Decizia nr. 508 din 30 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepție ridicată de Ionuț Simion Moldovan în Dosarul nr. 28.117/299/2017 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 757 D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că regimul sancționator reglementat prin textul criticat este determinat de faptul că săvârșirea mai multor infracțiuni de către aceeași persoană demonstrează o perseverență infracțională ce impune sisteme de sancționare adecvate pentru asigurarea constrângerii și reeducării persoanei. Referitor la susținerea potrivit căreia judecătorul nu are libertatea de a stabili cuantumul pedepsei, se arată că această operațiune se realizează în temeiul legii, iar judecătorul beneficiază de pârghiile necesare pentru a stabili o pedeapsă corespunzătoare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Decizia penală nr. 502/A din 11 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 28.117/299/2017, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepție ridicată de Ionuț Simion Moldovan într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat de autorul excepției împotriva unei sentințe penale pronunțate într-un dosar referitor la stabilirea vinovăției autorului excepției sub aspectul săvârșii în concurs a mai multor infracțiuni, printre care cea de conducere a unui vehicul fără permis, prevăzută la art. 335 alin. (1) din Codul penal.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că aplicarea regulilor referitoare la regimul sancționator al concursului de infracțiuni determină o disproporție vădită între pedeapsa cea mai grea aplicată și pedeapsa rezultantă, precum și între pedeapsa rezultantă și ansamblul activității infracționale a inculpatului. Se susține că neconstituționalitatea textului criticat derivă din imposibilitatea judecătorului de a individualiza sporul ce se adaugă la pedeapsa cea mai grea aplicată, spor care ar trebui să se situeze în limita unei treimi din totalul pedepselor cu închisoarea. Se arată că inexistența dreptului judecătorului de a individualiza sporul de pedeapsă prevăzut prin textul criticat poate crea situații inechitabile, prin aplicarea unei pedepse injust de mari prin raportare la prejudiciul creat unor persoane și societății. Se susține că, astfel, lipsa unor criterii de individualizare a sporului reglementat la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal încalcă principiul proporționalității. Se arată că la stabilirea sporului prevăzut în cazul sancționării concursului de infracțiuni trebuie avute în vedere particularitățile cauzei și, în mod special, prejudiciul material sau de altă natură produs prin comiterea faptelor.

6.Curtea de Apel București - Secția a II-a penală apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale. Se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 210 din 12 aprilie 2016 și nr. 470 din 27 iunie 2017, despre care se afirmă că sunt aplicabile și în prezenta cauză.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal sunt constituționale și arată că își menține punctele de vedere exprimate și reținute de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 256 din 5 mai 2016, nr. 329 din 24 mai 2016, nr. 545 din 12 iulie 2016.

9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, care au următorul cuprins: „(1) În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: […] b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; […]“.

12.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 53 cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 148 alin. (2) și (3) cu privire la integrarea în Uniunea Europeană, precum și prevederilor art. 49 paragraful 3 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene cu privire la principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor.

13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, fiind pronunțate, în acest sens, mai multe decizii, dintre care Decizia nr. 447 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 2 noiembrie 2018, Decizia nr. 859 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 6 februarie 2019, și Decizia nr. 113 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 27 mai 2019, și Decizia nr. 544 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 31 ianuarie 2020, excepția de neconstituționalitate invocată fiind respinsă ca neîntemeiată.

14.Prin Decizia nr. 544 din 26 septembrie 2019, paragrafele 14-19, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate reglementează în materia sancționării concursului de infracțiuni săvârșite de persoana fizică, infractor major, pentru ipoteza în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, instituind tratamentul penal al concursului de infracțiuni prin aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix. Așadar, potrivit prevederilor precitate, dacă pentru infracțiunile concurente s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se va aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. În acest context, Curtea a reținut că o limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează a fi executată se face prin dispozițiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani de închisoare. Prin aceeași decizie s-a arătat că în actualul Cod penal legiuitorul român are o orientare mai degrabă preventivă decât represivă, de vreme ce a optat pentru reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru mai multe infracțiuni, concomitent cu înăsprirea tratamentului penal al pluralității de infracțiuni, în contextul în care critica principală a tendințelor legislative anterioare de majorare a limitelor maxime de pedeapsă, ca principal instrument de combatere a unor infracțiuni, a fost aceea că sistemul sancționator al vechiului Cod penal nu mai reflecta în mod corect sistemul valorilor sociale pe care legea penală este chemată să le protejeze. Astfel, în expunerea de motive la proiectul Legii privind Codul penal se arată că „soluția de dorit nu este deci o majorare dusă la absurd a limitelor de pedeapsă, care nu face altceva decât să nesocotească ierarhia valorilor sociale într-o societate democratică“. Pe de altă parte, legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere și instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea și sancționarea pluralității de infracțiuni, în condițiile în care, sub imperiul fostei reglementări, pluralitatea de infracțiuni, deși un indiciu important privind periculozitatea sporită a infractorului, rămânea practic nesancționată, cauza de agravare fiind în foarte multe situații ignorată de instanțe în stabilirea pedepsei rezultante, din cauza faptului că sporul de pedeapsă prevăzut de lege avea un caracter facultativ. Așa încât noul Cod penal răspunde unei puternice exigențe sociale, aceea de a reglementa mai sever tratamentul sancționator al celui care repetă comportamentul infracțional. Potrivit expunerii de motive la proiectul Legii privind Codul penal, „într-un stat de drept, întinderea și intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanța valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracțiuni înainte de a fi definitiv condamnați și cu atât mai mult pentru cei aflați în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispozițiile părții generale, care vor permite o agravare proporțională a regimului sancționator prevăzut pentru pluralitatea de infracțiuni“. Așadar, în cazul concursului de infracțiuni, pe lângă pedeapsa cea mai grea cu închisoarea - singura sancțiune aplicată, în mod obișnuit, de către instanțe sub legea veche -, sub imperiul legii noi, este obligatorie aplicarea unui spor egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse. Având în vedere toate cele arătate, Curtea a reținut că, întrucât săvârșirea mai multor infracțiuni de către aceeași persoană demonstrează o perseverență pe calea infracțională a acesteia, sunt necesare sisteme de sancționare adecvate pentru asigurarea constrângerii și reeducării, iar reglementarea acestora nu trebuie să se facă decât cu respectarea Constituției și a supremației sale.

15.Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că reglementarea tratamentului penal al concursului de infracțiuni intră în atribuțiile organului legiuitor, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care, realizând o individualizare legală a sancțiunilor în materie, apreciază, în concret, în funcție de o serie de criterii, printre care și frecvența fenomenului infracțional. Așa fiind, Curtea a reținut că prin adoptarea noului regim juridic de sancționare a celor două forme de concurs de infracțiuni, real și formal - referitor la persoana fizică, infractor major -, reglementând mai sever tratamentul sancționator al celui care repetă comportamentul infracțional, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere.

16.De asemenea, Curtea nu a reținut nici susținerile autorului excepției potrivit cărora prevederile constituționale ale art. 23 referitor la libertatea individuală ar fi încălcate de dispozițiile de lege criticate. În această privință s-a reținut că libertatea individuală nu are caracter absolut, fiind necesar a se exercita între coordonatele stabilite de ordinea de drept, așa încât încălcarea regulilor care compun ordinea de drept autorizează legiuitorul să reglementeze, în funcție de gravitatea comportamentului infracțional, norme penale care vizează direct libertatea persoanei. Aceste dispoziții penale însă trebuie să fie strict delimitate și condiționate, astfel încât libertatea individuală să fie respectată. Or, Curtea a constatat că normele criticate permit o individualizare judiciară a pedepsei principale (rezultante) în caz de concurs de infracțiuni „în condițiile și în temeiul legii“, potrivit art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, o garanție împotriva unei eventuale ingerințe arbitrare a judecătorului în libertatea individuală reprezentând-o limita generală a pedepsei închisorii impusă de lege. Așadar, o limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează a fi executată se face prin dispozițiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani de închisoare. Cu alte cuvinte, dacă sporul obligatoriu ar depăși limita generală a pedepsei închisorii impusă de lege, pedeapsa s-ar reduce corespunzător.

17.De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate prevăd reguli clare, precise și previzibile de stabilire a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni, atunci când pentru faptele săvârșite s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, reguli a căror aplicare duce la stabilirea unei pedepse rezultante care nu poate depăși maximul general al pedepselor penale cu închisoarea, motiv pentru care nu poate fi reținută încălcarea prin textul criticat a dispozițiilor art. 7 paragraful 1 teza a II-a din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la legalitatea incriminării și a pedepsei, astfel cum acestea au fost preluate la art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală.

18.Pentru aceleași motive, Curtea a reținut că nu poate fi constatată nici încălcarea, prin prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, a dispozițiilor convenționale și a celor de drept european referitoare la interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, astfel cum acestea se regăsesc la art. 22 alin. (2) din Constituție, aplicarea textului criticat neputând afecta integritatea fizică sau psihică ori demnitatea persoanei condamnate câtă vreme pedeapsa rezultantă nu depășește maximul general al pedepsei prevăzut la art. 60 din Codul penal.

19.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea jurisprudenței anterior invocate, atât soluția, cât și considerentele reținute în deciziile mai sus analizate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

20.Distinct de jurisprudența mai sus enunțată, pentru aceleași considerente, Curtea reține că prevederile art. 148 alin. (2) și (3) cu privire la integrarea în Uniunea Europeană și ale art. 49 paragraful 3 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene cu privire la principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor nu sunt incidente în prezenta cauză.

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ionuț Simion Moldovan în Dosarul nr. 28.117/299/2017 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și constată că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 iunie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop