Decizie nr. 1.304 din 13 octombrie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. (7) lit. a) şi b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a dispoziţiilor art. 257 alin. (8) şi art. 259 alin. (8) din Legea nr. 95/2006 coroborate cu cele ale art. 863 lit. b) din aceeaşi lege şi raportate la dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Flavia-Ioana Maier în Dosarul nr. 15.841/211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei. Lipseşte partea Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Cluj, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 913D/2009, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 259 alin. (7) lit. a) şi b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a dispoziţiilor art. 257 alin. (8) şi art. 259 alin. (8) din Legea nr. 95/2006 coroborate cu cele ale art. 863 lit. b) din aceeaşi lege şi raportate la dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Anatol Pânzaru în Dosarul nr. 16.046/211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin avocatul Flavia-Ioana Maier. Lipseşte partea Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Cluj, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 797D/2009 şi nr. 913D/2009 este identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Partea prezentă este de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public solicită, de asemenea, conexarea dosarelor.

Curtea, deliberând, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 913D/2009 la Dosarul nr. 797D/2009, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Autorii excepţiei solicită admiterea acesteia, considerând că prevederile art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 sunt discriminatorii sub aspectul întinderii obligaţiei legale sub imperiul căreia se află cele două categorii de persoane la care se referă legea: cei care nu realizează venituri impozabile şi cei care realizează astfel de venituri. Astfel, diferenţa de tratament juridic pe care legiuitorul o aplică unor persoane aflate în situaţii obiectiv similare - persoane ce au obligaţia de a se asigura, dar nu pot dovedi plata contribuţiei - rezidă doar în diferenţa de venituri pe care le obţin aceste persoane. În plus, de textul de lege criticat beneficiază şi persoane pentru care nu se justifică raţiunile de protecţie socială urmărite de acest text, aşa cum sunt cei care realizează venituri impozabile nedeclarate. În continuare, arată că prevederile art. 257 alin. (8) şi art. 259 alin. (8) din Legea nr. 95/2006 încalcă principiul neretroactivităţii legii civile, având în vedere că în baza acestor dispoziţii se procedează la executarea unor creanţe născute într-o perioadă în care această lege nu era în vigoare. Astfel, Legea nr. 95/2006 nu poate aduce atingere dreptului născut sub imperiul legii anterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002, care prevede un termen de prescripţie mai redus şi o altă bază de calcul a contribuţiei, respectiv salariul minim brut pe ţară în vigoare la data plăţii.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că autorii excepţiei solicită, în realitate, modificarea textelor de lege criticate, ceea ce este atributul exclusiv al legiuitorului. De asemenea, arată că aspectele referitoare la aplicarea retroactivă a textelor de lege sunt de competenţa instanţelor de judecată, iar nu de competenţa instanţei de contencios constituţional.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 2 şi 13 februarie 2009, pronunţate în dosarele nr. 15.841/211/2008 şi nr. 16.046/211/2008, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 259 alin. (7) lit. a) şi b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a dispoziţiilor art. 257 alin. (8) şi art. 259 alin. (8) din Legea nr. 95/2006 coroborate cu cele ale art. 863 lit. b) din aceeaşi lege şi raportate la dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia a fost ridicată de Flavia-Ioana Maier şi Anatol Pânzaru cu prilejul soluţionării unor contestaţii la executare privind sume reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 creează, prin dispoziţiile reglementate la lit. a) şi b), o situaţie discriminatorie, care contravine art. 16 alin. (1) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie. Astfel, persoanele care nu realizează venituri impozabile sunt privilegiate, întrucât pot obţine calitatea de asigurat plătind contribuţia pe ultimele 6 luni, în timp ce persoanele care realizează astfel de venituri obţin aceeaşi calitate cu condiţia plăţii contribuţiei pe ultimii 5 ani. Mai mult, acest text de lege profită celor ce în realitate obţin venituri fără a le declara organelor fiscale, încurajând astfel "munca la negru". În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 863 lit. b) din Legea nr. 95/2006 raportate la prevederile art. 259 alin. (8) şi art. 257 alin. (8) din aceeaşi lege, precum şi la cele ale art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, susţin că acestea contravin prevederilor art. 15 alin. (2) şi art. 78 din Constituţie.

În acest sens, arată că, în aplicarea acestor texte de lege, au fost stabilite obligaţii de plată pe baza unor creanţe născute începând cu anul 2000, având ca temei legal prevederile Legii nr. 95/2006, aceasta în condiţiile în care titlul VIII din această lege, care reglementează stabilirea acestor obligaţii, a intrat în vigoare în luna mai a anului 2006.

Judecătoria Cluj-Napoca arată că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, întrucât modul de stabilire a contribuţiilor la bugetul de asigurări este atributul suveran al legiuitorului, care poate stabili diferenţieri la modul de plată între diferite categorii de asiguraţi. Arată însă că principiul egalităţii nu a fost încălcat între membrii aceleiaşi categorii de persoane. În acelaşi timp, consideră că nu este încălcat nici principiul neretroactivităţii legii civile, fiind evident că prevederile Legii nr. 95/2006 nu se pot aplica anterior intrării sale în vigoare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, referindu-se la prevederile art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra acestui text de lege, stabilind prin Decizia nr. 705/2007 că acesta este în conformitate cu prevederile Legii fundamentale. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate adusă dispoziţiilor art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006, coroborate cu cele ale art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, arată că respectarea exigenţelor constituţionale privind ocrotirea unor interese naţionale, de interes general, ce se sprijină pe contribuţiile prin impozite şi taxe la cheltuielile publice ale cetăţenilor, justifică poziţia privilegiată a statului în raport cu celelalte subiecte de drept, sub aspectul protecţiei acordate drepturilor de creanţă. De asemenea, arată că, aşa cum s-a reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 158/1998, obligarea la plata contribuţiei prevăzute de lege şi anterior nu poate fi privită ca având un caracter retroactiv.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, referindu-se la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată în Decizia nr. 539/2006. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, arată că instituirea unor termene de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, diferite de cel general, nu aduce nicio atingere principiului constituţional amintit. În plus, dispoziţiile art. 863 lit. b) din Legea nr. 95/2006 dau expresie art. 78 din Legea fundamentală, stabilind că intrarea în vigoare a prevederilor actului normativ criticat are loc la 30 de zile de la publicare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (2) şi (8), art. 259 alin. (7) lit. a) şi b) şi alin. (8) şi art. 863 lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare:

–Art. 257 alin. (2) şi (8): "(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:

a)veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;

b)veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;

c)veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit şi veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit. b);

d)indemnizaţiilor de şomaj;

e)veniturilor din pensiile care depăşesc limita supusă impozitului pe venit;

f)veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-e), alin. 2^1 şi art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar. [...] (8) Termenul de prescripţie a plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se stabileşte în acelaşi mod cu cel prevăzut pentru obligaţiile fiscale.";

–Art. 259 alin. (7) lit. a) şi b) şi alin. (8): "(7) Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat:

a)să achite contribuţia legală lunară pe ultimele 6 luni, dacă nu au realizat venituri impozabile pe perioada termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale, calculată la salariul minim brut pe ţară în vigoare la data plăţii, calculându-se majorări de întârziere;

b)să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă; [...] (8) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (7) termenele de prescripţie privind obligaţiile fiscale se calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor de asigurări de sănătate sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calităţii de asigurat, după caz.";

–Art. 863 lit. b): "Prezenta lege intră în vigoare astfel: [...]

b)la 30 de zile de la publicare: titlul I «Sănătatea publică», titlul II «Programele naţionale de sănătate», titlul V «Asistenţa medicală comunitară», titlul VII «Spitalele», titlul VIII «Asigurările sociale de sănătate», titlul XVI «Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar»;".

De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, dispoziţii potrivit cărora: "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel."

Autorii excepţiei consideră că sunt încălcate următoarele prevederi din Constituţie: art. 15 alin. (2) care consacră neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi art. 78 referitor la intrarea în vigoare a legii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că un prim aspect pus în discuţie de autorii excepţiei vizează existenţa unui tratament juridic diferenţiat la care sunt supuse persoanele care realizează venituri impozabile în raport cu cele care nu realizează astfel de venituri, tratament instituit de prevederile art. 259 alin. (7) lit. a) şi b) din Legea nr. 95/2006.

Faţă de aceste susţineri, Curtea reţine că principiul constituţional al egalităţii în drepturi impune instituirea unui tratament juridic identic pentru situaţii identice. Aceasta nu înseamnă însă omogenitate, astfel că situaţii diferite permit şi uneori impun o reglementare diferită, în deplin acord cu principiul constituţional amintit.

În mod asemănător, principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale impune ca plata contribuţiilor să se facă în acelaşi mod de către toţi contribuabilii, prin excluderea oricărui privilegiu sau discriminări, astfel ca, la venituri egale, contribuţia să fie aceeaşi. Acelaşi principiu presupune însă ca aşezarea sarcinilor fiscale să ţină cont de capacitatea contributivă a contribuabililor, respectiv în aşezarea obligaţiilor fiscale să se ţină seama de necesitatea de protecţie a păturilor sociale celor mai dezavantajate, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale contribuabililor în cauză.

Toate aceste elemente au fost avute în vedere atunci când, prin Legea nr. 264/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 27 iulie 2007, reglementarea anterioară a art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006, nediferenţiată pe categorii sociale, a fost modificată, instituindu-se un tratament juridic diferit după cum persoanele au realizat sau nu venituri impozabile. Prin această modificare s-a urmărit realizarea unei situaţii mai favorabile pentru acele persoane care nu au realizat astfel de venituri şi a căror situaţie, obiectiv mai dificilă din punct de vedere financiar, impunea un efort disproporţionat pentru a obţine calitatea de asigurat în condiţiile art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 în raport cu efortul depus de persoanele care realizează venituri impozabile. În plus, s-a avut în vedere şi faptul că, în situaţia acestei din urmă categorii de persoane, neachitarea contribuţiei la fondul asigurărilor sociale de sănătate nu a fost justificată de imposibilitatea obiectivă a acestora de a îndeplini această obligaţie, ci pe ignorarea ei.

Pentru aceste motive, Curtea apreciază că diferenţa de tratament juridic instituită de prevederile art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 este rezonabilă şi proporţională cu situaţia avută în vedere de legiuitor.

Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la principiul neretroactivităţii legii civile, Curtea constată că niciunul dintre textele de lege criticate nu conţine prevederi prin care să se indice aplicarea retroactivă a legii, astfel că acestea încep să producă efecte juridice după intrarea în vigoare a legii. De asemenea, aceste texte de lege nu prevăd intrarea în vigoare a legii contrar normelor constituţionale ale art. 78.

Cenzurarea modului în care instanţele aplică legea, criticat de asemenea de autorul excepţiei, nu intră în competenţa instanţei de contencios constituţional.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) şi (8), art. 259 alin. (7) lit. a) şi b) şi alin. (8) şi art. 863 lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi ale art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Flavia-Ioana Maier şi Anatol Pânzaru în dosarele nr. 15.841/211/2008 şi nr. 16.046/211/2008 ale Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea