Decizie nr. 258 din 16 martie 2010

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) şi (8), art. 259 alin. (7) lit. a) şi b) şi alin. (8) şi art. 863 lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi ale art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Camelia Pânzaru în Dosarul nr. 7.993/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, prin Decizia nr. 1.304/2009.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 iulie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7.993/211/2009, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) şi (8), art. 259 alin. (7) lit. a) şi b) şi alin. (8) şi art. 863 lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi ale art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia a fost ridicată de Camelia Pânzaru cu prilejul soluţionării unei cauze civile având ca obiect o contestaţie la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 creează, prin dispoziţiile cuprinse în lit. a) şi b), o situaţie discriminatorie, care contravine art. 16 alin. (1) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie. Astfel, persoanele care nu realizează venituri impozabile sunt privilegiate, întrucât pot obţine calitatea de asigurat plătind contribuţia pe ultimele 6 luni, în timp ce persoanele care realizează astfel de venituri obţin aceeaşi calitate cu condiţia plăţii contribuţiei pe ultimii 5 ani. Mai mult, acest text de lege profită celor ce în realitate obţin venituri fără a le declara organelor fiscale, încurajând astfel "munca la negru". În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 863 lit. b) din Legea nr. 95/2006 raportate la prevederile art. 259 alin. (8) şi art. 257 alin. (8) din aceeaşi lege, precum şi la cele ale art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, susţin că acestea contravin prevederilor art. 15 alin. (2) şi art. 78 din Constituţie.

În acest sens, arată că, în aplicarea acestor texte de lege, au fost stabilite obligaţii de plată pe baza unor creanţe născute începând cu anul 2000, având ca temei legal prevederile Legii nr. 95/2006, aceasta în condiţiile în care titlul VIII din această lege, care reglementează stabilirea acestor obligaţii, a intrat în vigoare în luna mai a anului 2006.

Judecătoria Cluj-Napoca, având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 56/2006 şi Decizia nr. 934/2006, arată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi nici celui privind aşezarea justă a obligaţiilor fiscale. De asemenea, consideră că obligaţia de plată a contribuţiei prevăzute de lege şi pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a actului normativ nu poate fi considerată ca aducând atingere principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Avocatul Poporului, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, arată că textele de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (2) şi (8), art. 259 alin. (7) lit. a) şi b) şi alin. (8) şi art. 863 lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Textele de lege criticate au următoarea redactare:

–Art. 257 alin. (2) şi (8): "(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:

a)veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;

b)veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;

c)veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit şi veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit. b);

d)indemnizaţiilor de şomaj;

e)veniturilor din pensiile care depăşesc limita supusă impozitului pe venit;

f)veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-e), alin. 21 şi art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.[... ] (8) Termenul de prescripţie a plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se stabileşte în acelaşi mod cu cel prevăzut pentru obligaţiile fiscale.";

–Art. 259 alin. (7) lit. a) şi b) şi alin. (8): "(7) Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat:

a)să achite contribuţia legală lunară pe ultimele 6 luni, dacă nu au realizat venituri impozabile pe perioada termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale, calculată la salariul minim brut pe ţară în vigoare la data plăţii, calculându-se majorări de întârziere;

b)să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă; [...] (8) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (7) termenele de prescripţie privind obligaţiile fiscale se calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor de asigurări de sănătate sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calităţii de asigurat, după caz.";

–Art. 863 lit. b): "Prezenta lege intră în vigoare astfel: [... ]

b)la 30 de zile de la publicare: titlul I «Sănătatea publică», titlul II «Programele naţionale de sănătate», titlul V «Asistenţa medicală comunitară», titlul VII «Spitalele», titlul VIII «Asigurările sociale de sănătate», titlul XVI «Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar»;".

De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora: "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel."

Autorii excepţiei consideră că sunt încălcate următoarele prevederi din Constituţie: art. 15 alin. (2) care consacră neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi art. 78 referitor la intrarea în vigoare a legii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că un prim aspect pus în discuţie de autorii excepţiei vizează existenţa unui tratament juridic diferenţiat la care sunt supuse persoanele care realizează venituri impozabile în raport cu cele care nu realizează astfel de venituri, tratament instituit de prevederile art. 259 alin. (7) lit. a) şi b) din Legea nr. 95/2006.

Faţă de aceste susţineri, Curtea reţine că principiul constituţional al egalităţii în drepturi impune instituirea unui tratament juridic identic pentru situaţii identice. Aceasta nu înseamnă însă omogenitate, astfel că situaţii diferite permit şi uneori impun o reglementare diferită, în deplin acord cu principiul constituţional amintit.

În mod asemănător, principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale impune ca plata contribuţiilor să se facă în acelaşi mod de către toţi contribuabilii, prin excluderea oricărui privilegiu sau discriminări, astfel ca, la venituri egale, contribuţia să fie aceeaşi. Acelaşi principiu presupune însă ca aşezarea sarcinilor fiscale să ţină cont de capacitatea contributivă a contribuabililor, respectiv în aşezarea obligaţiilor fiscale să se ţină seama de necesitatea de protecţie a păturilor sociale celor mai dezavantajate, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale contribuabililor în cauză.

Toate aceste elemente au fost avute în vedere atunci când, prin Legea nr. 264/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 27 iulie 2007, reglementarea anterioară a art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 a fost modificată, instituindu-se un tratament juridic diferit după cum persoanele au realizat sau nu venituri impozabile. Prin această modificare s-a urmărit realizarea unei situaţii mai favorabile pentru acele persoane care nu au realizat astfel de venituri şi a căror situaţie, obiectiv mai dificilă din punct de vedere financiar, impunea un efort disproporţionat pentru a obţine calitatea de asigurat în condiţiile art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 în raport cu efortul depus de persoanele care realizează venituri impozabile. În plus, s-a avut în vedere şi faptul că, în situaţia acestei din urmă categorii de persoane, neachitarea contribuţiei la fondul asigurărilor sociale de sănătate nu a fost justificată de imposibilitatea obiectivă a acestora de a îndeplini această obligaţie, ci pe ignorarea ei.

Pentru aceste motive, Curtea apreciază că diferenţa de tratament juridic instituită de prevederile art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 este rezonabilă şi proporţională cu situaţia avută în vedere de legiuitor.

Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la principiul neretroactivităţii legii civile, Curtea constată că niciunul dintre textele de lege criticate nu conţine prevederi prin care să se indice aplicarea retroactivă a legii, astfel că acestea încep să producă efecte juridice după intrarea în vigoare a legii. De asemenea, aceste texte de lege nu prevăd intrarea în vigoare a legii contrar normelor constituţionale ale art. 78.

Cenzurarea modului în care instanţele aplică legea, criticat de asemenea de autorul excepţiei, nu intră în competenţa instanţei de contencios constituţional.

De altfel, Curtea constată că asupra aspectelor analizate în prezenta cauză s-a mai pronunţat şi prin Decizia nr. 1.304 din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 18 ianuarie 2010.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) şi (8), art. 259 alin. (7) lit. a) şi b) şi alin. (8) şi art. 863 lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi ale art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Camelia Pânzaru în Dosarul nr. 7.993/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 martie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea