Decizie nr. 72 din 2 februarie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28, art. 138, art. 167, art. 168, art. 169, art. 183, art. 244 alin. 1, art. 305 şi art. 312 din Codul de procedură civilă, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 50 alin. (2) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 19.935.1/245/2009 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 637D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 157 din 8 februarie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 19.935.1/245/2009, Tribunalul Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28, art. 138, art. 167, art. 168, art. 169, art. 183, art. 244 alin. 1, art. 305 şi art. 312 din Codul de procedură civilă, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 50 alin. (2) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Emil Balaure într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie. În acest sens, arată următoarele:

–art. 28 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de procedură civilă este neconstituţional, deoarece împiedică recuzarea întregii instanţe şi, astfel, se încalcă "în mod făţiş" dreptul constituţional la un proces echitabil;

–art. 183 şi art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece, prin redactare defectuoasă, instituie posibilitatea, iar nu obligativitatea judecătorului de a suspenda cursul judecăţii, în cazul defăimării unui înscris ca fals, respectiv când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;

–art. 138, art. 167, art. 168, art. 169, art. 305 şi art. 312 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece nu stabilesc, pe de o parte, obligativitatea instanţei de a lua în considerare probele când acestea au fost administrate legal, iar pe de altă parte prevăd că dovezile care nu au fost cerute nu vor mai putea fi invocate în cursul judecăţii, împiedicând administrarea unor probe esenţiale în situaţia de faţă;

–art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece prevede că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate se face prin intermediul instanţelor judecătoreşti, şi nu direct de către părţi în faţa Curţii Constituţionale;

–art. 50 alin. (2) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, prin care asociaţiile de proprietari sunt scutite de plată taxei judiciare de timbru în cazul acţiunilor pe care le promovează împotriva proprietarilor, fără a prevedea şi scutirea de taxă judiciară de timbru în cazul formulării acţiunii de către proprietar, creează un tratament discriminatoriu în faţa justiţiei;

–prin art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă se încalcă dreptul constituţional de acces la justiţie, întrucât stabileşte că cererea de acordare a ajutorului public judiciar se soluţionează de către judecători; or, acesta ar trebui acordat de către "Guvern sau Ministerul Justiţiei";

–art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, prin care s-au modificat dispoziţiile art. 373^1 din Codul de procedură civilă, încalcă art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece executarea silită ar trebui încuviinţată de către instanţa de judecată.

Tribunalul Iaşi - Secţia civilă opinează în sensul că prin dispoziţiile legale criticate nu se încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 28, art. 138, art. 167, art. 168, art. 169, art. 183, art. 244 alin. 1, art. 305 şi art. 312 din Codul de procedură civilă, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, art. 50 alin. (2) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 994 din 13 decembrie 2006.

Referitor la prevederile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea observă că, astfel cum reiese din motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, critica vizează dispoziţiile art. 29 alin. (4) Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, iar în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 28 şi art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, doar art. 28 alin. 1, 2 şi 3, respectiv art. 244 alin. 1 pct. 1.

În consecinţă, prevederile asupra cărora Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate au următorul cuprins:

–Art. 28 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de procedură civilă: "Nu se pot recuza judecătorii, rude sau afini ai acelora care stau în judecată ca tutor, curator, consiliu judiciar sau director ai unei instituţii publice sau societăţi comerciale, când aceştia nu au interes personal în judecarea pricinii.

Nu se pot recuza toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia.

Pentru aceleaşi motive de recuzare nu se poate formula o nouă cerere împotriva aceluiaşi judecător.";

–Art. 138 din Codul de procedură civilă: "Dovezile care nu au fost cerute în condiţiile art. 112, 115 şi 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul instanţei, afară de cazurile:

1.abrogat;

2.când nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu o putea prevedea;

3.când administrarea dovezii nu pricinuieşte amânarea judecăţii;

4.când dovada nu a fost cerută în condiţiile legii, din pricina neştiinţei sau lipsei de pregătire a părţii, care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat.

În cazurile prevăzute la pct. 2 şi 4, partea adversă are dreptul la contraprobă numai asupra aceluiaşi aspect.

În cazul amânării, partea este obligată, sub pedeapsa decăderii, să depună, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecată, copii certificate de pe înscrisurile invocate.";

–Art. 167 din Codul de procedură civilă: "Dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.

Ele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Dovada şi dovada contrarie vor fi administrate pe cât cu putinţă în acelaşi timp.

Când dovada cu martori a fost încuviinţată în condiţiile art. 138, dovada contrară va fi cerută sub pedeapsa decăderii în aceeaşi şedinţă, dacă amândouă părţile sunt de faţă.

Partea lipsă la încuviinţarea dovezii este obligată să ceară dovada contrarie la şedinţa următoare, iar în caz de împiedicare, la prima zi când se înfăţişează.";

–Art. 168 din Codul de procedură civilă: "Încheierea prin care se încuviinţează dovezile va arăta faptele ce vor trebui dovedite, precum şi mijloacele de dovadă încuviinţate pentru dovedirea lor.

Administrarea dovezilor se va face în ordinea statornicită de instanţă.

Când o parte renunţă la dovezile ce a propus, cealaltă parte poate să şi le însuşească.";

–Art. 169 din Codul de procedură civilă: "Administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată, dacă legea nu dispune altfel.

Când administrarea dovezilor urmează să se facă în altă localitate, ea se va îndeplini, prin delegaţie, de către o instanţă de acelaşi grad sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanţă de acelaşi grad. Dacă felul dovezii îngăduie şi părţile se învoiesc, instanţa care administrează dovada poate fi scutită de citarea părţilor.";

–Art. 183 din Codul de procedură civilă: "Dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanţa poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia.";

–Art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă: "Instanţa poate suspenda judecata:

1.când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;";

–Art. 305 din Codul de procedură civilă: "În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor.";

–Art. 312 din Codul de procedură civilă: "Instanţa poate admite recursul, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui.

În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi modificată sau casată, în tot sau în parte.

Modificarea hotărârii atacate se pronunţă pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 şi 10, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 şi 5. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanţa de recurs va casa în întregime hotărârea atacată, pentru a se asigura o judecată unitară.

În caz de casare, curţile de apel şi tribunalele vor rejudeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situaţie în care se pronunţă o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop.

Cu toate acestea, în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intră în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau altei instanţe de acelaşi grad.

În caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanţa va trimite dosarul spre judecare instanţei judecătoreşti competente sau organului cu activitate jurisdicţională competent, potrivit legii, iar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 va respinge cererea ca inadmisibilă.

Dacă instanţa de recurs constată că ea însăşi era competentă să soluţioneze pricina în primă instanţă sau în apel, va casa hotărârea recurată şi va soluţiona cauza potrivit competenţei sale.";

–Art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992: "(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.";

–Art. 50 alin. (2) din Legea nr. 230/2007: "(2) Acţiunea asociaţiei de proprietari este scutită de taxă de timbru.";

–Art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă: "(3) Dacă ajutorul public judiciar este solicitat într-un proces în curs, cererea sau, după caz, cererile de acordare a ajutorului public judiciar se soluţionează, dacă legea nu prevede altfel, de completul învestit cu soluţionarea cererii principale.";

–Art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006: "13. Articolul 373^1 va avea următorul cuprins:

«Art. 373^1. - Cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel.

Executorul judecătoresc este dator să stăruie, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu şi pentru respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.

În interesul executării, executorul judecătoresc poate cere debitorului să dea o declaraţie scrisă cu privire la veniturile şi bunurile sale şi locul unde se află acestea.

În situaţia prevăzută de art. 371^7 alin. 1, executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părţii să-şi îndeplinească de îndată obligaţia de avansare a cheltuielilor de executare.»"

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, este invocat art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, formulate chiar de autorul prezentei excepţii, însă în alte cauze aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 1.412 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 390 din 19 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2009, Decizia nr. 741 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 4 iunie 2009, sau Decizia nr. 1.115 din 10 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 5 octombrie 2009.

1.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut că acestea instituie anumite condiţii în care se poate face recuzarea judecătorilor unei instanţe ori ai unei secţii a acesteia, ori în care se poate formula o nouă cerere de recuzare împotriva aceluiaşi judecător. Prin urmare, textele de lege criticate reprezintă norme de procedură prin intermediul cărora legiuitorul instituie cadrul legal pentru exercitarea dreptului procedural de recuzare, în deplin acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Pe de altă parte, textele de lege criticate realizează o veritabilă protecţie a justiţiabilului împotriva încercărilor nejustificate de tergiversare a soluţionării cauzei, restrângând posibilităţile părţilor de a solicita suspendarea judecării cauzei doar la acele situaţii care se justifică raţional.

De altfel, liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări.

În consecinţă, Curtea a constatat că susţinerile autorului excepţiei referitoare la îngrădirea dreptului constituţional la un proces echitabil, prin imposibilitatea recuzării membrilor întregii instanţe, sunt neîntemeiate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate anterior de Curte îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

2.În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 138, art. 167, art. 168, art. 169, art. 183, art. 244 alin. 1 pct. 1, art. 305 şi art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că autorul excepţiei este nemulţumit de conţinutul textelor de lege criticate, scopul criticii sale fiind ca, pe calea controlului de constituţionalitate, să le reformeze în sensul înlocuirii sintagmei "poate" cu sintagma "trebuie". De asemenea, critica autorului vizează şi modul în care textele criticate au fost interpretate şi aplicate de către instanţele de judecată în litigiul dedus judecăţii.

Or, examinarea excepţiei de neconstituţionalitate cu un atare obiect, constând într-o modificare a soluţiei legislative, precum şi a modului în care au fost interpretate şi aplicate prevederile legale de către instanţele judecătoreşti, excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului.

Într-o atare situaţie, excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

3.Referitor la susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 ar contraveni dreptului constituţional la un proces echitabil, deoarece prevăd că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate se face prin intermediul instanţelor judecătoreşti şi nu direct, de către părţi, în faţa Curţii Constituţionale, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. În logica argumentelor autorului excepţiei s-ar ajunge la convertirea controlului de constituţionalitate realizat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate într-o veritabilă actio popularis, instrument al controlului de constituţionalitate nereglementat de Constituţie.

Astfel, Curtea observă că prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională.

Prin urmare, instanţa de judecată se pronunţă doar asupra admisibilităţii sesizărilor, cu obligaţia de a respinge ca inadmisibile pe acelea care nu îndeplinesc condiţiile legii, având rolul unui filtru al excepţiei de neconstituţionalitate invocate de părţi. Instituind imposibilitatea sesizării Curţii Constituţionale direct de către părţi, legiuitorul a avut în vedere prevenirea eventualelor abuzuri şi tergiversarea cauzelor deduse judecăţii, în deplin acord cu dispoziţiile art. 57 din Constituţie, potrivit cărora drepturile şi libertăţile constituţionale trebuie exercitate cu bună-credinţă, fără a încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi, în acest sens fiind şi Decizia nr. 741 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 4 iunie 2009.

4.Referitor la critica privind prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, prin Decizia nr. 1.527 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 16 decembrie 2011, Curtea a statuat, în ceea ce priveşte critica autorului excepţiei, potrivit căreia este încălcat principiul egalităţii în drepturi pentru faptul că asociaţia de proprietari este scutită de taxa de timbru, în timp ce proprietarul nu beneficiază de această scutire, că aceasta este neîntemeiată.

De asemenea, prin Decizia nr. 727 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 27 iulie 2010, Curtea a reţinut că instituirea unor excepţii de la regula generală a plăţii taxelor judiciare de timbru (scutiri de plată taxei) nu constituie o discriminare sau o atingere adusă acestui principiu constituţional. Potrivit art. 139 alin. (1) din Constituţie, "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", fiind, aşadar, la latitudinea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe sau impozite, având în vedere situaţii diferite, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalităţii în drepturi. Plata unor taxe sau impozite nu reprezintă un drept, ci o obligaţie constituţională a cetăţenilor, prevăzută de art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală, în conformitate cu care "Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice". Curtea a statuat că o atare soluţie legislativă impune un tratament juridic diferit pentru situaţii de fapt diferite, având o justificare obiectivă şi raţională, şi anume necesitatea recuperării de către asociaţiile de proprietari a cotelor de întreţinere, ţinând cont de consecinţele grave ale neachitării acestora asupra bunei funcţionări a utilităţilor comune.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 196 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 20 martie 2009, Curtea a constatat că pretinsa încălcare a art. 21 din Constituţie prin textul art. 50 alin. (2) din Legea nr. 230/2007 este dedusă prin raportarea la o ipoteză greşită. Curtea a reţinut că dreptul la acces liber la justiţie al proprietarului unui apartament şi/sau al spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, din cadrul unei clădiri, nu poate fi îngrădit printr-un text ce priveşte scutirea de la plata taxei de timbru a asociaţiilor de proprietari.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate anterior de Curte îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

5.Referitor la critica prevederilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, Curtea constată că autorul excepţiei este nemulţumit de soluţia legislativă existentă, dorind o modificare a acesteia. Or, având în vedere dispoziţiile constituţionale ale art. 61 alin. (1) care statuează rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, coroborate cu cele ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 apare ca inadmisibilă.

6.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, Curtea constată că acestea au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 14 aprilie 2009. Or, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale", excepţia de neconstituţionalitate apare ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, art. 50 alin. (2) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, excepţie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 19.935.1/245/2009 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă.

2.Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138, art. 167, art. 168, art. 169, art. 183, art. 244 alin. 1 pct. 1, art. 305 şi art. 312 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 februarie 2012.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu