Decizie nr. 1.600 din 15 decembrie 2011

Acsinte Gaspar - preşedinte

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii partidelor politice nr. 14/2003 şi a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, excepţie ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună în Dosarul nr. 4/3/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 225D/2011.

La apelul nominal răspunde Ioan Antonescu, pentru autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 859D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii partidelor politice nr. 14/2003, ale Legii nr. 43/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, ale Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună în Dosarul nr. 4/3/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal răspunde Ioan Antonescu, pentru autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 860D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii partidelor politice nr. 14/2003, ale Legii nr. 43/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, ale Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună în Dosarul nr. 360/3/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal răspunde Ioan Antonescu, pentru autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează Curţii că dosarele se află la al doilea termen de judecată, precum şi faptul că autorul excepţiei a depus la dosare cereri prin care acesta solicită acordarea unui nou termen de judecată, întrucât nu au sosit la dosare punctele de vedere ale autorităţilor publice, potrivit Legii nr. 47/1992.

Având cuvântul, Ioan Antonescu solicită Curţii Constituţionale amânarea soluţionării cauzei până la exprimarea de către Camera Deputaţilor şi Senat a punctelor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând că, în lipsa acestora, nu se pot judeca dosarele.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este obligatorie doar solicitarea punctelor de vedere de la autorităţile publice, iar nu şi primirea lor.

Curtea, deliberând, respinge cererea, întrucât prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale nu impun autorităţilor publice obligaţia de a-şi exprima opinia asupra excepţiilor de neconstituţionalitate, ci instituie doar o posibilitate, o vocaţie a acestora de a formula un punct de vedere în cauză. În plus, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională este independentă faţă de orice autoritate publică [...]", astfel încât Curtea nu este ţinută, în soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, de opiniile exprimate de acele autorităţi publice. Cu atât mai mult, lipsa acestor puncte de vedere nu împiedică exercitarea controlului de constituţionalitate.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Ioan Antonescu arată că nu este de acord cu conexarea.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.

Curtea, având în vedere identitatea parţială de obiect a cauzelor, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 859D/2011 şi nr. 860D/2011 la Dosarul nr. 225D/2011, care a fost primul înregistrat.

Având cuvântul, Ioan Antonescu formulează cerere de recuzare a reprezentantului Ministerului Public pentru încălcarea art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) raportate la art. 54 din Constituţie, susţinând că i s-a încălcat dreptul la asociere. De asemenea, susţine că Tribunalul Bucureşti a dezinformat Curtea Constituţională prin încheierea de sesizare, deoarece excepţia de neconstituţionalitate a fost raportată la prevederile art. 51 din Constituţie, or, autorul excepţiei nu a invocat acest text constituţional.

Reprezentantul Ministerului Public arată că prin Decizia nr. 1.258/2010, Curtea Constituţională a respins o cerere de recuzare a reprezentantului Ministerului Public. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia Tribunalul Bucureşti a dezinformat Curtea Constituţională prin încheierea de sesizare, arată că, în asemenea situaţii, părţile au la dispoziţie remedii procesuale.

Curtea, deliberând, în temeiul dispoziţiilor art. 55 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituţională, legal sesizată, procedează la examinarea constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului şi nici cele privind recuzarea judecătorilor", respinge cererile formulate de domnul Ioan Antonescu.

Având cuvântul pe fond, Ioan Antonescu solicită acordarea unui nou termen de judecată, cerere respinsă de Curte, întrucât, potrivit Încheierii din 15 noiembrie 2011, autorului excepţiei de neconstituţionalitate i s-a acordat un termen de judecată, la solicitare.

Pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Având cuvântul în replică, Ioan Antonescu susţine că nu a raportat excepţia de neconstituţionalitate la dispoziţiile art. 51 din Constituţie, că lipsesc file de la dosar şi că raportul judecătorului-raportor preia dezinformările Tribunalului Bucureşti.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4/3/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii partidelor politice nr. 14/2003 şi a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, "în raport cu dispoziţiile art. 51 din Constituţia României".

Prin Încheierea din 17 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4/3/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii partidelor politice nr. 14/2003, ale Legii nr. 43/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, ale Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "în raport cu dispoziţiile art. 51 din Constituţia României şi ale Tratatului de la Lisabona privind Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 13/2008".

Prin Încheierea din 17 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 360/3/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii partidelor politice nr. 14/2003, ale Legii nr. 43/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, ale Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "în raport cu dispoziţiile art. 51 din Constituţia României şi ale Tratatului de la Lisabona privind Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 13/2008".

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună în cauze civile având ca obiect înregistrare partid politic.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că Legea partidelor politice nr. 14/2003 şi Legea nr. 334/2006 contravin art. 51 din Constituţie, referitor la dreptul la petiţionare. Totodată, arată că timp de 18 ani, prin faptul că partidul pe care l-a fondat nu a fost înregistrat ca partid şi prin vânzarea ilegală a sediilor partidelor politice deja înregistrate, i s-au încălcat drepturile constituţionale.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute de Constituţie şi de normele europene.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului, transmiţând Curţii Constituţionale punctul său de vedere în toate dosarele, apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece, prin obiectul de reglementare, acestea nu aduc atingere dreptului de petiţionare, consacrat de art. 51 din Constituţie. Arată că în acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.258/2010.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Legii partidelor politice nr. 14/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 17 ianuarie 2003, cu completările ulterioare, ale Legii nr. 43/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 30 ianuarie 2003, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 22 iulie 2010, cu completările ulterioare, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010.

Legea nr. 43/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare, a fost abrogată prin art. 53 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 21 iulie 2006.

Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.

Aşadar, Curtea observă că, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile Legii nr. 43/2003 îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece acţiunile de înregistrare a partidului politic ce constituie obiectul cauzelor în care au fost invocate excepţiile de neconstituţionalitate au fost introduse în anii 2000, respectiv 2005.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 51 din Constituţie referitoare la dreptul de petiţionare şi Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 13/2008.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a Curţii îl reprezintă încheierea instanţei judecătoreşti, iar litigiul constituţional se desfăşoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate direct în faţa Curţii Constituţionale.

În cauza de faţă, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă care au fost transmise Curţii Constituţionale, singurele critici de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei le reprezintă pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 51 din Constituţie referitoare la dreptul de petiţionare şi a Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene.

Asupra prevederilor Legii nr. 14/2003 Curtea s-a mai pronunţat, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale ca şi cele invocate în cauza de faţă, excepţia fiind ridicată de acelaşi autor, prin Decizia nr. 1.258 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 3 decembrie 2010.

Cu acel prilej, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că prin Decizia nr. 230 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 28 iulie 2004, Decizia nr. 65 din 24 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 11 martie 2004, şi Decizia nr. 71 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 mai 2005, Curtea a respins toate excepţiile de neconstituţionalitate invocate de acelaşi autor.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la dreptul la petiţionare, astfel cum este garantat prin art. 51 din Constituţie, Curtea a constatat, prin aceeaşi decizie, că dispoziţiile Legii nr. 14/2003 reglementează organizarea şi funcţionarea partidelor politice, condiţiile de înregistrare a acestora, procedura de soluţionare a cererilor pentru înregistrarea partidului politic, respectiv pentru modificarea statutului partidului politic, asocierea şi reorganizarea partidelor politice, încetarea activităţii partidelor politice şi evidenţa partidelor politice şi a alianţelor politice. Prin urmare, aceste dispoziţii nu au legătură cu dreptul la petiţionare, drept fundamental, potrivit căruia cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor, iar organizaţiile legal constituie au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.

Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de judecată prin încheierile de sesizare, privesc aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Cu privire la celelalte dispoziţii de lege criticate, Curtea constată că, întrucât acestea sunt criticate tot din perspectiva încălcării dreptului de petiţionare, prevăzut la art. 51 din Constituţie, pentru aceleaşi argumente, va respinge excepţia de neconstituţionalitate a acestora, ca neîntemeiată.

În final, Curtea reţine că dispoziţiile Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 13/2008, nu au legătură cu cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii partidelor politice nr. 14/2003, ale Legii nr. 43/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, ale Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice, ale Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună în dosarele nr. 4/3/2000 şi nr. 360/3/2005 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 decembrie 2011.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena-Chiorean