Decizia nr. 352 din 22 mai 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, Ioan Sorin Daniel Chiriazi.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurilor, excepție ridicată de Elisabeta Florescu în Dosarul nr. 2.563/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 211D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Astfel, se critică dispozițiile art. 45 din Legea nr. 303/2004 referitoare la promovarea magistraților și anume sintagma „în limita de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii“, susținându-se că prin aceasta se creează o discriminare față de personalul de specialitate juridică asimilat magistraților care, practic, promovează pe loc prin simplul fapt al luării în considerare a mediei de admitere. Cu privire la aceste critici, reprezentantul Ministerului Public susține că sunt neîntemeiate, întrucât personalul de specialitate juridică asimilat magistraților nu se bucură de o promovare efectivă. Totodată, locurile cu privire la care se face promovarea pe loc trebuie să fie bugetate, întrucât se trece într-o treaptă superioară de salarizare. Prin urmare, promovarea pe loc în funcție de numărul de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii este condiționată de asigurarea fondurilor de la buget. De aceea, prin dispozițiile legale criticate nu se încalcă nicio dispoziție constituțională.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 10 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.563/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurilor, excepție ridicată de Elisabeta Florescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42 din 21 ianuarie 2016, nr. 92 din 28 ianuarie 2016 și nr. 585 din 26 mai 2016.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece îngrădesc în mod nejustificat, discriminatoriu, dreptul judecătorilor și procurorilor la evoluție profesională, respectiv dreptul de obținere a unor grade de jurisdicție superioară, apreciind că sintagma „în limita numărului de locuri“ încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor, judecătorii și procurorii fiind supuși unor reguli de promovare mai puțin favorabile în comparație cu regulile de promovare ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor. Totodată, aceeași sintagmă restrânge dreptul magistratului de a promova și de a se transfera ulterior la instanțe corespunzătoare gradului profesional dobândit.

6.Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează că prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, reglementarea procedurii de promovare pe loc sau în funcții la instanțe/parchete superioare pentru judecători și procurori se face prin lege, în acord cu dispozițiile constituționale care prevăd că „promovarea judecătorilor este de competența Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice“. Prin urmare, Constituția lasă legiuitorului competența de a stabili condițiile și modalitățile în care se realizează promovarea. În ceea ce privește promovarea pe loc, opțiunea legală a fost pentru instituirea unui concurs pe un număr limitat de locuri, având în vedere și considerente de ordin bugetar, fără ca o astfel de opțiune să aducă atingere vreunei prevederi constituționale. Principiul nediscriminării semnifică aplicarea aceluiași tratament juridic persoanelor aflate în aceeași situație juridică; or, petenții invocă încălcarea principiului nediscriminării între categorii profesionale diferite. Astfel, în ceea ce privește personalul asimilat judecătorilor și procurorilor, promovarea se face în modalități similare magistraților, dar, în cazul acestora, nu este posibilă o promovare efectivă în funcții, datorită specificului organizării instituției respective, ci doar o promovare pe loc, în grad profesional, iar dispozițiile legale privind examenele și concursurile magistraților se aplică „în mod corespunzător“ și personalului asimilat acestora (art. 87 din Legea nr. 303/2004), în măsura compatibilității cu specificul organizării profesiilor respective. Aceeași justificare este valabilă și pentru comparația cu alte categorii profesionale (medici, profesori), care au un specific al organizării profesiei diferit care permite, în funcție și de opțiunea legiuitorului, o avansare în carieră prin trecerea într-un grad profesional superior, prin examen sau concurs, fără ca acest lucru să echivaleze cu o discriminare în raport cu categoria profesionala a magistraților. O eventuală corectare a procedurii, în sensul de a se da posibilitatea magistraților să promoveze în grad doar prin examen, fără existența unui număr limitat de posturi, poate fi operată doar printr-o modificare legislativă adoptată de Parlament.

9.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, dispozițiile legale criticate care stabilesc că judecătorii și procurorii pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii nu aduc atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Referitor la comparația expusă în excepția de neconstituționalitate în ceea ce privește promovarea în funcții de execuție a altor categorii socioprofesionale (respectiv cadre didactice, cadre medicale etc.), Avocatul Poporului menționează că aceasta nu poate fi reținută, întrucât, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice nu presupune uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. Inegalitatea care rezultă din diferența de situații poate justifica reguli distincte, în funcție de scopul legii. Or, în cazul de față, prevederile de lege criticate se aplică tuturor destinatarilor normei criticate, fără privilegii și fără discriminări (Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, Decizia nr. 107 din 13 iunie 2000, Decizia nr. 781 din 17 noiembrie 2015).

10.În plus, Avocatul Poporului menționează că organizarea și promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor este condiționată de asigurarea de fonduri corespunzătoare de către Ministerul Justiției, în calitatea sa de ordonator principal de credite, cu privire la bugetele tuturor instanțelor judecătorești.

11.Totodată, consideră că textul legal criticat nu aduce atingere substanței dreptului la muncă, ci instituie anumite condiții privitoare la posibilitatea promovării pe loc a judecătorilor și procurorilor, spre exemplu, numărul de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii.

12.Atât Constituția, în art. 53, cât și documentele internaționale în materia drepturilor omului, de exemplu, Convenția europeană a drepturilor omului ori Pactul internațional relativ la drepturile civile și politice, admit posibilitatea diminuării rezonabile a gradului de protecție oferită unor drepturi fundamentale, în anumite momente sau situații, cu respectarea unor condiții, câtă vreme prin aceasta nu este atinsă chiar substanța drepturilor.

13.Așa fiind, Avocatul Poporului apreciază că, în realitate, motivele de neconstituționalitate au în vedere modul de interpretare și aplicare a normelor legale criticate. Or, o asemenea solicitare nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Modul de interpretare și aplicare a unui act normativ este de competența exclusivă a instanței de judecată, singura competentă să decidă cu privire la sensul, înțelesul și modul de aplicare a legii.

14.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, care au următorul conținut:

–Art. 45: „Judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii.“17. Prevederile art. 44 din Legea nr. 303/2004 la care fac trimitere dispozițiile legale criticate au următorul conținut:

(1)Pot participa la concursul de promovare la instanțele sau parchetele imediat superioare judecătorii și procurorii care au avut calificativul «foarte bine» la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc următoarele condiții minime de vechime:a) 5 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat și procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat; b) 6 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de judecător de curte de apel și procuror la parchetul de pe lângă aceasta; c) 8 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

18.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 41 alin. (2) referitor la dreptul la măsuri de protecție socială a salariaților și art. 53 referitor la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și dispozițiile art. 14 referitor la Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și dispozițiile art. 1 referitor la Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

19.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în conformitate cu art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente la tribunale și curți de apel sau, după caz, la parchete, iar concursul se organizează anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii. Potrivit art. 45 din lege, judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii.

20.Conform art. 1 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 6 octombrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, promovarea judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție, efectivă sau pe loc, la tribunale, tribunale specializate sau curți de apel se face numai prin concurs, organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente, respectiv a numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii pentru promovarea pe loc. Posturile vacante de conducere de la instanțe și parchete nu se ocupă prin concursul de promovare în funcții de execuție, ci potrivit procedurilor speciale stabilite prin lege și regulament.

21.În baza art. 4 alin. (2) din Regulament, posturile scoase la concurs pentru promovarea efectivă, respectiv locurile scoase la concurs pentru promovarea pe loc se stabilesc de către Consiliul Superior al Magistraturii, în mod distinct.

22.Potrivit art. 4 alin. (2^2) din același act normativ, la promovarea pe loc, locurile scoase la concurs se stabilesc la nivel național, corespunzător gradelor instanțelor sau parchetelor ierarhic superioare pentru care se organizează concursul; în interiorul fiecărui grad, locurile se stabilesc separat, pe materii de concurs. Numărul de locuri scoase la concurs se stabilește cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite, iar alocarea locurilor pe materii de concurs se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii, ținând cont de ponderea numărului de cauze la nivelul gradului de jurisdicție pentru care se scot locurile la concurs și de necesitățile sistemului.

23.După cum se poate observa, în ceea ce privește modalitatea de promovare a judecătorilor și procurorilor la instanțele și parchetele superioare, reglementarea primară și cea secundară în materie stabilesc două forme de promovare, și anume efectivă și pe loc, ambele în limita unui număr de locuri, respectiv în limita posturilor vacante existente pentru promovarea efectivă și a numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii pentru promovarea pe loc.

24.Principala formă de promovare a magistraților este cea efectivă, întrucât noțiunea de „promovare“ implică o avansare în funcție sau într-un grad superior cu desfășurarea propriu-zisă a atribuțiilor ce revin funcției în care s-a promovat, în timp ce promovarea pe loc trebuie privită ca o formă de avansare subsidiară, aceasta presupunând doar obținerea gradului superior, cel promovat într-o asemenea modalitate desfășurându-și în continuare activitatea la aceeași instanță sau parchet.

25.Potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, numărul de locuri alocat pentru promovarea pe loc se stabilește la nivel național, corespunzător gradelor instanțelor și parchetelor, distinct de cele stabilite pentru promovarea efectivă, cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite.

26.Stabilirea distinctă a numărului de locuri pentru promovarea efectivă și, respectiv, promovarea pe loc are la bază și rațiuni de ordin bugetar, întrucât în ceea ce privește promovarea efectivă, locurile scoase la concurs sunt deja finanțate, prin evidențierea lor în schemele instanțelor și parchetelor, în timp ce scoaterea la concurs a unor posturi pentru promovarea pe loc, separat de posturile vacante efectiv în sistem la nivelele superioare, implică un efort bugetar suplimentar, astfel că, pentru organizarea concursului de promovare pe loc, este necesară asigurarea în prealabil a finanțării necesare de către ordonatorii principali de credite, respectiv Ministerul Justiției și Ministerul Public.

27.Criticile autoarei excepției privesc, în esență, aplicarea unui tratament discriminatoriu în ceea ce privește forma de promovare pe loc a judecătorilor și procurorilor, prin raportare la modalitatea de promovare a personalului de specialitate juridică asimilat magistraților din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii.

28.Curtea constată că magistrații și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor reprezintă categorii socio-profesionale distincte, ceea ce justifică stabilirea unor proceduri diferite de promovare în funcții de execuție.

29.În acest sens, deși personalul de specialitate juridică este asimilat magistraților în ceea ce privește drepturile și obligațiile acestora, există însă deosebiri esențiale între cele două categorii profesionale prin raportare la natura activității efectiv desfășurate.

30.Deși art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, stabilește că „Pe durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii este asimilat judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle, inclusiv susținerea examenului de admitere, evaluarea activității profesionale, susținerea examenului de capacitate și de promovare, dispozițiile prezentei legi aplicându-se în mod corespunzător“, această asimilare nu presupune însă stabilirea unor reguli identice pentru admitere, evaluare, respectiv promovare, date fiind atribuțiile distincte ale fiecărei categorii profesionale vizate în speță, precum și activitatea efectiv desfășurată de persoanele încadrate în fiecare dintre cele două profesii.

31.În ceea ce privește promovarea personalului de specialitate juridică asimilat magistraților din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și al Institutului Național al Magistraturii, trebuie observat că ordonatorii de credite sunt distincți, fiecare apreciind, în funcție de bugetul propriu, oportunitatea organizării unui astfel de examen.

32.Totodată, dacă pentru magistrați art. 43 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 impune ca un concurs de promovare să fie organizat cel puțin anual, în cazul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, art. 2 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului de promovare în funcții de execuție a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii și al Institutului Național al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 1.260/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 6 ianuarie 2015, stabilește că respectivul examen se organizează anual numai dacă este cazul.

33.În cazul promovării pe loc în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, limitarea numărului de locuri pentru concursul de promovare este determinată, în plus, față de finanțarea locurilor, și de faptul că judecătorii și procurorii, ulterior promovării pe loc, au posibilitatea de a se transfera la instanța/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, în schimb personalul asimilat nu poate uza de o astfel de procedură. În același timp, numărul de locuri scoase la concursul de promovare pe loc este influențat și de schemele de personal de la instanțe și parchete, deoarece, în situația în care magistrații care au promovat concursul formulează cereri de transfer, este necesar ca la instanțele și parchetele la care li se acordă transferul să existe posturi vacante și susceptibile de a fi ocupate în această modalitate.

34.Așa fiind, numărul de locuri stabilit pentru concursul de promovare pe loc este determinat, pe lângă obligativitatea finanțării corespunzătoare, și de eventuala posibilitate a magistratului de a-și desfășura activitatea la instanța/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, relevantă în ceea ce privește promovarea fiind tocmai vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror, care, în baza experienței acumulate până la momentul promovării, îl recomandă pe cel care candidează pentru avansarea la o instanță sau parchet superioare. În plus, statutul judecătorilor și procurorilor este reglementat, la nivel constituțional, în art. 125 - pentru judecători și în art. 132 - pentru procurori, dispoziții care fac parte din titlul III „Autoritățile publice“, cap. VI - „Autoritatea judecătorească“, secțiunea 1 „Instanțele judecătorești“ (art. 124-130) și secțiunea a 2-a „Ministerul Public“ (art. 131 și art. 132).

35.Prin urmare, este cu atât mai evident că nu poate exista identitate de tratament juridic între cele două categorii de magistrați - judecătorii și procurorii, pe de o parte, și personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, pe de altă parte.

36.De altfel, este atributul exclusiv al legiuitorului să determine condițiile specifice de exercitare a profesiei de magistrat, inclusiv din perspectiva vechimii în funcția de judecător sau procuror, necesară pentru promovarea în funcții de execuție. Așa fiind, dimensionarea activității de promovare pe loc, în funcție de numărul de locuri aprobat anual de către Consiliul Superior al Magistraturii, se realizează prin respectarea unor cerințe specifice în domeniu, iar acest acces nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a dreptului legal reglementat, legiuitorul având libertatea să impună reguli de disciplină financiară. Or stabilirea unui anumit număr de locuri alocate anual pentru promovarea pe loc nu reprezintă o limitare de natură să încalce dreptul la muncă sau principiul egalității cetățenilor în fața legii, deoarece, potrivit art. 125 alin. (2) din Constituție, promovarea judecătorilor este de competența Consiliului Superior al Magistraturii, „în condițiile legii“.

37.În acest context, Curtea mai constată că, potrivit art. 37 lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, Plenul Consiliului are atribuții referitoare la organizarea și funcționarea instanțelor și parchetelor, sens în care aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru instanțe și parchete. Aceste norme sunt adoptate de legiuitor în aplicarea prevederilor art. 124-126, art. 131 și art. 134 din Constituție, care cuprind principiile generale potrivit cărora se organizează instanțele judecătorești și parchetele și se realizează justiția, fără a conține vreo prevedere contrară textelor constituționale de referință. Așa fiind, legiuitorul constituant a lăsat la latitudinea legiuitorului ordinar modul concret de reglementare a problemelor care privesc organizarea instanțelor judecătorești și a parchetelor.

38.Așa fiind, dispozițiile art. 45 din Legea nr. 303/2004 nu cuprind norme juridice care să contravină dispozițiilor constituționale pretins încălcate. Textul nu conține niciun element care să determine apariția unei stări de discriminare, aplicându-se în mod identic tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. Totodată, posibilitatea promovării pe loc constituie o caracteristică specifică funcției de judecător sau procuror, acest drept fiind acordat magistratului, firește, cu îndeplinirea cerințelor legale reglementate în acest scop. Cât privește condiția existenței și a nedepășirii limitei numărului de locuri, aceasta nu are legătură cu principiul egalității în drepturi, ci ține de organizarea instanțelor și parchetelor, atribuție ce intră în sfera de competență exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide în funcție de alocațiile bugetare existente în materie de „cheltuieli cu personalul“.

39.Drept urmare, prevederile de lege criticate care stabilesc că judecătorii și procurorii pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii nu aduc atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situații egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Or în cazul de față prevederile de lege criticate se aplică tuturor destinatarilor normei criticate, fără privilegii și fără discriminări (Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 107 din 13 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, și Decizia nr. 781 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2016). Încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă. Or în cauza de față termenii comparației reprezintă categorii socio-profesionale distincte, între care nu există niciun fel de relație structurală, motiv pentru care nu se impune existența unei identități de tratament juridic, deoarece caracterul special și specializat al funcțiilor la care face referire autorul excepției reclamă reglementarea unor condiții deosebite, care conferă acestora statute proprii, distincte.

40.În ceea ce privește critica referitoare la pretinsa nesocotire a dreptului la muncă, Curtea constată că instituirea prin lege a unor condiții pentru ocuparea unor funcții - astfel cum este și cazul de față - sau pentru exercitarea unei profesii nu reprezintă o încălcare a dreptului la muncă. Dispozițiile constituționale referitoare la alegerea liberă a profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă nu pot fi interpretate în sensul că orice persoană, oricând, poate opta pentru exercitarea unei profesii ori a unei meserii sau pentru alegerea oricărui loc de muncă fără a avea pregătirea și calificarea corespunzătoare ori fără a face dovada că a obținut o anumită vechime. Specificul funcției de magistrat presupune o calificare corespunzătoare, precum și anumite aptitudini.

41.Totodată, prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție, la care face trimitere autorul excepției, nu au incidență în cauză, întrucât vizează dreptul salariaților la măsuri de protecție socială. Autorul excepției a mai susținut că restrângerea dreptului magistraților la promovare, prin condiționare în funcție de numărul de locuri, este neconstituțională prin prisma art. 53 din Constituție. Cu privire la această critică, Curtea constată că nu o poate reține, întrucât textul constituțional invocat are în vedere restrângerea în anumite condiții, strict precizate în cuprinsul său, a unuia sau mai multor drepturi fundamentale, astfel cum acestea sunt consacrate și garantate în titlul II al Legii fundamentale. Or dreptul la promovare nu se regăsește printre acestea, astfel că nu se pune problema încălcării art. 53 din Constituție, de vreme ce, așa cum s-a arătat mai sus, Curtea nu a constatat existența vreunei restrângeri a exercițiului dreptului la muncă ori încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, ca drepturi fundamentale.

42.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Elisabeta Florescu în Dosarul nr. 2.563/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 mai 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru OPINIE CONCURENTĂ1. În acord cu soluția adoptată - cu unanimitate de voturi - prin Decizia nr. 352 din 22 mai 2018, considerăm că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor este neîntemeiată. Totuși, nu suntem de acord cu motivarea Curții Constituționale în privința fundamentării soluției astfel pronunțate, apreciind că instanța constituțională ar fi trebuit să invoce alte considerente pentru a răspunde la criticile de neconstituționalitate formulate.

2.În esență, autorul excepției de neconstituționalitate, având calitatea de judecător, este nemulțumit de faptul că promovarea pe loc în grad profesional de tribunal sau curte de apel a judecătorilor se realizează în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii, apreciindu-se că promovarea trebuie să se realizeze sub forma unui examen, și nu a unui concurs. Pentru aceste motive se consideră că sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (2) și art. 53 din Constituție.

3.În analiza excepției de neconstituționalitate trebuie pornit de la premisa potrivit căreia, în urma examenului de capacitate, judecătorul stagiar dobândește funcția de judecător definitiv, care urmează să fie exercitată la instanța judecătorească corespunzătoare, respectiv judecătoria, în urma repartizării efectuate. Funcției de judecător la judecătorie îi corespunde, în mod evident, gradul profesional de judecătorie. Așadar, promovarea în funcție a judecătorilor este strâns legată de nivelul instanței judecătorești la care aceștia funcționează. Astfel, în materie de promovare pe funcții de execuție, regula este aceea a promovării efective, în sensul că un judecător care funcționează la judecătorie sau tribunal, așadar cu grad profesional aferent acestora, pentru a funcționa la o instanță judecătorească imediat superioară în grad trebuie să candideze și să promoveze concursul pe post și, ca urmare a obținerii postului, dobândește gradul profesional superior aferent tribunalului sau curții de apel. Este de observat că însuși legiuitorul folosește noțiunea de promovare în funcție, iar odată ce judecătorul a promovat, dobândește rangul și celelalte drepturi aferente acesteia. Prin urmare, gradul profesional este un element component al funcției, și nu invers.

4.De la această regulă, legiuitorul, pentru asigurarea funcționalității și a bunei administrări a sistemului instanțelor judecătorești, a reglementat o excepție, și anume promovarea pe loc, văzută ca un mecanism care asigură, la nevoie, completarea funcțiilor rămase vacante la nivelul tribunalului sau curții de apel. Acest mecanism presupune dobândirea gradului profesional superior aferent tribunalului sau curții de apel, fără a funcționa efectiv la instanța judecătorească corespunzătoare. Este o derogare de la situația premisă care leagă gradul profesional de funcția exercitată la o instanță judecătorească de un anumit nivel și permite obținerea gradului profesional distinct de funcția respectivă. Această excepție este justificată de menținerea funcționării instanțelor judecătorești de nivel superior în cazul vacanței unor funcții la nivelul acestora, de necesitatea ocupării posturilor neocupate ca urmare a unor ieșiri individuale din sistemul instanțelor judecătorești. Se constituie astfel un corp de rezervă care poate răspunde imediat, permanent și continuu necesităților și provocărilor determinate de fluctuațiile de personal din cadrul instanțelor judecătorești. Prin urmare, schema de personal a instanțelor judecătorești nu poate fi concepută fără acest corp de rezervă, ale cărui dimensiuni le stabilește Consiliul Superior al Magistraturii. O asemenea competență a Consiliului Superior al Magistraturii derivă din prevederile art. 125 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora propunerile de numire, precum și promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice.

5.Această excepție de la regulă nu poate fi generalizată în sensul dorit de autorul excepției de neconstituționalitate. S-ar ajunge la situația în care toți judecătorii ar dobândi per absurdum grad profesional de curte de apel și ar continua să funcționeze la judecătorii sau tribunale, ceea ce ar echivala cu o denaturare a sistemului de promovări pe funcții de execuție. S-ar ajunge la o promovare în grade profesionale, și nu în funcții de execuție. Or funcția de judecător la o instanță judecătorească de un anumit nivel este cea care conferă gradul profesional corespunzător.

6.Teza autorului excepției de neconstituționalitate propune un alt mod de promovare, respectiv în grad profesional, și, odată obținut acest grad, judecătorul va putea fi numit în funcție la instanța corespunzătoare gradului la un moment ulterior, în funcție de necesitățile de personal ale sistemului judiciar. Însă, în acest caz, nu mai vorbim de promovare în funcție, ci în grad profesional. Or promovarea în grad profesional nu este o promovare autentică pentru că ea nu valorizează funcția aferentă instanței judecătorești, ci un element al acesteia, care nu poate exista de sine stătător decât în condiții de excepție, astfel cum s-a arătat anterior. Noul grad profesional obținut nu este aferent funcției pe care o exercită judecătorul la instanța judecătorească de nivel inferior, ci unei alte funcții ce corespunde unui grad de jurisdicție superior. De aceea, nu se poate concepe decât în condiții de excepție posibilitatea dobândirii de către un judecător de la o instanță judecătorească inferioară a unui grad profesional superior în condițiile în care funcționează tot la instanța ierarhic inferioară.

7.Legiuitorul a realizat o ficțiune juridică în sensul că a reglementat posibilitatea judecătorului de la o instanță inferioară să promoveze în grad profesional, cu toate drepturile aferente, dar să exercite în continuare funcția de la instanța ierarhic inferioară; astfel, deși activitatea prestată [judecător la o instanță de rang inferior] nu corespunde cu gradul său profesional, judecătorul va avea rangul și va fi salarizat potrivit grilei de salarizare de la instanța ierarhic superioară, considerându-se că prestează aceeași muncă cu judecătorul de la o instanță de rang superior. Deși, ca expresie a egalității formale, este inechitabil ca la o muncă diferită, având în vedere nivelul instanței, doi judecători să fie retribuiți similar; legiuitorul a opus acestei inechități ideea de asigurare a bunei funcționări a justiției, aspect care justifică aplicarea egalității materiale în locul celei strict formale [a se vedea, cu privire la noțiunile de egalitate formală și materială, Decizia nr. 799 din 18 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 19 noiembrie 2015, paragraful 68].

8.Prin urmare, din aceste motive legiuitorul a prevăzut competența Consiliului Superior al Magistraturii de a dimensiona în mod corespunzător numărul acestui corp de rezervă. Astfel, promovarea pe loc nu echivalează cu o promovare propriu-zisă în funcție, ci reprezintă o modalitate de avansare în grad profesional pentru a răspunde nevoilor de personal ale sistemului de justiție, drept care ea este supusă unor necesare condiționări administrative. Aceasta este rațiunea pentru care un criteriu esențialmente administrativ prevalează față de vocația judecătorului de a promova pe loc, aceasta din urmă subsumându-se exigențelor care țin de gestionarea personalului din sistemul judecătoresc.

9.În aceste condiții, se poate constata că autorul excepției de neconstituționalitate, în comparația pe care o realizează cu personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, nu pornește de la situații de fapt/drept identice/analoage, întrucât promovarea acestora din urmă se realizează, prin examen, pe grade/gradații aferente/în cadrul funcției pe care o ocupă, neexistând posibilitatea de a ocupa o altă funcție de execuție decât prin susținerea tot a unui concurs, nicidecum a unui examen. Principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite; or situațiile prezentate sunt diferite, astfel că nu se poate aplica același tratament juridic [cu privire la principiul egalității în drepturi, a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, sau Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015]. De asemenea, se mai reține că alte categorii profesionale nu pot fi comparate, prin prisma promovării pe loc, cu judecătorii, având în vedere atât diferența evidentă de regim constituțional între acestea [medici/profesori etc.], cât și caracterul atipic al instituției promovării pe loc, specifică doar sistemului judecătoresc.

10.În consecință, având în vedere considerentele antereferite, nu se poate reține încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție.

11.Se mai reține că nu sunt incidente prevederile art. 41 alin. (1) și art. 53 din Constituție, în speță nefiind vorba de protecția socială a muncii și nici de vreo limitare a dreptului la muncă.

12.Având în vedere cele expuse, apreciem că, în speță, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor trebuia respinsă ca neîntemeiată, cu reținerea considerentelor antereferite.

Judecător,

prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru