Decizie nr. 505 din 15 mai 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 lit. c) liniuţa a treia din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Bancpost" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.849/280/2011 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 906D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând că reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor constată doar încălcarea drepturilor consumatorilor şi că procesul-verbal este supus controlului instanţei de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3.849/280/2011, Judecătoria Piteşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 lit. c) liniuţa a treia din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Bancpost" - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare a contravenţiei întemeiat pe încălcarea prevederilor art. 7 lit. c) liniuţa a treia din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textul de lege criticat permite reprezentanţilor împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor să judece în fond, asemenea unei instanţe extraordinare, asupra nerespectării unor clauze contractuale şi să aplice sancţiuni. Acesta echivalează cu pronunţarea asupra răspunderii civile contractuale, atribut exclusiv al instanţelor de judecată. Or, potrivit art. 11-13 din Legea nr. 193/2000, precum şi art. 4.4.5. din "Procedura-cadru de control al conformităţii produselor şi serviciilor destinate consumatorilor", reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor aveau obligaţia doar să constate existenţa sau inexistenţa unei clauze abuzive.

Interpretarea de către reprezentanţii autorităţii menţionate a clauzelor contractuale în sensul constatării nelegalităţii lor, urmată de aplicarea unei sancţiuni, anterior pronunţării unei instanţe de judecată, încalcă prevederile paragrafului 2 al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la prezumţia de nevinovăţie. Aceasta, deoarece contravenţia pretins săvârşită de autorul excepţiei poate fi caracterizată drept o "acuzaţie în materie penală", în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sancţiunea instituită având caracter preventiv şi represiv, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 4 octombrie 2007 pronunţată în Cauza Anghel împotriva României.

Judecătoria Piteşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 este un act normativ adoptat în concordanţă cu legislaţia europeană ale cărei dispoziţii au caracter de protecţie împotriva unor practici abuzive, acestea fiind adecvate poziţiei specifice a consumatorilor în raporturile cu producătorii şi comercianţii. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, care, în realizarea atribuţiilor sale, efectuează controale la operatorii economici privind respectarea dispoziţiilor legale referitoare la protecţia consumatorilor, constată săvârşirea de fapte contravenţionale şi aplică sancţiunile prevăzute de lege. În speţă, inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nu au făcut aprecieri cu privire la clauzele contractului încheiat între părţi, ci au constatat o încălcare a unui drept al consumatorului, încălcare ce constituie contravenţie, astfel încât nu poate fi reţinută atingerea adusă prevederilor constituţionale invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă prin raportare la prevederile art. 126 alin. (1) şi (5) din Constituţie, deoarece aspectele criticate de autorul excepţiei privesc aplicarea legii, şi neîntemeiată prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală pentru motivele reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.096 din 8 septembrie 2009.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere ale Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl formează prevederile art. 7 lit. c) liniuţa a treia din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, având următorul cuprins: "Operatorii economici sunt obligaţi: [...] c) prestatorii de servicii: [...] - să respecte condiţiile prescrise sau declarate, precum şi clauzele prevăzute în contracte;".

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti şi alin. (5) privind interzicerea înfiinţării de instanţe extraordinare, precum şi prevederile art. 6 paragraful 2 privind prezumţia de nevinovăţie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată următoarele:

I. Având în vedere motivarea excepţiei, Curtea urmează să analizeze textul de lege criticat şi în coroborare cu dispoziţiile art. 50 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, cu modificările aduse prin art. II pct. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 27 noiembrie 2008, potrivit căruia: "(1) Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează: [...]

c)încălcarea dispoziţiilor art. 5, art. 7 lit. b) prima, a 2-a şi a 5a liniuţă, lit. c) a 3-a şi a 4-a liniuţă, art. 9, art. 10 lit. a)-f), h) şi i), art. 11 şi art. 14, cu amendă contravenţională de la 2.000 lei la 20.000 lei;".

II. Curtea observă că prin Decizia nr. 252 din 15 martie 2012*), nepublicată la data soluţionării prezentei excepţii, răspunzând unor critici similare, a analizat natura juridică, atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, reţinând, în esenţă, următoarele:

1.Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a fost înfiinţată ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, subordonat Guvernului, potrivit art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea/reorganizarea sau funcţionarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 9 ianuarie 2001, ce coordonează şi realizează politica acestuia în domeniul protecţiei consumatorilor.

Cu privire la atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Curtea a constatat că acestea sunt stabilite, potrivit art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, prin Hotărârea Guvernului nr. 882/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 30 august 2010.

Curtea a observat, din modul de reglementare a naturii juridice şi atribuţiilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, preocuparea statului de a proteja interesele consumatorilor împotriva unor practici incorecte promovate de operatorii economici, având în vedere raportul disproporţionat de resurse şi forţă economică existent între aceştia, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 881 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 25 august 2011.

Curtea a reţinut că, potrivit art. 135 alin. (2) lit. f) din Legea fundamentală, statul trebuie să asigure crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, astfel încât atribuirea competenţelor de protecţie a consumatorilor unei autorităţi publice să vină în realizarea acestei obligaţii a statului înscrise în Legea fundamentală.

Curtea a mai constatat că în materia protecţiei consumatorului statul român a transpus prevederile Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate să asigure aplicarea legislaţiei în materie de protecţie a consumatorului ("Regulamentul privind cooperarea în materie de protecţie a consumatorului"), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 364 din 9 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.

2.Curtea a constatat că în exercitarea atribuţiilor reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor fac o apreciere cu privire la redactarea clauzelor contractuale, deoarece altfel nu ar putea constata săvârşirea unei contravenţii şi întocmi procesul-verbal prin care aceasta este sancţionată. Această apreciere însă nu are valoarea unei judecări a cauzei sau a unei încălcări a prezumţiei de nevinovăţie, deoarece autorul poate formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi ataca cu recurs sentinţa prin care plângerea sa este respinsă în faţa unor instanţe independente şi imparţiale, respectiv judecătoria şi tribunalul, cu respectarea principiul accesului liber la justiţie şi a prezumţiei de nevinovăţie.

Prin Decizia nr. 197 din 13 mai 2003 şi Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003 şi, respectiv, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, Curtea a reţinut că acela care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată, în exercitarea rolului său activ, obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului, contravenţiile fiind calificate, de principiu, drept "acuzaţii în materie penală", în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi intrând sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 23 octombrie 1995, 2 septembrie 1998, 16 noiembrie 2004, 18 iulie 2006 şi 27 septembrie 2011, pronunţate în cauzele Gradinger împotriva Austriei, paragraful 42, Kadubec împotriva Slovaciei, paragraful 57, Lauko împotriva Slovaciei, paragraful 64, Canady împotriva Slovaciei, paragraful 31, Stefanec împotriva Republicii Cehe, paragraful 26, Menarini diagnostics s.r.l. împotriva Italiei, paragraful 58, a reţinut următoarele: dacă încredinţarea către autorităţile administrative a sarcinii de a constata şi sancţiona contravenţiile nu este incompatibilă cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie subliniat totuşi că este obligatoriu ca partea sancţionată să poată sesiza un tribunal pentru a se pronunţa asupra deciziei care a fost luată împotriva sa, tribunal care să ofere garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie.

Notă *) Decizia nr. 252 din 15 martie 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2012.

3.Cu privire la critica privind încălcarea art. 126 alin. (1) şi (5) din Constituţie, Curtea a reţinut, în final, că întocmirea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu are semnificaţia unei judecări a faptei, competenţele atribuite de lege reprezentanţilor împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nefiind similare celor la care Curtea a făcut referire în jurisprudenţa sa, respectiv în Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, prin care a calificat jurisdicţia exercitată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului ca o jurisdicţie extraordinară, iar natura juridică a organelor care o exercită ca fiind aceea a instanţelor extraordinare.

Celelalte critici privind modul în care reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au stabilit temeiul legal al procesului-verbal reprezintă aspecte supuse cenzurii instanţei ce judecă cauza, excedând controlului Curţii Constituţionale.

Neintervenind elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei, considerentele de principiu reţinute de Curtea Constituţională îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 lit. c) liniuţa a treia din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Bancpost" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.849/280/2011 al Judecătoriei Piteşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu