Decizie nr. 519 din 7 iulie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (4), art. 264, art. 304-307, art. 413 alin. (1), art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2) şi art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă şi ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 405/99/2014 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 191D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264, art. 304-307, art. 413 alin. (1), art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2), art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 27 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 405/99/2014, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (4), art. 264, art. 304-307, art. 413 alin. (1), art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2), art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă şi ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Emil Balaure într-o cauză având ca obiect contestarea unei decizii de concediere.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că art. 47 alin. (4) din Codul de procedură civilă este neconstituţional, deoarece împiedică recuzarea întregii instanţe şi, astfel, se încalcă "în mod făţiş" dreptul constituţional la un proces echitabil. De asemenea, art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece prevede că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate se face prin intermediul instanţelor judecătoreşti, şi nu direct de către părţi în faţa Curţii Constituţionale.

6.Se mai susţine că art. 264 şi art. 479 alin. (2) sunt neconstituţionale deoarece nu stabilesc, pe de o parte, obligativitatea instanţei de a lua în considerare probele când acestea au fost administrate legal, iar, pe de altă parte, prevăd că în apel nu se pot produce probe noi decât în cazul în care instanţa de apel consideră că sunt necesare, fără să se ţină cont de faptul că este posibil ca unii judecători incorecţi ar fi putut împiedica administrarea unor probe esenţiale. Se apreciază că art. 304-307 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale deoarece, prin redactare defectuoasă, instituie posibilitatea, iar nu obligativitatea judecătorului de a suspenda cursul judecăţii, în cazul defăimării unui înscris ca fals, respectiv când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa ori neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi. De asemenea, art. 413 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituţional, întrucât suspendarea procesului este facultativă când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de inexistenţa unui drept ce face obiectul unei judecăţi. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă este neconstituţional, deoarece nu stabileşte obligativitatea instanţei de a încuviinţa probele a căror necesitate rezultă din dezbateri. De asemenea, mai susţine că art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă este neconstituţional, deoarece nu stabileşte obligativitatea instanţei de a trimite cauza spre rejudecare la o altă instanţă de judecată egală în grad.

7.Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 47 alin. (4), art. 264, art. 304-307, art. 413 alin. (1), art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2), art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă şi ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Prevederile legale criticate au următoarea formulare:

–Art. 47 alin. (4) din Codul de procedură civilă: "Nerespectarea condiţiilor prezentului articol atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. În acest caz, inadmisibilitatea se constată chiar de completul în faţa căruia sa formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat.";

–Art. 264 din Codul de procedură civilă: "(1) Instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor.

(2)În vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare.";

–Art. 304 din Codul de procedură civilă: "(1) Dacă cel mai târziu la primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces una dintre părţi declară că acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii, ea este obligată să arate motivele pe care se sprijină.

(2)Dacă partea care foloseşte înscrisul nu este prezentă, instanţa va ordona ca aceasta să se prezinte personal pentru a lua cunoştinţă de denunţarea înscrisului ca fals, să depună originalul şi să dea explicaţiile necesare.

(3)Judecătorul poate ordona prezentarea părţilor chiar şi înainte de primul termen de judecată, dacă partea declară, prin întâmpinare, că scrierea sau semnătura sa este falsificată.

(4)În cazuri temeinic justificate, părţile pot fi reprezentate prin mandatari cu procură specială.";

–Art. 305 din Codul de procedură civilă: "(1) Judecătorul va constata de îndată, prin proces-verbal, starea materială a înscrisului denunţat ca fals, dacă există pe el ştersături, adăugiri sau corecturi, apoi îl va semna, spre neschimbare, şi îl va încredinţa grefei, după ce va fi contrasemnat de grefier şi de părţi.

(2)Dacă părţile nu vor sau nu pot să semneze, se va face menţiune despre toate acestea în procesul-verbal.";

–Art. 306 din Codul de procedură civilă: "(1) La acelaşi termen în care înscrisul a fost denunţat ca fals sau, în cazul prevăzut la art. 304 alin. (2), la termenul următor, judecătorul întreabă partea care a produs înscrisul, dacă înţelege să se folosească de el.

(2)Dacă partea care a folosit înscrisul lipseşte, refuză să răspundă sau declară că nu se mai serveşte de înscris, acesta va fi înlăturat, în tot sau în parte, după caz.

(3)Dacă partea care a denunţat înscrisul ca fals lipseşte, refuză să răspundă sau îşi retrage declaraţia de denunţare, înscrisul va fi considerat ca recunoscut.";

–Art. 307 din Codul de procedură civilă: "Dacă partea care a prezentat înscrisul stăruie să se folosească de acesta, deşi denunţarea ca fals a acestuia nu a fost retrasă, instanţa, dacă este indicat autorul falsului sau complicele acestuia, poate suspenda judecata procesului, înaintând de îndată înscrisul denunţat ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului, împreună cu procesul-verbal ce se va încheia în acest scop.";

–Art. 413 alin. (1) din Codul de procedură civilă: "(1) Instanţa poate suspenda judecata:

1.când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;

2.când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel;

3.în alte cazuri prevăzute de lege.";

–Art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă: "(2) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.";

–Art. 479 alin. (2) din Codul de procedură civilă: "(2) Instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2).";

–Art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă: "(3) În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.";

–Art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992: "(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora."

12.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea este invocat art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

13.Examinând excepţia de neconstituţionalitatea a dispoziţiilor art. 264, art. 304-307, art. 413 alin. (1), art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2), art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că autorul excepţiei este nemulţumit de conţinutul textelor de lege criticate, scopul criticii sale fiind ca, pe calea controlului de constituţionalitate, să le reformuleze în sensul înlocuirii sintagmei "poate" cu sintagma "trebuie". De asemenea, critica autorului vizează şi modul în care textele criticate au fost interpretate şi aplicate de către instanţele de judecată în litigiul dedus judecăţii.

14.Or, examinarea excepţiei de neconstituţionalitate cu un atare obiect, constând într-o modificare a soluţiei legislative, precum şi a modului în care au fost interpretate şi aplicate prevederile legale de către instanţele judecătoreşti, excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului. Într-o atare situaţie, excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

15.Referitor la celelalte dispoziţii legale criticate, Curtea constată că s-a mai pronunţat, cu privire la soluţia legislativă a art. 47 alin. (4) cuprinsă în dispoziţiile echivalente din Codul de procedură civilă din 1865, precum şi asupra dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, prin raportare la criticile similare formulate de acelaşi autor al excepţiei de neconstituţionalitate, în alte dosare. În acest sens, prin Decizia nr. 72 din 2 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 6 aprilie 2012, Curtea a respins criticile de neconstituţionalitate.

16.Astfel, Curtea a reţinut că prevederile art. 28 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865 [a căror soluţie legislativă a fost preluată şi în prevederile art. 47 alin. (4) din Codul de procedură civilă] instituiau anumite condiţii în care se putea face recuzarea judecătorilor unei instanţe ori ai unei secţii a acesteia ori în care se putea formula o nouă cerere de recuzare împotriva aceluiaşi judecător. Prin urmare, textele de lege criticate reprezentau norme de procedură prin intermediul cărora legiuitorul instituia cadrul legal pentru exercitarea dreptului procedural de recuzare, în deplin acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

17.Pe de altă parte, textele de lege criticate realizau o veritabilă protecţie a justiţiabilului împotriva încercărilor nejustificate de tergiversare a soluţionării cauzei, restrângând posibilităţile părţilor de a solicita suspendarea judecării cauzei doar la acele situaţii care se justifică raţional.

18.De altfel, liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări.

19.În consecinţă, Curtea a constatat că susţinerile autorului excepţiei referitoare la îngrădirea dreptului constituţional la un proces echitabil, prin imposibilitatea recuzării membrilor întregii instanţe, sunt neîntemeiate.

20.În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 ar contraveni dreptului constituţional la un proces echitabil, deoarece prevăd că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate se face prin intermediul instanţelor judecătoreşti şi nu direct, de către părţi, în faţa Curţii Constituţionale, prin decizia menţionată Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reţinută. De asemenea a reţinut că, în logica argumentelor autorului excepţiei, s-ar ajunge la convertirea controlului de constituţionalitate realizat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate într-o veritabilă actio popularis, instrument al controlului de constituţionalitate nereglementat de Constituţie. Astfel, Curtea a observat că prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională.

21.Prin urmare, instanţa de judecată se pronunţă doar asupra admisibilităţii excepţiilor de neconstituţionalitate, cu obligaţia de a respinge ca inadmisibile pe acelea care nu îndeplinesc condiţiile legii, având rolul unui filtru al excepţiei de neconstituţionalitate invocate de părţi. Instituind imposibilitatea sesizării Curţii Constituţionale direct de către părţi, legiuitorul a avut în vedere prevenirea eventualelor abuzuri şi tergiversarea cauzelor deduse judecăţii, în deplin acord cu dispoziţiile art. 57 din Constituţie, potrivit cărora drepturile şi libertăţile constituţionale trebuie exercitate cu bună-credinţă, fără a încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi, în acest sens fiind şi Decizia nr. 741 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 4 iunie 2009.

22.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate anterior de Curte îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264, art. 304-307, art. 413 alin. (1), art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2) şi art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 405/99/2014 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

2.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de aceeaşi parte în dosarul aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 iulie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae