Ca norme legale care își găsesc aplicabilitatea în problema de drept supusă dezlegării, prezintă relevanță și următoarele dispoziții:
Articolul 1
(1)Prezenta ordonanță de urgență reglementează accesul la activitățile economice din economia națională astfel cum sunt prevăzute în Codul CAEN, procedura de înregistrare în registrul comerțului, de autorizare a funcționării și regimul juridic al persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități economice, precum și al întreprinderilor individuale și familiale. (…)
Articolul 20
(1)Titularul PFA răspunde pentru obligațiile asumate în exploatarea întreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectațiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanțelor, pot fi urmărite și celelalte bunuri ale debitorului. Dispozițiile art. 31, 32 și ale art. 2.324 alin. (3) din Codul civil sunt aplicabile.
(2)În caz de insolvență, PFA va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare.
(3)Orice persoană interesată poate face dovada calității de profesionist în cadrul procedurii insolvenței sau separat, prin acțiune în constatare, dacă justifică un interes legitim.
Articolul 21
(1)PFA își încetează activitatea și este radiată din registrul comerțului în următoarele cazuri:
a)prin decesul titularului PFA;
b)prin voința titularului PFA;
c)în condițiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2)Cererea de radiere, însoțită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul unde își are sediul profesional, de către orice persoană interesată.
(3)Dispozițiile art. 11-13 se aplică în mod corespunzător.
Articolul 26
Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligațiile asumate în exploatarea întreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectațiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanțelor, pot fi urmărite și celelalte bunuri ale debitorului. Dispozițiile art. 31, 32 și ale art. 2.324 alin. (3) din Codul civil sunt aplicabile.
Articolul 27
(1)Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale își încetează activitatea și este radiat din registrul comerțului în următoarele cazuri:
a)prin deces;
b)prin voința acestuia;
c)în condițiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2)Cererea de radiere, însoțită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul unde își are sediul profesional, de către orice persoană interesată.
(3)În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) moștenitorii pot continua întreprinderea, dacă își manifestă voința, printr-o declarație autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii. Când sunt mai mulți moștenitori, aceștia își vor desemna un reprezentant, în vederea continuării activității economice ca întreprindere familială.
(4)Dispozițiile art. 11-13 se aplică în mod corespunzător. Activitatea va putea fi continuată sub aceeași firmă, cu obligația de menționare în cuprinsul acelei firme a calității de succesor.