Decizie nr. 1.306 din 13 octombrie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 494 din Codul civil, excepţie ridicată de Varvara Bizim în Dosarul nr. 9.558/99/2006 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 9.558/99/2006, Tribunalul Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 494 din Codul civil. Excepţia a fost ridicată de Varvara Bizim într-o cauză civilă ce are ca obiect cererea de demolare a construcţiei aflate pe terenul proprietatea reclamantului.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat încalcă dreptul de proprietate al proprietarului imobilului construcţie, creând o discriminare evidentă între dreptul de proprietate al acestuia şi dreptul de proprietate asupra imobilului teren pe care este edificată construcţia. Arată că, în condiţiile în care aceste drepturi sunt în concurs, dreptul de proprietate ar trebui ocrotit în mod egal, indiferent de titular şi de obiectul acestui drept.

Tribunalul Iaşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că art. 494 din Codul civil reglementează accesiunea imobiliară artificială, ca mod de dobândire a proprietăţii în favoarea proprietarului bunului principal, atunci când o plantaţie, o construcţie sau orice lucrare este edificată de un terţ, cu materiale proprii, pe terenul altei persoane. Proprietarul terenului beneficiază de o prezumţie legală relativă de a fi proprietarul construcţiilor sau plantaţiilor, în temeiul prevederilor art. 494 din Codul civil, potrivit căruia accesiunea imobiliară artificială se realizează întotdeauna în folosul proprietarului terenului, ca bun principal (superficies solo cedit). Totodată, arată că susţinerea potrivit căreia tratamentul juridic diferit al proprietarului construcţiilor sau plantaţiilor faţă de proprietarul terenului contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 494 din Codul civil sunt constituţionale. În acest sens, arată că acestea nu conţin privilegii sau discriminări în raport cu principiul egalităţii în drepturi şi, totodată, sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale conform cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 152/2007.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 494 din Codul civil, având următorul conţinut:

Dacă plantaţiile, construcţiile şi lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ţine pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice.

Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantaţiilor şi a construcţiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.

Dacă proprietarul voieşte a păstra pentru dânsul acele plantaţii şi clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor şi preţul muncii, fără ca să se ia în consideraţie sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemenea plantaţii şi construcţii. Cu toate acestea, dacă plantaţiile, clădirile şi operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credinţă, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantaţii, clădiri, şi lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor şi preţul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creşterii valorii fondului.

Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate, prin raportare şi la dispoziţiile art. 44 din Legea fundamentală şi cu o motivare similară.

Astfel, prin Decizia nr. 395 din 24 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2007, Curtea a reţinut că prevederile art. 494 din Codul civil reglementează accesiunea imobiliară artificială ca mod de dobândire a proprietăţii în favoarea proprietarului bunului principal, atunci când o plantaţie, construcţie sau orice lucrare este edificată de un terţ, cu materiale proprii, pe terenul altei persoane. Prin urmare, proprietarul terenului beneficiază de o prezumţie legală relativă de a fi şi proprietarul construcţiilor sau plantaţiilor, în temeiul dispoziţiilor art. 492 din Codul civil, potrivit căruia accesiunea imobiliară artificială se realizează întotdeauna în folosul proprietarului terenului, ca bun principal (superficies solo cedit), oricare ar fi valoarea construcţiilor sau plantaţiilor edificate. Prin decizia menţionată, Curtea a respins excepţia şi a constatat că o terţă persoană care a construit cu rea-credinţă pe terenul proprietatea altei persoane nu are decât un drept de creanţă asupra materialelor şi lucrărilor edificate, iar nu un drept real, în speţă un drept de proprietate, astfel încât invocarea încălcării dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată nu poate fi reţinută.

Totodată, prin Decizia nr. 91 din 4 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 26 mai 2003, Curtea, în realizarea controlului de constituţionalitate a prevederilor art. 494 alin. 3 teza finală din Codul civil, a reţinut că acestea sunt aplicabile în cazul accesiunii imobiliare artificiale, atunci când o terţă persoană de bună-credinţă realizează pe terenul altcuiva plantaţii, construcţii sau alte lucrări, folosind propriile materiale. În această situaţie proprietarul fondului pe care se află construcţiile sau plantaţiile făcute de altul datorează despăgubiri celui care a construit sau a plantat. Atunci când constructorul este de bună-credinţă, având convingerea eronată că acel teren este proprietatea sa, în mod obligatoriu proprietarul terenului devine şi proprietarul construcţiei, cu obligaţia de a-l despăgubi pe constructor, fără a putea cere însă dărâmarea sau ridicarea lucrărilor efectuate.

Textul de lege criticat stabileşte întinderea obligaţiei de despăgubire, oferind posibilitatea proprietarului terenului de a opta între plata contravalorii materialelor şi a preţului muncii, pe de o parte, sau plata unei sume egale cu sporul de valoare dobândit de teren, pe de altă parte. Departe de a constitui o încălcare a dreptului de proprietate, textul de lege dedus controlului este în concordanţă cu definiţia dată proprietăţii de art. 480 din Codul civil, care prevede că "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege", şi oferă o soluţie rezonabilă conflictului de interese legitime dintre proprietarul fondului şi constructorul de bună-credinţă pe terenul acestuia, în acord cu prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza finală, conform cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Totodată, Curtea nu poate reţine nici critica de neconstituţionalitate potrivit căreia prevederile art. 494 din Codul civil creează o discriminare evidentă între proprietarul construcţiei şi proprietarul terenului pe care este edificată construcţia, de vreme ce acestea se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 494 din Codul civil, excepţie ridicată de Varvara Bizim în Dosarul nr. 9.558/99/2006 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu