Decizie nr. 596 din 21 octombrie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din 14 aprilie 2014, excepţie ridicată din oficiu în Dosarul nr. 43.951/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 480D/2014.

2.La apelul nominal răspund părţile Lucian Niţu, prezent personal, Societatea Comercială "Teodora" - S.R.L. din Bacău, reprezentată prin doamna administrator Oana Maria Mihoci, şi Societatea Comercială "Vrancart" - S.A. din Adjud, reprezentată prin domnul consilier juridic Laurenţiu Dobre, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţilor prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă.

4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Codul penal şi a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Se subliniază faptul că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 13 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 43.951/3/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din 14 aprilie 2014, excepţie ridicată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor apeluri declarate împotriva unei sentinţe penale de condamnare a unor inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în aceeaşi sentinţă penală.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că interpretarea textului criticat prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din 14 aprilie 2014 a dus la formarea unei practici neunitare la nivelul instanţelor ordinare, în privinţa aplicării legii penale mai favorabile în ansamblu sau pe instituţii autonome. Se arată că din interpretarea dată de către instanţa supremă prin Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 a fost dedusă necesitatea aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii, prin combinarea unor dispoziţii din legi succesive. Se susţine că o astfel de aplicare diferită a legii penale mai favorabile creează o vădită discriminare între persoanele care au săvârşit infracţiuni şi cărora le este aplicată global legea penală mai favorabilă şi cele cărora legea penală mai favorabilă le este aplicată pe instituţii autonome. Se subliniază faptul că, în majoritatea cazurilor, aplicarea pe instituţii a legii penale mai favorabile duce la apariţia unei lex tertia, aspect ce contravine principiilor statului de drept, în general, şi principiului separaţiei puterilor în stat, în mod special. Se mai susţine că modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile criticată încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, care permite retroactivitatea legii penale mai favorabile şi nu retroactivitatea dispoziţiilor dintr-o lege penală. Se arată că abordarea criticată contravine şi prevederilor art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, întrucât instanţa supremă ar fi putut impune instanţelor ordinare aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii, potrivit rolului său constituţional referitor la interpretarea şi aplicarea unitară a legii, doar în situaţia în care legiuitorul ar fi prevăzut expres acest mecanism de identificare a legii penale mai favorabile. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011.

7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8.Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

9.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din 14 aprilie 2014, dată pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând aplicarea legii penale mai favorabile în cazul prescripţiei răspunderii penale, respectiv dacă prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei, decizie pronunţată conform art. 475 din Codul de procedură penală. Prevederile art. 5 din Codul penal au următorul cuprins: "(1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile."

12.Autorul excepţiei susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3)-(5) referitor la statul român, art. 15 alin. (2) cu privire la neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 126 alin. (3) referitor la instanţele judecătoreşti.

13.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 5 din Codul penal, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

14.Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, deciziile Curţii sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României şi au putere numai pentru viitor. Acestea sunt însă opozabile instanţei de contencios constituţional de la data pronunţării lor, împrejurarea că decizia anterioară nu a fost publicată până la momentul pronunţării noii decizii neavând relevanţă faţă de Curte (a se vedea Decizia nr. 124 din 27 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 18 aprilie 2003).

15.Conform prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

16.Întrucât Curtea Constituţională a fost sesizată de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală anterior publicării Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I, prezenta excepţie de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

17.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din 14 aprilie 2014, excepţie de neconstituţionalitate ridicată din oficiu în Dosarul nr. 43.951/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 octombrie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop