Decizie nr. 17 din 12 ianuarie 2010

Acsinte Gaspar - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, precum şi a prevederilor art. 1436 din Codul civil, excepţie ridicată de Ştefan Moţoc şi Ana Moţoc în Dosarul nr. 11.213/300/2008 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 11.213/300/2008, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, precum şi a prevederilor art. 1436 din Codul civil. Excepţia a fost ridicată de Ştefan Moţoc şi Ana Moţoc într-o cauză civilă având ca obiect o acţiune de evacuare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile art. 1436 din Codul civil încalcă drepturile unei categorii de chiriaşi care au dobândit drepturi locative în temeiul Legii nr. 5/1973, a Legii nr. 17/1994 şi, ulterior, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, discriminându-i în raport cu proprietarii cărora statul le-a restituit imobilele, în temeiul Legii nr. 10/2001. Totodată, arată că prevederile de lege criticate nu sunt accesibile şi previzibile. În acest sens, fac referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Sunday Times contra Regatului Unit, 1979, şi Rotaru contra României, 2000.

Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001, având următorul conţinut: "Contractele de închiriere prelungite sau reînnoite în temeiul Legii nr. 17/1994, pentru suprafeţele cu destinaţia de locuinţe, proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, se prelungesc, la cererea chiriaşilor, pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă."

Totodată, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi prevederile art. 1436 din Codul civil, cu următorul conţinut: "Locaţiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără să fie trebuinţă de o prealabilă înştiinţare.

Dacă contractul a fost fără termen, concediul trebuie să se dea de la o parte la alta, observându-se termenele defipte de obiceiul locului."

Autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 26 alin. (1) referitoare la viaţa intimă, familială şi privată. De asemenea, invocă şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

I. Prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, în ansamblu, au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 582 din 20 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 21 iulie 2008, Decizia nr. 88 din 4 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, şi Decizia nr. 97 din 18 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 19 octombrie 2000, Curtea statuând în sensul constituţionalităţii acestora.

Astfel, Curtea a decis că măsurile de protecţie a chiriaşilor instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 îşi au temeiul constituţional în prevederile art. 47 alin. (1) şi în cele ale art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, finalitatea acestei ordonanţe fiind aceea de a reglementa raporturile dintre chiriaşi şi proprietari, de a oferi soluţii juridice situaţiilor litigioase, asigurându-se posibilitatea pentru proprietar de a-şi exercită atributele dreptului său de proprietate şi, în acelaşi timp, protecţia chiriaşilor împotriva unor eventuale abuzuri.

În ceea ce priveşte susţinerea contrarietăţii art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 raportat la dispoziţiile art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că prin Decizia nr. 761 din 18 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 23 octombrie 2007, şi Decizia nr. 157 din 22 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 12 iunie 2003, a statuat că instituirea de regimuri juridice diferite în situaţii care impun rezolvări diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii.

Totodată, Curtea a reţinut în Decizia nr. 617 din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, că prevederile legale criticate nu aduc atingere nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât autorii au beneficiat de toate garanţiile procesuale în soluţionarea acţiunii în evacuare formulată în contradictoriu cu aceştia, existând totodată unele exigenţe rezonabile fără a căror satisfacere chiriaşul nu ar putea fi obligat să elibereze locuinţa.

Atât considerentele, cât şi soluţiile deciziilor menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă, neexistând temeiuri pentru modificarea jurisprudenţei Curţii în această materie.

II. Cât priveşte art. 1436 din Codul civil, Curtea reţine că acesta reglementează o cauză de încetare a contractului de locaţiune şi anume prin ajungerea la termen, reglementând raportul dintre locator şi locatar (chiriaş), şi nu încalcă dreptul persoanei la viaţa privată, de vreme ce contractul de locaţiune este un contract consensual încheiat pe un anumit termen, stabilit exclusiv prin voinţa părţilor. Acest text de lege reprezintă dreptul comun în materie de locaţiune, normă de la care părţile pot deroga şi de la care legiuitorul poate institui excepţii. O astfel de excepţie o reprezintă şi prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 ce reglementează o măsură de ocrotire pentru anumite categorii de chiriaşi.

În fine, faţă de susţinerile autorilor excepţiei privind jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea criteriilor de calitate, accesibilitate şi previzibilitate ale normelor juridice, Curtea constată că aceeaşi instanţă europeană a statuat, de exemplu prin hotărârea pronunţată în Cauza Rekvenyi contra Ungariei, 1999, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, precum şi a prevederilor art. 1436 din Codul civil, excepţie ridicată de Ştefan Moţoc şi Ana Moţoc în Dosarul nr. 11.213/300/2008 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2010.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu