Decizie nr. 722 din 5 iulie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani în Dosarul nr. 7.016/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 807D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 808D - 810D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani în dosarele nr. 7.137/40/2011, nr. 7.172/40/2011 şi nr. 7.269/40/2011 ale Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 808-810D/2012 la Dosarul nr. 807D/2012.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu măsura conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 808-810D/2012 la Dosarul nr. 807D/2012, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate şi de menţinere a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 19 ianuarie 2012, pronunţate în dosarele nr. 7.016/40/2011, nr. 7.137/40/2011, nr. 7.172/40/2011 şi nr. 7.269/40/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani în cauze având ca obiect anularea unor decizii de stabilire a drepturilor salariale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că Legea nr. 63/2011 este o lege distinctă care operează o diminuare a drepturilor salariale ale personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, discriminând această ultimă categorie în raport cu celelalte categorii de bugetari, care sunt salarizaţi potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Se arată că Legea nr. 63/2011 instituie astfel o abatere de la principiul unei legi unice de salarizare, statuat prin Legea-cadru nr. 330/2009 şi Legea-cadru nr. 284/2010. Ca atare, personalul didactic şi didactic auxiliar este singura categorie de bugetari exclusă de la aplicarea unei legi unice de salarizare şi care a suferit o diminuare definitivă a drepturilor salariale avute anterior intrării în vigoare a legilor succesive de salarizare unică în sistemul bugetar. Se susţine că diminuarea drepturilor salariale este intempestivă, nejustificată de un interes legitim al statului şi disproporţionată faţă de măsurile dispuse în cazul altor categorii de bugetari. Prin prezentarea unor aspecte din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt invocate principiile priorităţii şi aplicabilităţii directe a dreptului comunitar, precum şi principiul legalităţii. De asemenea, se afirmă că prevederile legale criticate sunt contrare şi principiilor solidarităţii şi egalităţii de tratament, care presupun ca sarcina de a depune efortul financiar sau de orice altă natură, necesar pentru îndreptarea unei stări de necesitate, să fie suportată în comun şi în egală măsură de toţi cetăţenii statului respectiv. Autorii excepţiei subliniază, în acest sens, că fac parte dintr-o categorie profesională net defavorizată faţă de restul salariaţilor din sistemul bugetar, prin aceea că suportă diminuări salariale superioare celor incidente în cazul celorlalţi bugetari. În plus, se arată că nu este respectat nici principiul previzibilităţii normelor juridice şi că, în acord atât cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (spre exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele C-152/88R, Sofrimport SARL împotriva Comisiei Comunităţilor Europene, C-368/89 Crispoltoni împotriva Fattoria autonoma tabacchi di Citt├'9a di Castello), cât şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, hotărârile din 4 mai 2000, 12 ianuarie 2007, 6 martie 2008, 27 aprilie 2009, pronunţate în cauzele Rotaru împotriva României, Burghelea împotriva României, Kaya împotriva României, Beian împotriva României), calitatea normelor juridice presupune ca acestea să genereze o oarecare stabilitate, autorităţile statului neputând fi inconsecvente faţă de o anumită realitate socială. În cazul de faţă, insecuritatea şi incertitudinea rezultă din însăşi vătămarea patrimonială suferită şi din afectarea aşteptărilor şi prognozelor financiare ale acestora pentru o perioadă de timp apreciabilă. Pe de altă parte, prevederile legale criticate înfrâng principiul securităţii raporturilor juridice, astfel cum acesta a fost consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 24 iunie 2009, pronunţată în Cauza Tudor Tudor împotriva României) şi în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (a se vedea hotărârile pronunţate în Cauza 24/69 Theo Nebe împotriva Comisiei Comunităţilor Europene, Cauza 61/79 Amministrazione delle finanze dello Stato împotriva Denkavit italiana Srl şi Cauza 57/69 Azienda colori nazionali - ACNA S.p.A. împotriva Comisiei Comunităţilor Europene). Astfel, prin grilele de calcul incluse în anexele sale, Legea nr. 63/2011 a dus la o diminuare cu aproximativ 25% a veniturilor ce erau anterior deja diminuate. Se susţine totodată că Legea nr. 63/2011 încalcă dreptul de proprietate asupra bunului reprezentat de salariul cuvenit pentru munca prestată, fără a exista vreunul din cazurile prevăzute de art. 53 din Constituţie, fără a avea caracter temporar şi fără a se acordă în schimb vreo despăgubire proporţională cu privarea de bun. Sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotărârile din 28 septembrie 2004, 8 februarie 2006 şi 23 ianuarie 2008, pronunţate în cauzele Kechko împotriva Ucrainei, Kopecky împotriva Slovaciei, Cazacu împotriva Moldovei) prin care s-a statuat că drepturile salariale privite ca drept de creanţă reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă opinează în sensul constituţionalităţii Legii nr. 63/2011, subliniind că atributul stabilirii sistemului de salarizare pentru personalul bugetar aparţine legiuitorului, aşa încât, în realizarea politicii sale şi luarea măsurilor necesare în perioada de criză economică, acesta poate prevedea un regim salarial diferit, distinct pentru anumite categorii de bugetari. Conform art. 16 alin. (1) din Constituţie, egalitatea presupune uniformitate în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, respectiv aplicarea aceloraşi criterii de salarizare tuturor cadrelor didactice şi didactice auxiliare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile Legii nr. 63/2011 sunt constituţionale. Este invocată, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 575 din 4 mai 2011, precizându-se că este dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile desesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011.

Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 136 alin. (1) şi (5) referitoare la proprietate şi art. 148 referitoare la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi prevederilor art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind dreptul de proprietate şi ale art. 1 - Protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor legii ce formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, prin numeroase decizii, cum sunt Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, Decizia nr. 220 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 28 mai 2012, şi Decizia nr. 170 din 28 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 5 mai 2012, prilejuri cu care a reţinut următoarele:

Raportat la critica de neconstituţionalitate cu privire la încălcarea normelor constituţionale şi convenţionale privind proprietatea privată, formulată din perspectiva unei restrângeri a dreptului la salariu, considerat un "bun", Curtea, în acord cu jurisprudenţa instanţei de contencios european al drepturilor omului, a subliniat distincţia dintre dreptul persoanei de a continua să primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum şi dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94).

În aceste condiţii, Curtea a reţinut, în esenţă, că legea supusă controlului de constituţionalitate stabileşte drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare şi până la finele anului 2011, aşadar pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Ca urmare, prevederile sale nu stabilesc o ingerinţă de tipul privării de proprietate.

Cât priveşte salariul care urmează a fi plătit în viitor, Curtea a constatat că este dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În această privinţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că statul este cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23).

De altfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).

Totodată, examinând legea criticată prin prisma exigenţelor referitoare la previzibilitatea normelor juridice şi protecţia aşteptărilor legitime ale cetăţenilor, Curtea a constatat că acestea nu sunt încălcate, câtă vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. În plus, Curtea a reţinut că drepturile câştigate nu sunt cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că este lipsită de temei critica privind încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, susţinută de autorii excepţiei din perspectiva instituirii prin prevederile legale criticate a unei discriminări în cazul personalului didactic şi didactic auxiliar faţă de restul salariaţilor plătiţi din fonduri publice.

Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că instituirea de regimuri juridice diferite în situaţii care impun rezolvări diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalităţii (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 17 din 12 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 5 februarie 2010).

În acelaşi sens, Curtea a reţinut că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002).

Aplicând aceste considerente de principiu în cauză, Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, a existat o situaţie juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare şi de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar.

În acest context specific salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecinţele modificărilor legislative şi ale soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul naţional de învăţământ. Se asigură astfel un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

În aceste condiţii, Curtea a reţinut că situaţia obiectiv diferită a personalului didactic şi didactic auxiliar justifică instituirea unui tratament juridic distinct în ceea ce priveşte salarizarea acestei categorii profesionale, fără ca aceasta să aibă semnificaţia încălcării principiului egalităţii în drepturi.

Întrucât, faţă de cele examinate de Curtea Constituţională, nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei la care s-a făcut referire, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani în dosarele nr. 7.016/40/2011, nr. 7.137/40/2011, nr. 7.172/40/2011 şi nr. 7.269/40/2011 ale Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop