Decizie nr. 512 din 18 noiembrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "DANILO IMPEX" - S.R.L. din Focşani în Dosarul nr. 57/F/2004 al Tribunalului Vrancea - Secţia comercială şi administrativ fiscală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, apreciază că textul de lege criticat nu instituie un tratament inegal pentru creditori în raport cu organele fiscale, aşa cum susţine autorul excepţiei, întrucât principiul egalităţii în drepturi, prevăzut de Constituţie, nu poate să primească semnificaţia unei egalităţi între persoane fizice sau persoane juridice şi autorităţile publice.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 iulie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 57/F/2004, Tribunalul Vrancea - Secţia comercială şi administrativ fiscală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "DANILO IMPEX" - S.R.L. din Focşani (fostă S.C. "LONY GRUP" - S.R.L.) într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea cererii formulate de creditoarea Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vrancea pentru deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, în vederea recuperării unui debit reprezentând penalităţi datorate bugetului asigurărilor pentru şomaj şi a cheltuielilor de şcolarizare şomeri.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat în art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât "instituie un tratament inegal pentru ceilalţi creditori în raport cu organele fiscale".

Judecătorul-sindic apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 alin. (2) din Codul de procedură fiscală este întemeiată "pentru argumentul inechităţii de tratament".

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Astfel, arată că "scutirea organelor fiscale de la plata eventualei cauţiuni stabilite de judecătorul-sindic reprezintă consecinţa faptului că în realizarea creanţelor fiscale şi, de altfel, în întreaga activitate de administrare a creanţelor fiscale, organele fiscale reprezintă interesele generale ale societăţii". Această scutire este justificată şi prin faptul că administrarea creanţelor fiscale reprezintă o activitate de interes public general. Ca atare, dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, menţionează că, în urma republicării Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 167 a devenit art. 172. Referitor la critica de neconstituţionalitate a acestui text legal, raportată la prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (2), arată că aceasta nu poate fi primită, întrucât organele fiscale, care au competenţa de a deschide procedura reorganizării judiciare sau a falimentului, se află într-o situaţie diferită faţă de ceilalţi creditori, ceea ce impune şi justifică, în mod obiectiv şi rezonabil, aplicarea unui tratament diferit. De altfel, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt în deplină concordanţă cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora procedura de judecată şi competenţa instanţelor judecătoreşti sunt prevăzute numai prin lege.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 167 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003. Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004, textul de lege dedus controlului de constituţionalitate devenind art. 172 alin. (2), ca urmare a renumerotării textelor. În aceste condiţii, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii art. 172 alin. (2) din ordonanţa menţionată, care are următoarea redactare: "Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului se vor înainta instanţelor judecătoreşti şi sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni."

Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii legale contravin principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, consacrat în art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, cu următorul conţinut:

–Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că susţinerea autorului acesteia privind instituirea unui tratament inegal pentru creditori în raport cu organele fiscale este neîntemeiată. Astfel, prin Decizia nr. 102 din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 11 decembrie 1995, Curtea a statuat că "textul constituţional al art. 16 alin. (1) ar fi aplicabil, în cazul persoanelor colective faţă de care s-a promovat un tratament juridic diferenţiat, numai dacă astfel regimul juridic diferit s-ar răsfrânge asupra cetăţenilor, implicând inegalitatea lor în faţa legii şi a autorităţilor publice". Aşa cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create. Principiul egalităţii în drepturi prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Aşa fiind, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalităţii decât atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, or, Curtea observă că, în ipoteza prevăzută de textul de lege criticat, persoanele juridice, ca subiecte colective de drept, şi organele fiscale se află evident într-o situaţie diferită.

Ca atare, scutirea organelor fiscale de la consemnarea vreunei cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizării creanţelor fiscale, are o justificare obiectivă şi raţională, autorităţile respective - creditori bugetari - fiind finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget. În acest sens, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, prin Decizia nr. 373 din 2 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 13 noiembrie 2003.

De altfel, Curtea observă că prin art. 197 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, legiuitorul a înţeles să scutească organele fiscale nu numai de la plata cauţiunii, ci şi de la plata oricăror taxe, tarife sau comisioane pentru cererile, acţiunile şi orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanţelor fiscale, cu excepţia celor privind comunicarea actului administrativ fiscal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1, 2, 3, art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele Legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "DANILO IMPEX" - S.R.L. din Focşani în Dosarul nr. 57/F/2004 al Tribunalului Vrancea - Secţia comercială şi administrativ fiscală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora