Decizie nr. 147 din 16 aprilie 2003

Curtea Constituţională a fost sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, la data de 3 aprilie 2003, de un număr de 70 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al Partidului România Mare, în vederea declanşării controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, adoptată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comuna din data de 31 martie 2003.

Potrivit tabelului cuprinzând semnăturile autorilor sesizării de neconstituţionalitate, cei 70 de deputaţi sunt următorii: Ludovic Abitei, Maria Apostolescu, Mitzura Domnica Arghezi, Ştefan Baban, Mitica Balaet, Ioan Bildea, Angela Bogea, Augustin Lucian Bolcas, Damian Brudasca, Constantin Bucur, Florea Buga, Daniela Buruiana Aprodu, Cristian Valeriu Buzea, Corneliu Ciontu, Radu Ciuceanu, Emil Crisan, Gheorghe Dinu, Ion Dolanescu, Dumitru Dragomir, Constantin Dutu, Nicolae Enescu, Gelil Eserghep, Vlad Gabriel Hogea, Iancu Holtea, Mircea Ifrim, Costel Marian Ionescu, Daniel Ionescu, Mihaela Ionescu, Smaranda Ionescu, Marius Iriza, Florina Ruxandra Jipa, Leonida Lari-Iorga, Ştefan Lapadat, Nicolae Leonachescu, Irina Loghin, Paul Magheru, Ludovic Mardari, Adrian Maracineanu, Ilie Merce, Ioan Miclea, Iulian Mincu, Costache Mircea, Ion Minzina, Ion Mocioi, George Moisescu, Adrian Moisoiu, Vasalie Moiş, Ştefan Pascut, Doru Dumitru Palade, Eugen Lucian Plesa, Constanta Popa, Costel-Eugen Popescu, Gheorghe Pribeanu, Octavian-Mircea Purceld, Dumitru Puzdrea, Grigore Emil Rădulescu, Emil Rus, Octavian Sadici, Danut Neculai Saulea, Ioan Sonea, Anghel Stanciu, Mircea Stoian, Paul Snaider, Marcu Tudor, Lia Olguta Vasilescu, Nicolae Vasilescu, Valentin Ilie Vasilescu, Marinache Visinescu, Ioan Bancescu.

Sesizarea a fost trimisa Curţii Constituţionale sub Adresa nr. 51/198 din 3 aprilie 2003 a Secretariatului general al Camerei Deputaţilor şi a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 1.737 din 3 aprilie 2003, formând obiectul Dosarului nr. 175A/2003.

Prin sesizare se solicita Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, fiind formulate următoarele critici de neconstituţionalitate:

I. Prima critica de neconstituţionalitate consta în susţinerea ca "Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra a nu mai puţin de 15 legi", dintre care unele nu au nici o legătură cu măsurile anticoruptie, ceea ce contravine art. 113 alin. (1) din Constituţie, care prevede că Guvernul îşi poate angaja răspunderea doar asupra unui proiect de lege. De altfel aceasta procedura de adoptare a legii încalcă şi dispoziţiile art. 3 şi 12 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât legea ce face obiectul sesizării reuneste un număr de 15 legi distincte. Sub acest aspect se invoca şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 122 din 22 octombrie 1996.

II. Cea de a doua critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile titlului IV din lege, intitulat "Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnitatilor publice şi funcţiilor publice", în legătură cu care se susţine ca "se referă numai la miniştri, nu şi la primul-ministru", care, potrivit acestui text, "este mai presus de lege", incalcandu-se astfel prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

III. În sfârşit, autorii sesizării susţin ca dispoziţiile art. 73 alin. (7) cuprins în titlul IV din lege "anulează dreptul de a exercita o funcţie publică", întrucât "primul-ministru poate hotărî decăderea unei persoane din dreptul de a exercita o funcţie publică". Acest text contravine art. 49 din Constituţie, care prevede doar posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, pentru situaţii limitativ prevăzute, iar nu anularea dreptului sau a libertăţii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta în scris punctele lor de vedere.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul sau de vedere cu Adresa nr. 51/216/RG din 10 aprilie 2003. În acest punct de vedere se considera sesizarea ca fiind neîntemeiată. Astfel, cu privire la obiecţia potrivit căreia întreaga lege ce formează obiectul sesizării încalcă prevederile art. 113 alin. (1) din Constituţie, precum şi ale art. 3 şi 12 din Legea nr. 24/2000, prin aceea ca Guvernul şi-a angajat răspunderea nu doar pentru un proiect de lege, ci pentru un număr de 15 legi, se arata ca această lege "reprezintă un mod eficient de combatere şi prevenire a fenomenului corupţiei, menita sa conducă la înlăturarea cauzelor şi condiţiilor care generează astfel de acte". Se arata, de asemenea, ca, deşi prin prevederile sale legea modifica mai multe acte normative, "totuşi nu poate fi vorba de mai multe legi promovate prin asumarea răspunderii Guvernului, ci de o reglementare complexa, dar unitară şi coerenta, ce cuprinde nu doar dispoziţii ce se circumscriu combaterii fenomenului corupţiei, ci şi dispoziţii din materii conexe absolut indispensabile realizării scopului propus". O dovada ca exista o singura lege o reprezintă şi modul în care aceasta este structurată, cu respectarea art. 47 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, care prevede că "la legile de mare întindere, capitolele pot fi grupate în titluri şi, după caz, în părţi, care, la rândul lor, se pot constitui în cărţi", asa încât nu se poate retine încălcarea art. 3 şi 12 din legea menţionată.

În legătură cu susţinerea privind încălcarea prin titlul IV din lege a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se arata ca art. 69 alin. (1) din aceeaşi lege stabileşte "persoanele cărora li se aplică prevederile titlului, printre care se numara şi primul-ministru", iar în secţiunile care reglementează cu privire la membrii Guvernului legiuitorul a utilizat sintagma "membru al Guvernului", asa cum ea se regaseste în dispoziţiile constituţionale ale art. 103 alin. (2), art. 104 alin. (1) şi art. 105, precum şi în cele ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Din interpretarea sistematica a acestor dispoziţii legale rezultă ca persoanei care exercită funcţia de prim-ministru, precum şi celor care au calitatea de ministru le sunt aplicabile prevederile Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi prevederile cuprinse în art. 72, referitor la conflictul de interese, în art. 84 alin. (1) şi în art. 86 alin. (2) lit. a), referitoare la incompatibilităţi, în art. 111-114 referitoare la depunerea declaraţiei de interese. Asa fiind, se apreciază ca prin dispoziţiile titlului IV din legea ce face obiectul sesizării nu se creează vreo discriminare, nefiind astfel incalcate prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

În sfârşit, cu privire la obiecţia potrivit căreia art. 73 alin. (7) din titlul IV al cărţii I "anulează dreptul de a exercita o funcţie publică, în timp ce Constituţia prevede numai posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi nu anularea dreptului sau a libertăţii în sine", se arata ca suntem în prezenta unei interdicţii, iar nu a unei restrangeri a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, în sensul art. 49 din Constituţie. Interdicţia instituită de text creează o stare de incompatibilitate pentru persoanele care au săvârşit o abatere administrativă, constatată prin hotărâre judecătorească sau, după caz, prin decizie a primului-ministru, în exercitarea unei funcţii publice dintre cele prevăzute la art. 72 alin. (1), pentru o perioadă de 3 ani. Aceasta interdicţie are drept scop apărarea intereselor publice, interese ce trebuie să stea la baza exercitării oricăror demnitati publice şi funcţii publice, iar decăderea din dreptul de a mai exercita o funcţie publică operează în temeiul legii, ca sancţiune aplicabilă persoanelor care încalcă dispoziţiile privitoare la conflictul de interese.

Preşedintele Senatului a transmis punctul sau de vedere cu Adresa nr. I/218 din 14 aprilie 2003, apreciind, de asemenea, ca sesizarea este neîntemeiată. Astfel, în legătură cu obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 113 alin. (1) din Constituţie, se arata ca actul normativ asupra căruia Guvernul şi-a angajat răspunderea are ca obiect unitar relaţii ce determina sau favorizează ori pot reprezenta premise şi situaţii ce pot avea ca urmare, în diversele domenii specifice, acte de corupţie şi asemenea relaţii sunt reglementate prin titlurile care structureaza proiectul de lege. Cu privire la cea de a doua obiectie de neconstituţionalitate se arata ca din art. 69 alin. (1) lit. d) din titlul IV, intitulat "Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnitatilor publice şi funcţiilor publice", se constata, "cu evidenta, ca legea nu a omis ci, dimpotriva, prevede expres funcţia de prim-ministru", asa încât susţinerea nu poate fi reţinută. În ceea ce priveşte ultima obiectie de neconstituţionalitate, se apreciază ca reglementarea "este obişnuită şi nu face nici o excepţie de la regimul sanctionator", deoarece "legea este cea care prevede decăderea din dreptul de a exercita o funcţie publică acea persoana care s-a constatat ca a comis o faptă ilicită în exercitarea funcţiei şi pentru care a fost sancţionată administrativ sau penal".

Guvernul a transmis punctul sau de vedere cu Adresa nr. 5/3.563/A.N. din 10 aprilie 2003, considerând ca sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată, Astfel se arata ca, în conceptia Guvernului, activitatea de prevenire şi combatere a corupţiei impune în mod esenţial o abordare sistemica, multidisciplinara, coerenta şi unitară pe plan legislativ şi, în acest scop, a adoptat soluţia de a-şi angaja răspunderea printr-un singur act normativ, complex şi cuprinzator. Chiar dacă prin conţinutul sau legea cuprinde mai multe reglementări de sine stătătoare sau aduce modificări unor acte normative în vigoare, nu este vorba de mai multe legi promovate prin angajarea răspunderii Guvernului, ci este vorba, pe de o parte, de dispoziţii ce vizează direct combaterea fenomenului corupţiei, iar pe de altă parte, de dispoziţii din materii conexe, absolut indispensabile realizării scopului propus. Faptul ca ne aflam în prezenta unei singure legi rezultă şi din modul cum aceasta este structurată, cu respectarea normelor de tehnica legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000, de exemplu, în art. 47 alin. (3), potrivit căruia în legile de mare întindere capitolele pot fi grupate în titluri şi, după caz, în părţi, care, la rândul lor, se pot constitui în cărţi. Asadar, legea criticata este redactată cu respectarea dispoziţiilor menţionate şi obiecţia autorilor sesizării referitoare la încălcarea prevederilor art. 113 alin. (1) din Constituţie, precum şi a dispoziţiilor art. 3 şi 12 din Legea nr. 24/2000 nu poate fi reţinută.

În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea titlului IV din lege, referitor la "Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnitatilor publice şi funcţiilor publice", în legătură cu care se susţine ca este contrar art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Guvernul apreciază ca obiecţia nu are suport nici în textul legii şi nici în Constituţie. În acest sens arata ca, potrivit art. 69 alin. (1) lit. d) din cap. IV al titlului IV, prevederile titlului se aplică şi primului-ministru, care, într-un regim parlamentar, "nu răspunde şi nu poate să răspundă decât faţă de Parlament".

Cu referire la ultima obiectie, constând în susţinerea de neconstituţionalitate a art. 73 alin. (7) din titlul IV al legii, care, în opinia autorilor sesizării, încalcă art. 49 din Constituţie prin aceea ca "anulează dreptul de a exercita o funcţie publică, în timp ce Constituţia prevede numai posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi nu anularea dreptului sau libertăţii în sine", iar "primul-ministru poate hotărî decăderea unei persoane din dreptul de a exercita o funcţie publică", se arata ca măsura instituită prin textul criticat reprezintă "o restrangere a capacităţii de folosinţă a persoanei care a săvârşit o abatere administrativă prin încălcarea art. 72 alin. (1) din lege". Dispoziţia privind decăderea din dreptul de a exercita funcţiile menţionate este o măsura care se impune pentru a asigura îndeplinirea cu obiectivitate de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică de autoritate a atribuţiilor ce îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative, în deplina concordanta cu principiile imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public care stau la baza conflictului de interese. Decăderea din dreptul de a exercita aceste funcţii operează în temeiul legii, iar nu în temeiul unei hotărâri a primului-ministru. De altfel, potrivit art. 75 din lege, persoana care se considera vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, ca urmare a existenţei unui conflict de interese, se poate adresa instanţei de judecată competente.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competenţa, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 2, 12 şi 17 din Legea nr. 47/1992, republicată, să se pronunţe asupra acestei sesizări de neconstituţionalitate.

Obiectul sesizării, asa cum rezultă din formularea data de cei 70 de deputaţi, îl constituie dispoziţiile Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea retine următoarele:

Guvernul României şi-a angajat răspunderea asupra proiectului Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în condiţiile art. 113 alin. (1) din Constituţie. În virtutea acestor dispoziţii constituţionale, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţa comuna, asupra unui program, a unei declaraţii de politica generală sau a unui proiect de lege.

I. O prima obiectie de neconstituţionalitate priveşte ansamblul legii şi consta în susţinerea potrivit căreia, în realitate, Guvernul şi-a asumat răspunderea asupra unui număr de 15 legi, adunate într-un proiect eclectic. Aceasta obiectie nu poate fi primită, deoarece legiuitorul poate să reglementeze printr-o lege un grup complex de relaţii sociale, în vederea obţinerii unui rezultat dezirabil la nivelul întregii societăţi. Din acest punct de vedere Legea privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi combaterea corupţiei reglementează, în mod primar, modifica şi completează acte normative existente, pentru obţinerea transparenţei decizionale, în scopul prevenirii şi combaterii corupţiei.

De altfel, un asemenea procedeu legislativ a mai fost utilizat de Parlamentul României. Amintim, de exemplu, Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 27 mai 1999, care modifica şi completează Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, Legea nr. 94/2002 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, şi introduce, în titlul VI, o reglementare distinctă privitoare la regimul juridic al garanţiilor reale imobiliare; Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 27 iunie 2002, care modifica, între altele, Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, Legea bancară nr. 58/1998, Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor; Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

Astfel de reglementări nu se abat de la regulile întocmirii unui proiect de lege, asa cum sunt stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, însă prin complexitatea lor nu au aceeaşi alcătuire ca un proiect de lege consacrat reglementării unei singure materii. Având în vedere scopul unic al noii reglementări cuprinse în Legea privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi combaterea corupţiei, modul în care aceasta este structurată nu este de natura sa afecteze, asa cum susţin autorii sesizării, dispoziţiile art. 113 alin. (1) din Constituţie şi nici pe cele ale art. 3 şi 12 din Legea nr. 24/2000.

II. Cea de a doua obiectie de neconstituţionalitate priveşte titlul IV al cărţii I din lege, intitulat "Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnitatilor publice şi funcţiilor publice", în legătură cu care se susţine ca "se referă numai la miniştri, nu şi la primul-ministru", care, potrivit acestui text, "este mai presus de lege", incalcandu-se astfel prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

Şi aceasta sustinere este neîntemeiată, deoarece primul-ministru este membru al Guvernului, împreună cu ceilalţi miniştri, fapt ce nu exclude aceasta funcţie de la regimul incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese. De altfel, art. 69 alin. (1) lit. d) din titlul IV al legii desemnează în mod expres funcţia de prim-ministru printre funcţiile cărora li se aplică prevederile acestui titlu.

De asemenea, chiar în cadrul guvernelor anterioare au existat ierarhii ale funcţiilor în Guvern, distingandu-se între primul-ministru, miniştri de stat şi miniştri, fără a se considera ca aceste ierarhizari afectează regimul incompatibilităţilor.

Cat priveşte invocarea, în sprijinul sustinerii obiectiei de neconstituţionalitate, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 122 din 22 octombrie 1996, Curtea constata ca prin aceasta decizie s-a constatat nerespectarea procedurilor constituţionale de adoptare a Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, sub aspectul încălcării de către Parlament a procedurii de inlaturare a divergentelor dintre cele două Camere în şedinţa comuna. Asa fiind, decizia menţionată nu este relevanta în aceasta cauza.

III. În sfârşit, ultima obiectie de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 73 alin. (7) din titlul IV al legii, care prevede: "Persoana care a săvârşit o abatere administrativă constatată potrivit alin. (3)-(6) este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie publică dintre cele prevăzute la art. 72 alin. (1) pentru o perioadă de 3 ani de la data publicării hotărârii judecătoreşti sau, după caz, a deciziei primului-ministru." Se considera ca prin aceste dispoziţii se "anulează dreptul de a exercita o funcţie publică", întrucât "primul-ministru poate hotărî decăderea unei persoane din dreptul de a exercita o funcţie publică", ceea ce încalcă art. 49 din Constituţie, referitor la "Restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi".

Examinând aceasta obiectie de neconstituţionalitate, Curtea observa ca legiuitorul nu are în vedere orice persoană, ci o persoană care exercită o funcţie publică şi care a săvârşit o abatere disciplinară. Textul criticat permite primului-ministru ca, în cazul funcţionarilor publici pe care îi numeşte, să aplice sancţiuni pentru săvârşirea unor abateri disciplinare, a căror urmare poate fi decăderea funcţionarului public din dreptul de a exercita o funcţie publică. În lupta împotriva corupţiei o asemenea măsura nu numai ca este justificată, dar este şi absolut necesară. Mai mult, decăderea din dreptul de a exercita o funcţie publică nu este o măsura arbitrară a primului-ministru, deoarece ea operează în temeiul legii şi este supusă, potrivit art. 73 alin. (5) din lege, controlului judecătoresc. În consecinţa, Curtea nu poate retine încălcarea art. 49 din Constituţie, astfel încât şi critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 73 alin. (7) din lege urmează a fi respinsă.

Faţa de considerentele expuse mai sus, având în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 49 şi ale art. 113 alin. (1) din Constituţie, precum şi ale art. 2 alin. (3), ale art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale art. 17 şi următoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

I. Constata ca procedura de adoptare a Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei este constituţională.

2.Constata ca prevederile titlului IV şi ale art. 73 alin. (7) din lege sunt constituţionale.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi obligatorie.

Dezbaterea a avut loc la data de 16 aprilie 2003 şi la aceasta au participat: Nicolae Popa, preşedinte, Costica Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Şerban Viorel Stanoiu, Lucian Stangu şi Ioan Vida, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,

Gabriela Dragomirescu