Decizie nr. 95 din 4 martie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Horea Ştefan Sergiu Anderco în Dosarul nr. 3.736/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată. Se apreciază că dispoziţiile legale criticate, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2003, nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Totodată se susţine că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa în domenii rezervate legilor organice.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 iulie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 3.736/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 din Codul de procedură penală, cu modificările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Horea Ştefan Sergiu Anderco, inculpat în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2003, prin care au fost modificate prevederile alin. 1 al art. 155 din Codul de procedură penală, sunt neconstituţionale, deoarece privesc domeniul legilor organice, aşa cum este Codul de procedură penală, care nu pot fi modificate sau abrogate de către Guvern, iar pe de altă parte, că nu au fost îndeplinite cerinţele constituţionale pentru emiterea ordonanţei de urgenţă, în sensul că nu a existat un caz excepţional care să o justifice, potrivit dispoziţiilor art. 114 alin. (4) teza întâi din Constituţie. Se mai afirmă că ordonanţa de urgenţă este contrară şi art. 107 alin. (4), deoarece nu a fost contrasemnată de ministrul administraţiei publice şi internelor, precum şi prevederilor art. 114 alin. (4) teza a doua, referitoare la condiţiile intrării în vigoare a ordonanţelor de urgenţă.

Tribunalul Bucureşti consideră excepţia ca fiind neîntemeiată, deoarece Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2003 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor constituţionale, într-un caz excepţional şi într-o perioadă în care Parlamentul se afla în sesiune.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens se arată că interdicţia reglementării de către Guvern în domeniul legilor organice priveşte numai ordonanţele adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, această interdicţie decurgând direct din textul constituţional. O asemenea limitare nu este prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituţie, referitor la ordonanţele de urgenţă.

Avocatul Poporului arată că, în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2003, faţă de prevederile art. 115 alin. (1) şi (4) din Constituţia României, excepţia este neîntemeiată. Se motivează că ordonanţa de urgenţă nu este o varietate a ordonanţei emise în temeiul unei legi de abilitare, ci o măsură de ordin constituţional ce permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, să facă faţă unei situaţii extraordinare, care impune adoptarea unor soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Se mai precizează că numai Curtea Constituţională are posibilitatea să stabilească dacă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2003 a fost adoptată în condiţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 din Codul de procedură penală, faţă de prevederile art. 108 alin. (4) din Constituţie, se apreciază că textul constituţional invocat nu are incidenţă în cauză. În concluzie, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 155 din Codul de procedură penală, modificate după cum urmează: dispoziţiile alin. 1, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 11 iulie 2003 (ordonanţă aprobată prin Legea nr. 359/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 5 septembrie 2003), iar dispoziţiile alin. 2, prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. Textul de lege criticat are următorul conţinut: "Arestarea inculpatului dispusă de instanţă poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

În cazul prevăzut în alin. 1, prelungirea duratei arestării inculpatului poate fi dispusă de instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond sau de instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere."

Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că, deşi autorul excepţiei susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 din Codul de procedură penală, critica vizează, în realitate, întregul conţinut al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2003, prin care a fost modificat alin. 1 al art. 155, cu motivarea, în esenţă, că au fost încălcate prevederile constituţionale ale art. 107 alin. (4) şi ale art. 114 alin. (1) şi (4), întrucât reglementările Codului de procedură penală aparţin domeniului legii organice, astfel că nu pot fi modificate şi completate printr-o ordonanţă a Guvernului. Se consideră că, de vreme ce Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2003 este neconstituţională, deoarece a fost adoptată prin încălcarea unor prevederi constituţionale, acelaşi caracter trebuie să-l aibă şi dispoziţiile adoptate prin acest act normativ.

Potrivit Constituţiei republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi renumerotarea textelor, art. 107 alin. (4), privind semnarea şi contrasemnarea actelor Guvernului, a devenit art. 108 alin. (4), iar art. 114 alin. (1), privind emiterea ordonanţelor în baza unei legi de abilitare, precum şi cele ale alin. (4), referitor la condiţiile de adoptare şi de intrare în vigoare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, a devenit art. 115 alin. (1), respectiv alin. (4) şi (5). În legătură cu invocarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, Curtea urmează a avea în vedere condiţiile prevăzute în textele constituţionale în vigoare la data emiterii actului normativ care constituie obiectul excepţiei, al căror cuprins este în mare măsură diferit de cel al dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi (5) în redactarea actuală a Constituţiei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

I. Primul motiv al criticii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2003 se bazează, în esenţă, pe susţinerea că prevederile Codului de procedură penală sunt de domeniul legii organice şi deci nu puteau fi modificate prin ordonanţă de urgenţă emisă de Guvern. Analizând această critică de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu este întemeiată. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a stabilit că ordonanţele de urgenţă pot fi emise de Guvern şi în domeniul legilor organice, restricţia pentru această categorie de legi nefiind prevăzută decât pentru ordonanţele emise în baza unei legi de abilitare, conform art. 114 alin. (1) din Constituţie.

II. Curtea nu poate reţine nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2003 conform căreia nu se justifică emiterea acesteia întrucât nu exista un caz excepţional, aşa cum prevedea art. 114 alin. (4) din Constituţie.

Analizând această susţinere în lumina textului constituţional în vigoare la data adoptării ordonanţei de urgenţă, invocat de autorul excepţiei, Curtea reţine că, aşa cum rezultă din conţinutul Notei de fundamentare care a însoţit Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2003, dubla condiţie a existenţei cazului excepţional şi a urgenţei a fost îndeplinită conform cerinţelor constituţionale prevăzute de art. 114 alin. (4) pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate. În esenţă, Guvernul a avut în vedere că "previzibilitatea legii de procedură penală, calitatea normei de procedură penală de a nu da naştere la interpretări diferite, constituie una dintre cerinţele care se desprind din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar în situaţiile în care această cerinţă nu este îndeplinită, se impune, de urgenţă, o modificare legislativă".

În legătură cu existenţa "cazului excepţional" de care depinde legitimitatea constituţională a ordonanţei de urgenţă, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a stabilit că acesta se justifică "pe necesitatea şi urgenţa reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public". (A se vedea în acest sens Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, şi Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998.)

III. Referitor la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, Curtea Constituţională reţine că ordonanţa de urgenţă a fost depusă spre aprobare la Parlament la data de 11 iulie 2003, fiind respectate astfel dispoziţiile art. 114 alin. (4) teza întâi. Totodată, Parlamentul, convocat în sesiune extraordinară, a aprobat ordonanţa prin Legea nr. 359/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 5 septembrie 2003. În consecinţă, nu se confirmă nici încălcarea prevederilor art. 114 alin. (4) teza finală din Constituţie.

IV. Curtea nu poate reţine nici încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 107 alin. (4) [devenit art. 108 alin. (4)], potrivit cărora "Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României". Este de observat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2003 a fost contrasemnată de ministrul justiţiei, fiind astfel respectate dispoziţiile constituţionale menţionate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 din Codul de procedură penală, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Horea Ştefan Sergiu Anderco în Dosarul nr. 3.736/2003 al Tribunalului Bucureşti Secţia I penală.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 martie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu