Decizia nr. 592 din 8 octombrie 2019

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 lit. a) și ale art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Ion Criveanu în Dosarul nr. 6.738/2/2016 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.952D/2017.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17 septembrie 2019, cu participarea autorului excepției de neconstituționalitate, a reprezentantului Uniunii Naționale a Barourilor din România, domnul avocat Constantin Voicescu, precum și a reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 8 octombrie 2019, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Decizia nr. 8.645 din 13 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 6.738/2/2016, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 lit. a) și ale art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Ion Criveanu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de suspendare a unui act administrativ, respectiv a unei decizii a Uniunii Naționale a Barourilor din România.

4.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate instituie o inechitate între diferitele subiecte de drept, întrucât ele menționează că este nedemn numai avocatul care a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, în timp ce acela condamnat la pedeapsa amenzii ori într-un alt mod nu este nedemn. De asemenea, se arată că uneori infracțiunile săvârșite din culpă pot avea urmări mult mai grave decât infracțiunile săvârșite cu intenție, iar pedeapsa închisorii este prevăzută și pentru unele dintre aceste infracțiuni. Mai mult decât atât, instanțele pot aplica, pentru aceleași fapte, pedepse diferite, închisoare sau amendă penală. Lipsa de circumstanțiere a legii cu privire la situația avocatului, după cum acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu executare ori cu suspendare, afectează constituționalitatea acesteia prin imprevizibilitatea și aplicarea sa inechitabilă.

5.Se arată că în Statutul polițistului sau al funcționarilor publici se prevede interdicția numai în legătură cu condamnarea pentru săvârșirea unor infracțiuni de serviciu în legătură cu exercitarea profesiei (care sunt precizate expres), cu excepția cazului în care a intervenit reabilitarea.

6.Așadar, autorul excepției de neconstituționalitate este nemulțumit că textul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 nu stabilește care sunt infracțiunile intenționate și modalitatea de executare a pedepselor ce atrag sancțiunea nedemnității pentru exercitarea profesiei de avocat. Aceste lacune legislative permit adoptarea unor decizii arbitrare, diferite, de către barourile de avocați.

7.În ceea ce privește dispozițiile art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, se arată că acestea înlătură, practic, efectele reabilitării, instituție din Codul penal la care a făcut referire și instanța de contencios constituțional în deciziile sale.

8.Autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că, practic, avocatul condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală care îl face nedemn de a fi avocat nu poate fi exclus din profesie, ci doar i se poate interzice exercitarea profesiei până când intervine reabilitarea, ceea ce echivalează, în fapt, cu o suspendare a exercitării profesiei pe o perioadă determinată. Așadar, nu poate fi vorba de încetarea definitivă a exercitării profesiei de avocat. De altfel, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se menționează că nici în cazul persoanelor condamnate care nu au fost reabilitate nu li se pot aplica interdicții privind exercitarea unei profesii sau meserii, cu excepția cazului când doresc să acceadă la funcții publice sau politice.

9.Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal opinează în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 și în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995.

10.Se arată că prevederile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 sunt suficient de clare și de previzibile atunci când indică în mod cumulativ cele două condiții ce trebuie îndeplinite pentru a atrage sancțiunea nedemnității, și anume săvârșirea unor infracțiuni cu intenție, iar sub aspectul modalității de executare, legiuitorul considerând că aplicarea pedepsei cu închisoarea este suficient de gravă, indiferent de modalitatea de executare, încât să antreneze sancțiunea nedemnității. Este real faptul că pentru anumite infracțiuni din culpă se poate aplica pedeapsa închisorii, dar cele două condiții sunt impuse cumulativ.

11.Cu privire la prevederile art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, se arată că acestea sunt neconstituționale, venind în contradicție cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție. Astfel, efectele acestor dispoziții legale se produc sine die, fără limită în timp, fără a se ține cont de ștergerea consecințelor condamnării prin reabilitare, spre deosebire de statutul funcționarilor publici.

12.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13.Avocatul Poporului arată că textele legale criticate sunt constituționale și că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra lor prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017.

14.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din actul de sesizare, îl constituie prevederile art. 14 lit. a) și ale art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, care au următorul cuprins:

–Art. 14:

Este nedemn de a fi avocat:

a)cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate [de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;]

–Art. 27:

Calitatea de avocat încetează:

[...]

d)dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii.

17.Curtea reține că prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei“ de avocat din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, este neconstituțională, iar din motivarea excepției de neconstituționalitate rezultă că autorul excepției de neconstituționalitate a înțeles să nu se raporteze la sintagma declarată neconstituțională.

18.În aceste condiții, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă soluția legislativă în vigoare din cuprinsul art. 14 lit. a), precum și prevederile art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011.19. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul român, ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind previzibilitatea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției. Se mai invocă încălcarea art. 47 paragraful 3 privind asistența juridică gratuită și a art. 52 alin. (1) privind restrângerea drepturilor și libertăților din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și a art. 7 privind egalitatea în fața legii, art. 8 privind dreptul la o satisfacție echitabilă, art. 23 privind dreptul la muncă și a art. 29 privind exercitarea drepturilor și a îndatoririlor din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

20.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra prevederilor legale criticate. Astfel, prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei“ de avocat din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, este neconstituțională.

21.Curtea a constatat că prin art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată, criticat în speță, este reglementat unul dintre cazurile de nedemnitate a avocatului, și anume acela că este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei. Curtea a observat că acest prim caz de nedemnitate presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: condamnarea, în mod definitiv, prin hotărâre judecătorească, la pedeapsa cu închisoarea (legea nu face deosebire între condamnarea la închisoare cu executare sau cu suspendare); infracțiunea pentru care s-a pronunțat condamnarea să fi fost săvârșită cu intenție; infracțiunea să aducă atingere prestigiului profesiei.

22.Faptul că dispozițiile legale criticate nu stipulează care sunt acele infracțiuni intenționate pentru a căror săvârșire și, implicit, condamnare avocatul este nedemn a mai exercita profesia în cauză conduce la împrejurarea ca un aspect esențial, care este de natură să influențeze gravitatea sancțiunilor disciplinare aplicate, să nu fie prevăzut în mod explicit prin lege, ci lăsat la aprecierea subiectivă a structurilor profesionale competente. Or, normele privind cercetarea disciplinară trebuie să respecte anumite cerințe de stabilitate și previzibilitate, în caz contrar fiind încălcat art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii, întrucât persoana vizată nu este în măsură să își adapteze conduita în mod corespunzător și nici să aibă reprezentarea corectă a derulării procedurii disciplinare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014).

23.În acest context, în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014), Curtea a reținut că o trăsătură esențială a statului de drept o constituie supremația Constituției și obligativitatea respectării legii, iar una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat.

24.Raportat la cele mai sus menționate, Curtea constată că legiuitorul are atât competența de a reglementa condițiile pentru exercitarea unor profesii, cât și de a stabili cazurile de încetare a acestora. În exercitarea actului de legiferare însă, așa cum a reținut Curtea și prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, legiuitorului îi revine obligația ca, indiferent de domeniul în care își exercită această competență constituțională, să dea dovadă de o atenție sporită în respectarea principiului clarității și previzibilității legii.

25.De asemenea, prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, precitată, Curtea a constatat că prevederile art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Curtea a reamintit jurisprudența sa în materie, de exemplu, Decizia nr. 472 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 28 iulie 2016, sau Decizia nr. 379 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 27 noiembrie 2013, prin care a statuat că, în concepția legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat și funcționează pe baza unei legi speciale, iar cei care doresc să practice această profesie sunt datori să respecte legea și să accepte regulile impuse de aceasta. De asemenea, Curtea a reținut că, deși avocatura este o profesie liberală și independentă, exercitarea sa trebuie să se desfășoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive. Așa fiind, Curtea a subliniat că instituirea, prin legea care reglementează exercitarea profesiei de avocat, a unor obligații pentru cei în cauză, precum și a unor măsuri sancționatoare față de cei ce încalcă regulile prevăzute de aceasta nu este grevată de niciun viciu de neconstituționalitate.

26.Curtea a reținut, totodată, că sancțiunea disciplinară a excluderii din profesia de avocat reflectă principiul demnității și onoarei profesiei de avocat, reprezentând o garanție a moralității și probității profesionale pentru membrii baroului. Din această perspectivă, legislația referitoare la organizarea profesiei de avocat este guvernată de anumite principii și reguli care asigură o bună, normală și legală desfășurare a activității de avocat, acesta fiind obligat să se abțină de la comiterea unor fapte antisociale care ar arunca asupra sa o lumină negativă.

27.Curtea a reținut în Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, precitată, paragrafele 16 și 17, că, prin prevederile legale criticate din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, legiuitorul reglementează, pe de o parte, cazurile de nedemnitate în exercitarea profesiei de avocat, iar, pe de altă parte, stabilește situațiile în care încetează calitatea de avocat.

28.În jurisprudența sa, de exemplu, Decizia nr. 629 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 12 ianuarie 2017, Curtea a statuat că reglementarea din materia nedemnității avocatului este una normală, dând garanția că persoanele care exercită această onorantă profesie au un profil moral impecabil, fiind de neconceput ca persoane cu condamnări penale (grave) să participe la actul de justiție. Legiuitorul a înțeles să pună sub incidența acestei sancțiuni maxime - excluderea din profesie - doar săvârșirea de infracțiuni intenționate, excluzând pe cele din culpă, în considerarea faptului că, dacă nu există intenție din partea avocatului, nu se poate spune că acestuia îi sunt afectate probitatea și corectitudinea. Potrivit legii, cazurile de nedemnitate sunt expres și limitativ prevăzute de lege și se verifică atât cu ocazia primirii în profesie, cu ocazia reînscrierii în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, cât și pe întreaga durată a exercitării acesteia.

29.Curtea a reținut astfel că neîndeplinirea condițiilor referitoare la integritate, probitate și corectitudine în exercitarea profesiei de avocat poate avea drept consecință însăși pierderea calității de avocat. Cu alte cuvinte, stabilirea stării de nedemnitate a avocatului are consecințe grave asupra carierei profesionale a acestuia.

30.În ceea ce privește cauza de față, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate invocă neclaritatea legii, prin faptul că textul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 nu stabilește care sunt infracțiunile intenționate și modalitatea de executare a pedepselor ce atrag sancțiunea nedemnității pentru exercitarea profesiei de avocat. Legea a devenit însă foarte clară, în urma pronunțării Deciziei nr. 225 din 4 aprilie 2017, precitată: toate infracțiunile săvârșite cu intenție. Curtea, fiind doar un legiuitor cvasi-negativ, nu poate modifica prevederile legale criticate care reprezintă opțiunea legiuitorului.

31.Autorul excepției de neconstituționalitate mai realizează o comparație între persoanele condamnate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție sau din culpă, respectiv între categorii profesionale diferite, sugerând că acestora trebuie să li se aplice același tratament atunci când consecințele faptelor sunt similare, respectiv menținerea în profesia de avocat atunci când consecințele nu sunt grave. În esență, se invocă o discriminare între cele două categorii de persoane condamnate, respectiv categorii profesionale, aflate, din punctul de vedere al legiuitorului, în situații juridice diferite, o categorie având un regim mai favorabil. De asemenea, se mai arată că se instituie o discriminare între persoanele condamnate cu executare și cele condamnate cu suspendare ori că nu este normal să nu poată exercita profesia de avocat pentru fapte săvârșite înainte de intrarea în profesia de avocat, fără nicio legătură cu aceasta.

32.În ceea ce privește așa-zisa discriminare pe mai multe planuri, Curtea consideră că legiuitorul poate stabili grade diferite de severitate în ceea ce privește condițiile de exercitare a unei profesii, în funcție de importanța interesului social protejat. În aceste condiții, diversele categorii socioprofesionale se pot găsi în situații juridice diferite, fapt care justifică un tratament diferit.

33.Spre exemplu, potrivit art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție în cazul condamnării, amânării aplicării pedepsei și renunțării la aplicarea pedepsei, dispuse printr-o hotărâre definitivă, precum și al renunțării la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, pentru o infracțiune prin care se aduce atingere prestigiului profesiei. De asemenea, potrivit art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competența de acordare a gradelor profesionale și are loc atunci când este condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu excepția cazurilor în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau amenzii penale pentru infracțiuni săvârșite din culpă, pe baza aprobării persoanelor care au acordat gradele profesionale prevăzute la art. 15. În ceea ce privește funcționarii publici, art. 465 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, prevede că poate ocupa o funcție publică persoana care nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, a unei infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei.

34.Așadar, din toate aceste exemple, rezultă că este opțiunea legiuitorului să stabilească acele condiții pentru exercitarea unei profesii, în funcție de interesele sociale ocrotite și de importanța dată profesiei reglementate.

35.Raportat la aspectele de neconstituționalitate formulate de autorul acesteia, referitoare la consecințele extrapenale derivate dintr-o hotărâre judecătorească de condamnare, respectiv la instituția reabilitării, Curtea reține că acestea își găsesc rezolvarea prin aplicarea art. 4, art. 152 alin. (1) sau art. 165-171 din Codul penal (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 304 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 5 iulie 2017).

36.Astfel, ori de câte ori apreciază oportun, în funcție de materia normată, legiuitorul poate conferi condamnării penale efecte juridice care excedează sancțiunea penală, reglementând decăderi, interdicții sau incapacități care rezultă din condamnare. Aceste consecințe extrapenale care derivă din condamnare operează în condițiile și termenele stabilite de lege.

37.Referitor la termenele pe durata cărora sunt incidente decăderile, interdicțiile sau incapacitățile, legiuitorul conferă instituției reabilitării - cauză legală și personală de înlăturare a consecințelor condamnării - efecte constând în încetarea decăderilor și interdicțiilor, precum și a incapacităților care rezultă din condamnare [art. 169 alin. (1) din Codul penal]. Cu alte cuvinte, consecințele extrapenale ale condamnării se produc atâta vreme cât nu a intervenit reabilitarea de drept sau judecătorească a persoanei fizice. Reabilitarea judecătorească (facultativă) constituie forma tipică a reabilitării, care se poate obține, la cerere, prin hotărârea instanței de judecată (ope iudiciis), în urma verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, având ca efect înlăturarea consecințelor condamnării. Prin art. 166 alin. (1) din Codul penal se stabilesc condiții cu privire la gravitatea condamnării și termenele după care fostul condamnat poate formula cererea de reabilitare. Dispozițiile art. 167 din Codul penal stabilesc calculul termenului de reabilitare, iar cele ale art. 168, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de reabilitare judecătorească. Potrivit art. 537 din Codul de procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare, instanța dispune să se facă mențiune despre aceasta pe hotărârea de condamnare, mențiunea având efect tocmai sub aspectul încetării decăderilor, interdicțiilor și incapacităților.

38.Efectele reabilitării se produc pentru viitor. Înlăturarea consecințelor condamnării vizează nu numai materia dreptului penal (spre exemplu, în cazul săvârșirii din nou a unei infracțiuni, nu va fi atrasă starea de recidivă sau persoana va putea să beneficieze, în condițiile legii, de instituția renunțării la aplicarea pedepsei [art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal] ori a amânării aplicării pedepsei [art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal] sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei [art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal], ci și consecințele extrapenale care au derivat din condamnare, respectiv decăderile, interdicțiile sau incapacitățile încetând odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare [art. 169 alin. (1) din Codul penal].

39.Consecințele extrapenale care derivă din condamnare și care vizează decăderi, interdicții sau incapacități încetează și prin aplicarea legii penale de dezincriminare. Art. 4 din Codul penal prevede expres că „legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi“. Deși norma penală vorbește despre consecințele penale ale hotărârilor judecătorești, este evident că efectele dezincriminării faptei penale nu pot fi limitate doar la aceste aspecte, ci se aplică și cu privire la consecințele extrapenale ale hotărârilor judecătorești, care sunt în mod direct și inseparabil legate de incidența legii penale. Or, potrivit art. 4 teza întâi din Codul penal, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, deci, în mod implicit, consecințele extrapenale încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

40.Aceleași consecințe extrapenale sunt înlăturate și în cazul amnistiei postcondamnatorii. Amnistia se realizează prin lege și este o cauză care înlătură răspunderea penală, iar dacă intervine după condamnare, potrivit art. 152 alin. (1) teza a doua din Codul penal, „ea înlătură și executarea pedepsei pronunțate, precum și celelalte consecințe ale condamnării“. Cu alte cuvinte, efectele amnistiei postcondamnatorii vizează atât sfera penală, înlăturând executarea pedepsei aplicate sau a restului de pedeapsă, în cazul în care executarea a început, cât și sfera extrapenală, înlăturând toate celelalte consecințe pe care condamnarea le-a produs.

41.Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea constată că toate consecințele extrapenale care derivă dintr-o condamnare nu reprezintă altceva decât efecte juridice inerente unei hotărâri judecătorești de condamnare penală, pe care legea extrapenală le consacră în domeniul ei specific de incidență: înlăturarea acestor consecințe extrapenale operează în baza dispozițiilor Codului penal, partea generală. Faptul că legea specială, extrapenală, folosește diferite sintagme precum „nu au suferit condamnări penale“, „persoana nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni“ sau „nu are antecedente penale“ nu înseamnă că aceasta poate completa/ modifica/deroga de la dispozițiile Codului penal, sub aspectul condițiilor și termenelor în care sunt înlăturate consecințele unei condamnări penale. Consecințele juridice ale legii de dezincriminare sau de amnistie sau cele ale unei hotărâri judecătorești de reabilitare, pronunțate în condițiile legii, rămân guvernate de Codul penal, lege care reglementează condițiile în care pot fi înlăturate consecințele juridice penale și extrapenale ale unei hotărâri judecătorești de condamnare.

42.Neaplicând dispozițiile Codului penal anterior referite, condiția analizată nu ar cunoaște, în mod obiectiv, niciun remediu de înlăturare prin intermediul unei ficțiuni juridice obiectivizate într-o instituție de drept penal material, pentru care, din această perspectivă, devine o stare de fapt intangibilă/iremediabilă. Ea ar reprezenta, astfel, o veritabilă civiliter mortuus în privința persoanei față de care a fost pronunțată o hotărâre judecătorească de condamnare, pentru că va avea efecte absolute și perpetue în privința acesteia, aspect care, la rândul său, ar încălca marja de apreciere de care dispune legiuitorul în temeiul art. 16 alin. (3) din Constituție. Această marjă de apreciere rezultă din trimiterea operată, prin textul art. 16 alin. (3) din Constituție, la posibilitatea legiuitorului de a reglementa accesul la funcțiile și demnitățile publice „în condițiile legii“. Astfel de condiționări trebuie să urmărească un scop legitim și ele însele trebuie să fie adecvate, necesare și să mențină un just echilibru între interesele concurente [cele generale ale societății și cele individuale], așadar, să nu aducă atingere substanței dreptului. În schimb, prin aplicarea art. 4, art. 152 alin. (1) și art. 165-171 din Codul penal, se constată că măsura criticată are un scop legitim, respectiv cerința de moralitate, integritate, probitate și cinste de care trebuie să dea dovadă orice persoană care aspiră la profesia de avocat; de asemenea, ea este adecvată în sensul că scopul legitim anterior menționat poate fi atins în mod abstract prin condiția impusă de legiuitor, necesară într-o societate democratică, în sensul că acceptanța socială a persoanei care dorește să acceadă la profesia de avocat este cu atât mai mare cu cât aceasta a dat dovezi de îndreptare într-un interval temporal extins apreciat ca fiind suficient de către legiuitor, iar prin aplicarea normelor penale de drept substanțial referitoare la consecințele extrapenale ale condamnării, o asemenea condiție este proporțională cu scopul legitim urmărit, fiind o garanție, pe de o parte, a îndreptării persoanei, iar, pe de altă parte, a reintegrării sociale a acesteia. Ruperea acestui echilibru între cele două interese deopotrivă protejate ar constitui o decădere a persoanei vizate din dreptul antereferit, ce va opera ad aeternum, iar aceasta, ca o consecință a condamnării penale, ar suporta o sancțiune civilă care este în vădită contradicție cu universalitatea drepturilor garantată de art. 15 alin. (1) din Constituție, fiind lipsită de unul dintre drepturile și libertățile fundamentale care sunt garantate în cadrul unui stat de drept, și anume accesul la o funcție/demnitate publică, ceea ce contravine, astfel, art. 1 alin. (3) din Constituție.

43.În aceste condiții, Curtea apreciază că nu sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul român, ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind previzibilitatea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției și nici prevederile convenționale invocate. În ceea ce privește prevederile art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză, având în vedere că nu s-a pus problema restrângerii exercițiului unor drepturi ori al unor libertăți.

44.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Criveanu în Dosarul nr. 6.738/2/2016 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că soluția legislativă în vigoare din cuprinsul art. 14 lit. a) și prevederile art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 septembrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae