Decizie nr. 756 din 16 decembrie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-şef

Cu participarea în şedinţa publică din 9 decembrie 2014 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Constantin Dragoş Popoiag în Dosarul nr. 3.799/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 607D/2014.

2.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 9 decembrie 2014, cu participarea reprezentantului autorului excepţiei, avocat Livia Mocanu, a părţii Norel Popescu, personal şi asistat de avocat Corneliu Liviu Popescu, precum şi a reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 16 decembrie 2014, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Sentinţa civilă nr. 1.922 din 17 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.799/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (3) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Constantin Dragoş Popoiag într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii formulate de autorul excepţiei privind suspendarea executării unor acte administrative, şi anume Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 618 din 29 mai 2014 prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva modului de desemnare şi alegere a domnului judecător Norel Popescu, candidat la alegerile din 5 mai 2014 pentru ocuparea funcţiei de membru în Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 642 din 29 mai 2014 prin care s-a constatat legalitatea procedurii de alegere pentru numirea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a unui membru reprezentant al tribunalelor, în persoana domnului judecător Norel Popescu.

4.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care prin sintagma "candidat care reprezintă categoria de instanţe sau parchete la nivelul căreia îşi desfăşoară activitatea" se înţelege şi candidat care nu exercită efectiv funcţia de judecător sau procuror, fiind detaşat la alte autorităţi decât instanţele judecătoreşti ori parchete, sau este membru interimar al Consiliului Superior al Magistraturii. Se arată că interpretarea textelor de lege criticate în sensul în care poate candida la alegerile pentru numirea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii un judecător sau un procuror care nu îşi desfăşoară efectiv activitatea la nivelul instanţei ori al parchetului pe care o reprezintă contravine principiului constituţional al egalităţii în faţa legii. În acest sens se susţine că un membru interimar al Consiliului Superior al Magistraturii se bucură pe toată durata mandatului de toate privilegiile pe care i le conferă funcţia, respectiv de un statut de demnitate publică recunoscut prin lege, astfel încât, din acest punct de vedere, are un vădit avantaj faţă de ceilalţi candidaţi la alegerile pentru numirea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

5.Se mai susţine că prevederile legale criticate nu îndeplinesc condiţiile de claritate şi previzibilitate, necesare în vederea unei corecte aplicări, astfel cum acestea au fost conturate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 20 din Constituţie. În acest sens se arată că actele normative nu trebuie aplicate în mod aleatoriu, legiuitorul fiind obligat să stabilească modalităţi şi criterii de aplicare clare şi precise, astfel încât, în cazul alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, să nu se creeze confuzia că ar putea candida şi un judecător sau procuror care nu îşi desfăşoară efectiv activitatea la instanţa sau parchetul reprezentate în cadrul alegerilor, ci este detaşat la o altă instituţie sau membru interimar în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

6.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate în sensul că aceasta este întemeiată. Se apreciază că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 20 din Constituţie, în măsura în care prin "candidat care reprezintă categoria de instanţe sau parchete la nivelul căreia acesta îşi desfăşoară activitatea" şi prin sintagma "judecător sau procuror de la instanţe şi parchete" se înţelege şi candidat care nu exercită efectiv funcţia de judecător sau procuror, fiind detaşat la alte autorităţi decât instanţe ori parchete, sau este membru interimar al Consiliului Superior al Magistraturii.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8.Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că neconstituţionalitatea textelor legale criticate este dedusă nu din conţinutul acestora, ci din modul de interpretare şi de aplicare a lor, ceea ce, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excedează competenţei jurisdicţionale a acesteia. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional a statuat că nu se poate pronunţa asupra constituţionalităţii interpretării date de o instanţă judecătorească, aceasta constituind un act de aplicare a legii. Aşa fiind, nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării dispoziţiilor legale de către instanţele judecătoreşti, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. O asemenea ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată ar fi neconstituţională, întrucât este contrară prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.486 din 10 noiembrie 2009.

9.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10.Referitor la legalitatea sesizării sale, Curtea reţine că în şedinţa de judecată din 9 decembrie 2014 partea Norel Popescu, prin avocat, a invocat două chestiuni prealabile, respectiv faptul că, pe de o parte, completul de judecată al instanţei de trimitere nu a fost legal constituit, ceea ce determină nulitatea absolută a hotărârii de sesizare a Curţii Constituţionale, solicitând, astfel, suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recursului care a fost formulat împotriva hotărârii menţionate, iar, pe de altă parte, sesizarea Curţii a fost dispusă printr-o sentinţă, şi nu printr-o încheiere, ceea ce ar împiedica judecarea pe fond a cauzei. Aspectele învederate au mai făcut obiect al analizei Curţii Constituţionale, care a statuat că singura verificare pe care instanţa constituţională este datoare să o facă cu privire la legalitatea sesizării este cea referitoare la faptul ca sesizarea sa să fi fost dispusă de către o instanţă judecătorească, fără să verifice competenţa acestora, în caz contrar, transformându-se într-o instanţă de reformare a hotărârilor judecătoreşti (a se vedea în acest sens Decizia nr. 493 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 21 ianuarie 2014, sau Decizia nr. 678 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014); de asemenea, referitor la sesizarea Curţii Constituţionale chiar prin hotărârea de soluţionare a cauzei deduse judecăţii instanţei a quo, Curtea, pentru a analiza legalitatea sesizării sale, a reţinut că, odată cu modificările operate prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, legiuitorul a eliminat suspendarea de drept a cauzei pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate şi a introdus, corelativ, un nou motiv de revizuire a hotărârilor definitive. În acest caz, aplicarea art. 2 din Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 26/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 27 decembrie 2010, potrivit căruia dacă, printre altele, actul de sesizare nu este o încheiere distinctă, aceasta se va restitui instanţelor de judecată, ar fi excesivă având în vedere finalitatea controlului de constituţionalitate. De asemenea, Curtea a avut în vedere şi respectarea dreptului părţilor de a formula cerere de revizuire în temeiul art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 din Codul de procedură civilă, în cazul în care Curtea constată neconstituţionalitatea prevederii care a făcut obiectul excepţiei, mai ales că până la judecarea excepţiei de neconstituţionalitate există posibilitatea ca litigiul din faţa instanţei ordinare să se fi soluţionat (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 423 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 21 ianuarie 2014). Aşadar, problemele referitoare la legala compunere a completului de judecată şi la tipul hotărârii judecătoreşti de sesizare a Curţii Constituţionale nu impietează cu nimic asupra legalei sale sesizări.

11.În aceste condiţii, Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit actului de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 14 alin. (3) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în realitate, obiect al acesteia îl reprezintă prevederile art. 14 alin. (3) sintagma "categoria de instanţe sau parchete la nivelul cărora judecătorul sau, după caz, procurorul, îşi desfăşoară activitatea" şi art. 16 alin. (2) lit. b) sintagma "(...) judecători de la tribunale şi tribunale specializate" din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora:

–Art. 14 alin. (3): "(3) În procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, fiecare judecător şi procuror votează un număr de candidaţi egal cu numărul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, care reprezintă categoria de instanţe sau parchete la nivelul cărora judecătorul sau, după caz, procurorul îşi desfăşoară activitatea.";

–Art. 16 alin. (2) lit. b): "(2) Sunt aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii: (...)

b)2 judecători de la tribunale şi tribunalele specializate, care au obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional;".

13.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la principiul egalităţii în drepturi şi al preeminenţei legii şi art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia, prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în data de 6 iunie 2014, a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, suspendarea executării Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 618 din 29 mai 2014 şi nr. 642 din 29 mai 2014 până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii sale de anulare a celor două acte administrative anterior menţionate. Cererea de anulare a fost formulată la data de 4 iunie 2014, prin depunerea plângerii prealabile la Consiliul Superior al Magistraturii. În urma respingerii plângerii prealabile, autorul excepţiei s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ pentru anularea celor două hotărâri, cererea sa fiind înregistrată la data de 3 iulie 2014.

15.Prin Sentinţa civilă nr. 1.922 din 17 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.799/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sesizând Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, a dispus suspendarea executării Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 642 din 29 mai 2014 şi a respins cererea de suspendare a executării Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 618 din 29 mai 2014 - aceasta din urmă fiind nesusceptibilă de executare şi nici de suspendare.

16.Având în vedere obiectul litigiului, respectiv cerere de suspendare a unor acte administrative, Curtea reţine că se pune problema legăturii cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor legale criticate. Sintagma "legătură cu soluţionarea cauzei" cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 presupune "atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 289 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 10 iulie 2014).

17.Cu privire la acest aspect, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 22 aprilie 2014, pronunţată ca urmare a ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate în cadrul cererii de suspendare a unei hotărâri adoptate de către Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul art. 55 din Legea nr. 317/2004, a stabilit că "cererea de suspendare a executării actelor în condiţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reprezintă o cerere conexă acţiunii întemeiate pe art. 7 şi 8 din aceeaşi lege, cerere a cărei introducere este guvernată de principiul disponibilităţii".

18.În continuare, Curtea a reţinut că, "deşi excepţia de neconstituţionalitate [a dispoziţiilor art. 55 din Legea nr. 317/2004 - sn.] a fost ridicată în cursul soluţionării unei cereri de suspendare a hotărârii de revocare, şi nu în cadrul unei cereri întemeiate pe art. 7 şi 8 din Legea nr. 554/2004, contestarea constituţionalităţii textului legal ce face obiectul acesteia - text ce reprezintă temeiul legal care a stat la baza acţiunii de revocare -, cu eventuala finalitate de constatare a neconstituţionalităţii sale, constituie un temei suficient de natură să justifice intervenţia instanţei judecătoreşti pentru a preveni producerea unei pagube iminente. De aceea, neconstituţionalitatea textului menţionat are un efect direct chiar asupra soluţionării cererii introduse potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără ca în acest fel să se prejudece acţiunea formulată în temeiul art. 7 şi 8 din lege, în acest ultim caz, instanţa judecătorească fiind liberă să aprecieze cu privire la incidenţa prezentei decizii asupra stabilirii motivelor pe care s-a întemeiat hotărârea de revocare". Aşadar, Curtea a statuat că dispoziţiile legale criticate, constituind chiar temeiul adoptării hotărârii de revocare din calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, au legătură cu soluţionarea acţiunii deduse judecăţii.

19.Raportând cele de mai sus la cauza de faţă, Curtea constată că cererea de suspendare formulată de autorul excepţiei a fost admisă, spre deosebire de situaţia existentă în dosarul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate soluţionată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 196 din 4 aprilie 2013. În aceste condiţii, chiar în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, decizia Curţii Constituţionale nu ar putea avea niciun efect concret asupra cauzei deja soluţionate, în sensul că textul nu mai are aplicabilitate în cauza respectivă, tocmai prin pronunţarea unei asemenea hotărâri de către Curtea de Apel Bucureşti. Aşadar, în aceste condiţii, textele criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate formulată este inadmisibilă.

20.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Constantin Dragoş Popoiag în Dosarul nr. 3.799/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Karoly