Decizie nr. 816 din 27 septembrie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Anton Mădălin Burtan Pop în Dosarul nr. 1.696/187/2006 al Tribunalului Bihor - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 7 mai 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.696/187/2006, Tribunalul Bihor - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Excepţia a fost ridicată de Anton Mădălin Burtan Pop.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 24 şi art. 41 alin. (1) din Constituţie, fără a arăta în ce mod.

Tribunalul Bihor - Secţia penală arată că dispoziţiile de lege criticate vizează sfera dreptului de a exercita profesia de avocat de către membrii barourilor, iar nu restrângerea dreptului la apărare al cetăţeanului, drept garantat prin posibilitatea titularului de a alege orice avocat înscris în barourile din România. Incompatibilitatea stabilită prin textul de lege criticat nu contravine nici dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece nu se instituie o restrângere a exercitării dreptului de a profesa avocatura, ci o garanţie legală prevăzută în scopul asigurării probităţii participanţilor la realizarea justiţiei, contribuind la asigurarea imparţialităţii în desfăşurarea actului de judecată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că introducerea unor condiţionări legale pentru exercitarea profesiei de avocat nu reprezintă o îngrădire a dreptului la muncă, ci, dimpotrivă, datorită specificului acestei profesii şi în considerarea interesului public şi a exigenţelor cetăţeanului în relaţiile cu justiţia, s-a cristalizat necesitatea stabilirii prin lege a unor condiţii de exercitare a acestei profesii. Textul de lege criticat nu instituie o restrângere a exercitării dreptului la muncă, respectiv a exercitării profesiei de avocat, ci o garanţie legală prevăzută în scopul asigurării probităţii participanţilor la realizarea justiţiei. Interdicţia contestată nu atinge existenţa dreptului şi este impusă de necesitatea apărării unor valori sociale importante, şi anume ordinea şi morala publică. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, se apreciază că prin dispoziţiile de lege criticate nu se încalcă principiul egalităţii, acestea neinstituind niciun fel de discriminare.

Avocatul Poporului arată că interdicţia stabilită prin textul de lege criticat nu are semnificaţia încălcării principiului constituţional al dreptului la apărare, care constă în posibilitatea titularului de a alege orice avocat înscris în barourile din România, exceptându-i pe cei cărora le este oprit prin lege să exercite acte specifice profesiei, datorită unei situaţii personale. Totodată, această incompatibilitate reflectă grija legiuitorului pentru a asigura un act de justiţie imparţial şi obiectiv. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 41 din Constituţie, se arată că soluţia legislativă instituită prin dispoziţiile de lege criticate nu constituie o restrângere a exercitării dreptului de a profesa avocatura, ci o garanţie legală stabilită în scopul ocrotirii probităţii tuturor participanţilor la realizarea justiţiei. Astfel, avocatura este un serviciu public al cărui specific impune necesitatea prevederii, prin lege, a unor condiţii de exercitare a acestei profesii.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001. Alin. (1) al art. 20 a fost modificat prin art. I pct. 18 din Legea nr. 255/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 23 iunie 2004. Alin. (3) şi (4) au fost introduse prin art. I pct. 19 din Legea nr. 255/2004.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: "(1) Profesia de avocat nu poate fi exercitată la judecătoriile, tribunalele, tribunalele specializate şi curţile de apel, precum şi la parchetele de pe lângă aceste instanţe, unde soţul avocatului sau ruda ori afinul său până la gradul al III-lea inclusiv îndeplineşte funcţia de judecător sau procuror.

(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi avocatului al cărui soţ, rudă ori afin până la gradul al treilea inclusiv îndeplineşte funcţia de judecător la Curtea Constituţională ori funcţia de judecător financiar, consilier de conturi sau procuror financiar la instanţele Curţii de Conturi.

(3)Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi la Parchetul Naţional Anticorupţie.

(4)Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică şi avocatului titular, avocatului asociat, avocatului colaborator sau salarizat în cadrul profesiei, care se foloseşte de forma de organizare profesională ori de raporturile de conlucrare profesională stabilite în condiţiile legii în scopul eludării acestor interdicţii, sub sancţiunea săvârşirii unei abateri disciplinare grave."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 4 alin. (2) referitoare la unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 24 referitoare la dreptul la apărare şi art. 41 alin. (1) referitoare la dreptul la muncă.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 294 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 15 iulie 2005, Curtea a constatat că interdicţia instituită prin art. 20 din Legea nr. 51/1995 vizează sfera dreptului de a exercita profesia de avocat de către membrii barourilor, iar nu restrângerea dreptului la apărare al cetăţeanului, prevăzut la art. 24 alin. (1) din Constituţie. Acest drept este garantat prin posibilitatea titularului de a alege orice avocat înscris în barourile din România, în afara celor care au interdicţie de a exercita acte specifice profesiei datorită unei situaţii personale (interdicţie limitată la o anumită instanţă). Din această perspectivă, incompatibilitatea stabilită prin textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, care prevăd că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, deoarece textul nu instituie o restrângere a exercitării dreptului de a profesa avocatura, ci o garanţie legală prevăzută în scopul asigurării probităţii participanţilor la realizarea justiţiei.

De asemenea, prin Decizia nr. 166 din 1 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 14 mai 2004, Curtea a constatat că art. 20 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 nu instituie restrângeri ale exercitării dreptului de a profesa avocatura, ci incompatibilităţi în exercitarea profesiei de avocat la instanţa de judecată sau la parchetul unde soţul, ruda ori afinul până la gradul al treilea inclusiv îndeplineşte funcţia de magistrat. Aceste incompatibilităţi constituie măsuri de protecţie pentru părţi împotriva suspiciunilor privind situaţii de natură să altereze actul de justiţie.

Incompatibilitatea reglementată de dispoziţia criticată reprezintă o garanţie şi o măsură de protecţie a justiţiabililor care recurg la serviciile unui avocat, ale căror interese trebuie asigurate potrivit legii.

Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Anton Mădălin Burtan Pop în Dosarul nr. 1.696/187/2006 al Tribunalului Bihor - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu