Decizie nr. 615 din 12 mai 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 78 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Elbama Star" - S.R.L. din Ploieşti în Dosarul nr. 8.307/105/2008 al Tribunalului Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 8.307/105/2008, Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 78 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Elbama Star" - S.R.L. din Ploieşti într-o cauză având ca obiect anularea unor acte de control referitoare la stabilirea de impozite şi taxe.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textele de lege criticate sunt în dezacord cu principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi contravin libertăţii economice, deoarece instituie o discriminare între instituţiile statului care au ca obiect de activitate paza şi protecţia (spre exemplu, poliţia comunitară) şi societăţile comerciale cu acelaşi obiect de activitate. Astfel, primele nu sunt obligate să angajeze persoane cu handicap şi/sau să plătească unele sume statului, în timp ce societăţilor comerciale le revin aceste obligaţii. O astfel de abordare, prin care sunt privilegiate unele instituţii în detrimentul altora, reprezintă, în opinia autorului excepţiei, o discriminare.

Autorul excepţiei susţine, de asemenea, că există o neconcordanţă între Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, din moment ce persoanele care realizează serviciul de pază, pe lângă alte condiţii, necesare a fi îndeplinite, trebuie să fie sănătoase, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic şi să aibă atestat de pregătire profesională în meseria de agent de pază.

Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece raportat la dispoziţiile art. 45 şi art. 16 din Constituţie, legiuitorul a considerat necesară adoptarea unor măsuri pentru a proteja şansele efective de participare la viaţa socială a persoanelor cu handicap şi pentru a da acestora posibilitatea exercitării dreptului la muncă.

În ceea ce priveşte obligaţia plăţii sumei lunare de către persoana juridică, care nu angajează persoane cu handicap, impusă de art. 78 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, instanţa de judecată arată că aceasta are caracter opţional, persoana juridică beneficiind de posibilitatea achiziţionării produselor sau serviciilor de la unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate sunt de natură a asigura o protecţie adecvată persoanelor cu handicap, urmărind să creeze un cadru juridic propice pentru integrarea socială şi profesională a acestora.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 78 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 448/2006 sunt constituţionale. Arată că, în considerarea dreptului persoanelor cu handicap la protecţie specială din partea statului, legiuitorul a adoptat măsurile concrete prevăzute de dispoziţiile legale criticate, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap la viaţa socială, dar mai ales pentru valorificarea şanselor acestor persoane în exercitarea dreptului la muncă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 78 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 27 iunie 2008.

Textele de lege criticate au în prezent următorul cuprins:

–Art. 78 alin. (2), (3) şi (4): "(2) Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi.

(3)Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele obligaţii:

a)să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;

b)să achiziţioneze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat, în condiţiile prevăzute la lit. a).

(4)Fac excepţie de la prevederile alin. (2) instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 78 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 448/2006 contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", şi ale art. 45 din Constituţie, referitoare la libertatea economică.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora textele de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), deoarece instituie o discriminare între instituţii ale statului, care au ca obiect de activitate paza şi protecţia, pe de o parte, şi societăţi comerciale cu acelaşi obiect de activitate, pe de altă parte, nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate. Definirea domeniului de aplicare a unei legi şi crearea unor regimuri juridice speciale, în funcţie de anumite situaţii obiective avute în vedere, reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, pe care instanţa de contencios constituţional nu îl poate controla.

De altfel, dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie garantează egalitatea în drepturi a cetăţenilor, iar nu egalitatea persoanelor colective, a persoanelor juridice. Textul art. 16 alin. (1) ar fi aplicabil în cazul persoanelor juridice faţă de care s-a promovat un tratament juridic diferenţiat, numai dacă astfel regimul juridic diferit s-ar răsfrânge asupra cetăţenilor, implicând inegalitatea lor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Curtea Constituţională s-a pronunţat în mod constant în acest sens, de exemplu, prin deciziile nr. 102 din 31 octombrie 1995 şi nr. 70 din 23 mai 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 11 decembrie 1995, şi, respectiv, nr. 181 din 7 august 1996.

Examinând susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora textele legale criticate contravin dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, Curtea constată că acestea nu pot fi reţinute. Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora se realizează în condiţiile prevăzute de lege. Altfel spus, libertatea economică nu se poate manifesta decât în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.

Sub acest aspect, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate prevăd, cu excepţiile precizate expres, obligaţia angajatorilor care au un anumit număr de salariaţi de a încadra persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. Rezultă că prevederile legale criticate nu reprezintă, în fapt, altceva decât o concretizare la nivel legislativ a obligaţiei pe care Legea fundamentală o stabileşte în sarcina statului prin prevederile art. 50, în vederea asigurării unei protecţii speciale pentru persoanele cu handicap. În virtutea acestor dispoziţii constituţionale, statul este obligat să adopte o poziţie activă, de natură să asigure realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii.

Totodată, Curtea observă că acelaşi este şi sensul pe care îl instituie dispoziţiile art. 26 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care consacră dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea socială şi profesională, precum şi participarea la viaţa comunităţii. Reglementări similare se regăsesc şi în Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010. Astfel, prevederile art. 27 lit. g) şi h) din Convenţia menţionată stabilesc obligaţia statelor părţi de a proteja dreptul la muncă, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ, pentru a promova angajarea persoanelor cu dizabilităţi în sectorul public şi privat, prin politici care să includă programe de acţiune pozitive.

În acord cu aceste exigenţe, legiuitorul, prin dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate, a adoptat măsuri concrete pentru asigurarea şanselor persoanelor cu handicap în exercitarea dreptului la muncă şi, mai exact, pentru integrarea lor socială şi profesională.

Referitor la obligaţia plăţii sumei lunare pentru autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap, prevăzută de art. 78 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 448/2006, Curtea observă că aceasta are caracter alternativ, categoriile de angajatori menţionate în text având posibilitatea să achiziţioneze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat.

De altfel, prin Decizia nr. 1.145 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2008, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii unei soluţii legislative similare celei criticate în cauza de faţă, cu prilejul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 448/2006. Respingând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a statuat că statul are obligaţia "să acţioneze pentru apărarea intereselor generale ale societăţii, iar agenţii economici trebuie să se integreze cadrului constituţional, în concordanţă cu interesul public, la care statul este obligat să vegheze".

În final, în ceea ce priveşte posibila neconcordanţă între Legea nr. 333/2003 şi Legea nr. 448/2006, susţinerea autorului excepţiei nu poate fi primită, deoarece, potrivit art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional asigură controlul constituţionalităţii legilor, adică respectarea prevederilor şi principiilor constituţionale. Prin urmare, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra eventualelor contradicţii dintre prevederile a două sau mai multe acte normative.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 78 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Elbama Star" - S.R.L. din Ploieşti în Dosarul nr. 8.307/105/2008 al Tribunalului Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 mai 2011.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu