Decizie nr. 314 din 5 iunie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepţie ridicată de Silviu Florin Lazăr în Dosarul nr. 6.179/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 13D/2014.

2.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, Silviu Florin Lazăr. Lipseşte cealaltă parte, Guvernul României, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar completări cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi precizări în sensul că, în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, din eroare s-a referit la art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2013, în loc de art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013. De asemenea, autorul excepţiei a depus la dosar o serie de extrase din mass-media.

4.Având cuvântul, autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia. În acest sens, susţine că, prin deciziile anterioare pronunţate de Curtea Constituţională, nu s-a analizat discriminarea pe criteriul vârstei între cei care primeau indemnizaţia de revoluţionar. De asemenea, consideră că nu există raţiune pentru adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2013, nefiind precizat impactul pe care îl au dispoziţiile acesteia asupra produsului intern brut. Or, instanţelor judecătoreşti le revine sarcina de a aplica direct dreptul Uniunii Europene. Pe de altă parte, susţine că indemnizaţia reparatorie prevăzută de Legea nr. 341/2004 este un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar dispoziţiile criticate încalcă prevederile menţionate, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele necesare pentru privarea de proprietate, şi anume dispoziţiile criticate nu răspund unui interes public legitim, neexistând documente pentru încălcarea securităţii naţionale prin depăşirea deficitului bugetar de 3% şi nu păstrează raportul de proporţionalitate, deoarece suspendarea plăţii indemnizaţiei şi în anul 2014 constituie o încălcare a justului echilibru între scopul urmărit şi mijloacele lui de realizare. De asemenea, consideră că temporaritatea măsurii nu poate justifica acest echilibru şi că cei îndreptăţiţi la plata indemnizaţiei sunt lipsiţi de o speranţă legitimă.

5.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 42/2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6.Prin Încheierea din 3 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6.179/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2013. Excepţia a fost ridicată de reclamantul Silviu Florin Lazăr în cadrul unui litigiu de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererii - formulate în baza art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 - prin care solicită despăgubiri constând în plata indemnizaţiei reparatorii prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, pentru primele 3 luni ale anului 2014.

7.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (1)-(4), art. 47 şi art. 53 din Constituţie, precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată că, deşi prin Decizia nr. 88/2013, Curtea Constituţională a statuat că indemnizaţia reparatorie prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 reprezintă un "bun" aflat sub protecţia art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, legiuitorul a suspendat plata acesteia şi în anul 2014. Or, indemnizaţia reparatorie prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 este o creanţă asupra statului, garantată de art. 44 din Constituţie. De asemenea, susţine că art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 prelungeşte excesiv refuzul de a beneficia de un "bun", golind astfel de conţinut dreptul de proprietate şi trecând "silit" bunul în proprietatea publică. Autorul excepţiei consideră că prevederile art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 sunt neconstituţionale, deoarece nu respectă condiţiile privării de proprietate impuse de dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Astfel, indemnizaţia reparatorie prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 este un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, Legea nr. 283/2011 reprezintă un act normativ accesibil, precis şi previzibil în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 reprezintă o ingerinţă a autorităţilor publice în exercitarea dreptului de proprietate. Însă privarea de proprietate impusă de dispoziţiile de lege criticate nu urmăreşte o cauză de utilitate publică şi nu este proporţională cu scopul legitim urmărit.

8.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.576/2011, argumente care sunt valabile şi cu privire la art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013, care nu au făcut altceva decât să prelungească neacordarea temporară a indemnizaţiei prevăzute de art. 4 din Legea nr. 341/2004 şi pentru anul 2014.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10.Avocatul Poporului consideră, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece, deşi indemnizaţia reparatorie prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 constituie "bun" în sensul art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, reglementarea legală criticată prevede suspendarea pentru anul 2014 a plăţii acestei indemnizaţii, măsură cu aplicare limitată în timp, fără a afecta substanţa dreptului. Cât priveşte raportarea la art. 47 alin. (2) din Constituţie, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 870/2008. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, consideră că acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece se referă la restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, documentele depuse la dosar de către autorul excepţiei, susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2013. Curtea constată că, în realitate, astfel cum reiese din susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, obiect al excepţiei îl constituie art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 550 din 30 august 2013, care au următorul cuprins: "Prevederile art. 18 şi 19 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2014."

14.Curtea reţine, din susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, că acesta critică soluţia legislativă de prelungire a suspendării acordării indemnizaţiei prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, soluţie cuprinsă în conţinutul normativ al art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, lege publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, cu următorul conţinut:

Art. II. – Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: [...]

Art. 18. – În anul 2012, indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă.

15.Prin urmare, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011.

16.Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1)-(4) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 47 privind nivelul de trai şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, precum şi prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii private.

17.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare: "De o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază şi persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor." Totodată, art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din aceeaşi lege prevede următoarele: "Pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, se instituie următoarele titluri: [...] b) Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989: [...] 3. Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite - atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi au condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi au menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989;". Curtea observă că acordarea acestor indemnizaţii a fost suspendată, după cum urmează:

–în anul 2012, potrivit art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, introdus prin Legea nr. 283/2011 de aprobare a acesteia, lege publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011;

–în anul 2013, potrivit art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012;

–în anul 2014, potrivit art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 - text ce constituie obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

18.Curtea reţine că dispoziţiile prin care - în anul 2012 şi anul 2013 - s-a suspendat plata indemnizaţiilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 au făcut obiect al controlului de constituţionalitate, fiind analizate aceleaşi critici ca şi cele invocate în prezenta cauză, spre exemplu, prin Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 28 martie 2013, prin Decizia nr. 373 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 25 noiembrie 2013, şi prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, în acest ultim caz, excepţia fiind invocată de acelaşi autor - Silviu Florin Lazăr. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că textul de lege criticat stabileşte că, temporar, nu se mai acordă indemnizaţiile prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004. De aceste indemnizaţii, calculate prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea asigurărilor sociale de stat, beneficiau persoanele care au obţinut titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu prilejul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, numai dacă acestea aveau un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

19.Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 88/2013 că, deşi indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reglementarea legală criticată prevede doar suspendarea pentru anul 2012 a plăţii acestor indemnizaţii, măsură cu aplicare limitată în timp, fără a afecta însă substanţa dreptului. Prin Decizia nr. 42/2014, Curtea a reţinut că, referindu-se la anumite drepturi de natură bănească acordate angajaţilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko contra Ucrainei, că "statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare" (paragraful 23). Prin aceeaşi hotărâre, Curtea de la Strasbourg a considerat că refuzul autorităţilor de a acorda drepturile băneşti pretinse ca urmare a intervenirii unei legi care suspendă aceste drepturi nu contravenea dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate vizând încălcarea dreptului de proprietate.

20.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 47 din Constituţie, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituţional la un nivel de trai decent, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condiţiile economico-sociale existente. În acest context, Curtea a reţinut că legiuitorul este chemat "să instituie un ansamblu de măsuri prin care statul să asigure protejarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor atât prin reglementarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la securitate socială, dreptul la muncă - condiţie principală pentru un trai decent -, dreptul la o salarizare echitabilă, dreptul la protecţia sănătăţii şi altele asemenea, dar şi prin drepturi care nu au o consacrare constituţională şi care tind către acelaşi obiectiv. În acelaşi spirit, Constituţia consacră, în chiar art. 1 alin. (3), caracterul de stat social al României, obligă statul, prin dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. f), să creeze condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii, iar prin art. 41 alin. (2) şi art. 47 alin. (2) prevede dreptul salariaţilor, respectiv al cetăţenilor, şi la alte măsuri de protecţie socială şi de asistenţă socială decât cele nominalizate expres în Legea fundamentală, măsuri stabilite prin lege. Caracteristic tuturor acestor drepturi ale cetăţenilor şi obligaţii corelative ale statului este faptul că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituţie, legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi".

21.Referitor la art. 53 din Constituţie, Curtea a reţinut că drepturile a căror plată s-a suspendat prin dispoziţiile de lege criticate fac parte dintr-un ansamblu de măsuri pe care Legea nr. 341/2004 le-a instituit în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989. În ceea ce priveşte prevederile actului normativ criticat vizând limitarea ori chiar neacordarea în anul 2012 a unor drepturi ce nu sunt consacrate la nivel constituţional, neavând în consecinţă un caracter fundamental, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente, acestea având în vedere doar restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. Totodată, Curtea a constatat că, deşi temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, este incontestabil, acesta nu constituie totuşi, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi astfel de existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

22.De asemenea, Curtea a arătat că indemnizaţia de revoluţionar are un caracter reparatoriu, iar legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acesteia, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. În acest sens este şi Decizia nr. 193 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 iulie 2013.

23.Cu toate acestea, prin Decizia nr. 42/2014, Curtea "ţine să sublinieze că, deşi autorităţile au dreptul de a dispune cu privire la acordarea drepturilor băneşti pretinse de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, restrângerea ori suspendarea acestor drepturi şi în viitor, în condiţiile în care textele de lege care le prevăd nu au fost abrogate, ar putea justifica întrebarea dacă aceste drepturi mai există şi dacă nu cumva textele de lege care le prevăd au fost în fapt lipsite de eficienţă, aşa încât speranţa titularilor acestor drepturi, deşi are un suport legal, este în realitate lipsită de conţinut. Astfel, deşi formal limitată în timp, respectiv vizând durata unui an calendaristic, măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulţi ani la rând, ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi".

24.Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudenţa Curţii şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei acesteia, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea.

25.Având în vedere acestea, Curtea precizează că măsura suspendării anuale a plăţii drepturilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, măsură adoptată deja pentru trei ani consecutivi, 2012, 2013 şi 2014, nu poate fi repetată sine die, caz în care ar putea afecta proporţionalitatea măsurii.

26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Silviu Florin Lazăr în Dosarul nr. 6.179/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 iunie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean