Decizia nr. 462 din 5 iulie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Tudorică Marin în Dosarul nr. 5.234/105/2016/a1 al Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie - Judecătorul de cameră preliminară. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.682D/2017.2. La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal și asistat de domnul avocat Mihai Popa, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.904D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Aristotel Adrian Căncescu, în Dosarul nr. 6.067/62/2016/a1 al Curții de Apel Brașov - Secția penală - Judecătorul de cameră preliminară. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de domnul avocat Radu Chiriță, prin care acesta solicită acordarea unui nou termen de judecată, motivat de faptul că se află în concediu de odihnă. Depune în acest sens adeverință emisă de Baroul Cluj. Magistratul-asistent precizează că domnul avocat Radu Chiriță nu a depus delegație la dosar.

4.Având cuvântul asupra cererii de amânare, domnul avocat Mihai Popa apreciază că lipsa delegației nu ar trebui să determine respingerea cererii, având în vedere probitatea profesională a avocatului care a depus-o. Mai mult, apreciază că cererea e formulată în numele autorului excepției, fiind pusă în discuție doar chestiunea probațiunii mandatului avocațial. Apreciază că se poate acorda un nou termen de judecată.

5.În continuare, domnul avocat Mihai Popa învederează că a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală și în alte cauze. Una dintre acestea este pe rolul Curții Constituționale, făcând obiectul Dosarului nr. 2.528D/2017, aflat în fază de raport. Solicită conexarea sa cu cauzele aflate în ședință publică, în stare de judecată.

6.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de acordare a unui nou termen de judecată. Apreciază că apărătorul ar trebui să facă, în primul rând, dovada mandatului său, a calității de reprezentant al autorului excepției de neconstituționalitate. Mai mult, încheierea de sesizare a Curții Constituționale datează din aprilie 2017, astfel că apărătorul a avut la dispoziție suficient timp pentru a depune concluzii scrise sau pentru a-și asigura substituirea în cauză, în condițiile imposibilității de prezentare în fața Curții Constituționale.

7.Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată.

8.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 1.904D/2017 și nr. 1.682D/2017, care au termen de judecată la această dată. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.904D/2017 la Dosarul nr. 1.682D/2017, care a fost primul înregistrat.

9.Curtea pune în discuție cererea reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate prin care se solicită conexarea Dosarului nr. 1.904D/2017 cu Dosarul nr. 2.528D/2017. Reprezentantul Ministerului solicită respingerea cererii, întrucât conexarea poate fi dispusă doar cu privire la dosare care se află în stare de judecată, iar nu cu privire la o cauză care se află în stare de judecată și una care se află în faza preparatorie, cum este cazul de față.

10.Curtea respinge cererea de conexare a Dosarului nr. 2.528D/2017 la Dosarul nr. 1.904D/2017.11. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul domnului avocat Mihai Popa, care învederează că a ridicat excepția de neconstituționalitate anterior pronunțării Deciziei nr. 302 din 4 mai 2017, într-o contestație de cameră preliminară, prin care se critica soluția judecătorului de cameră preliminară de prim grad de jurisdicție, potrivit căreia se respinsese excepția de nelegalitate a obținerii unor probe pentru neîndeplinirea condițiilor de fond prevăzute în cazul nulității relative. În continuare arată că este de acord cu cele reținute de judecătorul de cameră preliminară, în sensul că sancțiunea nulității relative nu este o sancțiune ce intervine de plano pentru asanarea încălcării oricărei dispoziții legale. Cu toate acestea, arată că nu este de acord cu susținerea potrivit căreia dispozițiile criticate au în vedere încălcarea normelor care produc o vătămare a drepturilor fundamentale. În continuare arată că autorul excepției nu a criticat incompatibilitatea textului cu dreptul la un proces echitabil, astfel cum susține Avocatul Poporului. În acest context, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și constatarea neconstituționalității soluției legislative cuprinse în art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, în măsura în care sintagma care definește regimul juridic al nulității relative s-ar aplica acelor acte procesuale ori procedurale, cu sau fără funcție probatorie, întocmite cu nerespectarea unor dispoziții constituționale care reglementează drepturi fundamentale sau cu nerespectarea dispozițiilor legale care transpun în plan procesual garanții instituționale ori procesuale menite să ocrotească acele drepturi fundamentale. Arată că art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală contravine art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece sintagma „orice altă dispoziție legală“ din cuprinsul acestuia nu face distincție între norme de rang constituțional, convențional și norme legale. Totodată, textul criticat nu face distincție nici în funcție de tipologia vătămării, nefăcând distincție între vătămarea unui drept procesual sau a unui drept substanțial, deși această diferențiere produce consecințe în ceea ce privește sarcina probei. În continuare invocă Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, paragrafele 26, 28, 29. În acest context, arată că legalitatea probei penale este un concept bidimensional, care reunește atât legalitatea formală, cât și legalitatea materială/substanțială care se referă la loialitate, principii generale de drept și drepturi fundamentale. Astfel, trebuie stabilit în ce măsură regimul nulităților este compatibil cu rigorile constituționale invocate de autorul excepției, adică în ce măsură protejează componenta materială a legalității probei penale. Se apreciază că dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală permit restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, o condiție fiind stabilirea acestei restrângeri prin lege. Or încălcarea legii determină încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituție, deoarece nu putem vorbi de prevederea restrângerii în lege și de nerespectarea legii, astfel cum nu putem vorbi de înfăptuirea justiției în numele legii, dar cu nerespectarea legii. Susține că asistăm la o tendință de constituționalizare a procedurilor penale, în sensul desfășurării procesului sub semnul respectării drepturilor fundamentale. Arată că instanța Supremă Federală din Germania a reținut, încă din 1964, că dispozițiile constituționale în materia drepturilor fundamentale trebuie să își producă un efect corector al normelor de procedură penală, acționând ca drept constituțional aplicat. Solicită Curții să admită excepția de neconstituționalitate și să constate că dispozițiile criticate sunt constituționale în măsura în care nu se aplică actelor procesuale sau procedurale întocmite cu nerespectarea unor norme care transpun garanții procesuale sau instituționale menite să apere drepturile fundamentale.

12.Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că stabilirea regimului juridic al nulităților este apanajul legiuitorului, în funcție de politica sa penală. Prin urmare, acesta a înțeles să reglementeze, pe de-o parte, nulitatea absolută, iar, pe de altă parte, nulitatea relativă, aceasta din urmă fiind o nulitate virtuală care intervine în acele ipoteze care nu sunt expres și limitativ prevăzute de legiuitor ca fiind sancționate cu nulitate absolută, conform art. 281 din Codul de procedură penală. Așadar, cazurile în care poate fi invocată nulitatea relativă sunt reprezentate de toate încălcările unor dispoziții procesual penale, altele decât cele pentru care poate fi invocată nulitatea absolută. Împrejurarea că, în ceea ce privește nulitatea relativă, legiuitorul a stabilit condițiile, etapa procesuală în care poate fi invocată, titularii cererii nu se poate converti într-o încălcare a dispozițiilor constituționale. Susține că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții. Nefiind invocate elemente de noutate, apreciază că această jurisprudență trebuie menținută, iar excepția de neconstituționalitate respinsă, ca neîntemeiată.

13.Având cuvântul în replică, avocatul prezent arată că nu a criticat neconstituționalitatea textului în raport cu modul de reglementare a condițiilor de formă a invocării nulității relative. Apreciază că opțiunile de politică penală a legiuitorului nu pot justifica încălcarea drepturilor fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

14.Prin Încheierea din 7 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 5.234/105/2016/a1, Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Tudorică Marin, într-o cauză penală.

15.Prin Încheierea din 26 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 6.067/62/2016/a1, Curtea de Apel Brașov - Secția penală - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Aristotel Adrian Căncescu, într-o cauză penală.

16.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia arată că deosebirea dintre nulitățile absolute și cele relative constă în faptul că cele absolute protejează un interes general, public, în timp ce nulitățile relative protejează un interes privat, personal. Autorii excepției susțin că în materia dreptului public, unde majoritatea normelor vizează un interes public, distincția dintre cele două forme de nulitate nu este foarte certă. Mai mult, singura ramură de drept în care încălcarea legii nu este automat sancționată, ci sancționarea este subsecventă dovedirii unei vătămări, este dreptul procesual penal. Or, a pune în sarcina persoanei căreia i se protejează un drept consacrat prin Codul de procedură penală obligația de a demonstra producerea unei vătămări reprezintă, în realitate, impunerea unei sarcini excesive, chiar imposibile. A impune unui acuzat, în materie penală, sarcina unei probe imposibile constituie o încălcare evidentă a dreptului său la o procedură echitabilă.

17.Totodată, autorii excepției susțin că „nerespectarea Legii fundamentale ori a supremației sale și/sau nerespectarea caracterului obligatoriu al legilor sunt într-o vădită antiteză cu însuși conceptul statului de drept și al garantării drepturilor fundamentale, ocultând premisele existenței acestora și exercițiul lor efectiv. Respectarea acestor principii presupune stabilirea prin lege a unor mecanisme sancționatorii și reparatorii, care să descurajeze conduitele contrare legii, apte să lezeze direct ori indirect drepturile fundamentale; să asigure incidența unor sancțiuni ferme în cazul încălcării legii și implicit a drepturilor fundamentale; să permită înlăturarea efectelor vătămătoare ale unor atare conduite ilicite“.

18.Astfel, indiferent de natura dispoziției legale încălcate, respectiv de particularitățile de regim juridic între nulitatea absolută și cea relativă, nulitatea este sub aspect conceptual o sancțiune prin intermediul căreia se urmărește asigurarea legalității procesului penal, prin asanarea actelor procesuale și procedurale încheiate cu încălcarea legii și lipsirea lor de efectele juridice contrare legii. Având în vedere aceste aspecte, autorul excepției apreciază că, atunci când dispoziția legală încălcată protejează un drept fundamental, nu mai poate subzista cerința referitoare la demonstrarea existenței unei vătămări procesuale. Prin urmare, autorul excepției apreciază că soluția legislativă criticată pune sub semnul întrebării exercițiul plenar al drepturilor fundamentale, fiind astfel neconstituțională.

19.Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie - Judecătorul de cameră preliminară apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Susține că prevederile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost edictate tocmai pentru a asigura salvgardarea unor acte întocmite cu încălcarea prevederilor legale, în condițiile în care persoana care invocă nulitatea nu a suferit nicio vătămare a drepturilor sale fundamentale. Anularea unor acte întocmite de către organele judiciare pentru simplul motiv că la realizarea lor a existat o încălcare a unei norme penale, în condițiile în care persoanei care invocă această nulitate nu i s-a produs niciun prejudiciu, apare ca fiind o sancțiune mult prea radicală. Astfel, opțiunea legiuitorului de a permite anularea acestor acte doar în măsura în care se constată că s-a produs o vătămare a drepturilor fundamentale ale persoanei care invocă nulitatea este una în acord cu principiile procesului penal. În continuare face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 868 din 10 iulie 2008 referitoare la dispozițiile art. 197 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, dispoziții care reglementau în mod similar instituția nulității relative. Având în vedere aceste aspecte, instanța judecătorească apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

20.Curtea de Apel Brașov - Secția penală - Judecătorul de cameră preliminară apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, prin raportare la jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, care se aplică mutatis mutandis și în ceea ce privește noua reglementare. În acest sens este Decizia nr. 113 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 14 martie 2005, prin care Curtea Constituțională a reținut că nulitatea reprezintă o sancțiune procedurală extremă, care intervine numai atunci când alte remedii nu sunt posibile. Cum însă nu orice încălcare a unei norme procedurale provoacă o vătămare care să nu poată fi reparată decât prin anularea actului, legiuitorul a instituit regula potrivit căreia nulitatea actului făcut cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal intervine numai atunci când s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod. Această reglementare reflectă preocuparea legiuitorului de a salva actele procedurale care, deși inițial nu au respectat formele procedurale, își pot atinge scopul, prin completarea sau refacerea lor. Nimic nu împiedică persoana interesată ca, în ipoteza în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată, să invoce și să dovedească vătămarea pretinsă.

21.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

22.Guvernul arată că nulitatea este acea sancțiune procesuală ce lipsește de efecte actele procesuale și procedurale dispuse sau efectuate cu încălcarea dispozițiilor care reglementează desfășurarea procesului penal, obligând - când este necesar și dacă este posibil - la refacerea acestora în condiții de legalitate. Regimul juridic al nulității se definește în raport cu următoarele coordonate: cazurile în care intervine (motivele de nulitate), persoanele în drept să invoce nulitatea și termenul în care aceasta se poate ridica. Astfel, dacă nulitatea absolută este o nulitate independentă de existența unei vătămări, intervenind în cazurile enumerate limitativ de art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, nulitatea relativă nu poate exista dacă cel care o invocă nu dovedește că actul a cărui anulare o solicită i-a produs o vătămare și că vătămarea respectivă nu poate fi înlăturată altfel. Făcând referire la Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, Guvernul apreciază că prevederile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție, ci, dimpotrivă, prin faptul că reglementează o sancțiune procesuală care lipsește de valabilitate actele efectuate cu încălcarea legii, ele constituie o garanție a respectării principiului legalității în procesul penal. De asemenea, întrucât anulabilitatea nu depinde de decizia discreționară a judecătorului de cameră preliminară, ci de dovedirea în concret a existenței și a caracterului iremediabil al vătămării (condiții pe care chiar legea le impune), nu subzistă nici încălcarea prevederilor art. 124 alin. (1) din Legea fundamentală, referitoare la înfăptuirea justiției „în numele legii“.

23.Avocatul Poporului susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Apreciază că textele legale criticate nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil, întrucât participanții la procesul penal beneficiază de garanțiile specifice acestui drept fundamental, și nici dreptul la apărare, acesta presupunând dreptul oricărui participant la procesul penal de a-și formula apărările personal sau prin intermediul unui avocat, ales sau numit din oficiu. De asemenea, textele legale criticate sunt suficient de clare și nu sunt de natură a încălca principiul egalității cetățenilor în fața legii ori al unicității, imparțialității și egalității justiției.

24.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

25.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

26.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: „Încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.“27. Autorii excepției susțin că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) potrivit căruia România este stat de drept, art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 15 alin. (1) potrivit căruia cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 124 alin. (1) potrivit căruia justiția se înfăptuiește în numele legii.

28.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea constată că aceste dispoziții au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate. Prin Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, paragrafele 19-23, Curtea a reținut că nulitatea relativă este o nulitate virtuală, ce derivă din principiul fundamental al legalității și rezultă din încălcarea dispozițiilor legale referitoare la desfășurarea procesului penal, altele decât cele expres prevăzute de lege, care atrag nulitatea absolută. Aceasta poate fi invocată de către procuror, părți și subiecții procesuali principali, atunci când au un interes procesual propriu în respectarea dispozițiilor legale încălcate. Prin urmare, nulitatea relativă se caracterizează prin faptul că intervine atunci când, prin încălcarea dispozițiilor legale, s-a produs o vătămare drepturilor participanților la procesul penal, anterior enumerați. Aceasta trebuie invocată într-o anumită etapă a procesului penal sau într-un anumit moment procesual, prevăzut de lege, și se acoperă atunci când titularii dreptului de a o invoca nu își exercită acest drept în termenul de decădere prevăzut de lege și prin faptul că subiecții procesuali care pot invoca nulitatea relativă trebuie să aibă calitatea prevăzută de lege, precum și un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale pretins încălcate. Așadar, cazurile în care poate fi invocată nulitatea relativă sunt, teoretic, foarte numeroase, fiind reprezentate de toate încălcările unor dispoziții procesual penale, altele decât cele pentru care poate fi invocată nulitatea absolută. Cu toate acestea, cele mai întâlnite cauze de nulitate relativă se referă la reglementarea regulilor de bază, a principiilor sau a altor cerințe care asigură organizarea și desfășurarea procesului penal, competența organelor judiciare, sesizarea organelor judiciare, reglementarea formei și a conținutului actelor procedurale, procedura de citare și de comunicare a actelor procedurale, reglementarea termenelor procedurale și reglementarea administrării probelor.

29.Din analiza celor două forme ale nulității - nulitatea relativă și nulitatea absolută - Curtea a constatat că regimul juridic al acestora, sub aspectul cazurilor în care pot fi invocate și al momentului până la care pot fi invocate, reprezintă opțiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale. În acest sens, Curtea a reținut că limitarea în timp a momentului până la care pot fi invocate nulitățile relative corespunde noii structuri a procesului penal, caracterizată prin introducerea de către legiuitor în cadrul acestuia a etapei camerei preliminare. Totodată, instanța de control constituțional a statuat că impunerea, prin lege, a unor exigențe cum ar fi instituirea unor termene sau condiții procesuale, pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă constituie o condiționare a accesului liber la justiție, are o solidă și indiscutabilă justificare prin prisma finalității urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și în restrângerea posibilităților de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul acestor condiționări se asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât și a drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți titulari, cărora statul este ținut, în egală măsură, să le acorde ocrotire.

30.De asemenea, Curtea, prin Decizia nr. 133 din 18 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 5 aprilie 2004, Decizia nr. 868 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 31 iulie 2008, și Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, a reținut că nulitatea reprezintă o sancțiune procedurală extremă, care intervine numai atunci când alte remedii nu sunt posibile. Cum însă nu orice încălcare a unei norme procedurale provoacă o vătămare care să nu poată fi reparată decât prin anularea actului, legiuitorul a instituit regula potrivit căreia nulitatea actului făcut cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal intervine numai atunci când s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod. Această reglementare reflectă preocuparea legiuitorului de a salva actele procedurale care, deși inițial nu au respectat formele procedurale, își pot atinge scopul, prin completarea sau refacerea lor. Nimic nu împiedică persoana interesată ca, în ipoteza în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată, să invoce și să dovedească vătămarea pretinsă. Condiționarea anulării actului de procedură care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege de existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în alt mod nu are semnificația unei sustrageri a acestuia de la aplicarea sancțiunilor legale sau a unei „derogări“ de la obligativitatea respectării legii.

31.Totodată, Curtea a observat că, deși este recunoscut faptul că nulitatea absolută nu poate interveni în cazul oricărei încălcări a normelor de procedură, aceasta trebuie să fie incidentă atunci când normele de procedură încălcate reglementează un domeniu cu implicații decisive asupra procesului penal (Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, paragraful 57). Cu alte cuvinte, atunci când normele de procedură reglementează elemente esențiale, cu implicații fundamentale asupra procesului penal, legiuitorul trebuie să reglementeze sancțiuni adecvate aplicabile în cazul încălcării acestora.

32.Având în vedere aceste aspecte, analizând criticile de neconstituționalitate ale autorilor excepției, Curtea constată că aceștia doresc ca sancțiunea nulității absolute să intervină în cazul încălcării tuturor normelor de procedură penală, fără nicio distincție. Or, acest lucru ar echivala cu reglementarea unei prezumții absolute că încălcarea oricărei norme procedurale generează o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea sancțiunii nulității absolute, iar nu prin aplicarea altor remedii procesuale.

33.Curtea apreciază că o asemenea reglementare ar presupune că încălcarea oricărei dispoziții legale ar atrage, per se, sancțiunea cea mai gravă - nulitatea absolută - consecința într-un asemenea caz fiind îngreunarea desfășurării procedurilor penale.

34.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Tudorică Marin în Dosarul nr. 5.234/105/2016/a1 al Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie - Judecătorul de cameră preliminară și de Aristotel Adrian Căncescu în Dosarul nr. 6.067/62/2016/a1 al Curții de Apel Brașov - Secția penală - Judecătorul de cameră preliminară și constată că dispozițiile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie - Judecătorul de cameră preliminară și Curții de Apel Brașov - Secția penală - Judecătorul de cameră preliminară și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 iulie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu