Decizie nr. 523 din 5 iulie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Marinela Tiron şi Mihai Tiron în Dosarul nr. 2.205/55/2015 al Tribunalului Arad - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.799D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta menţionează jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.021 din 14 iulie 2011 şi Decizia nr. 47 din 12 februarie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 10 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.205/55/2015, Tribunalul Arad - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Marinela Tiron şi Mihai Tiron într-un dosar având ca obiect obligaţia de a face, respectiv încheierea unui contract de vânzare-cumpărare.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată, în esenţă, că legea permite ca, din culpa altei persoane, respectiv a vânzătorului, promitentul-cumpărător al unui imobil să se afle în imposibilitatea de a-şi exercita toate atributele dreptului de proprietate. Accesul justiţiabililor este pur formal şi nu le dă dreptul la un proces echitabil, cât timp promitentul vânzător îşi poate invoca propria culpă, iar prin acţiunea formulată instanţa nu îl poate obliga pe vânzător, întrucât constată tocmai culpa acestuia. Cu alte cuvinte, prin acţiunea formulată, instanţa nu îl poate obliga pe promitentul-vânzător să îşi achite obligaţiile fiscale, în timp ce promitentul-cumpărător este obligat, fără vină, să suporte toate consecinţele negative.

6.Autorii excepţiei arată că măsura criticată nu este indispensabilă scopului urmărit, şi anume colectarea creanţelor fiscale. În plus, textele legale nu îndeplinesc cerinţele de precizie, claritate şi previzibilitate.

7.Tribunalul Arad - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa menţionează jurisprudenţa relevantă în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.021 din 14 iulie 2011 şi Decizia nr. 47 din 12 februarie 2013.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arată, în legătură cu natura juridică a antecontractului de vânzare-cumpărare, ca acesta reprezintă o promisiune de a vinde sau/şi de a cumpăra, un acord de voinţă ce precedă încheierea unei vânzări şi care are menirea de a conferi părţilor certitudinea că niciuna dintre ele nu va renunţa la intenţia realizării contractului preconizat. Uneori însă promisiunea asumată prin antecontract nu tinde în mod direct la certificarea încheierii în viitor a contractului, ci prin ea este angajată o obligaţie a cărei existenţă depinde, în mod esenţial, de un viitor contract a cărui perfectare este incertă.

10.Astfel, antecontractul de vânzare-cumpărare şi contractul propriu-zis de vânzare-cumpărare sunt lucruri complet diferite. Principala distincţie între antecontract şi contract este că cel dintâi dă naştere fie la daune-interese compensatorii, fie la obligarea promitentului-vânzător, care refuză, nejustificat, să îşi respecte obligaţiile asumate chiar şi fără acordul lui, în timp ce prin contractul de vânzare se transferă însuşi dreptul de proprietate. Or, prevederile legale criticate nu sunt de natură a încălca dreptul de proprietate al cumpărătorului atât timp cât izvorul dreptului nu s-a născut, respectiv contractul nu a fost perfectat. În plus, se arată că pentru paguba suferită de neperfectare, promitentul-cumpărător este îndreptăţit la daune-interese.

11.Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Constituţie, se arată că posibilitatea de a solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare are rolul de a suplini acordul promitentului-vânzător şi presupune, bineînţeles, ca antecontractul să îndeplinească cerinţele de valabilitate şi că singura piedică la perfectare este refuzul nejustificat al promitentului-vânzător. Or, în lipsa certificatului de atestare fiscală nu este îndeplinită o cerinţă prevăzută de lege. De altfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, accesul liber nu presupune că instanţele judecătoreşti pot fi sesizate oricum şi oricând.

12.În ceea ce priveşte pretinsa critică de neconstituţionalitate în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, se arată că situaţia incertă este determinată de specificul naturii juridice a antecontractului, şi nu de către norma juridică. De altfel, se arată ca excepţia nu a fost motivată, drept pentru care Guvernul consideră că excepţia urmează a fi respinsă ca inadmisibilă sub acest aspect. Guvernul menţionează jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 305 din 10 iulie 2003 şi Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2009.

13.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Acesta arată că, în lipsa certificatului de atestare fiscală, proprietatea nu poate fi vândută, iar potenţialul cumpărător nu poate acuza o limitare a dreptului de proprietate, acesta nefiind transferat. Mai mult, condiţia plăţii obligaţiilor fiscale nu este disproporţionată în raport cu scopul urmărit, întrucât contribuţia la cheltuielile publice prin impozite şi taxe este una dintre îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, consacrată de art. 56 din Legea fundamentală. Totodată, chiar dreptul de proprietate obligă la respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii revin proprietarului, conform art. 44 alin. (7) teza ultimă din Constituţie.

14.Condiţionarea înstrăinării clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport de stingerea tuturor creanţelor fiscale locale ale titularului dreptului de proprietate poate fi considerată o măsură de protecţie a bugetelor locale, care nu este de natură să încalce dreptul de proprietate. Aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator, adică în domeniul dreptului substanţial.

15.Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, prin neîndeplinirea cerinţelor de claritate, precizie şi previzibilitate, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt suficient de clare şi de previzibile. Folosirea expresiei "trebuie să prezinte" instituie într-un mod de netăgăduit o normă imperativă pentru contribuabili. De asemenea, sancţiunea nulităţii de drept a actelor prin care se înstrăinează clădiri, terenuri şi mijloace de transport cu încălcarea obligaţiei menţionate reprezintă o normă imperativă clară.

16.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 113 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul conţinut: "(4) Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2), inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidenţa organului fiscal. Pentru bunul care se înstrăinează, impozitul datorat este cel recalculat pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică persoanei care înstrăinează, potrivit Codului fiscal.

(5)Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (4), sunt nule de drept."

19.Curtea constată faptul că dispoziţiile legale criticate au fost abrogate prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispoziţiile criticate, ţinând cont că ele continuă să producă efecte juridice în dosar.

20.În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, în art. 21 privind dreptul la un proces echitabil şi în art. 44 privind dreptul de proprietate.

21.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.021 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, şi Decizia nr. 47 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Curtea, prin raportare la prevederile art. 44 din Constituţie, a constatat că dispoziţiile legale criticate prevăd că înstrăinarea unui teren sau a unei construcţii nu poate fi efectuată, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului translativ de proprietate, până când titularul dreptului de proprietate asupra terenului respectiv nu are stinse orice creanţe fiscale locale, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul sau al celei unde îşi are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză.

22.Curtea a constatat, de asemenea, că nu poate reţine critica de neconstituţionalitate formulată, întrucât aceasta neagă legiuitorului competenţa conferită prin Constituţie de a reglementa cadrul în care titularul unui drept are posibilitatea să şi-l valorifice, luând în considerare drepturile şi interesele legitime ale celorlalţi titulari, pe care este ţinut să le respecte. În jurisprudenţa sa constantă instanţa de contencios constituţional a statuat că absolutizarea exerciţiului unui drept ar avea ca revers negarea drepturilor altor titulari, cărora autoritatea statală le datorează în egală măsură ocrotire, situaţie de neconceput într-un stat de drept.

23.Întrucât chiar textul constituţional referitor la garantarea dreptului de proprietate statorniceşte că limitele şi conţinutul acestuia sunt stabilite prin lege, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii, care, dacă nu sunt respectate, fac ca valorificarea respectivului drept să nu mai fie posibilă. Curtea a constatat că, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, precum şi drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire în egală măsură.

24.Totodată, Curtea a constatat că, prin Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, a statuat că raţiunea care a stat la baza soluţiei legislative criticate a fost crearea unui climat de stabilitate şi securitate juridică, precum şi preocuparea statului de a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îşi execute obligaţiile fiscale, indiferent de natura şi cuantumul lor. Astfel, Curtea a reţinut că o asemenea măsură este expresia obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor. Prin urmare, faptul că legiuitorul a condiţionat înstrăinarea unui teren sau a unei clădiri de stingerea tuturor creanţelor fiscale locale ale titularului dreptului de proprietate nu echivalează cu instituirea unei incapacităţi de a vinde sau de a dona bunul imobil în cauză, ci, din contră, o asemenea condiţionare este menită să asigure în mod eficient îndeplinirea unei obligaţii legale şi constituţionale a persoanelor fizice sau juridice, şi anume plata sarcinilor fiscale, indiferent de natura lor, la bugetele locale. Aşa fiind, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege care instituie obligativitatea dobândirii certificatului de atestare fiscală drept condiţie pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport sunt constituţionale.

25.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

26.Curtea reţine că, în cauza de faţă, autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt promitenţii-cumpărători din cadrul unei promisiuni de vânzare cu privire la un imobil. Cu alte cuvinte, dreptul de proprietate nu a fost încă transmis, astfel încât nu se poate invoca încălcarea acestui drept. Faptul că promitentul -vânzător nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxelor fiscale aferente bunului vândut este o problemă de aplicare a legii, instanţa judecătorească urmând să analizeze situaţia şi să stabilească eventuala culpă a acestuia. În aceste condiţii şi pentru motivele arătate mai sus, nu se poate reţine nici încălcarea art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, oricare parte având posibilitatea de a-şi valorifica drepturile sale fundamentale în faţa unei instanţe judecătoreşti.

27.În ceea ce priveşte presupusa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate sunt foarte clare, ele reglementând conduita pe care trebuie să o urmeze părţile aflate în ipoteza normei legale. Din analiza prevederilor legale ale art. 113 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală reiese faptul că persoana care înstrăinează dreptul de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport este cea care trebuie să prezinte certificatul de atestare fiscală.

28.În consecinţă, Curtea nu poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 44 privind dreptul de proprietate.

29.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marinela Tiron şi Mihai Tiron în Dosarul nr. 2.205/55/2015 al Tribunalului Arad - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 113 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2016.

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae