Decizie nr. 680 din 31 mai 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Şandor Robert Codo în Dosarul nr. 211/320./2006 al Judecătoriei Târgu Mureş.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 5 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 211/320./2006, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal.

Excepţia a fost ridicată de Şandor Robert Codo cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată pentru săvârşirea, printre altele, a infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 259 alin. 1 din Codul penal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 259 alin. 1 din Codul penal încalcă libertatea de exprimare, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât instituie o limitare nepermisă a libertăţii de exprimare şi a accesului la justiţie, de natură a aduce atingere înseşi existenţei acestor drepturi.

Judecătoria Târgu Mureş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal, având următorul cuprins: "Învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoană, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 30 alin. (1) şi (2) referitoare la libertatea de exprimare şi ale art. 53 alin. (2) privind condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 10 privind libertatea de exprimare din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv ale art. 10 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 14 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 259 alin. 1 din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 270 din 19 decembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 13 februarie 2001, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, reţinând că o dispoziţie legală care incriminează şi sancţionează învinuirea mincinoasă a unei persoane cu privire la săvârşirea unei infracţiuni nu poate fi considerată contrară prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie. Învinuirea mincinoasă presupune un denunţător care ştie de la început că învinuirea se referă la o faptă care nu există sau care nu este săvârşită de persoana învinuită. Prin urmare, cunoscând acest adevăr, denunţătorul calomnios numai cu rea-credinţă poate invoca în susţinerea excepţiei textele constituţionale privitoare la dreptul la acces liber la justiţie sau la libertatea de opinie. Existenţa infracţiunii de denunţare calomnioasă presupune cunoaşterea de către denunţător a caracterului mincinos al denunţării, prin care se aduce atingere înfăptuirii justiţiei şi demnităţii persoanei învinuite pe nedrept. Dacă făptuitorul a fost într-o eroare evidentă asupra situaţiei de fapt, denunţul său, chiar dacă ar cuprinde afirmaţii vexatorii la adresa unei persoane, nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală în baza art. 259 din Codul penal. Accesul liber la justiţie, consacrat prin art. 21 din Constituţie, ca drept fundamental, trebuie exercitat "cu bună-credinţă", potrivit art. 57 din Legea fundamentală, "fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi". Or, această bună-credinţă este exclusă în cazul persoanei care învinuieşte în mod mincinos o altă persoană de săvârşirea unei infracţiuni, situaţie care face imposibilă încălcarea, prin art. 259 alin. 1 din Codul penal, a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21.

Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 30 alin. (1) din Constituţie, Curtea a constatat că, invocând neconstituţionalitatea pe acest temei a art. 259 alin. 1 din Codul penal, autorul excepţiei ignoră prevederile alin. (6) din acelaşi articol din Legea fundamentală, potrivit cărora "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine". Or, denunţătorul calomnios încalcă tocmai această prevedere constituţională.

Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal nu numai că nu contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi nici celor ale art. 30 alin. (1) referitoare la libertatea de exprimare, ci sunt în deplină concordanţă cu aceste texte ale Legii fundamentale, fiind expresia în plan penal a sancţionării faptelor prin care se aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale consfinţite în prevederile amintite.

Pentru aceleaşi motive, dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal nu încalcă nici celelalte prevederi din Constituţie şi din actele normative internaţionale invocate de autorul excepţiei.

În acelaşi sens este şi Decizia nr. 831 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 29 octombrie 2007.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Şandor Robert Codo în Dosarul nr. 211/320./2006 al Judecătoriei Târgu Mureş.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 mai 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică