Decizia nr. 428 din 23 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, excepție ridicată de Maria Rusu în Dosarul nr. 2.501/328/2016 al Tribunalului Cluj - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 532D/2018.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției, domnul avocat Sarchizian Artin, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent-șef referă asupra faptului că autoarea excepției de neconstituționalitate a depus concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia.

4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia. Se apreciază că instanța constituțională este chemată fie să constate neconstituționalitatea omisiunii legiuitorului de a reglementa o cale de atac împotriva încheierii prin care instanța de ultim grad de jurisdicție națională a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, fie să constate că textul art. 2 alin. (5) din lege este neconstituțional în măsura în care nu permite exercitarea căii de atac împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată de o instanță națională de ultim grad de jurisdicție. În susținerea criticii formulate se invocă încălcarea principiului echivalenței, principiu transversal în ordinea juridică europeană și care se asimilează, potrivit art. 1 alin. (3) din Constituție, în ordinea juridică națională. Potrivit acestui principiu, nu trebuie să existe o discriminare între drepturile recunoscute de dreptul Uniunii Europene comparativ cu drepturile prevăzute de sistemul de drept național. Or, o situație comparabilă cu cea din cauza de față este reprezentată de calea de atac a recursului formulată împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale. O asemenea reglementare națională este mai favorabilă față de cea aplicabilă în situația respingerii cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene de către o instanță națională de ultim grad de jurisdicție, caz în care legiuitorul național, contrar principiului echivalenței, nu a reglementat o cale de atac similară. Astfel, încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene de către o instanță națională de ultim grad de jurisdicție nu poate fi supusă niciunei căi de atac, ceea ce duce la concluzia că s-a reglementat un tratament juridic defavorabil în privința procedurilor prevăzute de dreptul Uniunii Europene comparativ cu cele naționale.

5.Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât, în realitate, se critică o omisiune legislativă. Se face referire, în acest sens, la Decizia nr. 548 din 12 iulie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6.Prin Încheierea din 27 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.501/328/2016, Tribunalul Cluj - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, excepție ridicată de Maria Rusu într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe civile prin care s-a soluționat o cerere de constatare a nulității unui act juridic. În cursul apelului a fost formulată de către autoarea excepției de neconstituționalitate o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, care a fost respinsă de către instanța judecătorească.

7.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul criticat este neconstituțional, întrucât nu prevede o cale de atac împotriva încheierii prin care instanța judecătorească respinge o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Se arată că o asemenea reglementare este contrară principiului echivalenței, creându-se o deosebire de tratament între normele interne, cu referire la recursul reglementat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, și ipoteza în care se cere sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, procedură comparabilă și echivalentă.

8.Tribunalul Cluj - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că textul constituțional invocat nu are legătură cu dreptul părții de a putea exercita o cale de atac. Faptul că art. 2 din lege ar fi contrar principiului echivalenței este un aspect care vizează dreptul Uniunii Europene, or, în cauză nu sunt incidente astfel de norme.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10.Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. În acest sens se arată că reglementarea procedurii exercitării și soluționării recursului împotriva încheierii prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății în cazul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru a se pronunța cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză pe rolul instanțelor de judecată naționale nu poate fi convertită într-un viciu de neconstituționalitate al reglementării, motivat de faptul că ar încălca principiul echivalenței, întrucât cele două situații nu sunt cu adevărat comparabile, acestea confruntându-se cu două voințe legislative opuse, care emană de la două ordini juridice diferite, deși integrate, și cărora le sunt recunoscute prezumții de validitate diferite. În plus, acesta este un principiu comunitar, care nu poate fi reținut în prezenta cauză. Cel mult, criticile formulate pot fi interpretate ca o propunere de lege ferenda, asupra căreia însă Curtea nu are competența de a se pronunța. În acest sens se invocă prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2 din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 18 noiembrie 2009, care au următorul cuprins:

(1)Instanța de judecată, din oficiu sau la cerere, poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură și care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

(2)Dacă cererea este formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

(3)În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecății este obligatorie.

(4)În aplicarea art. 104b din Regulamentul de procedură al Curții de Justiție a Comunităților Europene, instanța poate cere, odată cu solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene, conform prevederilor alin. (1) și (2), în cazurile urgente, aplicarea procedurii de urgență în fața Curții de Justiție a Comunităților Europene.

(5)Încheierea prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății poate fi atacată cu recurs la instanța superioară, în termen de 72 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Calea de atac se soluționează prin încheiere, în camera de consiliu, fără citarea părților; hotărârea este definitivă.

(6)În cauzele penale în care instanța a dispus suspendarea cauzei, art. 303 alin. (6) din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.

(7)Judecarea cauzei suspendate se reia după comunicarea hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.

(8)În cazul în care cauza nu a fost suspendată, instanța poate continua judecata pe alte aspecte decât cele semnalate Curții de Justiție a Comunităților Europene. Instanța nu poate încheia dezbaterile înainte de pronunțarea Curții de Justiție a Comunităților Europene.

(9)În cauza în care s-a solicitat Curții de Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu preliminar, hotărârea acesteia în ceea ce privește stabilirea validității sau interpretarea dată unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană este obligatorie.

14.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) privind principiile generale care stau la baza statului român.

15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia apreciază că lipsa unei căi de atac împotriva încheierii prin care instanța judecătorească de ultim grad respinge o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituție cu referire la principiul echivalenței, creându-se o deosebire de tratament între normele interne privind căile de atac reglementate cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

16.Principiul echivalenței la care face referire autoarea excepției de neconstituționalitate derivă din și este specific dreptului Uniunii Europene. Astfel, în Hotărârea din 16 decembrie 1976, pronunțată în Cauza C-33/76 ReweZentralfinanz eG și Rewe-Zentral AG împotriva Landwirtschaftskammer für das Saarland, paragraful 5, sau Hotărârea din 14 decembrie 1985, pronunțată în Cauza C312/93 Peterbroeck, Van Campenhout Cie SCS împotriva Belgiei, paragraful 12, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că, în conformitate cu principiul cooperării, revine statelor membre asigurarea protecției juridice pe care indivizii o obțin din efectul direct al dreptului comunitar. În absența normelor comunitare care reglementează o chestiune, este de competența sistemului juridic intern al fiecărui stat membru să desemneze instanțele și tribunalele competente și să stabilească normele procedurale detaliate care reglementează acțiunile de salvgardare a drepturilor justițiabililor, drepturi ce derivă din efectul direct al dreptului comunitar. Totuși, astfel de norme nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele care reglementează acțiuni interne similare și nu trebuie să facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii Europene.

17.Conform principiului cooperării loiale, care este consacrat la art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor care urmăresc să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare din dreptul intern (principiul echivalenței) și nu trebuie să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivității) [a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 ianuarie 2013, pronunțată în Cauza C-416/10 Križan și alții, paragraful 85, sau Hotărârea din 27 iunie 2013, pronunțată în Cauza C-93/12 ET Agrokonsulting-04-Velko Stoyanov împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond „Zemedelie“ - Razplashtatelna agentsia, paragraful 36].

18.Cerințele care decurg din principiile echivalenței și efectivității se aplică atât în ceea ce privește desemnarea instanțelor competente să judece acțiuni întemeiate pe acest drept, cât și în ceea ce privește definirea modalităților procedurale aplicabile unor astfel de acțiuni. Principiul echivalenței presupune ca norma națională în discuție să se aplice fără distincție atât acțiunilor întemeiate pe drepturi conferite justițiabililor de dreptul Uniunii, cât și celor întemeiate pe nerespectarea dreptului intern care au un obiect și o cauză asemănătoare. Este de competența instanței naționale, care cunoaște direct modalitățile procedurale aplicabile, să verifice similitudinea acțiunilor respective din punctul de vedere al obiectului, al cauzei și al elementelor lor esențiale [a se vedea, în acest sens, C-93/12 ET Agrokonsulting-04-Velko Stoyanov, paragrafele 37 și 39].

19.Având în vedere cele expuse, Curtea constată că principiul echivalenței nu decurge din textul Constituției, ci din art. 4 alin. (3) al Tratatului privind Uniunea Europeană, potrivit căruia

În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea și statele membre se respectă și se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate.

Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii.

Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale și se abțin de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii.

20.Or, întrucât singura normă de referință în cadrul controlului de constituționalitate este Constituția, rezultă că art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană nu poate fi o astfel de normă.

21.În ceea ce privește posibilitatea ca art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană să poată fi calificat drept o normă interpusă celei de referință reprezentate de art. 1 alin. (3) din Constituție, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituționalitate ca normă interpusă celei de referință implică, în temeiul art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, o condiționalitate cumulativă: pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă și neechivocă prin ea însăși sau înțelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis și neechivoc de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanță constituțională, astfel încât conținutul său normativ să susțină posibila încălcare de către legea națională a Constituției - unica normă directă de referință în cadrul controlului de constituționalitate [a se vedea Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011]. Însă art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană nu prezintă relevanță constituțională, ci este un principiu care se subsumează în exclusivitate dreptului european, astfel că nu poate fi considerat o normă interpusă celei de referință reprezentate de art. 1 alin. (3) din Constituție. În consecință, în cauză, unica normă de referință invocată apare ca fiind art. 1 alin. (3) din Constituție.

22.În aceste condiții, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale [a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012], în situația în care textul de referință invocat este suficient de precis și clar, se poate reține în mod rezonabil existența unei minime critici de neconstituționalitate, caz în care instanța constituțională este obligată să analizeze pe fond excepția de neconstituționalitate și să considere că autorul acesteia a respectat și a cuprins în excepția ridicată cele trei elemente ale excepției de neconstituționalitate, respectiv text criticat, normă constituțională invocată și motivarea relației de contrarietate existente între cele două texte. Chiar dacă excepția de neconstituționalitate este în mod formal motivată și cuprinde cele trei elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referință este unul general, Curtea va respinge excepția ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

23.În cauză, invocarea art. 1 alin. (3) din Constituție este una formală, motivarea încălcării sale referindu-se, în realitate, la o pretinsă încălcare a art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană cu referire la principiul echivalenței. Prin urmare, având în vedere caracterul general al textului constituțional invocat, lipsa motivării concrete/directe a încălcării art. 1 alin. (3) din Constituție, precum și faptul că dispozițiile Tratatului privind Uniunea Europeană nu constituie normă de referință în cadrul controlului de constituționalitate, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, excepție ridicată de Maria Rusu în Dosarul nr. 2.501/328/2016 al Tribunalului Cluj - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 iunie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-șef,

Benke Károly