Decizie nr. 55 din 24 februarie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, excepţie ridicată de Gheorghe Drânceanu în Dosarul nr. 1.733/103/2014 al Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 765 D/2014.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă. Se arată că aceasta nu este motivată, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 3 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.733/103/2014, Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, excepţie ridicată de Gheorghe Drânceanu într-o cauză având ca obiect anularea unei dispoziţii de încetare a unui contract individual de muncă, emisă în temeiul textului criticat.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că a fost condamnat penal la o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendarea executării pedepsei, fără ca prin hotărârea penală definitivă pronunţată să îi fi fost interzis dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că şi-a îndeplinit foarte bine atribuţiile de serviciu în cadrul agenţiei de dezvoltare regională al cărei angajat a fost şi că singurul motiv al încetării contractului său individual de muncă îl constituie interdicţia instituită de legiuitor prin dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004. Pentru aceste motive se susţine că textul criticat încalcă prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie privind munca şi protecţia socială a muncii.

6.Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, susţinând că prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 sunt neconstituţionale, întrucât îngrădesc dreptul la muncă, prevăzut la art. 41 din Legea fundamentală.

7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8.Guvernul susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 513 din 20 iunie 2006, "dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o doreşte, în anumite condiţii stabilite de legiuitor, şi nu vizează obligaţia statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile". Or, în acest caz, legea reglementează, distinct de condiţiile şi criteriile prevăzute de legislaţia muncii, condiţii speciale cu privire la interdicţia ca o persoană să fie numită sau reconfirmată într-o funcţie de decizie sau să desfăşoare alte activităţi în cadrul unei agenţii de dezvoltare regională, în cazul în care aceasta a suferit condamnări penale definitive.

9.Se susţine că această interdicţie are în vedere necesitatea ca persoanele care ocupă funcţii sau desfăşoară alte activităţi în agenţiile de dezvoltare regională să aibă o bună reputaţie, astfel încât asupra lor să nu planeze nicio urmă de îndoială sub aspectul onestităţii, moralităţii şi al profesionalismului în exercitarea atribuţiilor ce le revin. Este subliniată, în acest sens, nevoia de asigurare a prestigiului structurilor de dezvoltare regională în raport cu entităţile finanţatoare, dar şi cu obiectivele de dezvoltare şi cooperare transfrontalieră. Se subliniază faptul că interdicţia criticată nu afectează în mod grav sau irevocabil exercitarea de către persoanele vizate a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, acestea având posibilitatea să opteze pentru alte locuri de muncă, în funcţie de pregătirea lor profesională.

10.Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul criticat are ca scop descurajarea săvârşirii de fapte penale de către persoanele care doresc să ocupe funcţii în cadrul unor organisme nonguvernamentale de utilitate publică. Se susţine că interdicţia reglementată prin prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 are un caracter rezonabil, persoanele vizate putând ocupa alte locuri de muncă. Este reţinut faptul că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, semnificaţia dreptului prevăzut la art. 41 alin. (1) din Constituţie este aceea că orice persoană este liberă să aleagă locul de muncă pe care îl doreşte, fără nicio discriminare, dacă îndeplineşte condiţiile legale impuse pentru respectiva profesie sau activitate. În plus, se subliniază că libertatea alegerii profesiei, meseriei şi a locului de muncă nu presupune dreptul oricărei persoane de a exercita orice profesie sau meserie, oricând şi în orice condiţii. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 937 din 7 iulie 2011 şi nr. 386 din 1 octombrie 2013.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 29 iunie 2004, care au următorul cuprins: "Personalul agenţiei, inclusiv personalul din birourile judeţene, indiferent de funcţia pe care o ocupă, nu poate exercita activităţi în cadrul agenţiei şi nu poate fi numit sau reconfirmat în funcţii de decizie în cadrul acesteia, dacă a suferit condamnări penale definitive."

14.Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (1) privind munca şi protecţia socială a muncii.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 instituie în privinţa persoanelor angajate ale agenţiilor pentru dezvoltare regională, inclusiv a celor din cadrul birourilor judeţene ale acestor agenţii, indiferent de funcţiile pe care le ocupă, care au suferit condamnări penale definitive, interdicţia de a exercita activităţi în cadrul agenţiilor şi de a fi numite sau reconfirmate în funcţiile de decizie în cadrul acestora.

16.Conform dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi 8 alin. (1) şi (1^1) din Legea nr. 315/2004, agenţiile de dezvoltare regională sunt persoane juridice înfiinţate în cele 8 regiuni de dezvoltare din România, regiuni stabilite potrivit obiectivelor de bază ale politicii naţionale de dezvoltare regională şi de cooperare transfrontalieră. Potrivit art. 9 lit. a)-v) din aceeaşi lege, aceste agenţii au atribuţii precum elaborarea şi propunerea spre aprobarea consiliului pentru dezvoltare regională a strategiei, planului şi programelor de dezvoltare regională, precum şi a planurilor de gestionare a fondurilor; asigurarea realizării programelor de dezvoltare regională şi a planurilor de gestionare a fondurilor, în conformitate cu hotărârile adoptate de consiliul pentru dezvoltare regională, cu respectarea legislaţiei în vigoare, şi răspunderea faţă de acesta pentru realizarea lor; solicitarea de sume din Fondul naţional pentru dezvoltare regională, pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare aprobate instituţiei naţionale cu atribuţii în domeniul dezvoltării regionale; atragerea de resurse, împreună cu consiliul pentru dezvoltare regională, în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale; asigurarea managementului tehnic şi financiar al Fondului pentru dezvoltare regională, în scopul realizării obiectivelor prevăzute în programele de dezvoltare regională etc. Astfel, cele 8 agenţii de dezvoltare regională realizează programele de dezvoltare regională şi planurile de gestionare a fondurilor aferente. Programele în cauză sunt finanţate, conform art. 8 şi 10 din Legea nr. 315/2004, din Fondul pentru dezvoltare regională care se constituie din alocări din Fondul naţional pentru dezvoltare regională, contribuţii proprii ale judeţelor sau ale municipiului Bucureşti, precum şi din surse financiare atrase din sectorul privat, respectiv de la bănci sau investitori străini, precum şi din fonduri ale Uniunii Europene sau ale altor organizaţii internaţionale. De asemenea, potrivit art. 14 din Legea nr. 315/2004, Fondul naţional de dezvoltare regională poate fi constituit din fonduri publice, respectiv fonduri provenite de la bugetul de stat şi din asistenţă financiară nerambursabilă oferită de guverne, organizaţii internaţionale sau bănci.

17.Având în vedere rolul şi atribuţiile agenţiilor de dezvoltare regională, Curtea constată că scopul avut în vedere de legiuitor în instituirea interdicţiei reglementate la art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 este acela de a descuraja săvârşirea unor fapte penale de către persoanele care ocupă sau urmăresc exercitarea unor activităţi sau ocuparea unor funcţii în cadrul acestor agenţii. Prin urmare, s-a apreciat că persoanele în cauză trebuie să aibă o bună reputaţie, cu privire la acestea trebuind să nu existe suspiciuni referitoare la o eventuală lipsă de moralitate, onestitate sau chiar profesionalism în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege. De altfel, lipsa acestor calităţi ar afecta prestigiul structurilor naţionale de dezvoltare regională sau ale celor judeţene în care ele îşi desfăşoară activitatea, precum şi relaţiile pe care acestea le stabilesc cu terţii, inclusiv cu entităţile finanţatoare ale obiectivelor de dezvoltare regională şi de cooperare transfrontalieră.

18.Referitor la pretinsa încălcare prin textul criticat a prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie privind munca şi protecţia socială a muncii, potrivit căruia dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 513 din 20 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 iulie 2006, şi Decizia nr. 60 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 9 aprilie 2013, Curtea Constituţională a statuat că dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o doreşte, în anumite condiţii stabilite de legiuitor, şi nu vizează obligaţia statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile.

19.În acest sens, textul criticat stabileşte, alături de condiţiile generale aplicabile personalului din cadrul agenţiilor pentru dezvoltare regională şi a celui din cadrul birourilor judeţene ale acestor agenţii, de măsurile de siguranţă şi de regimul răspunderii disciplinare şi a celei penale, o cerinţă specială, respectiv interdicţia criticată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Curtea constată, însă, că această interdicţie are un caracter rezonabil, neafectând în mod grav sau iremediabil drepturi fundamentale ale persoanelor vizate, întrucât acestea au dreptul de a alege în mod liber alte locuri de muncă şi de a exercita alte profesii, meserii sau ocupaţii sau profesii, conform pregătirii lor profesionale, în măsura în care condamnările penale definitive nu reprezintă impedimente în exercitarea acestora.

20.Totodată, în contextul criticii de neconstituţionalitate formulate, este important de reţinut faptul că, în privinţa condamnărilor penale definitive, este incidentă instituţia reabilitării, reglementată la art. 165-171 din Codul penal. Reabilitarea este o cauză care înlătură consecinţele condamnării, efectele ei fiind reglementate la art. 169 din Codul penal, care prevede la alin. (1) că reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare, iar, la alin. (2), că reabilitarea nu generează obligaţia reintegrării în funcţia din care condamnatul a fost scos în urma condamnării.

21.De altfel, Curtea reţine că interdicţia reglementată prin textul criticat reprezintă opţiunea legiuitorului exercitată potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, plasându-se în marja sa de apreciere, fără a încălca prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie.

22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate formulată de Gheorghe Drânceanu în Dosarul nr. 1.733/103/2014 al Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 februarie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop