Decizie nr. 319 din 20 noiembrie 2001

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (5), ale art. 13 alin. (1) lit. a) şi b), precum şi ale art. 17-20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepţie ridicată de Yang Zhiping în Dosarul nr. 4.686/2001 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocand în acest sens jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 9 mai 2001, pronunţată în Dosarul nr. 4.686/2001, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (5), ale art. 13 alin. (1) lit. a) şi b), precum şi ale art. 17-20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepţie ridicată de Yang Zhiping în Dosarul nr. 4.686/2001 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale, astfel: art. 9 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este contrar dispoziţiilor art. 49 şi 23 din Constituţie, deoarece actele Oficiului Naţional pentru Refugiati efectuate în vederea stabilirii unei resedinte nu sunt supuse controlului judecătoresc; art. 13 alin. (1) lit. a) şi b) din ordonanţa contravine art. 16 şi 24 din Constituţie, întrucât recursul nu este suspensiv de executare, iar actele procedurale nu îi sunt comunicate solicitantului de azil într-o limbă cunoscută şi nici nu i se desemnează în mod obligatoriu un avocat din oficiu. De asemenea, sunt criticate şi dispoziţiile art. 17-20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, acestea fiind considerate contrare art. 16, 21, 24, 49 şi 123 din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, întrucât cetăţenii străini şi apatrizii nu sunt egali în faţa legii cu cetăţenii români, deoarece nu beneficiază de procedura rezervată acestora din urma pentru contestarea măsurilor administrative.

Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciază ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Astfel, se considera că nu se încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, deoarece art. 16 din Constituţie se referă doar la cetăţenii români, nefiind aplicabil în materia refugiatilor. De asemenea, nu se aduce atingere nici dreptului la apărare, întrucât prin textul de lege criticat se asigura dreptul solicitantului de azil de a fi asistat sau reprezentat de avocat şi dreptul de a beneficia în mod gratuit de interpret.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În esenta, se arata ca dispoziţiile legale criticate, reglementand condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea prin care strainul solicita acordarea statutului de refugiat, nu încalcă textele constituţionale invocate. De asemenea, se arata ca "dreptul de a obţine statutul de refugiat nu este un drept garantat de CEDO...".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (5), ale art. 13 alin. (1) lit. a) şi b), precum şi ale art. 17-20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca aceste texte de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 privind tratatele ratificate de Parlament, art. 16 referitor la egalitatea cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 49 privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 123 privind înfăptuirea justiţiei.

În susţinerea neconstitutionalitatii textelor de lege criticate se invoca şi încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii privind dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv şi interzicerea discriminarii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata următoarele:

I. În legătură cu dispoziţiile art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România Curtea Constituţională s-a pronunţat într-o alta cauza având ca obiect aceste prevederi de lege, care au fost criticate sub aceleaşi aspecte şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din acte internaţionale ca şi în cauza de faţa. Astfel, prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 11 iulie 2001, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (5) (referitoare la caracterul definitiv şi executoriu de drept al hotărârii pronunţate în prima instanţa) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, statuand, în esenta, ca aceste prevederi încalcă dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituţie. Pentru a pronunţa aceasta soluţie Curtea a reţinut ca, întrucât "hotărârea primei instanţe este definitivă şi executorie, aceasta hotărâre urmează a fi pusă în aplicare imediat. Drept urmare, în exercitarea caii de atac a recursului (care nu este suspensiv de executare), solicitantul, nemulţumit de soluţia de respingere a cererii sale de către prima instanţa, nu va mai putea sa beneficieze efectiv de dreptul de a se apara în faţa instanţei de recurs".

Ulterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 176 din 29 mai 2001 a fost adoptată Legea nr. 323 din 27 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001, lege prin care a fost abrogat art. 20 alin. (6) din ordonanţa, iar art. 20 alin. (5) şi art. 21 alin. (6) au fost modificate. Ca urmare, prin Decizia nr. 209 din 28 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 25 octombrie 2001, Curtea Constituţională a constatat ca dispoziţiile art. 20 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 nu mai pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate, iar excepţiile de neconstituţionalitate referitoare la acestea au devenit inadmisibile în temeiul prevederilor art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.

II. Referitor la celelalte dispoziţii legale criticate Curtea constata că nu contravin prevederilor constituţionale invocate. De altfel, dispoziţiile legale menţionate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 239 din 5 iulie 2001, nepublicata până la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a constatat constituţionalitatea art. 9 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, retinand ca restrangerea dreptului de libera circulaţie în cazul străinilor solicitanţi ai statutului de refugiat este conformă cu dispoziţiile constituţionale, deoarece se realizează numai pentru motivele enumerate de text, care coincid cu cele prevăzute în art. 49 din Constituţie.

De asemenea, prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001 Curtea Constituţională a respins, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate privind aceste dispoziţii din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi internaţionale ca şi în prezentul dosar.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca devenită inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepţie ridicată de Yang Zhiping în Dosarul nr. 4.686/2001 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

2.Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (5), ale art. 13 alin. (1) lit. a) şi b), ale art. 17-19 şi ale art. 20 alin. (1)-(4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII

CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu