Decizie nr. 97 din 4 martie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Baltă - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Petroconstruct" - S.A. Arad în Dosarul nr. 3.427/2003 al Tribunalului Arad - Secţia comercială şi contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Curtea a stabilit în jurisprudenţa sa că prevederile art. 29 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, sunt constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 3.427/2003, Tribunalul Arad - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Petroconstruct" - S.A. Arad în Dosarul nr. 3.427/2003.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 29 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 41 alin. (1) şi (2), art. 51, 72 şi art. 74 alin. (1) şi (2), întrucât "permite declanşarea procedurii falimentului împotriva unui debitor care nu are lichidităţi necesare achitării unui debit, dar are un patrimoniu suficient pentru a-l acoperi". Un alt motiv invocat îl constituie faptul că textul "se abate de la reglementările Codului de procedură civilă (lege organică) ce reglementează executarea silită asupra unui debitor, oferind posibilitatea unui creditor de a deschide procedura falimentului împotriva unui debitor, fără ca în prealabil să se fi încercat executarea silită conform Codului de procedură civilă, şi în ordinea stabilită de acesta".

De asemenea, autorul excepţiei susţine că textul criticat "contravine şi art. 8 din Legea nr. 469/2002, care stabileşte fără echivoc modul în care se urmăreşte patrimoniul unui debitor".

Tribunalul Arad - Secţia comercială şi contencios administrativ, formulându-şi opinia asupra excepţiei, apreciază că "excepţia invocată este neîntemeiată şi că prevederile constituţionale invocate de către debitoare în susţinerea ei nu au legătură cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 64/1995, completată şi modificată, cu atât mai puţin, nu sunt încălcate, prin prevederile legii speciale".

Guvernul consideră că excepţia este neîntemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere se apreciază că, "dacă în materie comercială ar fi aplicabilă, aşa cum susţine autorul excepţiei, procedura de drept comun prevăzută de Codul de procedură civilă pentru executarea silită, numai o parte din creditori şi-ar putea realiza creanţele, şi anume cei care au solicitat mai întâi executarea silită, ceea ce nu ar fi echitabil". În punctul de vedere exprimat Guvernul arată că "procedura reorganizării judiciare şi a falimentului reprezintă un mijloc de constrângere a debitorului care nu şi-a executat de bună voie obligaţiile de plată, procedură care încetează în cazul în care creanţele au fost acoperite în totalitate, astfel că dreptul de proprietate al debitorului nu este afectat în nici un fel". Totodată, se consideră că dispoziţiile criticate nu contravin art. 41 din Constituţie, devenit, după republicare, art. 44, menţionând că "Executarea silită a bunurilor debitoarei pentru recuperarea creanţei se înscrie în sfera limitărilor şi restricţiilor prevăzute de lege cu privire la exerciţiul dreptului de proprietate. Prin urmare, în cazul în care creanţele debitorilor au fost acoperite în totalitate, se va închide procedura falimentului înainte ca bunurile din averea debitorului să fie lichidate în întregime".

În legătură cu invocarea art. 1 alin. (5), art. 73 şi 76 din Constituţie, Guvernul opinează că "aceasta este nerelevantă în soluţionarea cauzei, întrucât dispoziţiile constituţionale nu au legătură cu textul legal criticat".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, modificată şi completată prin art. I pct. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, ordonanţă aprobată prin Legea nr. 82/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003.

Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:

–Art. 29: "(1) Orice creditor care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care, timp de cel puţin 30 de zile, a încetat plăţile, în următoarele condiţii:

a)dacă creanţa izvorăşte din raporturi de muncă sau raporturi obligaţionale civile, creanţa trebuie să aibă un cuantum superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulării cererii introductive;

b)în celelalte cazuri creanţa trebuie să aibă un cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 5.000 euro, calculat la data formulării cererii introductive;

c)în cazul unui creditor care deţine creanţe din ambele categorii menţionate la lit. a) şi b), cuantumul total al creanţelor trebuie să fie superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulării cererii introductive.

(2)Simplul refuz al unor plăţi, în baza unor excepţii pe care debitorul le socoteşte, cu bună-credinţă, întemeiate, nu constituie o dovadă a stării de insolvenţă.

(3)Camerele de comerţ şi industrie teritoriale şi asociaţiile cooperatiste teritoriale, respectiv naţională, vor putea introduce cerere împotriva debitorului care, potrivit datelor de care acestea dispun, se află într-o situaţie notorie de insolvenţă."

Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt: art. 41 alin. (1) şi (2), devenit, după revizuirea şi republicarea Constituţiei, art. 44 alin. (1) şi (2); art. 51, devenit art. 1 alin. (5); art. 72 alin. (1), devenit art. 73 alin. (1); art. 74 alin. (1) şi (2), devenit art. 76 alin. (1) şi (2). Este evident însă că din contextul memoriului depus la instanţă rezultă că autorul excepţiei invocă cu privire la art. 44 alin. (2) numai teza întâi.

Textele constituţionale invocate au următorul cuprins:

–Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";

–Art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2)Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.";

–Art. 73 alin. (1): "Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.";

–Art. 76 alin. (1) şi (2): "(1) Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.

(2)Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră."

Critica de neconstituţionalitate se bazează pe susţinerea încălcării dreptului de proprietate în situaţia declanşării procedurii falimentului, în condiţiile în care, totuşi, debitorul are un patrimoniu suficient, precum şi pe faptul că procedura falimentului este reglementată prin textele unei legi ordinare, care modifică astfel, în opinia autorului excepţiei, o lege organică - Codul de procedură civilă care reglementează materia executării silite.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curte. Prin mai multe decizii Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art. 29 sau ale art. 29 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare. (A se vedea, de exemplu: Decizia nr. 341 din 5 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 13 ianuarie 2003; Decizia nr. 60 din 11 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 2 aprilie 2003; Decizia nr. 245 din 10 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 30 iulie 2003; Decizia nr. 284 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003.)

Prin deciziile nr. 60/2003, nr. 245/2003 şi nr. 284/2003 Curtea Constituţională a reţinut că textul criticat, art. 29 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, republicată, nu încalcă prevederile art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie [în prezent art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţia revizuită şi republicată].

În considerentele Deciziei nr. 245/2003 s-a reţinut că "scopul legii privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului este, potrivit art. 2 din Legea nr. 64/1995, republicată, instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului în încetare de plăţi, fie prin reorganizarea întreprinderii şi activităţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la acoperirea pasivului, fie prin faliment. Astfel, dispoziţiile legii au fost instituite şi pentru protejarea intereselor debitorului, având în vedere faptul că acesta este supus unei singure urmăriri silite, iar nu câte uneia sau mai multor executări silite efectuate de către fiecare creditor". Totodată, Curtea a reţinut că "procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 a fost instituită de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului care nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată de bunăvoie, iar dreptul de proprietate şi prerogativele sale, în special dreptul de dispoziţie, trebuie exercitate în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor creditorilor. În acest sens, dispoziţiile art. 1718 din Codul civil stabilesc, cu valoare de principiu, că patrimoniul unei persoane reprezintă gajul general al creditorilor acesteia pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor sale".

De asemenea, Curtea a reţinut că, "în cazul în care creanţele creditorilor au fost acoperite în totalitate, se va proceda la închiderea procedurii falimentului înainte ca bunurile din averea debitorului să fi fost lichidate în întregime".

Curtea nu poate reţine nici susţinerea autorului excepţiei că textul criticat ar fi neconstituţional, întrucât a fost modificat şi completat prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, emisă în condiţiile art. 114 alin. (1) din Constituţie [devenit art. 115 alin. (1) în redactarea Constituţiei revizuite şi republicate], care nu putea abilita Guvernul decât pentru reglementarea în domenii care nu fac obiectul legii organice, deoarece întreaga lege în discuţie, dar şi Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 cuprind norme de procedură (în cazul dat o procedură specială). Or, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie [fost art. 125 alin. (3)], competenţa instanţelor şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege, ceea ce înseamnă lege ordinară, iar nu lege organică, întrucât în sistemul nostru constituţional domeniile pentru care se adoptă legi organice sunt prevăzute expres în Constituţie [a se vedea în acest sens art. 73 alin. (3) şi, în special, lit. t) a acestui text].

În ceea ce priveşte invocarea, de către autorul excepţiei, a încălcării dispoziţiilor altor legi (Codul de procedură civilă şi Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale), Curtea reţine că aceasta, chiar dacă ar fi reală, nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci o problemă de coordonare legislativă, de resortul exclusiv al autorităţii legiuitoare.

Pe baza considerentelor expuse, Curtea constată că este neîntemeiată şi susţinerea privind încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, invocat, de asemenea, întrucât nu s-a constatat încălcarea celorlalte texte constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Petroconstruct" - S.A. Arad în Dosarul nr. 3.427/2003 al Tribunalului Arad - Secţia comercială şi contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 martie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta