Decizie nr. 552 din 15 mai 2008

Acsinte Gaspar - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 şi art. 18^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Vasile Butnaru şi Silvia Hriţuleac în Dosarul nr. 1.745/333/2007 al Judecătoriei Vaslui, de Claudiu Oteleanu în Dosarul nr. 11.323/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi de Neculai Nica în Dosarul nr. 3.144/98/2007 (nr. format vechi 1.620/2007) al Tribunalului Ialomiţa - Secţia penală.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei Vasile Butnaru, apărătorul ales Florin Doran din cadrul Baroului Bucureşti şi personal autorul excepţiei Claudiu Oteleanu, asistat de apărătorul ales Adrian Roseti din cadrul aceluiaşi barou. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

În Dosarul nr. 63D/2008, partea Gheorghe Ciurilă a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, motivat de împrejurarea că, în opinia sa, procedura de citare este nelegal îndeplinită. Astfel, învederează Curţii că partea Liga pentru Apărarea Drepturilor Tinerilor nu a fost citată la adresa corectă, iar partea Societatea Comercială Sitex Serv - S.R.L. şi-a schimbat sediul şi denumirea. Depune în acest sens o copie a unui act adiţional şi contract de cesiune la actele constitutive ale societăţii, emis la data de 14 martie 2008.

Autorul excepţiei Claudiu Oteleanu, prin apărătorul prezent, susţine cererea invocată.

Curtea constată că partea Liga pentru Apărarea Drepturilor Tinerilor a fost citată şi la adresa indicată, iar în ce priveşte situaţia Societăţii Comerciale Sitex Serv - S.R.L. sunt operante dispoziţiile art. 98 din Codul de procedură civilă. Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge ca nefondată cererea de acordare a unui nou termen de judecată.

Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 45D/2008, nr. 63D/2008 şi nr. 1.013D/2008 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Apărătorii aleşi ai autorilor excepţiei sunt de acord cu conexarea celor trei dosare.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.013D/2008 şi a Dosarului nr. 63D/2008 la Dosarul nr. 45D/2008, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele dă cuvântul apărătorului ales al autorului excepţiei Vasile Butnaru, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prevederile art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 nu satisfac pe deplin cerinţele de previzibilitate necesare oricărei norme juridice.

Apărătorul ales al autorului excepţiei Claudiu Oteleanu solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată şi depune la dosar concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 23 noiembrie 2007, 9 ianuarie 2008 şi 21 martie 2008, pronunţate în dosarele nr. 1.745/333/2007, nr. 11.323/299/2007 şi nr. 3.144/98/2007 (nr. format vechi 1.620/2007), Judecătoria Vaslui, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Tribunalul Ialomiţa - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, art. 18^1 şi art. 18^2 din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, art. 18^1 alin. 1 din aceeaşi lege.

Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Vasile Butnaru, Silvia Hriţuleac, Claudiu Oteleanu şi Neculai Nica.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 53 alin. (2), deoarece nu răspund exigenţelor de previzibilitate şi precizie, putând da naştere la interpretări arbitrare sau chiar abuzive, încalcă principiul legalităţii incriminării, întrucât elementul material al infracţiunii, rezultatul faptei şi subiectul pasiv sunt prevăzute ambiguu şi neclar. Aşa fiind, sunt afectate dreptul la apărare şi prezumţia de nevinovăţie, deoarece nu se permite învinuitului sau inculpatului să se apere şi să administreze probe în raport de fapta precis şi legal determinată. În plus, în caz de stabilire a vinovăţiei, prin sancţiunea prevăzută, se restrânge disproporţionat, în raport cu situaţia care a determinat-o, dreptul la libertate.

De asemenea, prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 23 referitoare la libertatea individuală şi ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, deoarece este supraprotejată proprietatea publică în comparaţie cu cea privată. În aceste condiţii, este evident că, potrivit textelor legale criticate, s-au instituit măsuri de protejare deosebită pentru sume ale Uniunii Europene (sau orice alte sume), pe când sumele ce reprezintă obiectul unor convenţii între statul român şi alţi contractanţi, dar şi între persoane fizice, nu se bucură de aceeaşi protecţie, aşa încât se naşte o stare de vădită inferioritate între cele două categorii de proprietăţi.

În sfârşit, prevederile legale menţionate încalcă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 20 alin. (2) referitoare la cazul în care au prioritate reglementările internaţionale şi ale art. 135 alin. (1) referitoare la economia de piaţă, deoarece, ca o consecinţă directă a egalităţii în drepturi a tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, ar trebui ca şi patrimoniul, cu referire directă la fondurile Comunităţilor Europene, să fie în mod egal garantat prin legislaţiile naţionale, atât cu mijloace civile, administrative, contravenţionale, cât şi prin norme de drept penal.

Aşa fiind, de vreme ce prin art. 11 alin. (1) din Constituţie statul român este obligat să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte, este firesc ca, în absenţa unei norme exprese, să nu se instituie obligaţia de a reglementa distinct în dreptul intern o modalitate mai severă de sancţiuni ale unor fapte în legătură cu modul de obţinere şi utilizare a fondurilor puse la dispoziţie de Comunităţile Europene.

Judecătoria Vaslui opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, neexistând nicio contradicţie între reglementările legale criticate şi prevederile constituţionale invocate.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, neexistând nicio contradicţie între reglementările legale criticate şi prevederile constituţionale invocate. Astfel, legiuitorul, ca urmare a necesităţilor economico-politico-sociale înregistrate la acest moment, a dorit a descuraja practicile ce aduc atingere fondurilor provenite din bugetul general al Comunităţilor Europene.

Tribunalul Ialomiţa - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, neexistând nicio contradicţie între reglementările legale criticate şi prevederile constituţionale invocate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul României consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul, ca urmare a necesităţilor economico-politico-sociale înregistrate la acest moment, a dorit să descurajeze practicile ce aduc atingere fondurilor provenite din bugetul general al Comunităţilor Europene.

În realitate, ceea ce se urmăreşte prin invocarea excepţiei constă în schimbarea textelor criticate, în sensul micşorării limitelor speciale ale pedepsei privative de libertate în cazul infracţiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000. Or, sub acest aspect, jurisprudenţa Curţii Constituţionale este constantă, statornicind limite ale competenţei acesteia : Curtea "nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea sau modificarea unor noi prevederi celor instituite." (Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995).

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece definirea prin lege, în acord cu raţiuni de politică penală, a unor categorii de infracţiuni în legătură directă cu cele de corupţie ori cu cele asimilate, în cadrul cărora sunt incluse şi faptele prevăzute în textul de lege criticat, nu încalcă dispoziţiile art. 16, art. 21 şi art. 44 din Constituţie şi nu reprezintă o încălcare a principiului universalităţii.

De asemenea, textul de lege atacat nu consacră un caz de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale în sensul art. 53 din Constituţie, situaţie în care ar fi obligatorie şi respectarea principiului instituit la alin. (2) al aceluiaşi articol. Prin urmare, restrângerea exerciţiului unor drepturi, spre a fi caracterizată ca atare, trebuie să decurgă nemijlocit din lege, să aibă caracter temporar, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi să fie instituită doar pentru perioada în care acţionează cauzele ce au determinat-o, situaţii care sunt enumerate limitativ la alin. (1) al art. 53 din Legea fundamentală.

Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 faţă de art. 135 din Legea fundamentală, Avocatul Poporului arată că dispoziţiile contestate dau expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.

Dispoziţiile art. 11 şi art. 20 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18^1 şi art. 18^2 din Legea nr. 78/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, dispoziţii care au fost introduse prin cartea II, titlul I pct. 18 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, care au următorul conţinut:

–Art. 18^1: "(1) Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.

(3)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi."

–Art. 18^2: "(1) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

(2)Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(3)Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei unui folos legal obţinut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la alin. (1)."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, legiuitorul are libertatea de a stabili prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. Acest lucru nu presupune însă uniformitate de reglementare, motiv pentru care, din anumite raţiuni de politică penală ori din considerente ce izvorăsc din realităţi iminente, Parlamentul poate incrimina, prin lege specială, o anumită conduită susceptibilă de a leza o serie de relaţii sociale ocrotite.

Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate din Legea nr. 78/2000, care reglementează una dintre modalităţile de săvârşire a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, au fost instituite de legiuitor în vederea ocrotirii relaţiilor sociale referitoare la încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente în vederea obţinerii de fonduri din bugetul general al instituţiei europene. Aceasta reprezintă o opţiune de politică legislativă şi nu aduce în niciun fel atingere dispoziţiilor constituţionale invocate în cauză. Astfel, textul de lege criticat se aplică tuturor persoanelor calificate ca subiecţi activi şi care se află în ipoteza normei, fără nicio discriminare şi, de asemenea, nu încalcă niciuna dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil ori dreptul la apărare, partea interesată având deplina libertate de a se prevala de toate acestea.

Cât priveşte critica referitoare la absenţa din conţinutul reglementării a exigenţelor de previzibilitate şi precizie, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, deoarece textul are o redactare univocă, nefiind susceptibil de o interpretare abuzivă sau arbitrară. De altfel, în cauza Wingrove contra Marii Britanii din 25 noiembrie 1996, Curtea de la Strasbourg a decis că legea internă pertinentă, care înglobează atât dreptul scris, cât şi pe cel nescris, trebuie să fie formulată cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, circumstanţele care pot rezultă dintr-un act determinat. Or, nu se poate susţine că dispoziţiile legale criticate sunt văduvite de o astfel de cerinţă, deoarece acestea nu fac altceva decât să incrimineze uzul de fals comis în scopul circumstanţiat al obţinerii de fonduri pe nedrept din bugetul general al Comunităţilor Europene.

Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 44 din Legea fundamentală, Curtea constată că acesta nu are incidenţă în cauză, iar dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Constituţie sunt pe deplin respectate de normele legale criticate, care, dimpotrivă, reprezintă o garanţie a funcţionării unei economii de piaţă şi care nu fac altceva decât să incrimineze uzul de fals comis în scopul circumstanţiat al obţinerii de fonduri pe nedrept din bugetul general al Comunităţilor Europene. De altfel, prin reglementarea criticată nu se urmăreşte protecţia dreptului de proprietate privată, ci protecţia unor fonduri ce ţin de patrimoniul unei instituţii suprastatale, care, din această perspectivă, capătă, în acord cu dispoziţiile art. 148 din Constituţie, conotaţiile unei proprietăţi publice distincte.

Introducerea, prin lege specială, a unei noi infracţiuni distincte cu un regim sancţionator mai sever al faptelor enumerate în art. 18^1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 nu este de natură a afecta dispoziţiile art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementărilor internaţionale, deoarece, pe de o parte, aceste prevederi constituţionale sunt aplicabile numai în domeniul drepturilor omului şi, pe de altă parte, vizează o problemă de aplicare a legii, constând în prioritatea reglementărilor internaţionale mai favorabile, aspect care excedează competenţei Curţii Constituţionale.

Prevederile art. 23 din Constituţie nu au incidenţă în cauză, întrucât dispoziţiile legale contestate nu dispun cu privire la libertatea individuală.

Celelalte dispoziţii constituţionale invocate nu au incidenţă în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 şi art. 18^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Vasile Butnaru şi Silvia Hriţuleac în Dosarul nr. 1.745/333/2007 al Judecătoriei Vaslui, de Claudiu Oteleanu în Dosarul nr. 11.323/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi de Neculai Nica în Dosarul nr. 3.144/98/2007 (nr. format vechi 1.620/2007) al Tribunalului Ialomiţa - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2008.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru