Decizie nr. 494 din 11 noiembrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 şi 104 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi a dispoziţiilor art. 38, 165, 284 şi 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Cala" - S.A. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 2.949/LM/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile din Legea nr. 92/1992 au fost abrogate prin Legea nr. 304/2004, fiind preluate în esenţă în art. 58 şi 104 din legea abrogatoare. Înainte de abrogarea lor, aceste dispoziţii au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, Curtea statuând că ele sunt constituţionale. În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor de lege din Codul muncii, arată că aceasta nu poate fi primită. Astfel, dispoziţiile art. 38 şi cele ale art. 165 din Codul muncii reglementează măsuri de protecţie a salariaţilor, menite să asigure exerciţiul neîngrădit al drepturilor şi al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, situaţia salariaţilor fiind, de altfel, diferită de cea a angajatorului. De asemenea, arată că nu este întemeiată nici critica dispoziţiilor art. 284 şi cele ale art. 287 din Codul muncii, aceste dispoziţii de lege reprezentând norme de procedură care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, se stabilesc prin lege.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 31 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.949/LM/2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. 1^1, 1^2 şi 1^3 şi art. 69^1 alin. 5 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească şi a dispoziţiilor art. 38, 165, 284 şi 287 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Cala" - S.A. din Târgu Mureş.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 17 alin. 1^1, 1^2 şi 1^3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească vin în contradicţie cu cele ale art. 126 alin. (5) din Constituţie, deoarece magistraţii consultanţi nu participă la înfăptuirea justiţiei neavând vot deliberativ, deci nu au "jurisdicţia" şi "imperium", ci doar asistă la şedinţele de judecată. Dispoziţiile art. 69^1 alin. 5 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească contravin prevederilor art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, deoarece procedura şi condiţiile numirii magistraţilor consultanţi trebuie stabilite prin lege organică, iar dispoziţiile art. 38, 165, 284 şi 287 din Codul muncii contravin art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece angajatorii sunt discriminaţi şi defavorizaţi în raport cu salariaţii.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 17 alin. 1^1, 1^2 şi 1^3 sunt constituţionale, "simpla participare a magistraţilor consultanţi în completul de judecată şi inserarea în minută a părerii lor neînsemnând participarea la înfăptuirea justiţiei, tribunalul putând ţine sau nu cont de părerea lor". În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 38 şi 165 din Codul muncii, arată că acestea sunt constituţionale, deoarece reglementează mijloace de protecţie ale salariatului într-un raport juridic, fără a veni în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale invocate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.

Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 17 alin. 1^1, 1^2 şi 1^3 din Legea nr. 92/1992, arată că soluţionarea cauzelor deduse judecăţii se face de judecători, rolul magistraţilor consultanţi fiind pur consultativ şi constă în contribuţia acestora la stabilirea adevărului referitor la drepturile subiective ale părţilor în litigiu şi la respectarea drepturilor lor procedurale în conformitate cu principiile statului de drept. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 69^1 alin. 5 încalcă art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, arată că nici aceasta nu poate fi primită, deoarece condiţiile, procedura de selecţie şi de propunere de către Consiliul Economic şi Social a candidaţilor, pentru a fi numiţi ca magistraţi consultanţi, nu se încadrează în situaţiile prevăzute la art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, astfel încât se pot stabili prin hotărâre a Guvernului. În continuare se arată că nu poate fi primită nici critica potrivit căreia dispoziţiile din Codul muncii vin în contradicţie cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. Astfel, dispoziţiile art. 38 şi cele ale art. 165 din Codul muncii reprezintă mijloace de protecţie a salariatului în cadrul raportului juridic de dreptul muncii, raport în care, spre deosebire de altele, una dintre părţi, respectiv angajatorul, are un rol dominant faţă de cealaltă parte, respectiv salariatul, fapt ce ar putea determina, în lipsa acestei reglementări, renunţarea salariatului la unele dintre drepturile sale, dictată de către angajator. De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica dispoziţiilor art. 284 din Codul muncii, acestea stabilind competenţa materială şi teritorială în ceea ce priveşte judecarea conflictelor de muncă, prevedere care nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. În ceea ce priveşte critica art. 287 din Codul muncii, arată că nici aceasta nu poate fi reţinută, dispoziţia criticată stabilind că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului în calitate de creator al litigiului, fapt ce determină obligarea acestuia să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile art. 17 alin. 1^1 , 1^2 şi 1^3 din Legea nr. 92/1992 nu contravin dispoziţiilor art. 126 alin. (5) teza a doua din Constituţie, deoarece numai judecătorul este competent să pronunţe hotărârea, în timp ce alte persoane, fiind din afara magistraturii, nu pot avea decât un rol consultativ. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 69^1 alin. 5 din Legea nr. 92/1992 încalcă art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, arată că nici aceasta nu poate fi reţinută, deoarece condiţiile generale şi procedura de numire a magistraţilor consultanţi se stabilesc prin lege organică, legiuitorul putând delega Guvernului reglementarea unor aspecte detaliate cum sunt modul de organizare a unor concursuri sau modul de desfăşurare a unor proceduri de selecţie sau promovare. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 38 din Codul muncii, arată că acestea nu încalcă principiile constituţionale invocate de autorul excepţiei, ci, dimpotrivă, reprezintă o aplicare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la protecţia salariaţilor. Acesta este un principiu fundamental în desfăşurarea relaţiilor de muncă, având în vedere natura specială a raportului de muncă în care părţile nu sunt egale. Lipsa unei asemenea prevederi ar da naştere la o serie de abuzuri din partea angajatorului, salariatul putând fi obligat să renunţe la unele drepturi având în vedere poziţia sa, ceea ce nu poate fi admis. De asemenea, dispoziţiile art. 284 şi cele ale art. 287 din Codul muncii sunt în deplin acord cu prevederea constituţională potrivit căreia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, astfel că nu poate fi reţinută nici în acest caz critica de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor din Legea nr. 92/1992, arată că prin art. 133 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară aceste dispoziţii au fost abrogate, excepţia devenind inadmisibilă. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38, 165, 284 şi 287 din Codul muncii, faţă de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, apreciază că aceasta nu este întemeiată, deoarece dispoziţiile criticate se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, fără nici o discriminare între cetăţeni. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate potrivit căreia dispoziţiile din Codul muncii vin în contradicţie cu cele ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, arată că nici aceasta nu poate fi reţinută, deoarece, pe de o parte, textele de lege criticate nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil şi nu opresc părţile de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 284 şi cele ale art. 287 din Codul muncii constituie norme de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, sunt prevăzute numai prin lege.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 17 alin. 1^1, 1^2 şi 1^3 şi cele ale art. 69^1 alin. 5 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească au fost abrogate expres prin art. 133 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Dispoziţiile criticate au fost preluate în esenţă în art. 58 şi 104 din legea abrogatoare.

Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 58 şi 104 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, precum şi dispoziţiile art. 38, 165, 284 şi 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, textele de lege criticate având următorul conţinut:

–Art. 58 din Legea nr. 304/2004: "(1) Completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie din 2 judecători şi 2 asistenţi judiciari.

(2)Asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează.

(3)În cazul în care judecătorii care intră în compunerea completului de judecată nu ajung la un acord asupra hotărârii ce urmează a se pronunţa, procesul se judecă din nou în complet de divergenţă, prevederile art. 57 alin. (3) şi (4) fiind aplicabile.";

–Art. 104 din Legea nr. 304/2004: "Prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Consiliului Economic şi Social şi a Ministerului Justiţiei, se stabilesc:

a)condiţiile, procedura de selecţie şi de propunere de către Consiliul Economic şi Social a candidaţilor, pentru a fi numiţi ca asistenţi judiciari de către ministrul justiţiei;

b)condiţiile de delegare, detaşare şi transfer al asistenţilor judiciari.";

–Art. 38 din Codul muncii: "Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.";

–Art. 165 din Codul muncii: "Acceptarea fără rezerve a unei părţi din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situaţii nu poate avea semnificaţia unei renunţări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispoziţiilor legale sau contractuale.";

–Art. 284 din Codul muncii: "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă.

(2)Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.";

–Art. 287 din Codul muncii: "Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. l) şi art. 126 alin. (5), care au următorul conţinut:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

–Art. 73 alin. (3) lit. l): "(3) Prin lege organică se reglementează: [...]

l)organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;";

–Art. 126 alin. (5): "Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 322 din 20 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 30 ianuarie 2002, art. 17 alin. 1^1 din Legea nr. 92/1992 a fost declarat neconstituţional. Ca urmare a acestei decizii dispoziţiile de lege menţionate, care se referă la asistenţii judiciari, au fost modificate în sensul excluderii acestora de la actul de deliberare judiciară şi al definirii participării lor la judecată ca o activitate consultativă. Astfel, Curtea constată că dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 304/2004, care a preluat, în esenţă, prevederile art. 17 alin. 1^1 -1^3 din Legea nr. 92/1992, nu contravin Constituţiei, dat fiind că din conţinutul lor rezultă cu claritate că soluţionarea cauzelor deduse judecăţii este hotărâtă de judecători, iar magistraţii consultanţi nu au decât un rol consultativ, util judecăţii în vederea stabilirii adevărului cu privire la drepturile subiective ale părţilor în litigiu. Prezenţa la judecată a magistraţilor consultanţi, fără drept de vot deliberativ, constituie o problemă reglementată prin lege, potrivit art. 125 alin. (3) din Legea fundamentală, ceea ce exclude ca prin textele legale menţionate să se încalce în vreun fel independenţa judecătorilor, imparţialitatea justiţiei şi, pe un plan mai general, principiile statului de drept. În acelaşi sens, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 172 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 11 iunie 2003, Decizia nr. 73 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 27 martie 2003, şi prin Decizia nr. 286 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 4 august 2003.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 304/2004, care au preluat, în esenţă, prevederile art. 69^1 alin. 5 din Legea nr. 92/1992, contravin prevederilor art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, deoarece procedura şi condiţiile numirii magistraţilor consultanţi trebuie stabilite prin lege organică, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece stabilirea prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Consiliului Economic şi Social şi a Ministerului Justiţiei, a condiţiilor şi a procedurii de selecţie şi de propunere a candidaţilor, pentru a fi numiţi ca asistenţi judiciari, precum şi a condiţiilor de delegare, detaşare şi transfer al asistenţilor judiciari nu constituie o măsură de organizare şi funcţionare a instanţelor judecătoreşti în sensul art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, astfel încât se pot stabili prin hotărâre a Guvernului.

De asemenea, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile art. 38 şi cele ale art. 165 din Codul muncii sunt neconstituţionale. Astfel, Curtea reţine că interdicţia de a renunţa, în tot sau în parte, la aceste drepturi, precum şi nulitatea actelor de acceptare tacită a unor drepturi salariale diminuate, prevăzute de art. 38 şi 165 din Codul muncii, sunt măsuri de protecţie a salariaţilor, menite să asigure exerciţiul neîngrădit al drepturilor şi al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecinţele unor eventuale abuzuri ori ameninţări din partea angajatorilor. O astfel de măsură de protecţie a salariaţilor nu poate fi considerată a fi un privilegiu, contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, atât timp cât ea se justifică în considerarea situaţiei unei anume categorii sociale care reclamă o astfel de protecţie. Totodată, nu sunt înfrânte prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil

şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 284 şi cele ale art. 287 din Codul muncii, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată. Aceste dispoziţii de lege reprezintă norme de procedură care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, se stabilesc prin lege. Reglementarea competenţei materiale şi teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cazul conflictelor de muncă nu reprezintă o instituire a unor privilegii sau discriminări şi nici nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil. Salariatul şi angajatorul sunt două părţi ale conflictului de muncă, situate pe poziţii opuse şi cu interese contrare, situaţia lor diferită justificând, în anumite privinţe, şi tratamentul juridic diferenţiat. Angajatorul este cel care deţine documentele şi toate celelalte probe pertinente pentru elucidarea conflictului şi pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor părţilor raportului juridic de muncă, fiind necesară şi firească obligaţia acestuia de a prezenta aceste probe.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 şi 104 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi cele ale art. 38, 165, 284 şi 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Cala" - S.A. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 2.949/LM/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu