Decizie nr. 1.065 din 14 iulie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Leontina Coca Albei în Dosarul nr. 1.898/86/2008 al Curţii de Apel Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.074D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 4 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.898/86/2008, Curtea de Apel Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Albei Leontina Coca într-o cauză ce vizează procedura insolvenţei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul criticat instituie discriminări între creditorii societăţii debitoare şi acţionarii acesteia, ceea ce determină contrarietatea acesteia cu drepturile constituţionale ale liberului acces la justiţie şi cel al asocierii. Dispoziţiile criticate instituie prezumţia de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită şi nu prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare. Totodată, persoana împotriva căreia a fost promovată acţiunea este ţinută de prezumţia de solidaritate şi nu poate utiliza toate garanţiile procesuale prevăzute de lege pentru a-şi proba nevinovăţia.

Curtea de Apel Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din data de 21 aprilie 2006, cu următorul conţinut: "(1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: [...]

d)au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; [...] (4) În caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidară, cu condiţia ca apariţia stării de insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care şi-au exercitat mandatul ori în care au deţinut poziţia care ar fi putut cauza insolvenţă. Persoanele în cauză se pot apăra de solidaritate dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvenţă sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvenţă şi au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziţia lor la aceste decizii."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la economie şi art. 136 alin. (5) referitoare la proprietate.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, de exemplu, prin Decizia nr. 1.372 din 27 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 3 decembrie 2009, şi prin Decizia nr. 82 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 19 februarie 2007. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate nu instituie prezumţia de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită, ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvenţă şi care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenţei unor asemenea fapte şi a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă a societăţii comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile şi în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet şi pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nicio îngrădire dreptul la apărare, precum şi căile legale de atac.

Totodată, prin Decizia nr. 1.134 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 24 noiembrie 2008, Curtea a statuat, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, că acestea instituie răspunderea solidară a membrilor organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului. Această răspundere solidară este condiţionată de împrejurarea că starea de insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care persoanele respective şi-au exercitat mandatul ori în care au deţinut poziţia care ar fi putut cauza insolvenţa.

Curtea a constatat că, în măsura în care conducerea debitorului este constituită dintr-un organ colegial, în ale cărui atribuţii intră adoptarea deciziilor referitoare la activitatea financiară a societăţii comerciale, inclusiv a deciziilor ce ţin de operaţiunile contabile şi evidenţa în documente a acestora, instituirea prin lege a răspunderii solidare a membrilor acestui organ apare ca firească şi pe deplin justificată. Astfel, date fiind consecinţele grave ale faptelor ce se impută organului colegial, dacă prin dispoziţiile criticate nu s-ar fi instituit prezumţia de solidaritate şi nu s-ar fi consacrat răspunderea tuturor persoanelor ce au participat la adoptarea deciziilor care au cauzat starea de insolvenţă, legea ar fi fost susceptibilă de a crea situaţii arbitrare, contrare principiilor constituţionale. Nimic nu împiedică însă persoana împotriva căreia a fost promovată acţiunea în răspundere ca, în cadrul procesului în faţa instanţei, să utilizeze toate garanţiile procesuale prevăzute de lege pentru a-şi proba nevinovăţia. Sub acest aspect, art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 nu conţine nicio dispoziţie care să constituie o restrângere a dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că angajarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere sau conducere nu are loc în orice condiţii. Prezumţia de solidaritate este inoperantă dacă persoanele în cauză, diligente fiind, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvenţa sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvenţa şi au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziţia lor la aceste decizii. Prin urmare, adoptarea unei poziţii contrare deciziei majoritare, formulată neechivoc, exonerează persoana în cauză de consecinţele grave prevăzute de lege, astfel încât aceasta nu va mai putea fi obligată la suportarea unei părţi din pasivul debitorului.

În ceea ce priveşte critica autorilor excepţiei referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale care consacră dreptul de proprietate privată şi inviolabilitatea acesteia, Curtea a constatat că, deşi membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi persoanele care au cauzat starea de insolvenţă a societăţii debitoare suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului lor de proprietate, având în vedere că, pe această cale, se asigură acoperirea pasivului debitorului insolvabil şi valorificarea drepturilor creditorilor şi, întrucât, potrivit art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituţie, stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, reglementarea legală în sine nu relevă nicio contradicţie cu textele constituţionale de referinţă.

Soluţia adoptată în deciziile anterioare, ca şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au apărut elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Leontina Coca Albei în Dosarul nr. 1.898/86/2008 al Curţii de Apel Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu