Decizie nr. 843 din 10 decembrie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 18.720/3/2014 şi care constituie obiectul Dosarului nr. 391D/2015 al Curţii Constituţionale.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis la dosar un punct de vedere în cuprinsul căruia arată că, în opinia sa, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 este, în principal, inadmisibilă, şi, în subsidiar, neîntemeiată.

4.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care observă că din motivarea excepţiei rezultă că Tribunalul Bucureşti critică şi dispoziţiile art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, dispoziţii faţă de care Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, constatând că acestea sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate. Faţă de această soluţie, pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013. Având în vedere că art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 cuprinde norme de trimitere la cele ale art. 21 din aceeaşi lege, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, din perspectiva criticilor formulate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 2 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 18.720/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de instanţă, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unei decizii de invalidare emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată din oficiu de către instanţa de judecată, se arată că prevederile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 fac trimitere la dispoziţiile art. 21 alin. (5) şi (8) din acelaşi act normativ, chiar şi în ipoteza în care obligaţia de emitere a titlului de despăgubire în favoarea unei persoane considerate îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii a fost stabilită printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă. În această situaţie, Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor repune în discuţie existenţa dreptului persoanei respective la măsuri reparatorii, în temeiul art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013.

7.Or, în condiţiile în care dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, repunerea în discuţie a existenţei dreptului poate genera imposibilitatea punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, ceea ce este de natură a contraveni dreptului constituţional la un proces echitabil. În acest sens, se mai arată că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat faptul că dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o decizie judiciară definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă în privinţa uneia dintre părţile procesului, şi anume a celei care a obţinut-o în favoarea sa.

8.Se mai arată că, prin intervenţia puterii executive, reprezentată de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, asupra unor drepturi statuate în mod definitiv şi irevocabil prin hotărâri judecătoreşti, este încălcat principiul constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

9.Mai mult, dispoziţiile legale criticate contravin şi prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece se aplică unor fapte constitutive de situaţii juridice realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii, cât şi efectelor produse înainte de acest moment. Astfel, dreptul persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii s-a născut la momentul emiterii dispoziţiei/deciziei necontestate ori în privinţa căreia contestaţia a fost respinsă prin hotărâre judecătorească, intrând astfel în circuitul civil. Prin urmare, persoanele îndreptăţite deţin un "bun", în sensul art. 1 cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la noţiunea de "bunuri", respectiv Hotărârea din 28 septembrie 2004 şi Decizia din 10 iulie 2002, pronunţate în cauzele Kopecky împotriva Slovaciei şi, respectiv Gratzinger şi Gratzingerova împotriva Republicii Cehe.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 21 alin (5) din aceleaşi act normativ, sunt constituţionale în măsura în care procedura instituită de art. 21 nu se aplică situaţiilor cuprinse în art. 41 în care existenţa, recunoaşterea sau întinderea dreptului de proprietate al persoanelor îndreptăţite a fost soluţionată deja prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Invocă cele statuate în acest sens prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 686 din 26 noiembrie 2014.

12.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că, în realitate, obiect al acesteia îl reprezintă prevederile art. 41 alin. (5) prin raportare la art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, astfel încât Curtea urmează să se pronunţe asupra acestor prevederi legale, potrivit cărora:

–Art. 21 alin. (5) şi (8): "(5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante. [...]

(8)Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).";

–Art. 41 alin. (5): "(5) Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."

15.În opinia instanţei de judecată care a invocat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile şi art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil.

16.Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi analizând circumstanţele specifice litigiului în care aceasta a fost invocată, Curtea reţine că, în cauză, printr-o dispoziţie a primarului municipiului Craiova a fost stabilit dreptul la despăgubiri pentru un imobil imposibil de restituit în natură, sub formă de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, într-un anumit cuantum, ca urmare a evaluării imobilului de către entitatea învestită de lege cu soluţionarea notificării.

17.În temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 279 din 4 aprilie 2005, Ministerul Finanţelor Publice a emis titlurile de valoare nominală, iar în temeiul art. 29 alin. (1) din titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, persoana îndreptăţită a solicitat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire. Întrucât această autoritate administrativă nu şia îndeplinit obligaţia legală, persoana îndreptăţită s-a adresat instanţei de judecată, iar printr-o hotărâre rămasă irevocabilă, instanţa de judecată a obligat pârâta Comisia Centrală să emită decizia de convertire a titlurilor de valoare nominală în titlu de despăgubire, în conformitate cu dispoziţia primarului emisă în favoarea persoanei îndreptăţite. Obligaţia stabilită de către instanţa de contencios administrativ în sarcina autorităţii în cauză nu a fost executată în termenul stabilit de instanţă, îndeplinirea acesteia fiind amânată după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, care prevede posibilitatea Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, de a verifica dosarele din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii, astfel încât soluţionarea dosarului de despăgubire s-a realizat de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, fiind emisă o decizie de invalidare a dispoziţiei primarului de acordare a despăgubirilor. Împotriva acestei decizii de invalidare, persoana interesată a formulat contestaţie, iar în cadrul soluţionării acesteia, instanţa de judecată a invocat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (5) prin raportare la art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013.

18.Referitor la noţiunea de "titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare", Curtea reţine că acestea au reprezentat, în intervalul de timp cuprins între intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi cel al intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, una dintre măsurile reparatorii prin echivalent ce puteau fi acordate atunci când bunul imobil nu mai putea fi restituit în natură, alături de compensarea cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deţinător, de acordarea de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital şi de despăgubirile băneşti.

19.Potrivit art. 3 lit. g) din titlul VII din Legea nr. 247/2005, prin titlu de valoare nominală nevalorificat se înţelege orice titlu de valoare nominală emis de Ministerul Finanţelor Publice, neutilizat de către deţinător sau dobânditorul subsecvent înregistrat al acestuia, în cadrul procesului de privatizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 şi care se converteşte în titluri de despăgubire, prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

20.Înainte de modificarea acestui text prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007, textul prevedea că titlul de valoare nominală nevalorificat se converteşte de drept în titlu de despăgubire la data depunerii sale la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor avea obligaţia ca, în termen de cel mult 45 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, să imobilizeze titlurile de valoare nominală nevalorificate şi să le convertească în titluri de despăgubire.

21.Prevederile art. 29 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 stabilesc procedura convertirii titlurilor de valoare nominală emise de Ministerul Finanţelor Publice, nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil, ipoteză care corespunde situaţiei din cauza de faţă. Astfel, acestea se convertesc, prin decizia Comisiei Centrale, în titluri de despăgubire. Conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 247/2005, convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire se dispune de către Comisia Centrală, după primirea de către Secretariatul Comisiei Centrale a cererilor titularilor titlurilor de valoare nominală sau, după caz, ale cesionarilor acestora. Potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală va decide pe baza verificării informaţiilor conţinute în lista titularilor titlurilor de valoare nominală, înaintată Secretariatului Comisiei Centrale de către Ministerul Finanţelor Publice şi după actualizarea deciziilor/dispoziţiilor ori, după caz, a ordinelor în baza cărora au fost emise şi a documentaţiilor care au stat la baza adoptării acestora, în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Dacă, pe baza constatărilor Secretariatului Comisiei Centrale, aceasta din urmă stabilea că imobilul pentru care au fost emise titluri de valoare nominală este restituibil în natură, prin decizie motivată, Comisia Centrală proceda la restituirea acestuia.

22.În cauza de faţă, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate din oficiu de către instanţă, se arată, în esenţă, că, în condiţiile în care dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, prin obligarea autorităţii administrative competente să emită titlu de despăgubire, repunerea în discuţie a existenţei dreptului, de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, poate genera imposibilitatea punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, ceea ce este de natură a contraveni principiilor constituţionale ale separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, neretroactivităţii legii civile şi dreptului constituţional la un proces echitabil.

23.Analizând aceste susţineri, Curtea Constituţională reţine că prevederile art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, referitoare la dreptul Secretariatului Comisiei Naţionale de a verifica existenţa dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii şi de a putea invalida decizia entităţii învestite de lege, ulterior verificării, au fost supuse controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, Curtea reţinând că aceste prevederi legale sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate.

24.În speţă, asupra existenţei şi întinderii dreptului la despăgubiri nu s-a pronunţat niciuna dintre instanţele de judecată chemate să soluţioneze contestaţia împotriva deciziei de invalidare în discuţie (Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa rămasă irevocabilă prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal). Valoarea despăgubirii şi implicit existenţa dreptului au fost stabilite prin dispoziţia primarului municipiului Craiova, prin care a fost stabilită şi modalitatea de plată, respectiv prin titluri de valoare nominală emise de către Ministerul de Finanţe. Decizia definitivă şi irevocabilă a instanţei de judecată se referă la obligarea Comisiei Centrale, pe calea contenciosului administrativ, la emiterea deciziei de convertire a titlurilor de valoare nominală în titlu de despăgubire, respectiv la executarea unei obligaţii legale, situaţia fiind diferită de cea reţinută în decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014.

25.Ca urmare a Deciziei nr. 686 din 26 noiembrie 2014, a fost înlăturată prezumţia de constituţionalitate a textului de lege criticat în legătură cu o anumită ipoteză posibilă, respectiv atunci când acesta se aplică unor decizii/dispoziţii ale entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive. În toate celelalte situaţii se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului de lege criticat, acesta putând fi supus controlului de constituţionalitate.

26.În ceea ce priveşte susţinerile formulate în motivarea excepţiei, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 715 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015, a statuat că este firesc ca obligaţia emiterii titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 să fie executată în condiţiile noii legi, aceasta fiind tocmai expresia concretă a principiului tempus regit actum şi a principiului aplicării imediate a legii noi. În legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a observat că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013).

27.Situaţia autorului excepţiei de neconstituţionalitate din decizia menţionată (similară situaţiei de fapt dedusă soluţionării judecătorului a quo în prezenta cauză), care are calitatea de beneficiar al unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care se stabileşte în sarcina autorităţii publice pârâte o obligaţie de a face, respectiv de a emite o decizie ce intră în competenţa sa legală, este diferită de cea potrivit căreia prin aceeaşi sentinţă judecătorească a fost stabilită suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma evaluării efectuate în condiţiile Legii nr. 247/2005. Ultima ipoteză corespunde celei reglementate distinct de legiuitor, la art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, legea nouă aplicându-se doar în ceea ce priveşte modalitatea de plată a sumelor de bani anterior stabilite.

28.Distinct de cele reţinute în decizia menţionată, în prezenta cauză, Curtea reţine că prevederile art. 41 alin. (5) reprezintă o normă de trimitere la dispoziţiile art. 21 din aceleaşi act normativ, inclusiv la alin. (5) şi (8) ale art. 21. Or, prevederile art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 au fost constatate ca fiind neconstituţionale în măsura în care se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate.

29.În legătură cu tehnica trimiterilor legislative, prin Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, Curtea a reţinut că abrogarea textului de lege la care se face trimitere poate să influenţeze aplicarea normei de trimitere, în cazul în care legătura dintre aceste texte de lege este una substanţială. Aplicând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, prin înlăturarea prezumţiei de constituţionalitate numai în legătură cu o singură interpretare, şi anume atunci când se aplică unor decizii/dispoziţii ale entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, are drept efect înlăturarea de la aplicare a normei la care se face trimitere, din cuprinsul art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, în accepţiunea care a fost constatată ca neconstituţională. Prin urmare, în ipoteza în care, prin hotărâri definitive şi irevocabile, instanţele de judecată au instituit obligaţii privind emiterea titlurilor de despăgubire, pronunţându-se inclusiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului la despăgubire, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu se mai poate pronunţa asupra existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii, având doar obligaţia de a valida decizia entităţii învestite de lege. Dar în situaţia în care instanţele nu s-au pronunţat cu privire la aceste aspecte (existenţa dreptului şi întinderea acestuia), devin incidente prevederile Legii nr. 165/2013 referitoare la competenţa Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau invalida, după caz, decizia entităţii învestite de lege prin care s-au acordat despăgubiri.

30.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în Dosarul său nr. 18.720/3/2014 şi constată că dispoziţiile art. 21 alin. (5) şi (8) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 decembrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu