoziţiile alin. (5) nu se aplică în cazul creanţelor bugetelor locale.
(7)Organul competent va înştiinţa în scris debitorul despre măsura compensării luate potrivit alin. (3), în termen de 7 zile de la data efectuării operaţiunii.
Norme metodologice:
111.1.Competent în efectuarea compensării este organul fiscal în a cărui rază teritorială debitorul îşi are domiciliul fiscal.
111.2.Cererea de compensare trebuie să cuprindă elementele de identificare a solicitantului, precum şi suma şi natura creanţelor fiscale ce fac obiectul compensării.
111.3.Cererea de compensare va fi însoţită de documente care dovedesc dreptul contribuabilului la rambursarea sau restituirea de la buget a sumelor, cum sunt: copii legalizate de pe hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile sau de pe deciziile de soluţionare a contestaţiilor, rămase definitive, ori de pe deciziile de impunere emise de organele fiscale, precum şi copii de pe orice documente din care să rezulte că suma plătită nu reprezintă obligaţie fiscală.
111.4.Compensarea din oficiu prevăzută de art. 111 alin. (4) din Codul de procedură fiscală poate fi efectuată de organul fiscal în tot cursul termenului de prescripţie prevăzut de lege pentru fiecare dintre obligaţiile supuse compensării, începând cu momentul în care ambele obligaţii îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 1145 din Codul civil, respectiv din momentul în care acestea sunt lichide şi exigibile.
111.5.Rezultatul compensării la cerere sau din oficiu va fi consemnat într-o notă de compensare care va fi comunicată contribuabilului.
Codul de procedură fiscală:
(1)Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
a)cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă;
b)cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală;
c)cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d)cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e)cele de rambursat de la bugetul de stat;
f)cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g)cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 166;
h)cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea executării silite.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
(3)În cazul restituirii sumelor în valută confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei la cursul de referinţă al pieţei valutare pentru euro, comunicat de Banca Naţională a României, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune restituirea.
(4)Dacă debitorul înregistrează obligaţii fiscale restante, sumele prevăzute la alin. (1) şi (2) se vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod.
(5)În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mică decât obligaţiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenţa sumei de rambursat sau de restituit.
(6)În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţii fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenţa obligaţiilor fiscale restante, diferenţa rezultată restituindu-se debitorului.
(7)Procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 119, se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Băncile supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială şi care efectuează plăţile dispuse în limita încasărilor vor deconta zilnic, cu prioritate, sumele reprezentând obligaţii fiscale cuprinse în ordinele de plată emise de debitori şi/sau creanţe fiscale cuprinse în dispoziţiile de încasare emise de organele de executare.
(1)Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.
(2)Nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, dobânzi şi penalităţi de întârziere stabilite potrivit legii.
(3)Dobânzile şi penalităţile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa principală.
(1)Dobânzile se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se datorează dobânzi după cum urmează:
a)pentru diferenţele de impozite, taxe, contribuţii, precum şi cele administrate de organele vamale, stabilite de organele competente, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenţei impozitului, taxei sau contribuţiei, pentru care s-a stabilit diferenţa, până la data stingerii acesteia inclusiv;
b)pentru impozitele, taxele şi contribuţiile stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plăţii preţului în rate, dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată dobânda este datorată de către cumpărător;
c)pentru impozitele, taxele şi contribuţiile debitorului declarat insolvabil, până la data încheierii procesului-verbal de constatare a insolvabilităţii inclusiv.
(3)Modul de calcul al dobânzilor aferente sumelor reprezentând eventuale diferenţe între impozitul pe profit plătit la data de 25 ianuarie a anului următor celui de impunere şi impozitul pe profit datorat conform declaraţiei de impunere întocmite pe baza situaţiei financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(4)Pentru obligaţiile fiscale neachitate la termenul de plată, reprezentând impozitul pe venitul global, se datorează dobânzi după cum urmează:
a)pentru anul fiscal de impunere dobânzile pentru plăţile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plăţi anticipate se calculează până la data plăţii debitului sau, după caz, până la data de 31 decembrie;
b)dobânzile pentru sumele neachitate în anul de impunere, potrivit lit. a), se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora, inclusiv;
c)în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de plăţi anticipate, dobânzile se recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea dobânzii în mod corespunzător.
(5)Nivelul dobânzii se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, corelat cu nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, o dată pe an, în luna decembrie, pentru anul următor, sau în cursul anului, dacă aceasta se modifică cu peste 5 puncte procentuale.
Norme metodologice:
115.1.În exemplul următor se prezintă modul de calcul al dobânzilor datorate pentru neplata în termen a impozitului pe venitul global.
Exemplu:
Se consideră că un contribuabil are de achitat în cursul anului 2004, conform deciziei de plăţi anticipate, următoarele sume:
| Termenul de plată | Suma datorată (lei) | |
|---|---|---|
| 15 martie 2004 | 1.500.000 | |
| 15 iunie 2004 | 1.500.000 | |
| 15 septembrie 2004 | 1.500.000 | |
| 15 decembrie 2004 | 1.500.000 |
Contribuabilul achită debitul în data de 25 ianuarie 2005.
Avem următoarele cazuri:
a)Pentru situaţia în care impozitul stabilit prin decizia de impunere anuală este egal cu cel stabilit prin decizia de plăţi anticipate, respectiv de 6.000.000 lei, contribuabilul datorează cu titlu de dobânzi următoarele:
| d1 | = | 1.500.000 lei x 291 zile x 0,06% | = | 261.900 lei | pentru anul 2004 | ||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| d2 | = | 1.500.000 lei x 199 zile x 0,06% | = | 179.100 lei | |||
| d3 | = | 1.500.000 lei x 107 zile x 0,06% | = | 96.300 lei | |||
| d4 | = | 1.500.000 lei x 16 zile x 0,06% | = | 14.400 lei | |||
| TOTAL : | 550.700 lei | ||||||
| Sold | = | 6.000.000 lei x 25 zile x 0,06% | = | 90.000 lei | pentru anul 2005 | ||
| TOTAL GENERAL: | 640.700 lei | ||||||
b)Pentru situaţia în care impozitul stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin decizia de plăţi anticipate, fiind în sumă de 4.000.000 lei, contribuabilul datorează cu titlu de dobânzi următoarele:
| d1 | = | 1.500.000 lei x 291 zile x 0,06% | = | 261.900 lei | pentru anul 2004 | ||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| d2 | = | 1.500.000 lei x 199 zile x 0,06% | = | 179.100 lei | |||
| d3 | = | 1.500.000 lei x 107 zile x 0,06% | = | 96.300 lei | |||
| d4 | = | 1.500.000 lei x 16 zile x 0,06% | = | 14.400 lei | |||
| TOTAL : | 550.700 lei | ||||||
| Sold | = | 4.000.000 lei x 25 zile x 0,06% | = | 60.000 lei | pentru anul 2005 | ||
| TOTAL GENERAL: | 610.700 lei | ||||||
Codul de procedură fiscală:
(1)Nedecontarea de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat, în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului plătitorului, nu îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective şi atrage pentru acesta dobânzi şi penalităţi de întârziere la nivelul celor prevăzute la art. 115 şi 120, după termenul de 3 zile.
(2)Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului şi nedecontate de unităţile bancare, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere prevăzute la alin. (1), plătitorul se poate îndrepta împotriva unităţii bancare respective.
(1)În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile şi penalităţile de întârziere se datorează până la data stingerii inclusiv. Data stingerii este, pentru compensările la cerere, data depunerii la organul competent a cererii de compensare, iar pentru compensările efectuate înaintea restituirii sau rambursării sumei cuvenite debitorului, data depunerii cererii de rambursare sau restituire.
(2)În cazul în care în urma exercitării controlului sau analizării cererii de compensare s-a stabilit că suma ce urmează a se compensa este mai mică decât suma cuprinsă în cererea de compensare, dobânzile şi penalităţile de întârziere se recalculează pentru diferenţa rămasă de la data înregistrării cererii de compensare.
(3)Pentru obligaţiile fiscale stinse prin procedurile de compensare prevăzute de actele normative speciale, data stingerii este data la care se efectuează compensarea prevăzută în actul normativ care o reglementează sau în normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(4)Pentru obligaţiile fiscale neplătite la termen, atât înainte, cât şi după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment. Pentru obligaţiile fiscale născute după data deschiderii procedurii de faliment şi neplătite la termen nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Norme metodologice:
117.1.În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensarea prevăzută de art. 111 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, data stingerii este data notei de compensare întocmite de organul fiscal competent potrivit pct. 111.5.
Codul de procedură fiscală:
Pe perioada pentru care au fost acordate înlesniri la plata obligaţiilor fiscale restante se datorează dobânzi.
Norme metodologice:
118.1.Pe perioada amânării şi/sau eşalonării la plata obligaţiilor fiscale restante se datorează dobânzi calculate începând cu data aprobării de către organul competent a înlesnirii acordate şi până la data efectuării ultimei plăţi datorate.
118.2.Dobânzile datorate pe perioada amânării sau eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale se calculează de către organele competente care aprobă înlesnirea la plată, urmând ca acestea să fie comunicate debitorului. Dobânzile se achită lunar, inclusiv pe perioada de graţie acordată la eşalonare şi pe perioada amânării la plată, conform graficelor care constituie anexă la documentul de aprobare a înlesnirilor la plată. Nu se datorează dobânzi pentru amânarea sau eşalonarea la plată a dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere.
118.3.Până la data aprobării de către organul competent a înlesnirii la plată debitorul datorează dobânzi conform prevederilor art. 115 din Codul de procedură fiscală.
118.4.În situaţia în care debitorul beneficiar al unei înlesniri la plată achită debitul integral într-o perioadă mai mică decât cea acordată prin înlesnire, organul fiscal competent va recalcula cuantumul dobânzilor în funcţie de data la care a fost făcută plata.
118.5.Calculul dobânzilor datorate pe perioada amânării sau eşalonării la plată se face pentru fiecare termen de plată lunar, inclusiv pe perioada de graţie sau pe perioada amânării la plată, prin înmulţirea soldului rămas de plată la termenul anterior ratei curente cu numărul de zile calendaristice ale intervalului de timp şi cu nivelul cotei dobânzii, conform exemplului următor:
118.6.Se consideră, de exemplu, o înlesnire acordată în următoarele condiţii:
a)data aprobării înlesnirii: 13 ianuarie 2005;
b)eşalonare pe 12 luni, cu o perioadă de graţie de 6 luni;
c)suma eşalonată: 12.000.000 lei;
d)cota dobânzii: 0,06%/zi.
| Termen de plată | Rata debitului - lei - | Sold (suma rămasă de plată) - lei - | Nr. de zile calendaristice | Nivelul cotei dobânzii | Dobânda datorată - lei - | |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 15 februarie 2005 | 0 | 12.000.000 | 33 | 0,06% | 237.600 | |
| 15 martie 2005 | 0 | 12.000.000 | 28 | 0,06% | 201.600 | |
| 15 aprilie 2005 | 0 | 12.000.000 | 32 | 0,06% | 223.200 | |
| 13 mai 2005 | 0 | 12.000.000 | 30 | 0,06% | 201.600 | |
| 15 iunie 2005 | 0 | 12.000.000 | 29 | 0,06% | 237.600 | |
| 15 iulie 2005 | 0 | 12.000.000 | 32 | 0,06% | 216.000 | |
| 15 august 2005 | 2.000.000 | 10.000.000 | 31 | 0,06% | 223.200 | |
| 15 septembrie 2005 | 2.000.000 | 8.000.000 | 31 | 0,06% | 186.000 | |
| 14 octombrie 2005 | 2.000.000 | 6.000.000 | 30 | 0,06% | 139.200 | |
| 15 noiembrie 2005 | 2.000.000 | 4.000.000 | 30 | 0,06% | 115.200 | |
| 15 decembrie 2005 | 2.000.000 | 2.000.000 | 31 | 0,06% | 72.000 | |
| 12 ianuarie 2006 | 2.000.000 | 0 | 31 | 0,06% | 34.800 | |
| TOTAL: | 12.000.000 | 2.088.000 |
Codul de procedură fiscală:
(1)Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 112 alin. (2) sau art. 199, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2)Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 115 alin. (5) şi se suportă din acelaşi buget şi acelaşi venit bugetar din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de către plătitori.
Norme metodologice:
119.1.Dobânda se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la art. 112 alin. (2) şi art. 199 din Codul de procedură fiscală până la data stingerii inclusiv a obligaţiei de plată prin compensare, restituire sau rambursare.
Codul de procedură fiscală:
(1)Plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere de 0,5% pentru fiecare lună şi/sau pentru fiecare fracţiune de lună de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare scadenţei acestora până la data stingerii acestora inclusiv. Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.
(2)Pentru situaţiile prevăzute la art. 115 alin. (3) şi (4) penalităţilor de întârziere li se aplică regimul stabilit pentru dobânzi.
(3)Penalitatea de întârziere se datorează până la data începerii procedurii de executare silită.
(4)În cazul în care s-au acordat înlesniri la plată, penalitatea de întârziere se datorează până la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au acordat înlesnirile. Nerespectarea înlesnirilor la plată, aşa cum au fost acordate, conduce la calculul penalităţilor de întârziere de la data încetării, conform legii, a valabilităţii înlesnirilor.
(5)Nivelul penalităţii de întârziere se poate modifica anual prin legea bugetului de stat.
Norme metodologice:
120.1.Pentru obligaţiile fiscale neplătite la termenul legal de plată, cu excepţia dobânzilor, penalităţilor şi a amenzilor, se datorează o penalitate de întârziere de 0,5% pe fiecare lună sau fracţiune de lună de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care acestea aveau scadenţa şi până la data stingerii acestora inclusiv. De exemplu, în cazul unei obligaţii fiscale cu termenul de plată scadent la data de 25 martie, dacă suma a fost achitată între 1 aprilie şi 30 aprilie, se datorează penalitatea de întârziere corespunzătoare unei luni, iar dacă se achită în perioada 1 mai-31 mai, se datorează penalitatea de întârziere corespunzătoare pentru două luni.
120.2.Penalitatea de întârziere pentru sumele neachitate la termen se datorează pentru luna în care s-a comunicat către plătitor o somaţie de plată prin care, conform prevederilor art. 140 din Codul de procedură fiscală, începe executarea silită.
120.3.În cazul în care s-au acordat înlesniri la plata obligaţiilor fiscale pentru care nu s-a început executarea silită, penalitatea de întârziere se datorează inclusiv pentru luna în care a fost aprobată înlesnirea la plată.
Codul de procedură fiscală:
(1)La cererea temeinic justificată a contribuabililor, organul fiscal competent poate acorda pentru obligaţiile fiscale restante, atât înaintea începerii executării silite, cât şi în timpul efectuării acesteia, înlesniri la plată, în condiţiile legii.
(2)La cererea temeinic justificată a debitorilor, persoane fizice sau juridice, creditorii bugetari locali, prin autorităţile administraţiei publice locale care administrează aceste bugete, pot acorda, pentru obligaţiile bugetare restante pe care le administrează, următoarele înlesniri la plată:
a)eşalonări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redevenţelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local;
b)amânări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local;
c)eşalonări la plata dobânzilor şi/sau a penalităţilor de orice fel, cu excepţia dobânzilor datorate pe perioada de eşalonare;
d)amânări şi/sau scutiri ori amânări şi/sau reduceri de dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, cu excepţia dobânzilor datorate pe perioada de amânare;
e)scutiri sau reduceri de impozite şi taxe locale, în condiţiile legii.
(3)Procedura de acordare a înlesnirilor la plată pentru creanţele bugetare locale se stabileşte prin acte normative speciale.
(4)Pentru acordarea înlesnirilor la plată creditorii bugetari locali vor cere debitorilor constituirea de garanţii.
(5)Pentru obligaţiile la bugetul local, datorate şi neachitate după data de 1 iulie 2003 de către persoanele fizice, garanţia este:
a)o sumă egală cu două rate medii din eşalonare, reprezentând obligaţii bugetare locale eşalonate şi dobânzi calculate, în cazul eşalonărilor la plată;
b)o sumă rezultată din raportul dintre contravaloarea debitelor amânate şi dobânzile calculate şi numărul de luni aprobate pentru amânare la plată, în cazul amânărilor la plată.
(6)Pentru obligaţiile la bugetul local, datorate şi neachitate după data de 1 iulie 2003 de către persoanele juridice, garanţia este de 100% din totalul creanţei bugetare locale pentru care s-a acordat înlesnirea.
Organul fiscal solicită constituirea unei garanţii pentru:
a)suspendarea executării silite în condiţiile art. 143 alin. (6);
b)ridicarea măsurilor asigurătorii;
c)asumarea obligaţiei de plată de către altă persoană prin angajament de plată, în condiţiile art. 25 alin. (2) lit. d);
d)în alte cazuri prevăzute de lege.
Garanţiile pentru luarea măsurilor prevăzute la art. 122 se pot constitui, în condiţiile legii, prin:
a)consemnarea de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului;
b)scrisoare de garanţie bancară;
c)ipotecă asupra unor bunuri imobile din ţară;
d)gaj asupra unor bunuri mobile;
e)fidejusiune.
Norme metodologice:
123.1.Contractele de ipotecă şi/sau de gaj vor fi încheiate cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege.
Codul de procedură fiscală:
Organul competent, în condiţiile legii, se îndestulează din garanţiile depuse, dacă nu s-a realizat scopul pentru care acestea au fost solicitate.
Norme metodologice:
124.1.Dacă nu s-a realizat scopul pentru care s-au solicitat garanţiile prevăzute la art. 122 şi 123 din Codul de procedură fiscală, organul competent va putea proceda la valorificarea garanţiilor prin modalităţile şi procedura prevăzute de dispoziţiile art. 154 alin. (2)-(7) şi ale art. 155-167 din acelaşi cod, care se aplică în mod corespunzător.
Codul de procedură fiscală:
(1)Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.
(2)Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să-şi ascundă ori să-şi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, precum şi în cazul suspendării executării actului administrativ prevăzute la art. 184. (3) Aceste măsuri pot fi luate şi în cazul în care creanţa nu a fost încă individualizată şi nu a devenit scadentă. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. O dată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
(4)Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
(5)Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
(6)Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum şi cele dispuse de instanţele judecătoreşti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
(7)În cazul înfiinţării sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară.
(8)Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce ar interveni ulterior înscrierii prevăzute la alin. (7) sunt lovite de nulitate absolută.
(9)Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanţa fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de către debitor în proprietate comună cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinută de acesta.
(10)Împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 168.
Norme metodologice:
125.1.Prin măsuri asigurătorii se pot indisponibiliza bunuri şi/sau venituri ale debitorului în scopul asigurării colectării creanţelor fiscale.
125.2.În condiţiile art. 125 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, organele fiscale vor dispune organelor de executare competente ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii.
125.3.Organul fiscal va dispune luarea măsurilor asigurătorii printr-o decizie motivată, aprobată de conducătorul acestuia, care va fi comunicată de îndată organelor de executare competente potrivit legii.
125.4.Decizia va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, şi următoarele menţiuni:
a)nivelul estimat sau stabilit al creanţei fiscale;
b)menţiunea că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate; garanţiile care se constituie sunt cele prevăzute la art. 123 din Codul de procedură fiscală.
125.5.Decizia va fi întocmită în două exemplare, dintre care un exemplar se va comunică organului de executare coordonator, astfel cum este prevăzut la art. 132 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, iar un exemplar se va păstra la organul care a dispus instituirea măsurilor asigurătorii. În cazul în care debitorul are bunuri pe raza teritorială a altor organe de executare, organul de executare coordonator va comunică acestora copii certificate de pe decizie în vederea ducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii. Această prevedere se aplică şi în cazul terţilor popriţi.
125.6.Măsurile asigurătorii se duc la îndeplinire de îndată de către organele de executare competente potrivit legii, care vor proceda la indisponibilizarea bunurilor mobile şi/sau imobile, precum şi a veniturilor urmăribile, potrivit legii.
125.7.O dată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii organul de executare comunică debitorului decizia emisă de organul care a dispus instituirea măsurilor asigurătorii ori, după caz, copia certificată a actului prin care instanţa judecătorească sau alte organe competente au dispus măsuri asigurătorii.
125.8.Despre ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii se va înştiinţa instanţa judecătorească, organul fiscal sau alte organe competente interesate care au dispus aceste măsuri.
125.9.În cazul în care, cu ocazia ducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii, se constată că bunurile şi/sau veniturile debitorului nu sunt suficiente sau lipsesc în totalitate, organul de executare va încheia un proces-verbal în care se vor consemna cele constatate, înştiinţându-se totodată organul care le-a dispus.
Codul de procedură fiscală:
Măsurile asigurătorii instituite potrivit art. 125 se ridică, prin decizie motivată, de către creditorii fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanţiei prevăzute la art. 123, după caz.
Norme metodologice:
126.1.Măsurile asigurătorii dispuse vor fi ridicate de către organul de executare competent, în tot sau în parte, în baza deciziei motivate emise de organul care le-a dispus, care va fi comunicată tuturor celor cărora le-a fost comunicată decizia de dispunere a măsurilor sau celelalte acte de executare în legătură cu acestea.
Codul de procedură fiscală:
(1)Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.
(2)Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.
Termenul de prescripţie prevăzut la art. 127 se suspendă:
a)în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
b)în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;
c)pe perioada valabilităţii înlesnirii acordate potrivit legii;
d)cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită;
e)în alte cazuri prevăzute de lege.
Termenul de prescripţie prevăzut la art. 127 se întrerupe:
a)în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
b)pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice alt mod a datoriei;
c)pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;
d)pe data întocmirii, potrivit legii, a actului de constatare a insolvabilităţii contribuabilului;
e)în alte cazuri prevăzute de lege.
(1)Dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare şi la scăderea acestora din evidenţa analitică pe plătitori.
(2)Sumele achitate de debitor în contul unor creanţe fiscale, după împlinirea termenului de prescripţie, nu se restituie.
Norme metodologice:
130.1.Scăderea din evidenţa analitică pe plătitori a creanţelor fiscale pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită se va face pe baza unui proces-verbal de constatare a împlinirii termenului de prescripţie, însuşit de şeful compartimentului de specialitate, avizat de compartimentul juridic din cadrul aceluiaşi organ fiscal sau din cadrul organului ierarhic superior, după caz, şi care va fi supus spre aprobare conducătorului organului fiscal, împreună cu dosarul.
130.2.Dosarul trebuie să cuprindă toate documentele şi informaţiile necesare pentru constatarea împlinirii termenului de prescripţie, precum şi procesul-verbal de constatare.
Codul de procedură fiscală:
Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la compensare sau restituire.
(1)În cazul în care debitorul nu-şi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la acţiuni de executare silită, potrivit prezentului cod.
(2)Organele fiscale care administrează creanţe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.
(3)Creanţele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de instituţiile publice, provenite din venituri proprii, precum şi cele rezultate din raporturi juridice contractuale se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod.
(4)Organele prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt denumite în continuare organe de executare silită.
(5)Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, organul de executare coordonator poate proceda la aplicarea acestei măsuri de executare asupra terţului poprit, indiferent de locul unde îşi are domiciliul fiscal.
(6)Atunci când se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau de sustragere de la executare silită a bunurilor şi veniturilor urmăribile ale debitorului, organul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului poate proceda la indisponibilizarea şi executarea silită a acestora, indiferent de locul în care se găsesc bunurile.
(7)Organul de executare coordonator va sesiza în scris celelalte organe prevăzute la alin. (5), comunicându-le titlul executoriu în copie certificată, situaţia debitorului, contul în care se vor vira sumele încasate, precum şi orice alte date utile pentru identificarea debitorului şi a bunurilor ori veniturilor urmăribile.
(8)În cazul în care asupra aceloraşi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanţe fiscale, cât şi pentru titluri ce se execută în condiţiile prevăzute de alte dispoziţii legale, executarea silită se va face, potrivit dispoziţiilor prezentului cod, de către organele de executare prevăzute de acesta.
(9)Când se constată că domiciliul fiscal al debitorului se află în raza teritorială a altui organ de executare, titlul executoriu împreună cu dosarul executării vor fi trimise acestuia, înştiinţându-se, dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.
(1)Organul de executare coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că deţine mai multe venituri sau bunuri urmăribile.
(2)Organul de executare coordonator înscrie în întregime debitul în evidenţele sale şi ia măsuri de executare silită, comunicând întregul debit organelor de executare în a căror rază teritorială se află domiciliile fiscale ale celorlalţi codebitori, aplicându-se dispoziţiile art. 132. (3) Organele de executare sesizate, cărora li s-a comunicat debitul, după înscrierea acestuia într-o evidenţă nominală, vor lua măsuri de executare silită şi vor comunică organului de executare coordonator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea acestora.
(4)Dacă organul de executare coordonator, care ţine evidenţa întregului debit, constată că acesta a fost realizat prin actele de executare silită făcute de el însuşi şi de celelalte organe sesizate potrivit alin. (3), el este obligat să ceară în scris acestora din urmă să înceteze de îndată executarea silită.
(1)Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali. Aceştia trebuie să deţină o legitimaţie de serviciu pe care trebuie să o prezinte în exercitarea activităţii.
(2)Executorul fiscal este împuternicit în faţa debitorului şi a terţilor prin legitimaţia de executor fiscal şi delegaţie emisă de organul de executare silită.
(3)În exercitarea atribuţiilor ce le revin, pentru aplicarea procedurilor de executare silită, executorii fiscali pot:
a)să între în orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta îşi păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum şi să analizeze evidenţa contabilă a debitorului în scopul identificării terţilor care datorează sau deţin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului;
b)să între în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum şi să cerceteze toate locurile în care acesta îşi păstrează bunurile;
c)să solicite şi să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului.
(4)Executorul fiscal poate intră în încăperile ce reprezintă domiciliul sau reşedinţa unei persoane fizice, cu consimţământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare va cere autorizarea instanţei judecătoreşti competente potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
(5)Accesul executorului fiscal în locuinţă, în incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a debitorului, persoană fizică sau juridică, se poate efectua între orele 6,00-20,00, în orice zi lucrătoare. Executarea începută va putea continua în aceeaşi zi sau în zilele următoare. În cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului va avea loc şi la alte ore decât cele menţionate, precum şi în zilele nelucrătoare, în baza autorizaţiei prevăzute la alin. (4).
(6)În absenţa debitorului sau dacă acesta refuză accesul în oricare dintre încăperile prevăzute la alin. (3), executorul fiscal poate să pătrundă în acestea în prezenţa unui reprezentant al poliţiei ori al jandarmeriei sau a altui agent al forţei publice şi a doi martori majori, fiind aplicabile prevederile alin. (4) şi (5).
Pentru executarea silită a creanţelor fiscale datorate de o asociere fără personalitate juridică, chiar dacă există un titlu executoriu pe numele asocierii, pot fi executate silit atât bunurile mobile şi imobile ale asocierii, cât şi bunurile personale ale membrilor acesteia.
(1)Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(2)Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
(3)Executarea silită începe numai după ce organul fiscal a transmis debitorului înştiinţarea de plată prin care i se comunică acestuia suma datorată, iar după înştiinţare au trecut 15 zile de la comunicare.
(4)Înştiinţarea de plată este act premergător executării silite.
(5)Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare competent va conţine, pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum şi orice alte date de identificare; cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.
(6)Pentru debitorii obligaţi în mod solidar la plata creanţelor fiscale se va întocmi un singur titlu executoriu.
(7)Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanţe fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor prevăzute la art. 132. (8) În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 33 alin. (1) nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele şi prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis şi dovada comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente.
(9)În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ, organul de executare îi va confirma primirea, în termen de 30 de zile.
(10)În cazul în care instituţiile publice transmit titluri executorii privind venituri proprii spre executare silită organelor fiscale, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat sau local, după caz.
(11)În cazul în care autorităţile administraţiei publice locale transmit titluri executorii privind venituri proprii spre executare silită organelor fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat.
Norme metodologice:
136.1.Titlul executoriu se întocmeşte de organul de executare pentru fiecare tip de creanţă fiscală reprezentând impozite, taxe, contribuţii, alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora.
136.2.În cazul în care există debitori care răspund solidar pentru aceeaşi creanţă fiscală, organul de executare competent emite un singur titlu executoriu, făcând menţiune despre numele şi prenumele sau denumirea tuturor debitorilor.
136.3.Titlurile executorii se transmit printr-o adresă, care trebuie să cuprindă:
a)denumirea completă a emitentului;
b)temeiul legal al transmiterii titlului executoriu spre executare;
c)numele şi prenumele sau denumirea debitorului;
d)domiciliul sau sediul debitorului;
e)alte elemente de identificare a acestuia: seria şi numărul actului de identitate sau, după caz, codul de identificare fiscală etc.;
f)natura debitului şi suma de plată;
g)alte informaţii necesare încasării creanţelor fiscale prin executare silită: bunuri urmăribile, surse de venituri, depozite bancare etc.
136.4.Atunci când este cazul, împreună cu titlurile executorii se vor transmite şi copii certificate de pe procesele-verbale de ducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii.
Codul de procedură fiscală:
(1)Executarea silită se poate întinde asupra tuturor veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare.
(2)Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
(3)În cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalităţile de executare silită prevăzute de prezentul cod.
(4)Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează.
(5)Executarea silită se desfăşoară până la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităţilor de întârziere ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare.
(6)În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, dobânzi, penalităţi de întârziere sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare şi consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului.
(7)Faţă de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileşte de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.
În vederea începerii executării silite, organul de executare competent se poate folosi de mijloacele de probă prevăzute la art. 48, în vederea determinării averii şi a venitului debitorului. La cererea organului fiscal, debitorul este obligat să furnizeze în scris, pe propria răspundere, informaţiile solicitate.
În toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu şi să se arate natura şi cuantumul debitului ce face obiectul executării.
(1)Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu.
(2)Somaţia cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (2), următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum şi indicarea consecinţelor nerespectării acesteia.
Terţul nu se poate opune sechestrării unui bun al debitorului, invocând un drept de gaj, drept de ipotecă sau un privilegiu. Terţul va participa la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea bunului, potrivit legii.
(1)Înaintea valorificării bunurilor, acestea vor fi evaluate. În acest scop, organul de executare va apela la organe şi persoane de specialitate, care sunt obligate să îşi îndeplinească atribuţiile ce le revin în acest sens. Dispoziţiile art. 53 se aplică în mod corespunzător.
(2)Organul de executare va actualiza preţul de evaluare ţinând cont de rata inflaţiei.
(3)Atunci când se consideră necesar, organul de executare va proceda la o nouă evaluare.
Norme metodologice:
142.1.Documentul prin care se efectuează evaluarea se anexează la procesul-verbal de sechestru. Organul de executare va transmite o copie de pe acest document debitorului.
142.2.Organul de executare va proceda la o nouă evaluare în situaţii cum sunt: când se constată modificări ale preţurilor de circulaţie pe piaţa liberă a bunurilor, când valoarea bunului s-a modificat prin deteriorări sau prin amenajări. Prevederile art. 142 alin. (1) din Codul de procedură fiscală se aplică în mod corespunzător.
Codul de procedură fiscală:
(1)Executarea silită se poate suspenda, întrerupe sau poate înceta în cazurile prevăzute de prezentul cod.
(2)Executarea silită se suspendă:
a)când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii;
b)la data comunicării aprobării înlesnirii la plată, în condiţiile legii;
c)în cazul prevăzut la art. 151;
d)în alte cazuri prevăzute de lege.
(3)Executarea silită se întrerupe:
a)la data declarării stării de insolvabilitate a debitorului;
b)în alte cazuri prevăzute de lege.
(4)Executarea silită încetează dacă:
a)s-au stins integral obligaţiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligaţiile de plată accesorii, cheltuielile de executare şi orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;
b)a fost desfiinţat titlul executoriu;
c)în alte cazuri prevăzute de lege.
(5)În cazul în care popririle înfiinţate de organul de executare generează imposibilitatea debitorului de a-şi continua activitatea economică, cu consecinţe sociale deosebite, creditorul fiscal poate dispune, la cererea debitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta, fie suspendarea temporară totală, fie suspendarea temporară parţială a executării silite prin poprirea conturilor bancare.
(6)O dată cu cererea de suspendare prevăzută la alin. (5) debitorul va indica bunurile libere de orice sarcini, oferite în vederea sechestrării, sau alte garanţii prevăzute de lege.
Norme metodologice:
143.1.În cazul în care se constată împlinirea termenului de prescripţie, se va proceda potrivit art. 130 din Codul de procedură fiscală.
143.2.În cazul prevăzut de art. 143 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, organele competente să dispună suspendarea popririi pentru creanţele fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice sunt direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, a municipiului Bucureşti şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, după caz, cu aprobarea directorului executiv. Pentru creanţele bugetelor locale, competenţa de a aproba suspendarea popririi aparţine reprezentantului legal al creditorului local. În cazul creanţelor administrate de organele vamale, cererile de suspendare a executării silite prin poprire sunt soluţionate de către direcţia regională vamală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul şi sunt aprobate de conducătorul acesteia. Pentru creanţele bugetului general consolidat, administrate de alte organe sau instituţii, cererile se aprobă de către conducătorul organului sau al instituţiei respective.
143.3.Cererea debitorului de suspendare a executării silite se depune la organul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al acestuia şi trebuie să cuprindă:
a)datele de identificare a debitorului, respectiv denumirea, domiciliul fiscal, codul de identificare fiscală, precum şi alte date necesare;
b)solicitarea expresă a suspendării popririi conturilor bancare;
c)precizarea băncilor şi a tuturor conturilor bancare deschise la acestea;
d)indicarea expresă a bunurilor mobile/imobile libere de orice sarcini, aflate în proprietatea debitorului, în vederea sechestrării acestora, precum şi orice alte garanţii constituite în formele prevăzute la art. 123 din Codul de procedură fiscală, potrivit legii, de debitor sau de terţe persoane în favoarea debitorului, după caz;
e)motivele invocate în susţinerea cererii.
143.4.Cererea va fi însoţită de următoarele documente:
a)copii legalizate de pe actele care atestă dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile oferite de debitor drept garanţie în vederea sechestrării;
b)dovada, în original, că bunurile oferite drept garanţie nu sunt grevate de sarcini, emisă în condiţiile legii;
c)când este cazul, alte documente care atestă constituirea altor garanţii legale de către debitor sau terţe persoane. În cazul în care garanţiile sunt constituite, potrivit legii, de terţe persoane, acestea trebuie să facă dovada că nu au obligaţii fiscale restante;
d)situaţia privind soldurile conturilor de disponibil şi/sau de depozit în lei şi în valută la data depunerii cererii;
e)copie certificată de pe ultima balanţă de verificare lunară;
f)situaţia analitică a creanţelor debitorului;
g)orice alte documente şi date considerate utile pentru soluţionarea cererii;
h)declaraţie pe propria răspundere privind cota de participare a debitorului la capitalul social al altor societăţi comerciale, capitalul social subscris şi cel vărsat.
143.5.Cererea debitorului şi documentele anexate se vor transmite de către organele de executare competente să aplice procedura de executare silită organelor competente să dispună suspendarea potrivit pct. 143.2, însoţite şi de următoarele documente:
a)copii certificate de pe actele de executare silită a debitorului;
b)referatul motivat, întocmit de organul de executare competent să aplice procedura de executare silită prin poprire, împreună cu propunerile acestuia.
143.6.În baza cererii şi a documentelor prezentate în susţinerea acesteia, organele competente să dispună suspendarea executării silite prin poprire asupra conturilor bancare pot dispune această măsură în condiţiile pct. 143.2, comunicând totodată, în scris, atât debitorului, organului de executare competent, cât şi băncilor la care debitorul îşi are deschise conturile bancare care fac obiectul suspendării popririi, proporţia în care sumele indisponibilizate sunt supuse măsurii de suspendare a popririi şi termenul de valabilitate a măsurii aprobate.
De la data primirii comunicării băncile vor duce la îndeplinire măsura de suspendare a popririi, reluând procedura de executare silită prin poprire după expirarea perioadei de suspendare.
Cu 10 zile înainte de expirarea termenului de aplicare a suspendării, organul de executare competent va comunică băncii reluarea procedurii de executare silită prin poprire în situaţia în care creanţele fiscale nu au fost stinse în întregime prin modalităţile prevăzute de lege.
Codul de procedură fiscală:
(1)Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
(2)În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimţământul titularului de cont, la cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua respectivă.
(3)Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi numai în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
(4)Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează de către organul de executare printr-o adresă care va fi trimisă prin scrisoare recomandată, cu dovada de primire, terţului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu. Totodată va fi înştiinţat şi debitorul despre înfiinţarea popririi.
(5)Poprirea nu este supusă validării.
(6)Poprirea înfiinţată anterior, ca măsură asiguratorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, făcută terţului poprit, şi înştiinţarea despre aceasta a debitorului.
(7)Terţul poprit este obligat ca, în termen de 5 zile de la primirea comunicării ce i s-a făcut potrivit alin. (4) şi (6), să înştiinţeze organul de executare dacă datorează vreo sumă de bani cu orice titlu debitorului.
(8)Poprirea se consideră înfiinţată la data la care terţul poprit, prin înştiinţarea trimisă organului de executare, confirmă că datorează sume de bani debitorului sau la data expirării termenului prevăzut la alin. (7).
(9)După înfiinţarea popririi terţul poprit este obligat să facă de îndată reţinerile prevăzute de lege şi să vireze sumele reţinute în contul indicat de organul de executare, comunicând totodată în scris despre existenţa altor creditori.
(10)În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulţi creditori, terţul poprit îi va anunţa în scris despre aceasta pe creditori şi va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinţă prevăzute la art. 166. (11) Pentru stingerea creanţelor fiscale debitorii deţinători de conturi bancare pot fi urmăriţi prin poprire asupra conturilor bancare, prevederile alin. (4) aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz, o dată cu comunicarea somaţiei şi a titlului executoriu, făcută debitorului potrivit art. 43, o copie certificată de pe acest titlu va fi comunicată băncii la care se află deschis contul debitorului. Despre această măsură va fi înştiinţat şi debitorul.
(12)În măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizării băncii potrivit alin. (11), sumele existente, precum şi cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi în valută sunt indisponibilizate. Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, băncile nu vor proceda la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, şi nu vor accepta alte plăţi din conturile acestora până la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale, cu excepţia sumelor necesare plăţii drepturilor salariale.
(13)Dacă debitorul face plata în termenul prevăzut în somaţie, organul de executare va înştiinţa de îndată în scris băncile pentru sistarea totală sau parţială a indisponibilizării conturilor şi reţinerilor. În caz contrar banca este obligată să procedeze conform dispoziţiilor alin. (12).
(14)În situaţia în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaşi zi, băncile vor urmări executarea acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului.
(15)Dispoziţiile alin. (10) se aplică în mod corespunzător.
Norme metodologice:
144.1.Când debitorii deţin titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale urmăribile, organul de executare poate proceda la aplicarea măsurilor de executare silită prin poprirea veniturilor rezultate din acestea. În acest caz terţul poprit este societatea comercială şi/sau autoritatea publică emitentă şi/sau intermediară a titlurilor de valoare respective.
144.2.Dacă debitorul are conturi deschise la mai multe bănci sau urmează să încaseze venituri rezultate din titluri de valoare ori alte bunuri mobile necorporale de la terţe persoane juridice pentru realizarea creanţei fiscale, în măsura în care este necesar, executarea silită prin poprire se poate întinde concomitent asupra mai multor conturi bancare ori asupra mai multor terţi popriţi.
144.3.Adresa de înfiinţare a popririi va cuprinde:
a)denumirea şi sediul organului de executare;
b)numărul şi data emiterii;
c)denumirea şi sediul sau numele, prenumele şi domiciliul terţului poprit;
d)temeiul legal al executării silite prin poprire;
e)datele de identificare a debitorului;
f)numărul şi data titlului executoriu, precum şi organul emitent;
g)natura creanţei fiscale;
h)cuantumul creanţei fiscale pentru care s-a înfiinţat poprirea, când acesta este mai mic decât cel evidenţiat în titlul executoriu, ca urmare a stingerii parţiale a debitului;
i)contul în care urmează a se vira suma reţinută;
j)semnătura şi ştampila organului de executare.
144.4.Salariile şi alte venituri periodice realizate din muncă, pensiile, precum şi alte sume ce se plătesc periodic şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale debitorului sunt urmăribile în condiţiile prevăzute de art. 409 din Codul de procedură civilă.
144.5.În cazul în care debitorul îşi schimbă locul de muncă sau este pensionat, continuarea urmăririi prin poprire are loc potrivit art. 455 din Codul de procedură civilă.
Codul de procedură fiscală:
(1)Dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu respectă dispoziţiile art. 144 alin. (9)-(15), precum şi în cazul în care invocă alte neregularităţi în legătură cu drepturile şi obligaţiile părţilor privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, va pronunţa menţinerea sau desfiinţarea popririi.
(2)Judecata se face de urgenţă şi cu precădere.
(3)Pe baza hotărârii de menţinere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silită a terţului poprit, în condiţiile prezentului cod.Secţiunea a 3-a Executarea silită a bunurilor mobile
(1)Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepţiile prevăzute de lege.
(2)În cazul debitorului persoană fizică nu pot fi supuse executării silite, fiind necesare vieţii şi muncii debitorului, precum şi familiei sale:
a)bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi la formarea profesională, precum şi cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfăşurării activităţii agricole, cum sunt uneltele, seminţele, îngrăşămintele, furajele şi animalele de producţie şi de lucru;
b)bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
c)alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;
d)combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarnă;
e)obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;
f)bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziţii legale.
(3)Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfăşurării activităţii de comerţ nu sunt exceptate de la executare silită.
(4)Executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea şi valorificarea acestora, chiar dacă acestea se află la un terţ. Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal.
(5)Pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca măsură asiguratorie nu este necesară o nouă sechestrare.
(6)Executorul fiscal, la începerea executării silite, este obligat să verifice dacă bunurile prevăzute la alin. (5) se găsesc la locul aplicării sechestrului şi dacă nu au fost substituite sau degradate, precum şi să sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele găsite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creanţei.
(7)Bunurile nu vor fi sechestrate dacă prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decât cheltuielile executării silite.
(8)Prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeşte un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun.
(9)De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicţii atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă.
(10)Actele de dispoziţie care ar interveni ulterior indisponibilizării prevăzute la alin. (9) sunt lovite de nulitate absolută.
(11)În cazurile în care nu au fost luate măsuri asigurătorii pentru realizarea integrală a creanţei fiscale şi la începerea executării silite se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau sustragere de la urmărire a bunurilor urmăribile ale debitorului, sechestrarea lor va fi aplicată o dată cu comunicarea somaţiei.
Norme metodologice
146.1.În cazul bunurilor care au un regim special de circulaţie, organele de executare vor sesiza de îndată organele competente potrivit dispoziţiilor art. 371^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Codul de procedură fiscală:
(1)Procesul-verbal de sechestru va cuprinde:
a)denumirea organului de executare, indicarea locului, a datei şi a orei când s-a făcut sechestrul;
b)numele şi prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul, numărul legitimaţiei şi al delegaţiei;
c)numărul dosarului de executare, data şi numărul de înregistrare a somaţiei, precum şi titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită;
d)temeiul legal în baza căruia se face executarea silită;
e)sumele datorate pentru a căror executare silită se aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, menţionându-se şi cota acestora, precum şi actul normativ în baza căruia a fost stabilită obligaţia de plată;
f)numele, prenumele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore ce locuieşte împreună cu debitorul sau denumirea şi sediul debitorului, numele, prenumele şi domiciliul altor persoane majore care au fost de faţă la aplicarea sechestrului, precum şi alte elemente de identificare a acestor persoane;
g)descrierea bunurilor mobile sechestrate şi indicarea valorii estimative a fiecăruia, după aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea şi individualizarea acestora, menţionându-se starea de uzură şi eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum şi dacă s-au luat măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se află, sau de administrare ori conservare a acestora, după caz;
h)menţiunea că evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesită cunoştinţe de specialitate;
i)menţiunea făcută de debitor privind existenţa sau inexistenţa unui drept de gaj, ipotecă ori privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;
j)numele, prenumele şi adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum şi locul de depozitare a acestora, după caz;
k)eventualele obiecţii făcute de persoanele de faţă la aplicarea sechestrului;
l)menţiunea că, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plăteşte obligaţiile fiscale, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;
m)semnătura executorului fiscal care a aplicat sechestrul şi a tuturor persoanelor care au fost de faţă la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul fiscal va menţiona această împrejurare.
(2)Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se predă debitorului sub semnătură sau i se comunică la domiciliul ori sediul acestuia, precum şi, atunci când este cazul, custodelui, acesta din urmă semnând cu menţiunea de primire a bunurilor în păstrare.
(3)În vederea valorificării organul de executare este obligat să verifice dacă bunurile sechestrate se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru, precum şi dacă nu au fost substituite sau degradate.
(4)Când bunurile sechestrate găsite cu ocazia verificării nu sunt suficiente pentru realizarea creanţei fiscale, organul de executare va face investigaţiile necesare pentru identificarea şi urmărirea altor bunuri ale debitorului.
(5)Dacă se constată că bunurile nu se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru sau dacă au fost substituite sau degradate, executorul fiscal încheie proces-verbal de constatare. Pentru bunurile găsite cu prilejul investigaţiilor efectuate conform alin. (4) se va încheia procesul-verbal de sechestru.
(6)Dacă se sechestrează şi bunuri gajate pentru garantarea creanţelor altor creditori, organul de executare le va trimite şi acestora câte un exemplar din procesul-verbal de sechestru.
(7)Executorul fiscal care constată că bunurile fac obiectul unui sechestru anterior va consemna aceasta în procesul-verbal, la care va anexa o copie de pe procesele-verbale de sechestru respective. Prin acelaşi proces-verbal executorul fiscal va declara sechestrate, când este necesar, şi alte bunuri pe care le va identifica.
(8)Bunurile înscrise în procesele-verbale de sechestru încheiate anterior se consideră sechestrate şi în cadrul noii executări silite.
(9)În cazul în care executorul fiscal constată că în legătură cu bunurile sechestrate s-au săvârşit fapte care pot constitui infracţiuni va consemna aceasta în procesul-verbal de sechestru şi va sesiza de îndată organele de urmărire penală competente.
(1)Bunurile mobile sechestrate vor putea fi lăsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare sau de executorul fiscal, după caz, ori vor fi ridicate şi depozitate de către acesta. Atunci când bunurile sunt lăsate în custodia debitorului sau a altei persoane desemnate conform legii şi când se constată că există pericol de substituire ori de degradare, executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor.
(2)În cazul în care bunurile sechestrate constau în sume de bani în lei sau în valută, titluri de valoare, obiecte din metale preţioase, pietre preţioase, obiecte de artă, colecţii de valoare, acestea se ridică şi se depun, cel târziu a doua zi lucrătoare, la unităţile specializate.
(3)Cel care primeşte bunurile în custodie va semna procesul-verbal de sechestru.
(4)În cazul în care custodele este o altă persoană decât debitorul sau creditorul, organul de executare îi va stabili acestuia o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusă.Secţiunea a 4-a Executarea silită a bunurilor imobile
(1)Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului.
(2)Executarea silită imobiliară se întinde de plin drept şi asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât o dată cu imobilul.
(3)În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
(4)Dispoziţiile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea de infracţiuni.
(5)Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispoziţiile art. 146 alin. (9) şi (10) şi ale art. 147 alin. (1) şi (2) fiind aplicabile.
(6)Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecă legală.
(7)Dreptul de ipotecă conferă creditorului fiscal în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun.
(8)Pentru bunurile imobile sechestrate organul de executare care a instituit sechestrul va solicita de îndată biroului de carte funciară efectuarea inscripţiei ipotecare, anexând un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
(9)Biroul de carte funciară va comunică organelor de executare, la cererea acestora, în termen de 10 zile, celelalte drepturi reale şi sarcini care grevează imobilul urmărit, precum şi titularii acestora, care vor fi înştiinţaţi de către organul de executare şi chemaţi la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil şi distribuirea preţului.
(10)Creditorii debitorului, alţii decât titularii drepturilor menţionate la alin. (9), sunt obligaţi ca, în termen de 30 de zile de la înscrierea procesului-verbal de sechestru al bunului imobil în evidenţele de publicitate imobiliară, să comunice în scris organului de executare titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.
Norme metodologice:
149.1.Dispoziţiile art. 489, 491, 493 şi 496 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile în mod corespunzător.
Codul de procedură fiscală:
(1)La instituirea sechestrului şi în tot cursul executării silite, organul de executare poate numi un administrator-sechestru, dacă această măsură este necesară pentru administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, a arendei şi a altor venituri obţinute din administrarea acestuia, inclusiv pentru apărarea în litigii privind imobilul respectiv.
(2)Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori altă persoană fizică sau juridică.
(3)Administratorul-sechestru va consemna veniturile încasate potrivit alin. (1) la unităţile abilitate şi va depune recipisa la organul de executare.
(4)Când administrator-sechestru este numită o altă persoană decât creditorul sau debitorul, organul de executare îi va fixa o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusă.
Norme metodologice:
150.1.Ori de câte ori este necesar, administratorul-sechestru este obligat să prezinte organului de executare situaţia veniturilor şi a cheltuielilor făcute cu administrarea bunului imobil sechestrat.
150.2.Atribuţiile administratorului-sechestru sunt cele stabilite prin art. 501, 502 şi 600 din Codul de procedură civilă.
Codul de procedură fiscală:
(1)După primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de executare, în termen de 15 zile de la comunicare, să îi aprobe ca plata integrală a creanţelor fiscale să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.
(2)De la data aprobării cererii debitorului, executarea silită începută asupra bunului imobil se suspendă.
(3)Pentru motive temeinice organul de executare poate relua executarea silită imobiliară înainte de expirarea termenului de 6 luni.
(4)Dacă debitorul persoană juridică căruia i s-a aprobat suspendarea conform prevederilor alin. (2) se sustrage ulterior de la executare silită sau îşi provoacă insolvabilitatea, se vor aplica în mod corespunzător prevederile art. 27.Secţiunea a 5-a Executarea silită a altor bunuri
(1)Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini, care sunt ale debitorului, se efectuează în conformitate cu prevederile prezentului cod privind bunurile imobile.
(2)Pentru executarea silită a recoltelor şi a fructelor culese sunt aplicabile prevederile prezentului cod privind bunurile mobile.
(3)Organul de executare va hotărî, după caz, valorificarea fructelor neculese sau a recoltelor aşa cum sunt prinse de rădăcini sau după ce vor fi culese.
(1)Bunurile mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului pot fi valorificate în ansamblu dacă organul de executare apreciază că astfel acestea pot fi vândute în condiţii mai avantajoase.
(2)Pentru executarea silită a bunurilor prevăzute la alin. (1) organul de executare va proceda la sechestrarea acestora, potrivit prevederilor prezentului cod.
(3)Prevederile secţiunii a 3-a privind executarea silită a bunurilor mobile şi ale secţiunii a 4-a privind executarea silită a bunurilor imobile, precum şi ale art. 160 privind plata în rate se aplică în mod corespunzător.Secţiunea a 6-a Valorificarea bunurilor
(1)În cazul în care creanţa fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, se va proceda, fără efectuarea altei formalităţi, la valorificarea bunurilor sechestrate, cu excepţia situaţiilor în care, potrivit legii, s-a dispus desfiinţarea sechestrului, suspendarea sau amânarea executării silite.
(2)Pentru a realiza executarea silită cu rezultate cât mai avantajoase, ţinând seama atât de interesul legitim şi imediat al creditorului, cât şi de drepturile şi obligaţiile debitorului urmărit, organul de executare va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre modalităţile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare şi care, faţă de datele concrete ale cauzei, se dovedeşte a fi mai eficientă.
(3)În sensul alin. (2) organul de executare competent va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin:
a)înţelegerea părţilor;
b)vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;
c)vânzare directă;
d)vânzare la licitaţie;
e)alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii imobiliare sau societăţi de brokeraj, după caz.
(4)Dacă au fost sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradării, acestea pot fi vândute în regim de urgenţă.
(5)Dacă din cauza unei contestaţii sau a unei învoieli între părţi data, locul sau ora vânzării directe sau la licitaţie a fost schimbată de organul de executare, se vor face alte publicaţii şi anunţuri, potrivit art. 157. (6) Vânzarea bunurilor sechestrate se face numai către persoane fizice sau juridice care nu au obligaţii fiscale restante.
(7)În sensul alin. (6), în categoria obligaţiilor fiscale restante nu se cuprind obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat, potrivit legii, reduceri, amânări sau eşalonări la plată.
Norme metodologice:
154.1.Pentru valorificarea produselor accizabile sunt aplicabile dispoziţiile art. 137 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.
154.2.În cazul vânzării în regim de consignaţie, organul de executare va preda bunurile mobile sechestrate unităţii care se ocupă cu vânzarea în regim de consignaţie. Predarea se face pe baza unui proces-verbal de predare-primire, întocmit în două exemplare, din care fiecare parte ia câte un exemplar.
154.3.Procesul-verbal de predare-primire va cuprinde în mod obligatoriu următoarele date:
a)numele şi prenumele persoanelor între care are loc predarea-primirea bunurilor mobile;
b)datele de identificare a persoanelor între care are loc predarea-primirea;
c)denumirea fiecărui bun mobil, cu descrierea caracteristicilor sale;
d)valoarea fiecărui bun mobil;
e)data şi locul predării-primirii bunurilor mobile;
f)semnătura executorului fiscal şi a reprezentantului unităţii de vânzare în regim de consignaţie.
154.4.Dacă în perioada de expunere spre vânzare debitorul achită suma datorată, organul de executare va comunică de îndată unităţii de vânzare în regim de consignaţie să înceteze vânzarea bunurilor. Bunurile mobile nevândute vor fi ridicate de către executorul fiscal pe bază de proces-verbal de predare-primire.
Codul de procedură fiscală:
(1)Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorul însuşi, cu acordul organului de executare, astfel încât să se asigure o recuperare corespunzătoare a creanţei fiscale. Debitorul este obligat să prezinte în scris organului de executare propunerile ce i s-au făcut şi nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, indicând numele şi adresa potenţialului cumpărător, precum şi termenul în care acesta din urmă va achita preţul propus.
(2)Preţul propus de cumpărător şi acceptat de organul de executare nu poate fi mai mic decât preţul de evaluare.
(3)Organul de executare, după analiza propunerilor prevăzute la alin. (1), va comunică aprobarea indicând termenul şi contul bugetar în care preţul bunului va fi virat de cumpărător.
(4)Indisponibilizarea prevăzută la art. 146 alin. (9) şi (10) se ridică după creditarea contului bugetar menţionat la alin. (3).
(1)Valorificarea bunurilor prin vânzare directă se poate realiza în următoarele cazuri:
a)pentru bunurile prevăzute la art. 154 alin. (4);
b)înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitaţie, dacă se recuperează integral creanţa fiscală;
c)pe parcursul procedurii de valorificare prin licitaţie sau după finalizarea ei, dacă bunul nu a fost vândut şi o persoană oferă cel puţin preţul de evaluare.
(2)Vânzarea directă se realizează prin încheierea unui proces-verbal care constituie titlu de proprietate.
(3)În cazul în care organul de executare înregistrează în condiţiile prevăzute la alin. (1) mai multe cereri, va vinde bunul persoanei care oferă cel mai mare preţ faţă de preţul de evaluare.
Norme metodologice:
156.1.Pentru valorificarea bunurilor prin vânzare directă către cumpărători, organul de executare va face anunţul privind vânzarea, prevederile art. 157 alin. (1), (2), (3) şi
(4)din Codul de procedură fiscală aplicându-se în mod corespunzător.
156.2.Vânzarea directă a bunurilor se face chiar dacă se prezintă un singur cumpărător.
156.3.La vânzarea directă, organul de executare va întocmi un proces-verbal, care constituie titlu de proprietate şi care cuprinde pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (2) din Codul de procedură fiscală şi următoarele:
a)numărul dosarului de executare silită;
b)titlul executoriu în temeiul căruia se face executarea silită;
c)numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul cumpărătorului;
d)codul de identificare fiscală a debitorului şi al cumpărătorului;
e)preţul la care s-a vândut bunul şi taxa pe valoarea adăugată, dacă este cazul;
f)datele de identificare a bunului;
g)menţiunea că acest document constituie titlu de proprietate şi că poate fi înscris în cartea funciară;
h)semnătura cumpărătorului sau a reprezentantului său legal, după caz.
156.4.Cumpărătorul va efectua plata preţului convenit în contul bugetar indicat de organul de executare, în termenul prevăzut de art. 159 alin. (1) din Codul de procedură fiscală. Un exemplar al procesului-verbal se eliberează cumpărătorului a doua zi după creditarea contului indicat de organul de executare.
Codul de procedură fiscală:
(1)Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie organul de executare este obligat să efectueze publicitatea vânzării cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru desfăşurarea licitaţiei.
(2)Publicitatea vânzării se realizează prin afişarea anunţului privind vânzarea la sediul organului de executare, al primăriei în a cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate, la sediul şi domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul decât cel unde se află bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzării bunurilor imobile, şi prin anunţuri într-un cotidian naţional de largă circulaţie, într-un cotidian local, în pagina de Internet sau, după caz, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi prin alte modalităţi prevăzute de lege.
(3)Despre data, ora şi locul licitaţiei vor fi înştiinţaţi şi debitorul, custodele, administratorul-sechestru, precum şi titularii drepturilor reale şi ai sarcinilor care grevează bunul urmărit.
(4)Anunţul privind vânzarea cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (2) şi următoarele:
a)numărul dosarului de executare silită;
b)bunurile care se oferă spre vânzare şi descrierea lor sumară;
c)preţul de evaluare ori preţul de pornire a licitaţiei, în cazul vânzării la licitaţie, pentru fiecare bun oferit spre vânzare;
d)indicarea, dacă este cazul, a drepturilor reale şi a privilegiilor care grevează bunurile;
e)data, ora şi locul vânzării;
f)invitaţia, pentru toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, să înştiinţeze despre aceasta organul de executare înainte de data stabilită pentru vânzare;
g)invitaţia către toţi cei interesaţi în cumpărarea bunurilor să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare;
h)menţiunea că ofertanţii sunt obligaţi să depună, în cazul vânzării prin licitaţie, până la termenul de vânzare, o taxă de participare reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei;
i)menţiunea că toţi cei interesaţi în cumpărarea bunurilor trebuie să prezinte dovada emisă de organele fiscale că nu au obligaţii fiscale restante;
j)data afişării publicaţiei de vânzare.
(5)Licitaţia se ţine la locul unde se află bunurile sechestrate sau la locul stabilit de organul de executare, după caz.
(6)Debitorul este obligat să permită ţinerea licitaţiei în spaţiile pe care le deţine, dacă sunt adecvate acestui scop.
(7)Pentru participarea la licitaţie ofertanţii depun, cu cel puţin o zi înainte de data licitaţiei, următoarele documente:
a)oferta de cumpărare;
b)dovada plăţii taxei de participare, potrivit alin. (11);
c)împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant;
d)pentru persoanele juridice de naţionalitate română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului;
e)pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română;
f)pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate;
g)pentru persoanele fizice străine, copie de pe paşaport;
h)dovada, emisă de organele fiscale, că nu are obligaţii fiscale restante faţă de acestea.
(8)Preţul de pornire a licitaţiei este preţul de evaluare pentru prima licitaţie, diminuat cu 25% pentru a doua licitaţie şi cu 50% pentru a treia licitaţie.
(9)Licitaţia începe de la cel mai mare preţ din ofertele de cumpărare scrise, dacă acesta este superior celui prevăzut la alin. (8), iar în caz contrar va începe de la acest din urmă preţ.
(10)Adjudecarea se face în favoarea participantului care a oferit cel mai mare preţ, dar nu mai puţin decât preţul de pornire. În cazul prezentării unui singur ofertant la licitaţie, comisia poate să îl declare adjudecatar dacă acesta oferă cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.
(11)Taxa de participare reprezintă 10% din preţul de pornire a licitaţiei şi se plăteşte în lei la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului. În termen de 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal de licitaţie, organul de executare va dispune în scris restituirea taxei de participare participanţilor care au depus oferte de cumpărare şi nu au fost declaraţi adjudecatari, iar în cazul adjudecării taxa se reţine în contul preţului. Taxa de participare nu se restituie ofertanţilor care nu s-au prezentat la licitaţie, celui care a refuzat încheierea procesului-verbal de adjudecare, precum şi adjudecatarului care nu a plătit preţul, reţinându-se în contul organului de executare pentru acoperirea cheltuielilor de executare silită.
Norme metodologice:
157.1.În ziua ţinerii licitaţiei pentru vânzarea bunurilor, executorul fiscal va merge la locul unde se află bunurile, va ridica, dacă este cazul, sigiliul şi va primi de la custode ori de la administratorul-sechestru, după caz, bunurile, verificând starea şi numărul acestora conform procesului-verbal de sechestru.
157.2.Ofertele de cumpărare pot fi depuse direct sau transmise prin poştă. Nu se admit oferte telefonice, telegrafice, transmise prin telex sau telefax.
157.3.Persoanele înscrise la licitaţie se pot prezenta şi prin mandatari care trebuie să îşi justifice calitatea prin procură specială autentică. Debitorul nu va putea licita nici personal, nici prin persoană interpusă.
157.4.În cazul plăţii taxei de participare la licitaţie prin decontare bancară sau prin mandat poştal, executorul fiscal va verifica, la data ţinerii licitaţiei, creditarea contului curent general al Trezoreriei Statului indicat de organul de executare pentru virarea acesteia.
157.5.În situaţia în care plata taxei de participare la licitaţie se efectuează în numerar, dovada plăţii acesteia o constituie documentul eliberat de unitatea teritorială a Trezoreriei Statului.
Codul de procedură fiscală:
(1)Vânzarea la licitaţie a bunurilor sechestrate este organizată de o comisie condusă de un preşedinte.
(2)Comisia de licitaţie este constituită din 3 persoane desemnate de organul de conducere al creditorului bugetar.
(3)Comisia de licitaţie verifică şi analizează documentele de participare şi afişează la locul licitaţiei, cu cel puţin o oră înaintea începerii acesteia, lista cuprinzând ofertanţii care au depus documentaţia completă de participare.
(4)Ofertanţii se identifică după numărul de ordine de pe lista de participare, după care preşedintele comisiei anunţă obiectul licitaţiei, precum şi modul de desfăşurare a acesteia.
(5)La termenele fixate pentru ţinerea licitaţiei executorul fiscal va da citire mai întâi anunţului de vânzare şi apoi ofertelor scrise primite până la data prevăzută la art. 157 alin. (7).
(6)Dacă la prima licitaţie nu s-au prezentat ofertanţi sau nu s-a obţinut cel puţin preţul de pornire a licitaţiei conform art. 157 alin. (8), organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ţinerii celei de-a doua licitaţii.
(7)În cazul în care nu s-a obţinut preţul de pornire nici la a doua licitaţie ori nu s-au prezentat ofertanţi, organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ţinerii celei de-a treia licitaţii.
(8)La a treia licitaţie creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 50% din preţul de evaluare.
(9)Pentru fiecare termen de licitaţie se va face o nouă publicitate a vânzării, conform prevederilor art. 157. (10) După licitarea fiecărui bun se va întocmi un proces-verbal privind desfăşurarea şi rezultatul licitaţiei.
(11)În procesul-verbal prevăzut la alin. (10) se vor menţiona, pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (2), şi următoarele: numele şi prenumele sau denumirea cumpărătorului, precum şi domiciliul fiscal al acestuia; numărul dosarului de executare silită; indicarea bunurilor adjudecate, a preţului la care bunul a fost adjudecat şi a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul; toţi cei care au participat la licitaţie şi sumele oferite de fiecare participant, precum şi, dacă este cazul, menţionarea situaţiilor în care vânzarea nu s-a realizat.
(1)După adjudecarea bunului adjudecatarul este obligat să plătească preţul, diminuat cu contravaloarea taxei de participare, în lei, în numerar la o unitate a Trezoreriei Statului sau prin decontare bancară, în cel mult 5 zile de la data adjudecării.
(2)Dacă adjudecatarul nu plăteşte preţul, procedura vânzării la licitaţie se va relua în termen de 10 zile de la data adjudecării. În acest caz, adjudecatarul este obligat să plătească cheltuielile prilejuite de noua licitaţie şi, în cazul în care preţul obţinut la noua licitaţie este mai mic, diferenţa de preţ.
(3)Adjudecatarul va putea să achite la următoarea licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie.
(4)Dacă la următoarea licitaţie bunul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat să plătească toate cheltuielile prilejuite de urmărirea acestuia.
(5)Termenul prevăzut la alin. (1) se aplică şi în cazul valorificării conform înţelegerii părţilor sau prin vânzare directă.
(1)În cazul vânzării la licitaţie a bunurilor imobile cumpărătorii pot solicita plata preţului în rate, în cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50% din preţul de adjudecare a bunului imobil şi cu plata unei dobânzi stabilite conform prezentului cod. Organul de executare va stabili condiţiile şi termenele de plată a preţului în rate.
(2)Cumpărătorul nu va putea înstrăina bunul imobil decât după plata preţului în întregime şi a dobânzii stabilite.
(3)În cazul neplăţii avansului prevăzut la alin. (1), dispoziţiile art. 159 se aplică în mod corespunzător.
(4)Suma reprezentând dobânda nu stinge creanţele fiscale pentru care s-a început executarea silită şi constituie venit al bugetului corespunzător creanţei principale.
(1)În cazul vânzării bunurilor imobile, organul de executare va încheia procesul-verbal de adjudecare, în termen de cel mult 5 zile de la plata în întregime a preţului sau a avansului prevăzut la art. 160 alin. (1), dacă bunul a fost vândut cu plata în rate. Procesul-verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate operând la data încheierii acestuia. Un exemplar al procesului-verbal de adjudecare a bunului imobil va fi trimis, în cazul vânzării cu plata în rate, biroului de carte funciară pentru a înscrie interdicţia de înstrăinare şi grevare a bunului până la plata integrală a preţului şi a dobânzii stabilite pentru imobilul transmis, pe baza căruia se face înscrierea în cartea funciară.
(2)Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (1) va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (2), şi următoarele menţiuni:
a)numărul dosarului de executare silită;
b)numărul şi data procesului-verbal de desfăşurare a licitaţiei;
c)numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul cumpărătorului;
d)codul de identificare fiscală a debitorului şi cumpărătorului;
e)preţul la care s-a adjudecat bunul şi taxa pe valoarea adăugată, dacă este cazul;
f)modalitatea de plată a diferenţei de preţ în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate;
g)datele de identificare a bunului;
h)menţiunea că acest document constituie titlu de proprietate şi că poate fi înscris în cartea funciară;
i)menţiunea că pentru creditor procesul-verbal de adjudecare constituie documentul pe baza căruia se emite titlul executoriu împotriva cumpărătorului care nu plăteşte diferenţa de preţ, în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata preţului în rate;
j)semnătura cumpărătorului sau a reprezentantului său legal, după caz.
(3)În cazul în care cumpărătorul căruia i s-a încuviinţat plata preţului în rate nu plăteşte restul de preţ în condiţiile şi la termenele stabilite, el va putea fi executat silit pentru plata sumei datorate în temeiul titlului executoriu emis de organul de executare competent pe baza procesului-verbal de adjudecare.
(4)În cazul vânzării bunurilor mobile, după plata preţului, executorul fiscal întocmeşte în termen de 5 zile un proces-verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate.
(5)Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (4) va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (2), şi elementele prevăzute la alin. (2) din prezentul articol, cu excepţia lit. f), h) şi i), precum şi menţiunea că acest document constituie titlu de proprietate. Câte un exemplar al procesului-verbal de adjudecare se va transmite organului de executare coordonator şi cumpărătorului.
(1)Dacă bunurile supuse executării silite nu au putut fi valorificate prin modalităţile prevăzute la art. 154, acestea vor fi restituite debitorului cu menţinerea măsurii de indisponibilizare, până la împlinirea termenului de prescripţie. În cadrul acestui termen organul de executare poate relua oricând procedura de valorificare şi va putea, după caz, să ia măsura numirii, menţinerii ori schimbării administratorului-sechestru ori custodelui.
(2)În cazul în care debitorii cărora urma să li se restituie bunuri potrivit alin. (1) nu se mai află la domiciliul fiscal declarat şi, în urma demersurilor întreprinse, nu au putut fi identificaţi, organul fiscal va proceda la înştiinţarea acestora, cu procedura prevăzută pentru comunicarea prin publicitate potrivit art. 43 alin. (3), că bunul în cauză este păstrat la dispoziţia proprietarului până la împlinirea termenului de prescripţie, după care va fi valorificat potrivit dispoziţiilor legale privind valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, dacă legea nu prevede altfel.
(3)Cele arătate la alin. (2) vor fi consemnate într-un proces-verbal întocmit de organul fiscal.
(4)În cazul bunurilor imobile, în baza procesului-verbal prevăzut la alin. (3) în condiţiile legii se va sesiza instanţa judecătorească competentă cu acţiune în constatarea dreptului de proprietate privată a statului asupra bunului respectiv.
(1)În tot cursul executării silite asupra bunurilor imobile ale debitorului persoană juridică, inclusiv în perioada în care poate avea loc reluarea procedurii de valorificare în condiţiile art. 162 alin. (1), creanţele fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice şi cele ale bugetelor locale pot fi stinse, la cererea debitorului, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publică a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale a bunurilor imobile supuse executării silite.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care executarea silită este suspendată ca urmare a aprobării unei înlesniri la plata obligaţiilor fiscale, potrivit art. 121. (3) În scopul prevăzut la alin. (1) organul abilitat să efectueze procedura de executare silită, potrivit legii, va transmite cererea, împreună cu un exemplar al dosarului de executare silită şi propunerile sale, comisiei numite prin ordin al ministrului finanţelor publice sau, după caz, de către unitatea administrativ-teritorială, care va decide asupra modului de soluţionare a acesteia şi va dispune organului abilitat să efectueze procedura de executare silită, încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil şi stingerea creanţelor fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice sau a celor locale pentru care s-a început executarea silită.
(4)Comisia prevăzută la alin. (3) va decide stingerea creanţelor fiscale prin trecerea în proprietatea publică a unor bunuri imobile supuse executării silite, numai în condiţiile existenţei unor solicitări de preluare în administrare, potrivit legii, a acestor bunuri.
(5)De la data depunerii cererii de către debitor până la data întocmirii procesului-verbal de trecere în proprietatea publică, bunul imobil rămâne indisponibilizat.
(6)Procesul-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil constituie titlu de proprietate. Operaţiunea de transfer al dreptului de proprietate, ca efect al dării în plată, este scutită de taxa pe valoarea adăugată.
(7)Bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform alin. (1) pot fi date în administrare în condiţiile legii.
(8)În cazul în care bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform prezentului cod au fost revendicate şi restituite, potrivit legii, terţelor persoane, debitorul persoană juridică va fi obligat la plata sumelor stinse prin această modalitate.
Norme metodologice:
163.1.Cererea debitorului va fi depusă în scris la organul de executare competent şi va cuprinde în mod obligatoriu date referitoare la:
a)denumirea şi sediul debitorului;
b)codul de identificare fiscală, precum şi alte date de identificare a debitorului;
c)structura capitalului social, a asociaţilor ori a acţionariatului, după caz;
d)volumul şi natura creanţelor fiscale;
e)bunurile imobile supuse executării silite, pentru care se solicită trecerea în proprietatea publică a statului, denumirea, datele de identificare a acestora, precum şi o scurtă descriere;
f)menţiunea cu privire la actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile respective;
g)titlul executoriu în temeiul căruia este urmărit prin executare silită bunul imobil în cauză;
h)menţiunea debitorului că bunurile imobile nu sunt grevate de drepturi reale şi de alte sarcini şi că nu fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietăţii, cu precizarea documentelor doveditoare;
i)valoarea de inventar a bunurilor imobile supuse executării silite, evidenţiată în contabilitate, reevaluată în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
j)acordul expres al debitorului privind preţul de evaluare a bunurilor imobile supuse executării silite, stabilit potrivit art. 142 din Codul de procedură fiscală;
k)acceptul debitorului cu privire la compensarea diferenţei, potrivit legii, în cazul în care valoarea bunului imobil este mai mare decât creanţa fiscală pentru care s-a pornit executarea silită;
l)semnătura reprezentantului legal al debitorului persoană juridică, precum şi ştampila acestuia.
163.2.La cerere se anexează:
a)copii legalizate de pe actele care atestă dreptul de proprietate al debitorului asupra bunurilor imobile pentru care acesta solicită trecerea în proprietatea publică a statului;
b)extras de carte funciară, în original, emis la data depunerii cererii, din care să rezulte că bunul imobil nu este grevat de sarcini;
c)declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că bunurile imobile nu fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietăţii sau al altor litigii;
d)copii de pe fişa mijlocului fix;
e)alte acte necesare, potrivit legii, în susţinerea cererii.
163.3.Părţile stabilesc de comun acord valoarea la care se va realiza darea în plată, întocmindu-se în acest sens un înscris. La stabilirea acestei valori se poate avea în vedere valoarea de inventar a bunului imobil, precum şi preţul de piaţă al acestuia. Prevederile art. 53 din Codul de procedură fiscală sunt aplicabile.
163.4.La data întocmirii procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea publică a statului a bunului imobil supus executării silite, organul de executare va actualiza nivelul dobânzii aferente creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu sau în titlurile executorii în baza cărora s-a început executarea silită, precum şi nivelul cheltuielilor de executare până la această dată, cu aplicarea art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Codul de procedură fiscală:
(1)Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina debitorului.
(2)Suma cheltuielilor cu executarea silită se stabileşte de organul de executare, prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu potrivit prezentului cod, care are la bază documente privind cheltuielile efectuate.
(3)Cheltuielile de executare silită a creanţelor fiscale se avansează de organele de executare, din bugetul acestora.
(4)Cheltuielile de executare silită care nu au la bază documente care să ateste că au fost efectuate în scopul executării silite nu sunt în sarcina debitorului urmărit.
(5)Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul din care au fost avansate, cu excepţia sumelor reprezentând cheltuieli de executare silită a creanţelor fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice, care se fac venit la bugetul de stat, dacă legea nu prevede altfel.
Norme metodologice:
164.1.Cheltuielile de executare silită a creanţelor fiscale reprezintă totalitatea cheltuielilor necesare efectuării procedurii de executare silită, reprezentând plăţi ale unor servicii, cum ar fi:
a)sumele reprezentând cheltuieli pentru comunicarea somaţiei şi a celorlalte acte procedurale;
b)sumele reprezentând cheltuieli de evaluare a bunurilor supuse executării;
c)sumele reprezentând alte cheltuieli privind sechestrarea, ridicarea, manipularea, transportul, depozitarea, conservarea, precum şi culegerea fructelor etc., după caz;
d)sumele reprezentând cheltuieli efectuate pentru administrarea bunurilor imobile;
e)remuneraţia custodelui sau a administratorului-sechestru;
f)sumele reprezentând cheltuieli efectuate cu organizarea licitaţiei;
g)alte cheltuieli necesare îndeplinirii procedurii de executare silită a creanţelor fiscale.
Codul de procedură fiscală:
(1)Suma realizată în cursul procedurii de executare silită reprezintă totalitatea sumelor încasate după comunicarea somaţiei prin orice modalitate prevăzută de prezentul cod.
(2)Creanţele fiscale înscrise în titlul executoriu se sting cu sumele realizate conform alin. (1), în ordinea vechimii, mai întâi creanţa principală şi apoi accesoriile acesteia.
(3)Dacă suma ce reprezintă atât creanţa fiscală, cât şi cheltuielile de executare este mai mică decât suma realizată prin executare silită, cu diferenţa se va proceda la compensare, potrivit art. 111, sau se restituie, la cerere, debitorului, după caz.
(4)Despre sumele de restituit debitorul va fi înştiinţat de îndată.
Norme metodologice:
165.1.Potrivit titlului VI din Codul fiscal, taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor valorificate se stabileşte şi se achită în condiţiile prevăzute de Codul fiscal cu privire la taxa pe valoarea adăugată.
Codul de procedură fiscală:
(1)În cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau când până la eliberarea ori distribuirea sumei rezultate din executare au depus şi alţi creditori titlurile lor, organele prevăzute la art. 132 vor proceda la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel:
a)creanţele reprezentând cheltuielile de orice fel, făcute cu urmărirea şi conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie;
b)creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale de stat, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c)creanţele rezultând din obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru copii sau de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
d)creanţele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului trezoreriei statului, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale;
e)creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat;
f)creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice prin fapte ilicite;
g)creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări, precum şi din chirii sau arenzi;
h)creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;
i)alte creanţe.
(2)Pentru plata creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată din executare se repartizează între creditori proporţional cu creanţa fiecăruia.
(1)Creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii şi care îndeplinesc condiţia de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate, în condiţiile prevăzute la art. 137 alin. (7), la distribuirea sumei rezultate din vânzarea faţă de alţi creditori care au garanţii reale asupra bunului respectiv.
(2)Accesoriile creanţei principale prevăzute în titlul executoriu vor urma ordinea de preferinţă a creanţei principale.
(3)În cazul vânzării bunurilor grevate printr-un drept de gaj, ipotecă sau alte drepturi reale, despre care a luat cunoştinţă în condiţiile art. 147 alin. (6) şi ale art. 149 alin. (9), organul de executare este obligat să îi înştiinţeze din oficiu pe creditorii în favoarea cărora au fost conservate aceste sarcini, pentru a participa la distribuirea preţului.
(4)Creditorii care nu au participat la executarea silită pot depune titlurile lor în vederea participării la distribuirea sumelor realizate prin executare silită, numai până la data întocmirii de către organele de executare a procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea acestor sume.
(5)Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se va face numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când organul de executare va proceda, după caz, la eliberarea sau distribuirea sumei, cu înştiinţarea părţilor şi a creditorilor care şi-au depus titlurile.
(6)Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se va consemna de executorul fiscal de îndată într-un proces-verbal, care se va semna de toţi cei îndreptăţiţi.
(7)Cel nemulţumit de modul în care se face eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită poate cere executorului fiscal să consemneze în procesul-verbal obiecţiile sale.
(8)După întocmirea procesului-verbal prevăzut la alin. (6) nici un creditor nu mai este în drept să ceară să participe la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită.
Norme metodologice:
167.1.Când s-a aprobat plata în rate a preţului bunului imobil valorificat, eliberarea sau distribuirea sumelor se va face pentru fiecare plată efectuată.
Codul de procedură fiscală:
(1)Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.
(2)Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
(3)Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.
(1)Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când:
a)contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;
b)contestatorul a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;
c)cel interesat a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă.
(2)Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării.
(3)Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedică pe cel de-al treilea să îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.
(1)La judecarea contestaţiei instanţa va cita şi organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, îşi are sediul sau domiciliul terţul poprit.
(2)La cererea părţii interesate instanţa poate decide, în cadrul contestaţiei la executare, asupra împărţirii bunurilor pe care debitorul le deţine în proprietate comună cu alte persoane.
(3)Dacă admite contestaţia la executare, instanţa, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseşi, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.
(4)În cazul anulării actului de executare contestat sau al încetării executării înseşi şi al anulării titlului executoriu, instanţa poate dispune prin aceeaşi hotărâre să i se restituie celui îndreptăţit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din reţinerile prin poprire.
(5)În cazul respingerii contestaţiei contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata unei amenzi de la 500.000 lei la 10.000.000 lei.
(1)Creanţele fiscale urmărite de organele de executare pot fi scăzute din evidenţa acestora în cazul în care debitorul respectiv se găseşte în stare de insolvabilitate.
(2)Procedura de insolvabilitate este aplicabilă în următoarele situaţii:
a)când debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile;
b)când după încetarea executării silite pornite împotriva debitorului rămân debite neachitate;
c)când debitorul a dispărut sau a decedat fără să lase avere;
d)când debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu fiscal cunoscut şi la acestea ori în alte locuri, unde există indicii că a avut avere, nu se găsesc venituri sau bunuri urmăribile;
e)când, potrivit legii, debitorul persoană juridică îşi încetează existenţa şi au rămas neachitate obligaţii fiscale.
(3)Pentru creanţele fiscale ale debitorilor declaraţi în stare de insolvabilitate, conducătorul organului de executare dispune scoaterea creanţei din evidenţa curentă şi trecerea ei într-o evidenţă separată.
(4)În cazurile în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile după declararea stării de insolvabilitate, organele de executare vor lua măsurile necesare de redebitare a sumelor şi de executare silită.
Norme metodologice:
171.1.Pentru creanţele fiscale pentru care s-a declarat starea de insolvabilitate a debitorului, organele de executare sunt obligate să urmărească situaţia debitorilor pe toată perioada, până la împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, inclusiv pe perioada în care cursul acesteia este suspendat sau întrerupt. Verificarea situaţiei debitorului se va face cel puţin o dată pe an, repetându-se, când este necesar, investigaţiile prevăzute de lege.
Codul de procedură fiscală:
(1)Organul de executare este obligat ca pentru creanţele fiscale datorate de comercianţi, societăţi comerciale, cooperative de consum ori cooperative meşteşugăreşti sau persoane fizice să ceară instanţelor judecătoreşti competente începerea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, în condiţiile legii.
(2)Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului se vor înainta instanţelor judecătoreşti şi sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni.
(1)În cazuri excepţionale, pentru motive temeinice, Guvernul, respectiv autorităţile deliberative la nivel local, prin hotărâre, pot aproba anularea unor creanţe fiscale.
(2)În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somaţiei prin poştă sunt suportate de organul fiscal.
(3)Creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 100.000 lei, se anulează. Anual, prin hotărâre a Guvernului se stabileşte plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate.
(4)În cazul creanţelor fiscale datorate bugetelor locale, suma prevăzută la alin. (3) reprezintă limita maximă până la care, prin hotărâre, autorităţile deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate.
(1)Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.
(2)Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
(3)Baza de impunere şi impozitul, taxa sau contribuţia stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.
(4)Pot fi contestate în condiţiile alin. (3) şi deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
(5)În cazul deciziilor referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 86 alin. (1), contestaţia se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului.
(6)Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.
(1)Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:
a)datele de identificare a contestatorului;
b)obiectul contestaţiei;
c)motivele de fapt şi de drept;
d)dovezile pe care se întemeiază;
e)semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum şi ştampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calităţii de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.
(2)Obiectul contestaţiei îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă sau în actul administrativ fiscal atacat, cu excepţia contestaţiei împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal.
(3)Contestaţia se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ este atacat şi nu este supusă taxelor de timbru.
Norme metodologice:
175.1.În contestaţiile care au ca obiect sume se va specifică cuantumul sumei totale contestate, individualizată pe categorii de impozite, taxe, datorie vamală, contribuţii, precum şi accesorii ale acestora. În situaţia în care se constată nerespectarea acestei obligaţii, organele fiscale de soluţionare competente vor pune în vedere contestatorului, printr-o adresă, să precizeze, în termen de 5 zile de la comunicarea acesteia, cuantumul sumei contestate, individualizată.
175.2.În situaţia în care contestaţia este formulată printr-un împuternicit al contestatorului, organele de soluţionare competente vor verifica împuternicirea, care trebuie să poarte semnătura şi ştampila persoanei juridice contestatoare, după caz.
Codul de procedură fiscală:
(1)Contestaţia se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii.
(2)În cazul în care competenţa de soluţionare nu aparţine organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, contestaţia va fi înaintată de către acesta, în termen de 5 zile de la înregistrare, organului de soluţionare competent.
(3)În cazul în care contestaţia este depusă la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi înaintată, în termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(4)Dacă actul administrativ fiscal nu conţine elementele prevăzute la art. 42 alin. (2) lit. i), contestaţia poate fi depusă, în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ fiscal, organului de soluţionare competent.
(1)Contestaţia poate fi retrasă de contestator până la soluţionarea acesteia. Organul de soluţionare competent va comunică contestatorului decizia prin care se ia act de renunţarea la contestaţie.
(2)Prin retragerea contestaţiei nu se pierde dreptul de a se înainta o nouă contestaţie în interiorul termenului general de depunere a acesteia.
Decizia de soluţionare
(1)Contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum şi a titlurilor de creanţă privind datoria vamală se soluţionează după cum urmează:
a)contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, precum şi accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 5 miliarde lei, se soluţionează de către organele competente constituite la nivelul direcţiilor generale unde contestatorii au domiciliul fiscal sau, după caz, de către organul fiscal stabilit la art. 33 alin. (3);
b)contestaţiile formulate de marii contribuabili, care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, precum şi accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 5 miliarde lei, se soluţionează de către organele competente constituite în cadrul respectivelor direcţii generale de administrare a marilor contribuabili;
c)contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile acestora, al căror cuantum este de 5 miliarde lei sau mai mare, precum şi cele formulate împotriva actelor emise de organe centrale se soluţionează de către organe competente de soluţionare constituite la nivel central.
(2)Contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluţionează de către organele fiscale emitente.
(3)Contestaţiile formulate de cei care se consideră lezaţi de refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se soluţionează de către organul ierarhic superior organului fiscal competent să emită acel act.
(4)Contestaţiile formulate împotriva actelor administrative fiscale emise de autorităţile administraţiei publice locale se soluţionează de către acestea.
(5)Cuantumul sumelor prevăzute la alin. (1) se actualizează prin hotărâre a Guvernului.
Norme metodologice:
178.1.Prin organe de soluţionare competente constituite la nivelul direcţiilor generale unde contestatorii au domiciliul fiscal se înţelege serviciile/birourile de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sau, după caz, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, pentru marii contribuabili care sunt administraţi de aceasta.
178.2.Prin organe de soluţionare competente constituite la nivel central se înţelege Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Codul de procedură fiscală:
(1)În soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă prin decizie sau dispoziţie, după caz.
(2)Decizia sau dispoziţia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.
Norme metodologice:
179.1.În soluţionarea contestaţiei organele de soluţionare competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se pronunţă prin decizie, iar cele ale autorităţilor administraţiei publice locale se pronunţă prin dispoziţie.
Codul de procedură fiscală:
(1)Decizia de soluţionare a contestaţiei se emite în formă scrisă şi va cuprinde: preambulul, considerentele şi dispozitivul.
(2)Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu soluţionarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare a contestaţiei la organul de soluţionare competent, obiectul cauzei, precum şi sinteza susţinerilor părţilor atunci când organul competent de soluţionare a contestaţiei nu este organul emitent al actului atacat.
(3)Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului de soluţionare competent în emiterea deciziei.
(4)Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată şi instanţa competentă.
(5)Decizia se semnează de către conducătorul direcţiei generale, directorul general al organului competent constituit la nivel central, conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acestora, după caz.
(1)Organul de soluţionare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în soluţionarea contestaţiei, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei. Înainte de introducerea altor persoane, contestatorul va fi ascultat conform art. 9. (2) Persoanele care participă la realizarea venitului în sensul art. 174 alin. (5) şi nu au înaintat contestaţie vor fi introduse din oficiu.
(3)Persoanei introduse în procedura de contestaţie i se vor comunică toate cererile şi declaraţiile celorlalte părţi. Această persoană are drepturile şi obligaţiile părţilor rezultate din raportul de drept fiscal ce formează obiectul contestaţiei şi are dreptul să înainteze propriile sale cereri.
(4)Dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la intervenţia forţată şi voluntară sunt aplicabile.
(1)În soluţionarea contestaţiei organul competent va verifica motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestaţiei se face în raport de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale invocate de acestea şi de documentele existente la dosarul cauzei. Soluţionarea contestaţiei se face în limitele sesizării.
(2)Organul de soluţionare competent pentru lămurirea cauzei poate solicita punctul de vedere al direcţiilor de specialitate din minister sau al altor instituţii şi autorităţi.
(3)Prin soluţionarea contestaţiei nu se poate crea o situaţie mai grea contestatorului în propria cale de atac.
(4)Contestatorul, intervenienţii sau împuterniciţii acestora pot să depună probe noi în susţinerea cauzei. În această situaţie, organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat sau organului care a efectuat activitatea de control, după caz, i se va oferi posibilitatea să se pronunţe asupra acestora.
(5)Organul de soluţionare competent se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei.
Norme metodologice:
182.1.În temeiul art. 182 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, contestatorul, intervenienţii şi/sau împuterniciţii acestora, în faţa organelor de soluţionare a contestaţiilor, se pot folosi de orice probe noi relevante, chiar dacă acestea anterior nu au fost cercetate de organele de inspecţie fiscală.
Codul de procedură fiscală:
(1)Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
a)organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;
b)soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
(2)Organul de soluţionare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacă sunt motive întemeiate. La aprobarea suspendării, organul de soluţionare competent va stabili şi termenul până la care se suspendă procedura. Suspendarea poate fi solicitată o singură dată.
(3)Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu.
(1)Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
(2)Organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda executarea actului administrativ atacat până la soluţionarea contestaţiei, la cererea temeinic justificată a contestatorului.
(3)Dacă se suspendă executarea unei decizii referitoare la baza de impunere, atunci se va suspenda şi executarea deciziei de impunere ulterioare.
(4)Organele de soluţionare pot dispune instituirea măsurilor asigurătorii de către organul fiscal competent în condiţiile prezentului cod.
(1)Prin decizie contestaţia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă.
(2)În cazul admiterii contestaţiei se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului atacat.
(3)Prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ atacat, situaţie în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare.
(4)Prin decizie se poate suspenda soluţionarea cauzei, în condiţiile prevăzute de art. 183.
(1)Dacă organul de soluţionare competent constată neîndeplinirea unei condiţii procedurale, contestaţia va fi respinsă fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei.
(2)Contestaţia nu poate fi respinsă dacă poartă o denumire greşită.
(1)Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condiţiile art. 43, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(2)Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă.
(1)Sustragerea, substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile prezentului cod se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an sau cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei.
(2)Reţinerea şi nevărsarea de către plătitorii obligaţiilor fiscale a sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 100.000.000 lei la 500.000.000 lei.
(1)Constituie contravenţii următoarele fapte:
a)nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de înregistrare fiscală sau de menţiuni;
b)nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor fiscale, în condiţiile art. 78;
c)nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 54 şi art. 55 alin. (2);
d)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 102 alin. (8);
e)neducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite potrivit art. 102 alin. (9);
f)nerespectarea obligaţiei înscrierii codului de identificare fiscală pe documente, potrivit art. 70;
g)nerespectarea de către plătitorii de salarii şi venituri asimilate salariilor a obligaţiilor privind completarea şi păstrarea fişelor fiscale;
h)neîndeplinirea obligaţiilor privind transmiterea la organul fiscal competent sau, după caz, la terţe persoane a formularelor şi documentelor prevăzute de legea fiscală, altele decât declaraţiile fiscale şi declaraţiile de înregistrare fiscală sau de menţiuni;
i)nerespectarea de către bănci a obligaţiilor privind furnizarea informaţiilor şi a obligaţiilor de decontare prevăzute de prezentul cod;
j)nerespectarea obligaţiilor ce-i revin terţului poprit, potrivit prezentului cod;
k)nerespectarea obligaţiei de comunicare prevăzute la art. 149 alin. (9);
l)refuzul debitorului supus executării silite de a preda bunurile organului de executare spre a fi sechestrate sau de a le pune la dispoziţie acestuia pentru a fi identificate şi evaluate.
(2)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel:
a)cu amendă de la 15.000.000 lei la 30.000.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. c);
b)cu amendă de la 500.000 lei la 5.000.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 5.000.000 lei la 25.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. d);
c)cu amendă de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. e);
d)cu amendă de la 500.000 lei la 15.000.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 5.000.000 lei la 100.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. a), b), f)-l).
(3)În cazul persoanelor fizice nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de venit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 1.000.000 lei.
(4)Nedepunerea la termen a declaraţiilor fiscale pentru obligaţiile datorate bugetelor locale se sancţionează potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
(5)Sumele încasate în condiţiile prezentului titlu se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz.
(1)Constituie contravenţii următoarele fapte:
a)producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea fiscală competentă;
b)deţinerea de produse accizabile în afara regimului suspensiv, care nu au fost introduse în sistemul de accizare conform titlului VII din Codul fiscal;
c)neanunţarea autorităţii fiscale competente, în termenul legal, despre modificările aduse datelor iniţiale avute în vedere la eliberarea autorizaţiei;
d)deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII din Codul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false;
e)nerespectarea programului de lucru al antrepozitului fiscal, aşa cum a fost aprobat de autoritatea fiscală competentă;
f)practicarea, de către producători sau de către importatori, de preţuri de vânzare mai mici decât costurile ocazionate de producerea sau importul produselor accizabile vândute, la care se adaugă acciza şi taxa pe valoarea adăugată;
g)neînscrierea distinctă în facturi a valorii accizelor sau a impozitului la ţiţeiul şi gazele naturale din producţia internă, în cazurile prevăzute la titlul VII din Codul fiscal;
h)neutilizarea documentelor fiscale prevăzute de titlul VII din Codul fiscal;
i)neefectuarea, prin unităţi bancare, a decontărilor între furnizori şi cumpărători, ca persoane juridice, de produse accizabile;
j)amplasarea mijloacelor de măsurare a producţiei şi a concentraţiei de alcool şi distilate în alte locuri decât cele prevăzute expres în titlul VIII din Codul fiscal sau deteriorarea sigiliilor aplicate de către supraveghetorul fiscal şi nesesizarea organului fiscal în cazul deteriorării lor;
k)nesolicitarea desemnării supraveghetorului fiscal în vederea desigilării cisternelor sau recipientelor în care se transportă alcoolul şi distilatele în vrac;
l)transportul de alcool etilic şi de distilate, efectuat prin cisterne sau recipiente care nu poartă sigiliile supraveghetorului fiscal, au sigilii deteriorate sau nu sunt însoţite de documentul de însoţire prevăzut la titlul VII din Codul fiscal;
m)fabricarea de alcool sanitar de către alte persoane decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie de alcool etilic;
n)comercializarea în vrac, pe piaţa internă, a alcoolului sanitar;
o)circulaţia şi comercializarea în vrac a alcoolului etilic rafinat şi a distilatelor în alte scopuri decât cele expres prevăzute în titlul VIII din Codul fiscal;
p)neevidenţierea corectă în registrul special a cantităţilor de alcool şi distilate importate în vrac;
q)neevidenţierea la organele fiscale teritoriale a situaţiilor privind modul de valorificare a alcoolului şi distilatelor;
r)nesolicitarea organului fiscal teritorial în vederea desigilării instalaţiilor de fabricaţie, precum şi neevidenţierea în registrul destinat acestui scop a informaţiilor privind capacităţile reale de distilare, data şi ora sigilării şi desigilării cazanelor sau a celorlalte instalaţii de fabricaţie a ţuicii şi a rachiurilor de fructe;
s)practicarea de preţuri de vânzare cu amănuntul mai mici decât preţurile minime stabilite pe produse, potrivit titlului VIII din Codul fiscal, la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată;
ş) comercializarea, la preţuri mai mari decât preţurile maxime de vânzare cu amănuntul declarate, a produselor pentru care s-au stabilit astfel de preţuri;
t)comercializarea produselor ce nu se regăsesc în listele cuprinzând preţurile maxime de vânzare cu amănuntul declarate de către agenţii economici producători şi importatori;
ţ) refuzul agenţilor economici producători de ţigarete de a prelua şi de a distruge, în condiţiile prevăzute de lege, cantităţile de produse din tutun confiscate;
u)folosirea conductelor mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizarea rezervoarelor necalibrate, precum şi amplasarea înaintea contoarelor a unor canele sau robinete prin care se pot extrage cantităţi de alcool sau distilate necontorizate;
v)comercializarea în vrac şi utilizarea ca materie primă, pentru fabricarea băuturilor alcoolice, a alcoolului etilic şi a distilatelor cu concentraţia alcoolică sub 96,0% în volum;
x)comercializarea, prin pompele staţiilor de distribuţie, a altor uleiuri minerale decât cele din categoria gazelor petroliere lichefiate, benzinelor şi motorinelor auto, precum şi a petrolului lampant, care corespund standardelor naţionale de calitate;
y)funcţionarea instalaţiilor de producere alcool etilic sau distilate, în afara programului de lucru aprobat de Comisia de autorizare a antrepozitelor fiscale din cadrul Ministerului Finanţelor Publice;
z)producerea sau comercializarea produselor accizabile într-un antrepozit fiscal în perioada în care autorizaţia a fost revocată sau anulată, iar comisia de autorizare nu a emis autorizaţie specială pentru valorificarea stocurilor de produse.
(2)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 200.000.000 lei la 1.000.000.000 lei, precum şi cu:
a)confiscarea produselor, iar în situaţia în care acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în cazurile prevăzute la lit. a), b), d), l), m), n), o), x), y) şi z);
b)confiscarea cisternelor, recipientelor şi a mijloacelor de transport utilizate în transportul alcoolului etilic şi al distilatelor, în cazul prevăzut la lit. l);
c)revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal sau, după caz, oprirea activităţii, pe o perioadă de 1-3 luni, pentru situaţiile prevăzute la lit. d), e), j), m), n), o), u), x), y) şi z). Cererea pentru o nouă autorizaţie poate fi depusă numai după o perioadă de cel puţin 6 luni de la data revocării.
(1)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele fiscale competente.
(2)Constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţie potrivit art. 190 se fac de personalul de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi al unităţilor sale teritoriale.
(3)Contravenţiile prevăzute la art. 189 alin. (1) lit. b) se aplică pentru faptele constatate după data intrării în vigoare a prezentului cod.
(4)În cazul aplicării sancţiunii amenzii potrivit art. 189 şi 190, contribuabilul are posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezentul cod, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională.
Limitele amenzilor contravenţionale prevăzute în prezentul cod pot fi actualizate anual, în funcţie de evoluţia ratei inflaţiei, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice.
Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu dispoziţiile legale referitoare la regimul juridic al contravenţiilor.
Neplata la termenul legal a impozitelor, taxelor sau altor sume ce se datorează, potrivit legii, în vamă atrage interzicerea efectuării altor operaţiuni de vămuire până la stingerea integrală a acestora.
(1)În exercitarea atribuţiilor de serviciu funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale sunt învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice şi beneficiază de protecţie potrivit legii.
(2)Statul şi unităţile administrativ-teritoriale răspund patrimonial pentru prejudiciile cauzate contribuabilului de funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
(3)Răspunderea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale nu înlătură răspunderea funcţionarilor publici din cadrul organelor fiscale în exercitarea cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă a atribuţiilor de serviciu.
(4)Ministerul Finanţelor Publice poate constitui fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu şi din unităţile subordonate, după caz, prin reţinerea unei cote de 5% din sumele încasate prin executare silită potrivit prevederilor prezentului cod, din sumele încasate în cadrul procedurii de reorganizare judiciară şi faliment, precum şi din surse reglementate prin alte acte normative.
(5)Sistemul de acordare a stimulentelor pentru personalul din aparatul propriu şi din unităţile subordonate Ministerului Finanţelor Publice, care desfăşoară activităţile prevăzute la alin. (4), va fi stabilit similar sistemului de salarizare pentru personalul bugetar şi va fi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(6)Unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de creditor fiscal local, pot constitui lunar fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din compartimentele de specialitate, cu atribuţii în administrarea creanţelor fiscale locale, prin aplicarea unei cote de 5% asupra sumelor încasate:
a)prin executarea silită, conform legii;
b)în cadrul procedurii de reorganizare judiciară şi a falimentului;
c)din impozitele şi taxele locale stabilite ca urmare a constatării de bunuri sau servicii impozabile ori taxabile, stabilite suplimentar peste nivelul celor declarate de contribuabil, rezultat al inspecţiilor fiscale efectuate, precum şi din dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente acestora.
(7)Aprobarea stimulentelor prevăzute la alin. (6) se face de către ordonatorul de credite, la propunerea conducătorului compartimentului de specialitate.
(8)Plata stimulentelor aprobate se face în cursul lunii curente pentru luna precedentă.
(9)Sumele constituite conform alin. (6), rămase necheltuite la finele anului curent, se reportează cu aceeaşi destinaţie în anul următor.
(1)În aplicarea prezentului cod, Guvernul adoptă norme metodologice de aplicare, în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonanţe.
(2)Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora privind administrarea creanţelor fiscale se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(3)Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora, pentru administrarea impozitelor şi taxelor locale, se aprobă prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi ministrului finanţelor publice.
(4)Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora, privind realizarea creanţelor bugetului general consolidat administrate de alte organe, se aprobă prin ordin al ministrului de resort sau al conducătorului instituţiei publice, după caz.
Organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanţelor fiscale, cu excepţia celor privind comunicarea actului administrativ fiscal.
Pentru creanţele fiscale administrate de către Ministerul Finanţelor Publice, acesta este autorizat ca operator care, prin unităţile sale teritoriale, ca agenţi împuterniciţi, să înscrie creanţele cuprinse în titluri executorii la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
(1)Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal, în termen de 45 de zile de la înregistrare, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel.
(2)În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.
(3)Termenele în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod se calculează după normele legale în vigoare la data când au început să curgă.
(1)Confiscările dispuse potrivit legii se duc la îndeplinire de către organele care au dispus confiscarea. Confiscările dispuse de procurori sau de instanţele de judecată se duc la îndeplinire de către Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor sau, după caz, de către alte autorităţi publice abilitate de lege, prin organele competente, stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor în cauză, iar valorificarea se face de organele competente ale Ministerului Finanţelor Publice, conform legii.
(2)Sumele confiscate, precum şi cele realizate din valorificarea bunurilor confiscate, mai puţin cheltuielile impuse de ducerea la îndeplinire şi de valorificare, se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz, conform legii.
(1)Persoanele prevăzute la art. 68 alin. (4), care sunt deja înregistrate, au obligaţia de a depune declaraţia de înregistrare fiscală în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.
(2)Codurile de identificare fiscală şi certificatele de înregistrare fiscală atribuite anterior intrării în vigoare a prezentului cod rămân valabile.
(3)Persoanele înregistrate în registrul contribuabililor la data intrării în vigoare a prezentului cod, al căror domiciliu fiscal diferă de sediul social, în cazul persoanelor juridice, sau de domiciliu, în cazul persoanelor fizice, după caz, au obligaţia de a depune declaraţia de înregistrare fiscală în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului cod. În caz contrar se consideră valabil ca domiciliu fiscal ultimul domiciliu sau sediu declarat.
Cererile de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, depuse potrivit legii privind taxa pe valoarea adăugată şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentului cod, se soluţionează potrivit reglementărilor în temeiul cărora au fost depuse.
Inspecţiile fiscale începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod se vor continua potrivit procedurii existente la data când au fost începute. În aceste condiţii, măsurile dispuse prin procesul-verbal de control au valoare de act administrativ fiscal.
(1)Contestaţiile depuse înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod se soluţionează potrivit procedurii administrativ-jurisdicţionale existente la data depunerii contestaţiei.
(2)În situaţia contestaţiilor aflate în curs de soluţionare formulate împotriva actelor de control prin care a fost reverificată aceeaşi perioadă şi acelaşi tip de obligaţie fiscală şi pentru care din instrumentarea cauzelor penale de către organele competente nu rezultă existenţa prejudiciului, se vor menţine obligaţiile stabilite anterior.
Executările silite, în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod, se continuă potrivit dispoziţiilor acestuia, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.
Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2004. Dispoziţiile titlului X "Sancţiuni" intră în vigoare la data de 10 ianuarie 2004.
Reglementările emise în temeiul ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă prevăzute la art. 208 rămân aplicabile până la data aprobării actelor normative de aplicare a prezentului cod, prevăzute la art. 196, în măsura în care nu contravin prevederilor acestuia.
Norme metodologice:
207.1.Reglementările metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, emise potrivit ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă prevăzute la art. 208 din Codul de procedură fiscală, rămân aplicabile până la data intrării în vigoare a noilor ordine ale ministrului finanţelor publice, respectiv a noilor ordine ale preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în măsura în care dispoziţiile acestora nu contravin prevederilor Codului de procedură fiscală şi ale prezentelor norme metodologice.
Codul de procedură fiscală:
La data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă:
a)Ordonanţa Guvernului nr. 82/1998 privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite şi taxe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 1 octombrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;
b)Ordonanţa Guvernului nr. 68/1997 privind procedura de întocmire şi depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 24 martie 1999, cu modificările şi completările ulterioare;
c)Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificările şi completările ulterioare;
d)Ordonanţa Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 30 august 1997, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 64/1999, cu modificările şi completările ulterioare;
e)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
f)Ordonanţa Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 2 februarie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 358/2003;
g)pct. 5 din cap. I al anexei la Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 6 iulie 1999, cu modificările şi completările ulterioare;
h)art. 3 din Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003;
i)art. IV alin. (1)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 116/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004;
j)art. 246 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003;
k)art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.