Decizia nr. 625 din 22 septembrie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice“, raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Dănuț Simion în Dosarul nr. 16.913/196/2016 al Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.851D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Arată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții, dintr-o perspectivă identică, respingând excepțiile ca neîntemeiate. Apreciază că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, astfel că soluția de respingere își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Încheierea din 14 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 16.913/196/2016, Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice“, raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Dănuț Simion într-o cauză penală.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia menționează Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice“ din cuprinsul dispozițiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu raportare la art. 301 din Codul penal, este neconstituțională.

6.În continuare, citează din Decizia nr. 461 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 25 noiembrie 2016, prin care Curtea a respins excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 308 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 295 alin. (1) din același act normativ, sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În concluzie, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate din prezenta cauză.

7.Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile criticate neafectând prevederile constituționale și convenționale invocate. Incriminarea infracțiunii de delapidare comisă de un inculpat în dauna unei persoane juridice din mediul privat este proporțională cu scopul urmărit și realizează un just echilibru între interesul general (circumscris imperativului respectării relațiilor sociale protejate de norma juridică penală) și interesul individual (circumscris libertății persoanei de a exercita activități economice).

8.Având în vedere valorile sociale afectate prin faptele de delapidare, în mod corect legiuitorul a înțeles să incrimineze aceste fapte chiar dacă sunt săvârșite în mediul privat. Incriminarea faptelor penale aferente infracțiunii de delapidare, reglementată de art. 295 alin. (1) din Codul penal, cu referire la art. 308 alin. (1) din același act normativ, nu aduce atingere drepturilor acuzatului de a beneficia de un proces echitabil sau de a fi informat cu privire la acuzația adusă.

9.Totodată, nu se poate considera că persoana acuzată de comiterea unei infracțiuni de delapidare (în dauna unei persoane juridice din mediul privat) nu ar beneficia de respectarea dreptului la muncă și protecție socială dacă s-ar menține incriminarea acestei fapte penale.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice“, raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal. Dispozițiile art. 308 alin. (1) din Codul penal au fost modificate prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 193/2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 25 iulie 2017, în sensul eliminării din conținutul textului a referirii la art. 301 din Codul penal, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 603 din 6 octombrie 2015. Dispozițiile criticate au următorul conținut:

–Art. 308 alin. (1): „Dispozițiile art. 289-292, 295, 297-300 și art. 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.“;

–Art. 295 alin. (1): „Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.“14. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 41 alin. (1) referitor la muncă și protecția socială a muncii, art. 45 referitor la libertatea economică și art. 132 alin. (1) referitor la statutul procurorilor. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 256 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, și Decizia nr. 461 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 25 noiembrie 2016, respingând excepția ca neîntemeiată.

16.Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301 alin. (1) și ale art. 308 alin. (1) din Codul penal și a constatat că sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice“ din cuprinsul dispozițiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu raportare la art. 301 din Codul penal, este neconstituțională. În cuprinsul deciziei anterior arătate, Curtea a reținut că protecția penală reglementată prin prevederile art. 308 din Codul penal, deși adecvată sub aspectul finalității, aceea a protejării unor valori sociale chiar și private, nu este necesară și nu respectă un raport just de proporționalitate între severitatea măsurii ce poate fi luată și interesul individual al persoanelor. Curtea a reținut, de asemenea, că, dacă faptele persoanelor din mediul privat sunt cauzatoare de prejudicii, împotriva acestora poate fi angajată răspunderea civilă, de dreptul muncii sau altă formă de răspundere care nu implică forța de constrângere a statului prin mijloace de drept penal. Prin urmare, Curtea a observat că este greu de identificat o valoare socială ce trebuie protejată în cazul sancționării conflictului de interese în mediul privat, dat fiind că eventualele cazuri concrete de incompatibilitate pot fi eficient soluționate, astfel cum s-a arătat, cu ajutorul mijloacelor de drept civil, dreptul muncii sau prin alte reguli care nu implică răspunderea penală. Așadar, Curtea a constatat că incriminarea conflictului de interese în mediul privat reprezintă o încălcare nejustificată a libertății economice și a dreptului la muncă al persoanelor care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice, drepturi fundamentale prevăzute la art. 41 alin. (1) și art. 45 din Constituție.

17.În continuare, Curtea a constatat că situația este diferită în cazul raportării prevederilor art. 308 alin. (1) din Codul penal la dispozițiile art. 295 din același cod. În acest sens, Curtea a reținut că infracțiunea de delapidare a fost inclusă de legiuitor în cuprinsul titlului V al părții speciale a Codului penal, intitulat „Infracțiuni de corupție și de serviciu“, în capitolul II - „Infracțiuni de serviciu“. Curtea a reținut că aceste infracțiuni au, de principiu, subiect activ calificat, ce are calitatea de funcționar public. Potrivit art. 175 alin. (1) din Codul penal, funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:

a)exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;

b)exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;

c)exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. Conform alin. (2) al aceluiași art. 175, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, și persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

18.De asemenea, Curtea a reținut că infracțiunea de delapidare are ca obiect juridic special relațiile sociale de serviciu a căror formare și desfășurare implică o corectă gestionare și administrare a bunurilor mobile din patrimoniul unei persoane juridice, iar ca obiect material, conform ipotezei normei de incriminare, bani, valori sau alte bunuri, fiind vorba despre o infracțiune ce are ca subiect activ o persoană care are calitatea de funcționar public în sensul legii penale. Curtea a reținut că persoana juridică ale cărei interese legale sunt ocrotite prin incriminarea faptelor arătate la art. 295 din Codul penal este o autoritate publică, o instituție publică sau o altă persoană juridică ce administrează sau exploatează bunuri proprietate publică.

Elementul material al laturii obiective se realizează prin fapta de însușire, folosire sau traficare de bani, valori sau alte bunuri, în interes personal sau pentru altul. Prin „însușire“ se înțelege scoaterea unui bun din posesia sau detenția unei persoane juridice dintre cele mai sus menționate și trecerea acestuia în proprietatea făptuitorului, așa încât acesta să poată dispune de el prin consumare, folosire sau chiar înstrăinare. „Folosirea“, ca modalitate normativă de realizare a obiectului material al infracțiunii analizate, constă în scoaterea inițială a unui bun din posesia unei persoane juridice și în utilizarea lui în folosul făptuitorului, urmată de readucerea bunului în patrimoniul din care a fost scos. „Traficarea“, în sensul aceleiași norme de incriminare, constă în scoaterea unui bun din patrimoniul unei persoane juridice și în utilizarea lui de către făptuitor în vederea obținerii unui profit, într-o manieră speculativă. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale referitoare la activitatea economică a persoanelor juridice avute în vedere, prin scoaterea bunului care formează obiectul material al infracțiunii din sfera patrimonială în care se găsea inițial și folosirea lui în interesul făptuitorului sau al altei persoane. Atingerea scopului săvârșirii faptei, respectiv obținerea unui folos sau satisfacerea unui interes pentru sine sau pentru altul, nu prezintă importanță pentru consumarea infracțiunii de delapidare, însă existența acestuia denotă săvârșirea cu intenție directă a infracțiunii.

19.Curtea a constatat că, având în vedere pericolul social pe care faptele de delapidare îl prezintă, în general, pentru relațiile patrimoniale ale unei persoane juridice, legiuitorul a incriminat, prin art. 308 alin. (1) din Codul penal, infracțiunea de delapidare atunci când ea este săvârșită în mediul privat, respectiv atunci când faptele sunt comise de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori în cadrul oricărei persoane juridice.

20.Având în vedere conținutul constitutiv al infracțiunii de delapidare și pericolul social pe care faptele prin care aceasta poate fi realizată îl prezintă pentru relațiile sociale de natură patrimonială ale oricărei persoane juridice, precum și pentru activitățile economice ale oricărei astfel de persoane, Curtea a reținut că o atare reglementare legală nu este contrară caracterului necesar al incriminării astfel realizate și păstrează un just raport de proporționalitate între interesul general, circumscris imperativului respectării relațiilor sociale protejate de norma juridică în cauză, și cel individual, circumscris libertății persoanei de a exercita activități economice. Dimpotrivă, Curtea a constatat că pedepsirea faptelor de delapidare, în cazul săvârșirii lor în mediul privat, cu o pedeapsă ale cărei limite speciale se reduc cu o treime realizează un just echilibru între nevoia de protecție a valorilor și relațiilor sociale anterior menționate, inclusiv prin intermediul normelor de drept penal, și severitatea pedepsei penale aplicabile.

21.De asemenea, Curtea a reținut că, într-adevăr, împotriva persoanelor din mediul privat care săvârșesc fapte cauzatoare de prejudicii poate fi angajată răspunderea civilă, de dreptul muncii sau altă formă de răspundere. Curtea a constatat, totodată, că, pentru persoanele juridice din mediul privat, desfășurarea în mod corect a relațiilor sociale de natură patrimonială și a activităților cu caracter economic constituie o premisă importantă a însăși existenței lor. Prin urmare, având în vedere pericolul considerabil al faptelor de delapidare prin raportare la importanța valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare, Curtea a conchis că utilizarea de către legiuitor a forței de constrângere a statului, prin mijloace de drept penal, în cazul săvârșirii faptelor de delapidare în condițiile art. 308 alin. (1), raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal, este proporțională cu scopul urmărit, chiar și în condițiile în care alături de răspunderea penală pentru această infracțiune poate fi angajată și o altă formă de răspundere dintre cele anterior enumerate.

22.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice“, raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dănuț Simion în Dosarul nr. 16.913/196/2016 al Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice“, raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 septembrie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu