Decizia nr. 703 din 9 noiembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 494 alin. 3 teza a doua din Codul civil din 1864, excepție ridicată de Teofil Bolea în Dosarul nr. 5.964/189/2010 al Tribunalului Vaslui - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 631D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părțile, procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că sunt criticate concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției, având în vedere că, prin Decizia nr. 1.306 din 13 octombrie 2009, Curtea a analizat textul legal criticat și a constatat că acesta este în concordanță cu definiția proprietății dată de Codul civil și oferă o soluție rezonabilă conflictului de interese legitime dintre proprietarul fondului și constructorul de bună-credință de pe terenul acestuia, în acord cu prevederile constituționale potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Decizia civilă nr. 31/R din 22 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 5.964/189/2010, Tribunalul Vaslui - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 494 alin. 3 teza a doua din Codul civil din 1864, excepție ridicată de Teofil Bolea într-o cauză privind constatarea dobândirii, prin efectul accesiunii imobiliare, a dreptului de proprietate asupra unui imobil.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale dacă se interpretează în sensul că „legiuitorul a stabilit, aprioric, că sporul de valoare adus fondului (terenului) prin ridicarea unei construcții pe acesta este întotdeauna egal sau mai mare față de contravaloarea materialelor și manoperei folosite la ridicarea construcției“.

6.Tribunalul Vaslui - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că proprietarul terenului beneficiază de o prezumție legală relativă de a fi și proprietarul construcțiilor sau plantațiilor, în temeiul art. 492 din Codul civil, potrivit căruia accesiunea imobiliară artificială se realizează întotdeauna în folosul proprietarului terenului, ca bun principal, oricare ar fi valoarea construcțiilor sau plantațiilor edificate, iar o persoană care a construit pe terenul proprietate a altei persoane, indiferent că este de bună sau rea-credință, nu are decât un drept de creanță asupra materialelor și lucrărilor edificate, iar nu un drept real, respectiv un drept de proprietate. Pe de altă parte, mai arată instanța, dreptul de opțiune este recunoscut tocmai celui care devine proprietar al construcției, singurul în măsură să decidă dreptul de creanță pe care dorește să îl achite, în funcție de propriile interese și de valorile stabilite, fie contravaloarea materialelor și a manoperei, fie sporul de valoare.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă, întrucât susținerile autorului excepției nu privesc conformitatea textului legal criticat cu Constituția sau Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci, în realitate, se solicită Curții să se pronunțe asupra interpretării corecte a prevederilor supuse controlului de constituționalitate, făcându-se referire la o posibilă interpretare pe care instanța de judecată ar putea să o dea acestor dispoziții legale în cadrul litigiului în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate.

9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 494 alin. 3 teza a doua din Codul civil din 1864. În acest sens, Curtea observă că la data de 1 octombrie 2011, a intrat în vigoare Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011. De asemenea, cu aceeași dată, a fost abrogat Codul civil din 1864 (cu excepția dispozițiilor art. 1169-1206), potrivit art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.12. Având în vedere prevederile art. 58 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora, în toate cazurile în care accesiunea imobiliară artificială presupune exercitarea unui drept de opțiune de către proprietarul imobilului, efectele accesiunii sunt guvernate de legea în vigoare la data începerii lucrării, ale art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care stabilesc că actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor, coroborate cu art. 4 și 5 din legea menționată, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituționalitate asupra prevederilor art. 494 alin. 3 teza a doua din Codul din 1864, care și-au produs efectele față de autorul excepției de neconstituționalitate, potrivit principiului tempus regit actum.

13.Dispozițiile legale criticate au următorul cuprins: „Dacă proprietarul voiește a păstra pentru dânsul acele plantații și clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor și prețul muncii, fără ca să se ia în considerație sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemenea plantații și construcții. Cu toate acestea, dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri, și lucrări, dar va avea dreptul său de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului.“14. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată și ale art. 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 91 din 4 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 26 martie 2003, a constatat că textul de lege criticat este cuprins în capitolul din Codul civil din 1864 referitor la „dreptul de accesiune asupra celor unite și încorporate cu lucrul“. Astfel, conform dispozițiilor Codului civil din 1864, accesiunea reprezintă un mod de dobândire a proprietății și constă în încorporarea materială a unui lucru mai puțin important într-un lucru mai important, proprietarul celui din urmă devenind proprietarul bunului încorporat, în ipoteza în care bunurile au aparținut unor persoane diferite. Accesiunea se fundamentează pe principiul de drept „accessorium sequitur principale“, în considerarea căruia proprietatea unui lucru principal o atrage pe aceea a unui lucru accesoriu.

16.Art. 494 alin. 3 teza finală din Codul civil din 1864 este aplicabil în cazul accesiunii imobiliare artificiale, atunci când o terță persoană realizează pe terenul altcuiva plantații, construcții sau alte lucrări, folosind propriile materiale. În această situație, proprietarul fondului pe care se află construcțiile sau plantațiile făcute de altul datorează despăgubiri celui care a construit sau a plantat. Atunci când constructorul este de bună-credință, având convingerea eronată că acel teren este proprietatea sa, în mod obligatoriu, proprietarul terenului devine și proprietarul construcției, cu obligația de a-l despăgubi pe constructor, fără a putea cere, însă, dărâmarea sau ridicarea lucrărilor efectuate. Textul de lege criticat stabilește întinderea obligației de despăgubire, oferind posibilitatea proprietarului terenului de a opta între plata contravalorii materialelor și a prețului muncii, pe de o parte, sau plata unei sume egale cu sporul de valoare dobândit de teren, pe de altă parte.

17.Departe de a constitui o încălcare a dreptului de proprietate, textul de lege dedus controlului de constituționalitate este în concordanță cu definiția dată proprietății de art. 480 din Codul civil din 1864, care prevede că „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege“, și oferă o soluție rezonabilă conflictului de interese legitime dintre proprietarul fondului și constructorul de bună-credință pe terenul acestuia.

18.Însă, în prezenta cauză, Curtea observă că autorul excepției de neconstituționalitate critică dispozițiile legale din perspectiva aplicării acestora de către instanța de judecată, care ar putea interpreta că sporul de valoare adus terenului prin ridicarea unei construcții este întotdeauna egal sau mai mare față de contravaloarea materialelor și manoperei folosite la ridicarea construcției. Or, legiuitorul, la edictarea normei legale criticate, a avut intenția de a indica două repere, astfel cum s-a arătat și la paragraful 16 al prezentei decizii, în funcție de care să se opteze pentru dezdăunarea proprietarului construcției.

19.Așadar, nu intră în atribuțiile Curții cenzurarea aplicării legii de către instanțe, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de lege, iar potrivit art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 „sunt neconstituționale prevederile actelor [...] care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției“, instanța constituțională pronunțânduse „numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“.

20.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 494 alin. 3 teza a doua din Codul civil din 1864, excepție ridicată de Teofil Bolea în Dosarul nr. 5.964/189/2010 al Tribunalului Vaslui - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Vaslui - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 noiembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin