Decizie nr. 105 din 9 martie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ştefan Bubenek şi Natalia Herta Zaharescu în Dosarul nr. 634/2003 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă.

La apelul nominal se prezintă Ştefan Bubenek, personal şi asistat de avocatul Rodica Enoiu, care este şi reprezentantul Nataliei Herta Zaharescu, precum şi consilierul juridic Nicoleta Iacob, pentru Ministerul Finanţelor Publice. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Avocatul autorilor excepţiei, considerând că este inadmisibil ca o hotărâre a instanţei de judecată să nu poată fi supusă nici unei căi de atac, susţine că art. 78 alin. ultim din Codul de procedură civilă contravine, în principal, prevederilor constituţionale ale art. 16 şi 21, fapt pentru care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 634/2003, Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de reclamanţii Ştefan Bubenek şi Natalia Herta Zaharescu într-o cauză ce are ca obiect o revendicare imobiliară.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, 21 şi 128, deoarece "încheierea cu privire la cererea de asistenţă sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusă nici unei căi de atac".

Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, apreciază că textul legal criticat "nu lipseşte părţile de posibilitatea atacării încheierii prin care instanţa s-a pronunţat asupra cererii de asistenţă juridică, întrucât încheierea pronunţată face parte din categoria încheierilor premergătoare judecăţii, care pot fi atacate o dată cu fondul, conform art. 282 din Codul de procedură civilă".

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatului Poporului.

Guvernul consideră că excepţia este neîntemeiată, deoarece "reglementarea criticată nu reprezintă o încălcare a prevederilor constituţionale referitoare la realizarea drepturilor în justiţie, ci reprezintă o expresie a aplicării acestora, alături de alte dispoziţii ale Legii fundamentale, asigurând, în mod real, accesul la justiţie".

Avocatul Poporului, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că "textul criticat nu face nici o diferenţiere între părţile aflate în proces. Împrejurarea că, în această materie, s-a prevăzut, prin derogare de la dreptul comun, că încheierile prin care s-a respins cererea de asistenţă judiciară sau s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu sunt supuse nici unei căi de atac nu justifică o asemenea critică, regimul juridic diferit fiind determinat de specificul domeniului reglementat". Cu privire la înfrângerea art. 21 din Constituţie apreciază că nici această critică nu poate fi reţinută, fiind dreptul legiuitorului "de a stabili regula potrivit căreia încheierea privind soluţionarea cererii de asistenţă juridică nu este supusă nici unei căi de atac (apel sau recurs), în considerarea faptului că prin această încheiere instanţa nu se pronunţă asupra fondului cauzei, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenând, totodată, cheltuieli materiale pentru justiţiabili". Referitor la contrarietatea art. 78 alin. ultim din Codul de procedură civilă faţă de art. 128, devenit art. 129 în Constituţia republicată, reţine că dispoziţiile legale criticate sunt în deplină conformitate cu aceste prevederi constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Încheierea cu privire la cererea de asistenţă sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusă nici unei căi de atac."

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă următoarele prevederi din Constituţia republicată:

Art. 16: (1) "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege.

(3)Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.

(4)În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.";

Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3)Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4)Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";

Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Examinând excepţia, Curtea constată că dispoziţiile art. 78 alin. ultim din Codul de procedură civilă au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 208 din 15 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 11 iunie 2003, Decizia nr. 216 din 15 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 16 iunie 2003, şi Decizia nr. 264 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 29 iulie 2003, Curtea a statuat că textul legal criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 şi 21, care consacră egalitatea în drepturi şi, respectiv, accesul liber la justiţie.

În aceste decizii Curtea Constituţională a constatat că textul de lege dedus controlului nu încalcă principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât nu face nici o diferenţiere între părţile aflate în proces. Împrejurarea că, în această materie, s-a prevăzut prin derogare de la dreptul comun că încheierile prin care s-a respins cererea de asistenţă judiciară sau s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu sunt supuse nici unei căi de atac nu justifică o asemenea critică, regimul juridic diferit fiind determinat de specificul domeniului reglementat. Sub acest aspect Curtea Constituţională a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa, în concordanţă cu practica jurisdicţională a Curţii Europene a Drepturilor Omului, că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, numai similitudinea de situaţii impunând un tratament juridic similar, situaţiile diferite făcând necesar un tratament juridic diferit.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie, Curtea a făcut trimitere la Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat că semnificaţia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia accesul la justiţie nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. De aceea, instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, atât timp cât, potrivit celor prevăzute de art. 75 alin. 2 din Codul de procedură civilă, părţilor interesate le este asigurată posibilitatea de a reitera cererea de asistenţă judiciară în faţa aceleiaşi instanţe, în măsura în care au intervenit elemente noi de natură a impune şi justifica admiterea unei asemenea cereri.

În sfârşit, pentru aceleaşi argumente expuse mai sus, Curtea constată că nu poate fi primită nici critica potrivit căreia dispoziţiile art. 78 alin. ultim din Codul de procedură civilă ar aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 129, referitoare la folosirea căilor de atac. Sub acest aspect opţiunea legiuitorului a fost impusă de exigenţa soluţionării cu celeritate a procesului dedus judecăţii.

Întrucât în cauza de faţă nu au fost aduse elemente noi de natură să reconsidere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6), şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ştefan Bubenek şi Natalia Herta Zaharescu în Dosarul nr. 634/2003 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 martie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,

Doina Suliman