Decizia nr. 906 din 16 decembrie 2020

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepție ridicată de Cabinet Avocat Băraș Ioan - Unitate protejată autorizată (U.P.A.) în Dosarul nr. 843/33/2017 al Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 963D/2018 și de Fundația Alături de Voi România în Dosarul nr. 4.406/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 145D/2019.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 8 octombrie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, a avocatului Georgiana Raluca Trandafir, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, pentru Fundația Alături de Voi România, și a consilierului juridic Daniela Popescu, cu delegație depusă la dosar, pentru partea Ministerul Muncii și Protecției Sociale, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea a conexat Dosarul nr. 145D/2019 la Dosarul nr. 963D/2018 și, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea pentru data de 3 noiembrie 2020, apoi pentru 4 noiembrie 2020 și, ulterior, pentru 16 decembrie 2020, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

3.Prin Încheierea din 17 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 843/33/2017, Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamanta U.P.A. Cabinet Avocat Băraș Ioan în cadrul acțiunii în contencios administrativ formulate în temeiul art. 9 („Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului“) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acțiune în despăgubiri însoțită de excepția de neconstituționalitate.

4.Prin Încheierea din 19 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.406/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamanta Fundația Alături de Voi România în cadrul acțiunii în contencios administrativ formulate în temeiul art. 9 („Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului“) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acțiune în despăgubiri însoțită de excepția de neconstituționalitate.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate în Dosarul nr. 963D/2018, autorul acesteia susține că, prin modificarea adusă alin. (3) al art. 78 din Legea nr. 448/2006, administrația publică și/sau agenții economici cu capital de stat și/sau privat, care au peste 50 de angajați, persoane fără dizabilități, care în vechea redactare a acestui text legal aveau interesul să angajeze persoane cu handicap, își pierd și/sau sunt lipsiți de interesul de a o face, respectiv, de a alege între a angaja o persoană încadrată într-o U.P.A. și a plăti o sumă la bugetul de stat. În noua redactare a textului alin. (3) al art. 78 din Legea nr. 448/2006, aceste persoane juridice de drept public sau privat sunt obligate fie să angajeze o persoană cu dizabilități, fie să plătească la bugetul de stat o sumă înmulțită cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap. Practic, niciun angajator nu va putea încadra în muncă și gestiona în mod eficient activitatea unei/unor persoane cu dizabilități, fiindcă, în genere, având un handicap mediu, grav sau avansat, aceste persoane nu se pot deplasa la sediul operatorului economic, deoarece nici nu au pregătirea profesională necesară respectivului operator economic și nici nu pot munci decât fie la domiciliu, fie într-un cadru organizat pus la dispoziție de o U.P.A. unde își desfășoară activitatea în mod organizat, în funcție de tipul și gradul de handicap, persoane cu dizabilități.

6.Se susține că prevederile art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017, prin care s-a modificat alin. (3) al art. 78 din Legea nr. 448/2006, au afectat în mod neconstituțional interesele persoanelor cu handicap, fapt interzis de art. 115 alin. (6) din Constituție. În acest sens, se arată că textul criticat este neconstituțional în raport cu prevederile art. 50 din Constituție și contravine dispozițiilor art. 27 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Textul inițial, înainte de modificare, permitea operatorilor economici care nu puteau sau nu doreau să angajeze persoane cu handicap să achiziționeze produse sau servicii de la firmele protejate, în valoare cel puțin egală cu suma pe care ar fi trebuit să o plătească pentru neangajarea persoanelor cu handicap în numărul prevăzut de lege. Datorită acestei facilități s-au înființat firme protejate ale persoanelor cu handicap sau care angajau preponderent persoane cu handicap, dând astfel posibilitatea încadrării persoanelor cu handicap în activități productive. Prin modificarea textului, această facilitate nu mai există, agenții economici fiind obligați să plătească un salariu minim pe economie pentru fiecare post neocupat de persoane cu handicap. Se arată că principala preocupare a statelor trebuie să fie evitarea excluziunii sociale a persoanelor cu handicap și crearea condițiilor pentru ca acestea să se poată deplasa la muncă și să beneficieze de facilitățile necesare adaptate nevoilor impuse de handicap pentru a lucra în condiții egale cu celelalte persoane. Izolarea la domiciliu și plata unor ajutoare financiare nu este măsura care trebuie luată pentru integrarea persoanelor cu handicap în societate. Potrivit Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, principala obligație a statelor semnatare este aceea de a evita excluziunea socială a persoanelor cu handicap. În conformitate cu art. 27 alin. (1) din această Convenție, statele părți recunosc dreptul persoanelor cu dizabilități de a munci în condiții de egalitate cu ceilalți. Aceasta include dreptul la oportunitatea de a-și câștiga existența prin exercitarea unei activități liber alese sau acceptarea pe piața muncii, într-un mediu de lucru deschis, incluziv și accesibil persoanelor cu dizabilități. Statele părți vor proteja și vor promova dreptul la muncă, inclusiv pentru cei care dobândesc o dizabilitate pe durata angajării, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ. Or, prin măsura luată de Guvern prin dispozițiile criticate, tocmai această posibilitate este îngrădită. Societățile protejate aveau posibilitatea să-și vândă produsele sau serviciile, tocmai pentru că beneficiarii acestora nu mai aveau obligația de a plăti 50% din salariul minim pentru posturile ocupate de persoanele cu handicap. Prin modificarea adusă s-a dublat contribuția agenților economici care nu angajează persoane cu handicap de la 50% din salariul minim brut pe țară pentru fiecare post neocupat la 100%, iar faptul că achiziționează produse sau servicii de la unitățile protejate nu le mai aduce niciun beneficiu contribuabililor pentru că lit. b) a alin. (3) al art. 78 din Legea nr. 448/2006 a fost abrogată.

7.Se invocă Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014 asupra propunerii legislative privind revizuirea Constituției României, prin care Curtea Constituțională a statuat că premisa noului text al art. 50 este aceea că, în prezent, persoanele cu handicap/dizabilități nu ar beneficia de toate drepturile și libertățile fundamentale. De aceea, noul text le acordă beneficiul tuturor drepturilor și libertăților fundamentale; însă și acesta este circumstanțial, respectiv în condiții de egalitate de șanse cu persoanele fără handicap/dizabilități. Or, ab initio cele două categorii de persoane nu sunt în aceeași situație, întrucât deficiențele lor „fizice, senzoriale, psihice, mentale și/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața societății, necesitând măsuri de protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale“ . De altfel, chiar legea recunoaște faptul că ele nu pot acționa în condiții de egalitate de șanse, egalitatea formală trebuind înlocuită cu cea de rezultat, pentru a se putea obține integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap/dizabilități. De esența actualului text constituțional este reglementarea unui regim special de protecție a persoanelor cu handicap/dizabilități, aspect omis de noua soluție normativă preconizată. Legiuitorul constituant derivat nu se poate îndepărta de la această soluție pentru că, în caz contrar, ar realiza o restrângere/afectare a acestui regim special de protecție. Așadar, modificarea art. 50 din Constituție poate avea în vedere doar o îmbunătățire a acestui regim, nicidecum o reducere a gradului de protecție acordat persoanelor cu handicap/dizabilități sau chiar suprimarea dreptului persoanelor cu handicap/dizabilități la un regim special de protecție. Pentru aceste considerente, cu unanimitate de voturi, Curtea a constatat neconstituționalitatea modificării aduse art. 50 din Constituție, referitor la suprimarea protecției speciale de care se bucură persoanele cu handicap, întrucât încalcă limitele revizuirii, prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituție. Astfel, se susține că modificarea art. 78 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, adusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017, nu face decât să pună în aplicare articolul unic (pct. 38 din propunerea legislativă de revizuire a Constituției), care urma să modifice titlul marginal al art. 50 din Constituție, acesta devenind „Protecția persoanelor cu dizabilități“, asupra căruia s-a pronunțat Curtea Constituțională prin decizia sus-menționată.

8.Se mai arată că este evident că prin modificarea adusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 nu s-a urmărit protejarea persoanelor cu handicap sau a întreprinderilor protejate, ci s-a instituit o nouă obligație fiscală pentru agenții economici, fără ca legea de modificare să arate modul în care sumele plătite de aceștia vor fi utilizate în avantajul persoanelor cu handicap. Or, soluția legislativă adoptată prin ordonanța de urgență criticată este contrară art. 27 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, în principal pentru că îngrădește accesul acestor persoane la muncă. Faptul că se impune o taxă pentru agenții economici, cu motivarea că banii proveniți din această taxă vor fi utilizați în interesul persoanelor cu handicap, nu pune în acord textul ordonanței cu dispozițiile Convenției, aceasta fiind adoptată tocmai pentru ca persoanele cu handicap să aibă acces la muncă, integrare socială, la posibilitatea de a-și desfășura activitatea în locuri de muncă adaptate pentru nevoile lor.

9.Totodată, autorul excepției consideră că dispozițiile criticate contravin și prevederilor art. 45 din Constituție referitoare la libertatea economică, deoarece modificarea adusă art. 78 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 prin dispozițiile criticate încalcă dreptul fundamental al persoanei cu handicap [care poate desfășura totuși o activitate economică din care să realizeze venituri chiar într-o unitate protejată autorizată, în măsura în care această formă de organizare a unei entități economice, deși nu a fost desființată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017, rămâne fără conținut prin efectul modificării aduse art. 78 alin (3) din Legea nr. 448/2006] la accesul liber la o activitate economică. Această noțiune semnifică, în viziunea Constituției, dreptul garantat constituțional oricărei „forme de organizare economică“ permise de lege de a realiza un venit în raport cu puterea sa de muncă și cu nivelul ei de pregătire intelectuală.

10.Se mai susține că sunt încălcate și prevederile art. 41 din Constituție, deoarece Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 contravine și art. 27 alin. (1) lit. b) și f) din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, potrivit cărora „Statele părți recunosc dreptul persoanelor cu dizabilități de a munci în condiții de egalitate cu ceilalți; aceasta include dreptul la oportunitatea de a-și câștiga existența prin exercitarea unei activități liber alese sau acceptate pe piața muncii, într-un mediu de lucru deschis, incluziv și accesibil persoanelor cu dizabilități. Statele părți vor proteja și vor promova dreptul la muncă, inclusiv pentru cei care dobândesc o dizabilitate pe durata angajării, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ, pentru ca, printre altele: […] b) să protejeze drepturile persoanelor cu dizabilități, în condiții de egalitate cu ceilalți, din punctul de vedere al condițiilor corecte și favorabile de muncă, inclusiv al oportunităților și remunerației egale pentru muncă egală, al condițiilor de sănătate și securitate la locul de muncă, al protecției împotriva hărțuirii și prin reglementarea conflictelor; […] f) să promoveze oportunitățile pentru activități independente, dezvoltarea spiritului antreprenorial, dezvoltarea de cooperative și începerea unei afaceri proprii; […]“. Aceste principii au fost reținute în mod judicios de Curtea Constituțională la paragrafele 160-162 din Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, precitată. Potrivit art. 20 din Constituție, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu celelalte tratate la care România este parte. Or, soluția legislativă adoptată prin ordonanța criticată este contrară art. 27 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, deoarece îngrădește accesul acestor persoane la muncă. Faptul că se impune o taxă pentru agenții economici cu motivarea că banii proveniți din această taxă vor fi utilizați în interesul persoanelor cu handicap nu pune în acord textul ordonanței cu dispozițiile Convenției, aceasta fiind adoptată tocmai pentru ca persoanele cu handicap să aibă acces la muncă, integrare socială, la posibilitatea de a-și desfășura activitatea în locuri de muncă adaptate pentru nevoile lor.

11.Prin adoptarea ordonanței de urgență criticate s-au încălcat și dispozițiile art. 139 alin. (3) din Constituție, deoarece aceasta nu dispune nimic în legătură cu modul de constituire și administrare a acestui fond destinat ajutorării persoanelor cu handicap, astfel că nu există garanția că banii plătiți de agenții economici care nu angajează persoane cu handicap vor fi folosiți în interesul acestora. Deși în expunerea de motive se arată că, odată cu ratificarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități (prin Legea nr. 221/2010), România se angajează să mobilizeze resursele necesare pentru eliminarea barierelor, astfel încât nicio persoană cu dizabilități să nu fie discriminată, marginalizată, exclusă sau abuzată, iar alegerile și aspirațiile ei să fie respectate și sprijinite, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 nu are nicio referire la aceste afirmații din expunerea de motive, niciun text din lege nu obligă statul să folosească acești bani numai în interesul persoanelor cu handicap în scopul realizării obiectivelor prevăzute în Convenția Organizației Națiunilor Unite.

12.În motivarea excepției de neconstituționalitate în Dosarul nr. 145D/2019, autoarea acesteia susține, în esență, că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 contravine, pe lângă dispozițiile art. 41,art. 50 și art. 115 alin. (6) din Constituție, și dispozițiilor art. 1 alin. (4) și (5), art. 47 alin. (1),art. 61 alin. (1) și art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală.

13.Referitor la critica de neconstituționalitate ce vizează încălcarea art. 115 alin. (4) se susține că, în cazul emiterii Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2017, nu este îndeplinită cerința urgenței, astfel cum aceasta a fost explicitată în jurisprudența Curții Constituționale. De asemenea, nici cerința existenței unei situații extraordinare a cărei reglementare să nu poată fi amânată, astfel cum a fost definită de Curtea Constituțională în jurisprudența sa, nu este îndeplinită.

14.Cât privește critica de neconstituționalitate raportată la art. 1 alin. (4) și la art. 61 alin. (1) din Constituție se susține că, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, Guvernul nu poate interveni într-un domeniu deja reglementat de Parlament. Așadar, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 contravine dispozițiilor art. 1 alin. (4)din Constituție dintr-o dublă perspectivă: în primul rând, în absența unei situații de urgență, exercitarea prerogativei legislative constituie o ingerință a Guvernului în sfera de competență a Parlamentului, ingerință care nu poate supraviețui cenzurii constituționale; în al doilea rând, prin ordonanța criticată se intervine asupra unui act normativ aprobat de Parlament, sub pretextul unei așa-zise situații de urgență, nejustificată corespunzător, clar și precis, de natură a conferi legitimitate demersului autorității executive. În consecință, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 nu poate contracara sau modifica Legea nr. 448/2006, neputând să se opună în mod fățiș unei legi deja adoptate de Parlament.

15.Cu privire la încălcarea art. 41 din Constituție se susține că art. I pct. 4 din ordonanța de urgență criticată a abrogat art. 78 alin. (4^1) din Legea nr. 448/2006 și, astfel, a eliminat posibilitatea autorităților și a instituțiilor publice și private de a opta pentru achiziționarea de produse sau servicii de la unitățile protejate autorizate și a reglementat doar obligația de a plăti o sumă de bani la bugetul de stat în situația neangajării persoanelor cu handicap, începând cu 1 septembrie 2017. Or, prin această reglementare, dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilități este încălcat, dat fiind că unitățile protejate, în care un mare număr de persoane cu dizabilități dețin un loc de muncă, își vor înceta sau și-au încetat activitatea ca urmare a distrugerii pieței de desfacere pentru serviciile prestate, dat fiind că la momentul actual nu mai prezintă utilitate pentru agenții economici achiziționarea acestor servicii, ei fiind obligați să vireze o anumită contribuție către bugetul de stat. Așadar, prin eliminarea posibilității prevăzute de art. 78 alin. (4^1) din Legea nr. 448/2006, a fost distrusă piața de desfacere pentru serviciile prestate de unitățile protejate. Ca urmare a acestui fapt, unitățile protejate nu își mai pot susține activitatea, ceea ce conduce fie la concedieri în masă, fie la închiderea unității. Cu alte cuvinte, prin modificarea art. 78 din Legea nr. 448/2006 s-a adus în mod vădit atingere drepturilor și libertăților persoanelor cu dizabilități, prin eliminarea uneia dintre cele mai importante surse financiare, de creare și de menținere a locurilor de muncă ale persoanelor cu dizabilități. În consecință, peste 2000 de astfel de persoane angajate în peste 740 de unități protejate din România își vor pierde locurile de muncă. Eliminarea dreptului de a opta între a achita la bugetul de stat o sumă de bani sau a achiziționa bunuri/servicii de la unitățile protejate, posibilitate conferită de art. 78, în forma sa anterioară modificării criticate, echivalează cu desființarea implicită a unităților protejate și îngrădirea dreptului la muncă și a protecției în muncă. Or, aceste unități protejate reprezintă tocmai soluția viabilă în muncă pentru persoanele cu dizabilități greu angajabile pe piața convențională a muncii. Dată fiind specificitatea activității pe care o persoană cu dizabilități o poate desfășura pe piața muncii - de exemplu, durata de muncă redusă, productivitate scăzută etc. - coroborată cu principiile economiei de piață și cu realitatea socială din România, șansele persoanelor cu dizabilități la o viață independentă, demnă sunt diminuate semnificativ prin dispozițiile criticate.

16.Referitor la încălcarea art. 47 alin. (1) din Constituție se susține că, prin închiderea unităților protejate ca urmare a desființării pieței de desfacere a serviciilor oferite de acestea, persoanele cu dizabilități își pierd sursa de venit. În aceste condiții, persoanele cu dizabilități sunt private de singura sursă de venit care le asigură un trai decent și sunt transformate din persoane inserate pe piața muncii în persoane asistate social, chiar dacă aceasta este o piață specific creată pentru ei. Mai mult, autoritățile statale nu au adoptat niciun fel de remedii care să contrabalanseze efectele negative survenite în urma închiderii unităților protejate. De altfel, nu există nicio rațiune pentru care Guvernul să elimine un drept câștigat de către persoanele cu dizabilități și cu atât mai mult să intervină într-un domeniu pentru care exista deja o reglementare legală provenind de la autoritatea legislativă a țării.

17.Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată în raport cu criticile formulate. Astfel, atât art. 50, care consacră dreptul persoanelor cu handicap de a se bucura de o protecție specială, cât și art. 41, care se referă la dreptul la muncă, își au sediul materiei în titlul II din Constituția României cu denumirea „Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale“. Or, prin eliminarea posibilității angajatorilor prevăzuți de lege, care nu angajează persoane cu handicap, de a-și îndeplini obligația față de stat prin achiziționarea de servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unități protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă datorată la bugetul de stat, este afectat în substanță dreptul la o protecție specială a persoanelor cu handicap, fiind limitată participarea efectivă a persoanelor cu handicap în viața comunității. Prin urmare, în această situație operează interdicția constituțională prevăzută de art. 115 alin. (6), fiind un caz în care printr-o ordonanță de urgență se afectează drepturi fundamentele prevăzute în Constituție. Pe fond, instanța apreciază că măsura luată este în contradicție cu art. 50 și, în subsidiar, cu art. 41 din Constituție. Totodată, se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 615 din 12 mai 2011, prin care s-a statuat, analizând dispozițiile art. 78 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 448/2006, că statul are obligația de a adopta o poziție activă, de natură să asigure realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viața comunității. Or, instanța consideră că, în speță, prin eliminarea unei astfel de posibilități, statul nu își mai îndeplinește obligația pozitivă de a lua măsuri active, ci, din contră, nu mai respectă art. 50 din Constituție, fiind afectat în mod indirect și dreptul la muncă, consacrat de art. 41 din Constituție. În final, instanța apreciază că art. 45 din Legea fundamentală nu este incident, nefiind negată în speță posibilitatea reclamantului de a iniția și a întreprinde o activitate cu scop lucrativ, ci, dimpotrivă, acesta exercită profesia liberală de avocat.

18.Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că punctul său de vedere este obligatoriu doar în măsura în care excepția de neconstituționalitate ar fi fost invocată din oficiu, iar în celelalte ipoteze exprimarea unei opinii este facultativă.

19.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

20.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise ale autorului excepției Cabinet Avocat Băraș Ioan - U.P.A. trimise la dosar, punctul de vedere al Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, depus la dosar, susținerile părților prezente la ședința publică din 8 octombrie 2020, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

21.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

22.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 7 august 2017, având următorul conținut: „Începând cu data de 1 septembrie 2017, Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1.La articolul 78, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3)Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute la alin. (2), plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap.

2.La articolul 78, alineatul (4^1) se abrogă.

3.La articolul 78, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:

(6)În scopul stimulării angajării persoanelor cu handicap, în condițiile prevăzute la alin. (2), autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice publice, cu excepția celor prevăzute la alin. (4), au obligația organizării unor concursuri de angajare exclusiv pentru persoanele cu handicap, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Această măsură nu exclude posibilitatea persoanelor cu handicap de a participa la toate celelalte concursuri de angajare organizate de către instituția publică.

4.La articolul 81 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

b)fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secții, ateliere sau alte structuri în cadrul instituțiilor publice.

23.Curtea reține că art. 78 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 avea, anterior modificării introduse prin textul criticat din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017, următorul cuprins: „Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele obligații:

a)să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;

b)să achiziționeze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unitățile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat, în condițiile prevăzute la lit. a).“ Art. 78 alin. (4^1) din Legea nr. 448/2006 avea următorul cuprins: „Fac excepție de la prevederile alin. (3) lit. b) unitățile protejate înființate în cadrul organizațiilor persoanelor cu handicap care pot desfășura și activități de vânzări/intermedieri, cu condiția ca minimum 75% din profitul obținut să fie destinat programelor de integrare socioprofesională pentru persoanele cu handicap din organizațiile respective. Aceste unități au obligația prezentării unui raport financiar la fiecare început de an, din care să rezulte cum au fost utilizate fondurile obținute prin activitatea comercială.“. Art. 81 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 avea următorul cuprins: „Unitățile protejate pot fi:

a)cu personalitate juridică;

b)fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secții, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, instituțiilor publice ori din cadrul organizațiilor neguvernamentale, precum și cele organizate de persoana cu handicap autorizată, în condițiile legii, să desfășoare activități economice independente.“24. Curtea mai reține că, ulterior sesizării sale, prin articolul unic pct. 3 și 4 din Legea nr. 193/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 21 august 2020, art. 78 alin. (3) și art. 81 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 au fost modificate și completate, cu următorul cuprins:

3.La articolul 78, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3)Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru una dintre următoarele obligații:

a)să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;

b)să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând echivalentul a minimum 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, iar cu suma reprezentând diferența până la nivelul sumei prevăzute la lit. a) să achiziționeze, pe bază de parteneriat, produse sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unități protejate autorizate.

4.La articolul 81 alineatul (2), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:

c)fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secții, ateliere sau alte structuri în cadrul organizațiilor fără scop patrimonial, care au angajate minimum 3 persoane cu handicap reprezentând cel puțin 30% din totalul angajaților secției, atelierului sau structurii respective.

25.Având în vedere acest context legislativ, Curtea reține următoarele, referitor la obiectul excepției de neconstituționalitate:

(i)Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 cuprinde 3 articole care modifică Legea nr. 448/2006, după cum urmează: art. I modifică art. 78 și art. 81 din Legea nr. 448/2006, începând cu data de 1 septembrie 2017; art. II majorează prestațiile sociale ale adultului cu handicap și ale părintelui, tutorelui sau persoanei care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap, începând cu data de 1 ianuarie 2018; art. III majorează prestațiile sociale ale adultului cu handicap și ale părintelui, tutorelui sau persoanei care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap, începând cu data de 1 iulie 2018;

(ii)din analiza motivării excepției de neconstituționalitate, reiese că autorii acesteia critică doar prevederile art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 care modifică art. 78 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, ale art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 care abrogă art. 78 alin. (4^1) din Legea nr. 448/2006 și ale art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 care elimină baza legală de înființare a unităților protejate fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secții, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici ori din cadrul organizațiilor neguvernamentale, precum și cele organizate de persoana cu handicap autorizată, în condițiile legii, să desfășoare activități economice independente;

(iii)deși dispozițiile art. 78 alin. (3) și ale art. 81 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, în forma modificată prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017, au fost modificate, ulterior sesizării Curții Constituționale, prin Legea nr. 193/2020, fără a mai prelua soluția legislativă criticată de autorii excepției și revenind de principiu la soluția legislativă anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2017, dispozițiile art. I pct. 1, 2 și 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 s-au aplicat în perioada 1 septembrie 2017-24 august 2020 (data intrării în vigoare a Legii nr. 193/2020) și constituie temei al acțiunilor în despăgubiri, care au fost însoțite de excepția de neconstituționalitate, acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel că acestea au produs efecte în cauzele în cadrul cărora a fost invocată excepția de neconstituționalitate. Prin urmare, Curtea constată că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. I pct. 1, 2 și 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017.

26.În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, ale art. 1 alin. (5) privind obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, ale art. 45 privind libertatea economică, ale art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai decent, ale art. 50 privind protecția persoanelor cu handicap, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, ale art. 115 alin. (4) și (6) privind condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență și ale art. 139 alin. (3), potrivit cărora „Sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acestora“. De asemenea sunt invocate prevederile art. 27 - „Munca și încadrarea în muncă“ din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010.27. Examinând excepția de neconstituționalitate și analizând evoluția cronologică a dispozițiilor de lege criticate, Curtea observă că, încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 448/2006, a fost reglementată la art. 78 alin. (2) din aceasta obligația autorităților și a instituțiilor publice și a persoanelor juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați. Art. 78 face parte din capitolul V al Legii nr. 448/2006, intitulat „Orientare, formare profesională, ocupare și angajare în muncă“. În caz de neîndeplinire a acestei obligații, la alin. (3) al art. 78 din Legea nr. 448/2006, în forma inițială, s-au prevăzut două obligații alternative pentru cei care nu angajează persoane cu handicap, după cum urmează:

a)să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;

b)să achiziționeze produse sau servicii de la unități protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat în condițiile prevăzute la lit. a).

28.Așadar, Curtea reține că dispozițiile art. 78 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2017, consacrau o măsură de protecție a persoanelor cu handicap, măsură reglementată în temeiul art. 50 din Constituție, potrivit căruia persoanele cu handicap se bucură de protecție specială, iar statul trebuie să asigure realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap la viața comunității. În același sens sunt și prevederile art. 27 pct. 1 lit. g) și h) din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, care stabilesc obligația statelor părți de a proteja dreptul la muncă, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ, pentru a promova angajarea persoanelor cu dizabilități în sectorul public și privat, prin politici care să includă programe de acțiune pozitive.

29.De asemenea, Curtea observă că, încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 448/2006, art. 81 alin. (1) din aceasta prevedea că „Unitățile protejate pot fi înființate de orice persoană fizică sau juridică, de drept public sau privat, care angajează persoane cu handicap“, iar art. 81 alin. (2) stabilea că „Unitățile protejate pot fi:

a)cu personalitate juridică;

b)fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secții, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, instituțiilor publice ori din cadrul organizațiilor neguvernamentale, precum și cele organizate de persoana cu handicap autorizată, în condițiile legii, să desfășoare activități economice independente“.

30.Or, dispozițiile art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 modifică dispozițiile art. 78 din Legea nr. 448/2006, în esență, prin eliminarea opțiunii pe care o aveau autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap și de a achiziționa produse sau servicii de la unități protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat. Astfel, prin aceste dispoziții criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017, s-a instituit obligația autorităților și a instituțiilor publice, a persoanelor juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap. În esență, prin dispozițiile art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 se dublează (de la 50% la 100%) suma de plată a angajatorilor care nu au angajat persoane cu dizabilități, fără a se oferi alternativa de achiziționare a produselor unităților protejate.

31.De asemenea, dispozițiile art. 78 alin. (4^1) din Legea nr. 448/2006 - care exceptau de la plata sumei către bugetul de stat „unitățile protejate înființate în cadrul organizațiilor persoanelor cu handicap care pot desfășura și activități de vânzări/intermedieri, cu condiția ca minimum 75% din profitul obținut să fie destinat programelor de integrare socioprofesională pentru persoanele cu handicap din organizațiile respective“ - reprezentau o măsură de protecție a persoanelor cu handicap. Aceste unități aveau obligația prezentării unui raport financiar la fiecare început de an, din care să rezulte cum au fost utilizate fondurile obținute prin activitatea comercială. Însă și această măsură de protecție a persoanelor cu handicap a fost abrogată prin art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017.

32.Totodată, prin art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 a fost modificat art. 81 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 448/2006, eliminându-se baza legală de înființare a unităților protejate fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secții, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, din cadrul organizațiilor neguvernamentale, precum și cele organizate de persoana cu handicap autorizată, în condițiile legii, să desfășoare activități economice independente, fiind permisă, potrivit art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017, înființarea unităților protejate fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secții, ateliere sau alte structuri numai în cadrul instituțiilor publice.

33.Curtea reține că principala critică a autorilor excepției de neconstituționalitate vizează încălcarea prevederilor art. 50 din Constituție referitoare la protecția persoanelor cu handicap. Cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 50 din Constituție, prin Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014 asupra propunerii legislative privind revizuirea Constituției României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragraful 161, Curtea a reținut că, de esența actualului text constituțional este reglementarea unui regim special de protecție a persoanelor cu handicap/dizabilități. Legiuitorul constituant derivat nu se poate îndepărta de la această soluție pentru că, în caz contrar, ar realiza o restrângere/afectare a acestui regim special de protecție. Așadar, „modificarea art. 50 din Constituție poate avea în vedere doar o îmbunătățire a acestui regim, nicidecum o reducere a gradului de protecție acordat persoanelor cu handicap/dizabilități sau chiar suprimarea dreptului persoanelor cu handicap/dizabilități la un regim special de protecție“.

34.Asupra dispozițiilor art. 78 din Legea nr. 448/2006, în forma inițială, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 615 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 20 iulie 2011, reținând că dispozițiile legale criticate prevăd, cu excepțiile precizate expres, obligația angajatorilor care au un anumit număr de salariați de a încadra persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați. Curtea a reținut că prevederile legale criticate nu reprezintă, în fapt, altceva decât o concretizare la nivel legislativ a obligației pe care Legea fundamentală o stabilește în sarcina statului prin prevederile art. 50, în vederea asigurării unei protecții speciale pentru persoanele cu handicap. În virtutea acestor dispoziții constituționale, statul este obligat să adopte o poziție activă, de natură să asigure realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viața comunității. Totodată, Curtea a observat că același este și sensul pe care îl instituie dispozițiile art. 26 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care consacră dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea socială și profesională, precum și participarea la viața comunității. Reglementări similare se regăsesc și în Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010. Astfel, prevederile art. 27 pct. 1 lit. g) și h) din convenția menționată stabilesc obligația statelor părți de a proteja dreptul la muncă, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ, pentru a promova angajarea persoanelor cu dizabilități în sectorul public și privat, prin politici care să includă programe de acțiune pozitive. În acord cu aceste exigențe, Curtea a reținut că legiuitorul, prin dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate, a adoptat măsuri concrete pentru asigurarea șanselor persoanelor cu handicap în exercitarea dreptului la muncă și, mai exact, pentru integrarea lor socială și profesională.

35.Referitor la obligația plății sumei lunare pentru autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap, prevăzută de art. 78 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 448/2006, prin aceeași decizie, Curtea a observat că aceasta are caracter alternativ, categoriile de angajatori menționate în text având posibilitatea să achiziționeze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unitățile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat. De altfel, prin Decizia nr. 1.145 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2008, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 77 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 448/2006, Curtea a statuat că statul are obligația „să acționeze pentru apărarea intereselor generale ale societății, iar agenții economici trebuie să se integreze cadrului constituțional, în concordanță cu interesul public, la care statul este obligat să vegheze“.

36.Având în vedere jurisprudența sa în această materie și ținând cont de obligația constituțională a statului de a asigura o protecție specială persoanelor cu handicap, Curtea constată că dispozițiile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017, prin care se elimină din legislație măsuri de creare și de menținere a locurilor de muncă ale persoanelor cu dizabilități, contravin prevederilor art. 50 din Constituție. Astfel, posibilitatea pe care o aveau categoriile de angajatori menționate în text de a achiziționa produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unitățile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat, reprezenta o măsură cu caracter de protecție a persoanelor cu handicap, la fel ca măsura exceptării de la plata sumei prevăzute de art. 78 alin. (3)lit. a) din Legea nr. 448/2006 către bugetul de stat a „unităților protejate înființate în cadrul organizațiilor persoanelor cu handicap care pot desfășura și activități de vânzări/intermedieri, cu condiția ca minimum 75% din profitul obținut să fie destinat programelor de integrare socioprofesională pentru persoanele cu handicap din organizațiile respective“. De asemenea, reglementarea prin lege a cât mai multor forme legale ale unităților protejate, astfel cum erau prevăzute la art. 81 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, în forma inițială, reprezintă o măsură de protecție a persoanelor cu handicap, în vederea participării efective a acestora la viața comunității din care fac parte.

37.Mai mult, Curtea reține că dispozițiile art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 instituie obligația angajatorilor prevăzuți de text de a plăti o sumă de bani la bugetul de stat (dublă față de legislația anterioară), fără a oferi o măsură de protecție efectivă, reală pentru persoanele cu handicap. Astfel, această sumă de bani se virează la bugetul de stat, iar nu într-un eventual fond special destinat protecției persoanelor cu handicap, neavând ca destinație specială protecția persoanelor cu handicap. Or, statul român are obligația, potrivit art. 50 din Constituție, să asigure o protecție specială persoanelor cu handicap, și anume o protecție adecvată, reală, efectivă și concretă, iar nu una teoretică și iluzorie. De asemenea, ca urmare a ratificării prin Legea nr. 221/2010 a Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, România și-a luat angajamentul de a asigura dreptul persoanelor cu dizabilități la „oportunitatea de a-și câștiga existența prin exercitarea unei activități liber alese sau acceptate pe piața muncii, într-un mediu de lucru deschis, incluziv și accesibil“ acestora. Potrivit art. 27 din această convenție, „Statele părți vor proteja și vor promova dreptul la muncă, inclusiv pentru cei care dobândesc o dizabilitate pe durata angajării, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ“.

38.Astfel, toate aceste măsuri legislative de protecție a persoanelor cu handicap, reglementate în temeiul art. 50 din Constituție și eliminate prin dispozițiile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017, constituie măsuri efective și concrete care dau posibilitatea persoanelor cu dizabilități să trăiască independent și să participe pe deplin la toate aspectele vieții, asigurându-le „dreptul la oportunitatea de a-și câștiga existența prin exercitarea unei activități liber alese sau acceptate pe piața muncii, într-un mediu de lucru deschis, incluziv și accesibil“, așa cum prevede art. 27 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Prin urmare, legiuitorul are obligația să reglementeze cât mai multe astfel de măsuri, fiind ținut de interdicția de a le elimina din legislație. Astfel, posibilitatea pe care o aveau categoriile de angajatori menționate în text de a achiziționa produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unitățile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat, reprezenta o măsură cu caracter de protecție a persoanelor cu handicap, la fel ca măsura exceptării de la plata sumei prevăzute de art. 78 alin. (3)lit. a) din Legea nr. 448/2006 către bugetul de stat a „unităților protejate înființate în cadrul organizațiilor persoanelor cu handicap care pot desfășura și activități de vânzări/ intermedieri, cu condiția ca minimum 75% din profitul obținut să fie destinat programelor de integrare socioprofesională pentru persoanele cu handicap din organizațiile respective“. De asemenea, reglementarea prin lege a cât mai multor forme legale ale unităților protejate, astfel cum erau prevăzute la art. 81 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, în forma inițială, reprezintă o măsură specială de protecție a persoanelor cu handicap, în vederea participării efective a acestora la viața comunității din care fac parte.

39.În concluzie, pentru aceste argumente, dispozițiile art. I pct. 1, 2 și 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017, care elimină măsuri de protecție a persoanelor cu handicap, măsuri care au fost reglementate în vederea asigurării egalității de șanse, a accesibilității și a incluziunii sociale a acestora, în special pentru accesul la piața muncii, sunt neconstituționale, întrucât încalcă prevederile art. 50 din Constituție.

40.De asemenea, Curtea reține că, în jurisprudența sa privind interpretarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, care prevăd că „Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică“, prin Decizia nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 17 martie 2020, paragraful 59, a constatat că norma constituțională instituie veritabile limitări ale competenței atribuite Guvernului. De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit că „se poate deduce că interdicția adoptării de ordonanțe de urgență este totală și necondiționată atunci când menționează că «nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale» și că «nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică». În celelalte domenii prevăzute de text, ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin“. Curtea a arătat că „verbul «a afecta» este susceptibil de interpretări diferite, așa cum rezultă din unele dicționare. Din punctul de vedere al Curții, aceasta urmează să rețină numai sensul juridic al noțiunii, sub diferite nuanțe, cum ar fi: «a suprima», «a aduce atingere», «a prejudicia», «a vătăma», «a leza», «a antrena consecințe negative»“ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008). Cu alte cuvinte, Guvernul nu are nicio competență de legiferare în domeniul legilor constituționale („ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale“) și cel al legilor care vizează măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică („ordonanțele de urgență nu pot viza măsuri de trecere silită“), acestea fiind în competența de legiferare exclusivă a Parlamentului, sub toate aspectele pe care le reglementează în conținutul lor normativ, și are o competență de legiferare limitată în domeniile care vizează regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție și drepturile electorale („ordonanțele de urgență nu pot afecta“), cu privire la care aplicarea interdicției constituționale exprese este condiționată de adoptarea unor reglementări care suprimă, aduc atingere, prejudiciază, vatămă, lezează, în general, antrenează consecințe negative asupra drepturilor, libertăților și îndatoririlor constituționale. În această din urmă ipoteză, dacă reglementările nu produc consecințele juridice menționate, Guvernul partajează competența de legiferare cu Parlamentul, fiind ținut însă de obligația de a motiva în conținutul actului normativ existența unei situații extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată, precum și urgența reglementării.

41.Prin Decizia nr. 150 din 12 martie 2020, precitată, paragraful 61, Curtea a mai statuat că interdicțiile constituționale prevăzute la art. 115 alin. (6), de a nu adopta ordonanțe de urgență care „pot afecta“ regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale, au avut în vedere „restrângerea competenței Guvernului de a legifera în aceste domenii esențiale în locul Parlamentului, iar nu lipsirea totală de competența de a legifera în materie“.

42.În cazul de față, obiectul de reglementare al ordonanței de urgență a Guvernului criticate îl constituie modificarea și completarea Legii nr. 448/2006, după cum urmează: art. I modifică art. 78 și 81 din Legea nr. 448/2006, afectând în sens negativ drepturile persoanelor cu handicap, iar prevederile art. II și III din această ordonanță se referă la majorarea prestațiilor sociale ale persoanelor cu handicap.

43.Aplicând considerentele deciziilor sale la cauza de față, Curtea constată că nu există o interdicție absolută cu privire la competența Guvernului de a legifera în materia reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017, de modificare a Legii nr. 448/2006. Însă, întrucât dispozițiile art. I pct. 1, 2 și 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 contravin prevederilor art. 50 din Constituție, care fac parte din titlul II - Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, și având în vedere că acestea garantează dreptul fundamental al persoanelor cu handicap de a se bucura de protecție specială, statul trebuind să asigure realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viața comunității, dispozițiile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017, prin care sunt eliminate din legislație o parte din aceste măsuri speciale, încalcă și prevederile art. 115 alin. (6), prin faptul că afectează în sens negativ acest drept fundamental al persoanelor cu handicap.

44.În consecință, prevederile art. I pct. 1, 2 și 4 afectează dreptul fundamental al persoanelor cu handicap, consacrat de art. 50 din Constituție, și, prin urmare, aceste dispoziții au fost adoptate și cu încălcarea prevederilor constituționale cuprinse în art. 115 alin. (6), potrivit căruia ordonanțele de urgență nu pot afecta drepturi și libertăți fundamentale.

45.În final, Curtea constată că celelalte dispoziții invocate de autorii excepției de neconstituționalitate nu sunt încălcate de prevederile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017.

46.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Cabinet Avocat Băraș Ioan - Unitate protejată autorizată (U.P.A.) în Dosarul nr. 843/33/2017 al Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și de Fundația Alături de Voi România în Dosarul nr. 4.406/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. I pct. 1, 2 și 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap sunt neconstituționale.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 decembrie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean