Decizie nr. 1.172 din 17 septembrie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Rusu în Dosarul nr. 1.307/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.307/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Rusu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că înfiinţarea popririi de către executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului sau al terţului poprit este contrară art. 21 din Constituţie, ţinând cont de faptul că, în materie de litigii de muncă, competenţa de judecată aparţine instanţelor de la sediul sau domiciliul reclamantului. Prin urmare, înfiinţarea popririi ar trebui dispusă de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul creditorului. Se mai arată că este nedrept ca executarea titlului executoriu să se facă la sediul debitorului sau terţului poprit în condiţiile în care acesta a fost emis de instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul.

Mai mult, se apreciază că textul legal criticat încalcă şi dispoziţiile art. 16 din Constituţie, întrucât sunt favorizaţi executorii judecătoreşti de la sediul debitorilor în raport cu cei de la sediul creditorilor.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată. Se arată că echitatea procesului nu trebuie să înceteze la momentul pronunţării hotărârii definitive şi irevocabile, ci trebuie să guverneze şi faza ulterioară acestui moment. Textul de lege criticat privează persoanele care au avut beneficiul legal de a alege o anumită instanţă de caracterul echitabil al procesului şi conduce, fără un scop legitim şi în mod disproporţionat, la prelungirea duratei procesului, la amânarea momentului în care creditorul îşi poate vedea creanţa realizată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie.

Totodată, se apreciază că sunt încălcate prevederile art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, se constată că, prin Decizia nr. 835 din 26 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 18 iunie 2009, şi Decizia nr. 273 din 21 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 aprilie 2006, Curtea a statuat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul atribuţiilor sale, astfel cum sunt determinate prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cărora competenţa, procedura de judecată, inclusiv procedura executării silite, precum şi căile de atac sunt prevăzute numai prin lege.

Curtea a stabilit că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, întrucât reglementarea este aplicabilă tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei, şi anume creditorilor deţinători ai unui titlu executoriu, care solicită executorului judecătoresc înfiinţarea popririi, fără discriminări şi fără privilegii.

Or, este îndeobşte cunoscut că bunurile asupra cărora poartă executarea silită se află de cele mai multe ori la sediul debitorului sau al terţului poprit, caz în care şi executarea silită este mai lesne de îndeplinit.

Este de asemenea de necontestat că interesul creditorilor vizează o executare rapidă, caz în care este justificată opţiunea legiuitorului pentru desemnarea executorilor judecătoreşti de la sediul debitorului sau al terţului poprit.

De asemenea, este nefondată şi critica autorului excepţiei potrivit căreia reglementarea dedusă controlului îngrădeşte accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care art. 399 din Codul de procedură civilă prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, oferind toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi.

Pentru motivele expuse mai sus, nu se poate reţine nici încălcarea prevederilor cuprinse în art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea a mai constatat că este de competenţa legiuitorului stabilirea procedurii de executare silită, astfel încât acesta poate reglementa atât reguli generale, cât şi excepţii de la acestea în funcţie de specificul fiecărui caz. În cazul de faţă, legiuitorul are deplină legitimitate constituţională în a reglementa competenţa executorului judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit de a înfiinţa poprirea la cererea creditorului.

Întrucât în cauza de faţă nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În final, Curtea mai reţine că o situaţie particulară, cum este aceea a competenţei de judecată şi executare în materie de conflicte de muncă, nu poate conduce la concluzia că norma-cadru, cu aplicare generală, este neconstituţională. O eventuală derogare de la aceasta se poate face numai printr-o modificare legislativă, aspect care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu este de competenţa Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Rusu în Dosarul nr. 1.307/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 septembrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly