Decizie nr. 7 din 17 aprilie 2015

Dosar nr. 523/1/2015

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi

de Casaţie şi Justiţie, preşedintele

completului

Geanina Cristina Arghir - judecător la Secţia penală -

judecător-raportor

Lavinia Valeria Lefterache - judecător la Secţia penală

Francisca Maria Vasile - judecător la Secţia penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală

Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secţia penală

Ştefan Pistol - judecător la Secţia penală

Ana Maria Dascălu - judecător la Secţia penală

Luminiţa Livia Zglimbea - judecător la Secţia penală

Simona Dănăilă - magistrat-asistent

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie prin Încheierea de şedinţă din data de 28 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 555/42/2014/a1, prin care, în baza art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 475 din acelaşi cod, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni, de drept: în cazul în care se formulează o cerere de revizuire împotriva unei încheieri pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară, conform art. 341 din Codul de procedură penală, care este organul judiciar competent să soluţioneze o astfel de cerere, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată; ce hotărâre judecătorească urmează a fi pronunţată: o încheiere, asemenea procedurii iniţiale, sau o sentinţă, astfel cum se pronunţă în calea de atac a revizuirii; dacă hotărârea pronunţată într-o asemenea speţă este susceptibilă de a fi supusă vreunei căi ordinare de atac.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

Conform art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, la şedinţa de judecată a participat doamna Simona Dănăilă, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 523/1/2015, aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că la dosar au fost depuse hotărâri relevante în materie, pronunţate de către Curţile de Apel Alba, Bacău, Iaşi, Craiova, Suceava, Constanţa, Timişoara, Braşov, Târgu Mureş, Oradea, Bucureşti şi unele dintre instanţele din circumscripţiile acestora.

Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Piteşti, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Târgu Secuiesc, Judecătoria Întorsura Buzăului, Judecătoria Făgăraş, Judecătoria Rupea, Tribunalul Braşov, Tribunalul Arad, Tribunalul Caraş-Severin au comunicat că nu au avut jurisprudenţă în materie.

De asemenea, a precizat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi din cadrul facultăţilor de drept ale universităţilor Bucureşti, Nicolae Titulescu, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sibiu, Timişoara, precum şi din cadrul Institutului de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu" din subordinea Academiei Române, cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, dând curs solicitării, Institutul de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu" din subordinea Academiei Române şi Universitatea de Vest din Timişoara.

Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a înaintat un punct de vedere, opinând că sesizarea Curţii de Apel Ploieşti este inadmisibilă.

În continuare, a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat revizuentului T. N. V., potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, la data de 9 martie 2015, iar acesta nu a depus un punct de vedere cu privire la problema de drept supusă dezlegării.

La data de 17 martie 2015 - Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - a depus Adresa nr. 372/C/376/III-5/2015 prin care s-a adus la cunoştinţă că în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul întrebării preliminare, fiind depuse şi concluzii scrise.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat, a solicitat doamnei procuror Justina Condoiu să susţină punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - cu privire la problema supusă dezbaterii.

Reprezentantul Ministerului Public, după expunerea argumentelor juridice, a solicitat respingerea sesizării formulate de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie - ca inadmisibilă, deoarece nu este îndeplinită condiţia ca de dezlegarea chestiunii de drept să depindă soluţionarea cauzei pe fond, aceasta fiind una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzută de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

În subsidiar, cu privire la fondul cauzei, a opinat că revizuirea este o cale de atac de retractare, art. 458 din Codul de procedură penală statuând că soluţionarea acesteia revine în competenţa instanţei care a judecat cauza în primă instanţă.

Cu privire la hotărârea ce urmează a se pronunţa în această procedură, a afirmat că cele statuate în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată în recurs în interesul legii, au aplicabilitate în continuare, în sensul că în plângerile cu privire la actele procurorului, întemeiate pe procedura prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală anterior, se pronunţă o sentinţă.

A mai arătat că, în opinia sa, ar trebui pronunţată o sentinţă, deoarece la examinarea în principiu a cererii de revizuire nu se poate constata decât că o atare cerere de revizuire este inadmisibilă, conform art. 459 alin. (5) din Codul de procedură penală.

Referitor la calea de atac, lăsată de legiuitor la dispoziţia părţii nemulţumite de soluţia pronunţată, a precizat că, raportat la dispoziţiile art. 459 alin. (7) din Codul de procedură penală, hotărârea pronunţată ar trebui să fie supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea de la fond. Or, în speţa de faţă hotărârea este definitivă, astfel că şi hotărârea din calea de atac este definitivă.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea de şedinţă din data de 28 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 555/42/2014/a1, având ca obiect cererea de revizuire formulată împotriva încheierii din data de 18 septembrie 2014, dată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Ploieşti, în Dosarul nr. 555/42/2014, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală - în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu următoarelor chestiuni de drept:

1.în cazul în care se formulează o cerere de revizuire împotriva unei încheieri pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară, conform art. 341 din Codul de procedură penală, care este organul judiciar competent să soluţioneze o astfel de cerere, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată;

2.ce hotărâre judecătorească urmează a fi pronunţată: o încheiere, asemenea procedurii iniţiale, sau o sentinţă, astfel cum se pronunţă în calea de atac a revizuirii;

3.dacă hotărârea pronunţată într-o asemenea speţă este susceptibilă de a fi supusă vreunei căi ordinare de atac.

II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 555/42/2014/a1, numitul T. N. V. a solicitat revizuirea încheierii, dată în camera de consiliu, în data de 18 septembrie 2014, în Dosarul nr. 555/42/2014, de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti.

Revizuentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a), f) şi alin. (4) din Codul de procedură penală.

Examinând dispoziţiile legale, care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii, cuprinse în art. 452-455 din Codul de procedură penală, prin coroborare cu dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală, ce reglementează soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară, acesta a constatat că, în speţă, trebuie lămurite următoarele aspecte de drept pentru o soluţionare legală a cererii de revizuire:

1.în cazul în care se formulează o cerere de revizuire împotriva unei încheieri pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară, conform art. 341 din Codul de procedură penală, care este organul judiciar competent să soluţioneze o astfel de cerere, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată;

2.ce hotărâre judecătorească urmează a fi pronunţată: o încheiere, asemenea procedurii iniţiale, sau o sentinţă, astfel cum se pronunţă în calea de atac a revizuirii;

3.dacă hotărârea pronunţată într-o asemenea speţă este susceptibilă de a fi supusă vreunei căi ordinare de atac;

III. Opinia instanţei care a formulat sesizarea

Curtea de Apel Ploieşti, care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu chestiunile de drept supuse dezlegării, şia exprimat punctul de vedere în sensul că, în conformitate cu art. 341 din Codul de procedură penală, plângerea formulată împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată se soluţionează de către judecătorul de cameră preliminară, prin raportare la dispoziţiile art. 54 lit. d) din Codul de procedură penală.

S-a apreciat că, deşi dispoziţiile art. 458 din Codul de procedură penală prevăd că cererile de revizuire se soluţionează de către instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, raportat la obiectul cererii formulate de către revizuentul T. N. V., judecătorul de cameră preliminară este cel care soluţionează această cerere, întrucât, în cazul în care cererea de revizuire având ca obiect o încheiere definitivă, pronunţată conform art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, ar fi admisă în principiu, soluţionarea în continuare pe fond a cauzei ar trebui să revină unui organ judiciar identic cu cel care a soluţionat cauza iniţială.

În ceea ce priveşte felul hotărârii ce urmează a fi pronunţată, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, raportat la dispoziţiile art. 459 alin. ultim, art. 462 şi art. 463 din Codul de procedură penală, soluţionarea cererii de revizuire, formulată împotriva unei încheieri definitive prin care judecătorul de cameră preliminară a soluţionat o plângere împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, se face printr-o sentinţă.

Referitor la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate în revizuire, având ca obiect o încheiere a judecătorului de cameră preliminară, Curtea de Apel Ploieşti a considerat că, raportat la dispoziţiile art. 459 alin. ultim şi art. 463 din Codul de procedură penală, sentinţa este definitivă, dat fiind faptul că încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară prin care soluţionează o plângere împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată este ea însăşi definitivă.

IV. Punctul de vedere al părţii cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

În urma comunicării raportului întocmit în temeiul art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, petentul T.N.V. nu a formulat un punct de vedere scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii conform dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

V. Opinia instanţelor judecătoreşti

Examinând punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele arondate, precum şi jurisprudenţa ataşată acestora, ce au fost transmise instanţei supreme, referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării, a rezultat o practică neunitară.

Astfel, au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Alba, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Curtea de Apel Timişoara.

În ceea ce priveşte prima chestiune supusă dezlegării, respectiv: "În cazul în care se formulează o cerere de revizuire împotriva unei încheieri pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară, conform art. 341 din Codul de procedură penală, care este organul judiciar competent să soluţioneze o astfel de cerere, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată" s-au conturat două opinii:

● în opinia majoritară exprimată, s-a susţinut că organul competent a soluţiona cererea de revizuire este judecătorul de cameră preliminară, prin raportare la dispoziţiile art. 54 lit. d) din Codul de procedură penală, coroborat cu dispoziţiile art. 456 alin. (1) din Codul de procedură penală şi art. 458 din Codul de procedură penală, din care reiese că cererea de revizuire se adresează instanţei care a judecat cauza în primă instanţă;

● în opinia minoritară s-a apreciat că organul competent este instanţa de judecată, aşa cum prevăd în mod expres dispoziţiile art. 456 din Codul de procedură penală, întrucât dispoziţiile art. 54 şi ale art. 342 din Codul de procedură penală nu menţionează că judecătorul de cameră preliminară are competenţa de a soluţiona cererea de revizuire.

În ceea ce priveşte cea de-a doua chestiune de drept supusă dezlegării, respectiv: "Ce hotărâre judecătorească urmează a fi pronunţată: o încheiere, asemenea procedurii iniţiale, sau o sentinţă, astfel cum se pronunţă în calea de atac a revizuirii", s-au format tot două opinii:

● în opinia majoritară s-a considerat că se pronunţă o sentinţă, conform prevederilor art. 459 alin. (7) şi art. 463 din Codul de procedură penală;

● în opinia minoritară s-a apreciat că se pronunţă o încheiere, asemenea procedurii iniţiale, prevăzută de art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală.

Referitor la cea de a treia chestiune de drept supusă dezlegării, respectiv: "Dacă hotărârea pronunţată, într-o asemenea speţă, este susceptibilă de a fi supusă vreunei căi ordinare de atac", s-au formulat următoarele opinii:

● într-o opinie s-a apreciat că hotărârea pronunţată nu este susceptibilă de a fi supusă vreunei căi de atac, deoarece potrivit art. 463 din Codul de procedură penală şi art. 459 alin. (7) din Codul de procedură penală hotărârea pronunţată în revizuire este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea, iar hotărârea la care se referă revizuirea - încheierea pronunţată în procedura prevăzută de art. 341 din Codul de procedură penală - este definitivă, astfel că şi hotărârea pronunţată în revizuire este definitivă;

● într-o a doua opinie, s-a argumentat că, în caz de admitere a cererii de revizuire, hotărârea pronunţată poate fi atacată cu calea de atac cu care poate fi atacată încheierea la care se referă revizuirea [definitivă, în cazul încheierilor pronunţate potrivit art. 341 alin. (6) şi art. 341 alin. (7) pct. 1 şi pct. 2 lit. a), b) şi d) din Codul de procedură penală] şi cu contestaţie în cazul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) şi art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală.

VI. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, raportat la art. 473 alin. (5) din acelaşi cod, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi din cadrul facultăţilor de drept ale universităţilor din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sibiu, Timişoara, precum şi din cadrul Institutului de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu" din subordinea Academiei Române, cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

Institutul de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu" a comunicat că, potrivit art. 341 din Codul de procedură penală, plângerea formulată împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată se soluţionează de judecătorul de cameră preliminară, care pronunţă în acest sens o încheiere definitivă.

S-a arătat că pentru a pronunţa soluţia de respingere sau de admitere a plângerii formulată împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, judecătorul de cameră preliminară are în vedere dispoziţiile art. 54 din Codul de procedură penală, care reglementează competenţele sale şi care prevăd că acesta verifică legalitatea trimiterii în judecată, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale, soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată şi soluţionează alte situaţii expres prevăzute de lege.

S-a mai susţinut că judecătorul de cameră preliminară se comportă ca o adevărată instanţă care judecă procesul în primă instanţă, deoarece, respingând sau admiţând plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, analizează dosarul sub toate aspectele, verificând legalitatea administrării probelor pe care le apreciază ca fiind suficiente şi care confirmă sau infirmă soluţia de netrimitere în judecată, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 341 alin. (7) lit. c) din Codul de procedură penală, potrivit cărora judecătorul de cameră preliminară, admiţând plângerea, dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală când probele legal administrate sunt suficiente.

S-a concluzionat prin a se arăta că activitatea judecătorului de cameră preliminară, în contextul art. 341 din Codul procedură penală, reprezintă o adevărată activitate de judecată, constând în analiza şi aprecierea probelor, astfel încât încheierea pronunţată de acesta are caracterul unei hotărâri judecătoreşti definitive care poate fi atacată cu cerere de revizuire tot la judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 458 din Codul de procedură penală, care prevede în mod expres că este "Competentă să judece cererea de revizuire [...] instanţa care a judecat cauza în primă instanţă".

Chiar dacă dispoziţiile art. 458 din Codul de procedură penală se referă la o instanţă de judecată, raportat la obiectul cererii, care priveşte revizuirea unei încheieri definitive, pronunţată potrivit art. 341 din Codul de procedură penală, s-a apreciat că şi cererea de revizuire urmează a fi soluţionată tot de judecătorul de cameră preliminară, pentru că în acest fel se respectă dispoziţiile art. 3 din Codul de procedură penală, referitoare la separarea funcţiilor judiciare, camera preliminară fiind distinctă de funcţia de judecată propriu-zisă.

În ceea ce priveşte soluţia care urmează a fi pronunţată, chiar dacă dispoziţiile art. 459 alin. (7) din Codul de procedură penală coroborate cu cele ale art. 462 şi art. 463 din Codul de procedură penală prevăd că cererea de revizuire se soluţionează printr-o sentinţă, s-a apreciat că în această situaţie se va pronunţa tot o încheiere motivată, care este definitivă, având în vedere art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, prin care se dispune respingerea ca inadmisibilă a cererii.

Referitor la soluţia dispusă prin încheiere s-a opinat că este definitivă, deoarece şi încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-a soluţionat plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată este definitivă.

În acest sens s-a susţinut că, după rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti penale, autoritatea de lucru judecat împiedică atacarea acestor hotărâri pe căi obişnuite. Întrucât în practică pot apărea hotărâri judecătoreşti definitive care pot fi nelegale, legiuitorul a introdus căile de atac extraordinare, printre care se regăseşte şi revizuirea, în cadrul căreia procesul penal este reluat, readucând cauza în una dintre fazele de judecată.

Pentru a lămuri situaţia creată, s-a apreciat că trebuie corelate dispoziţiile art. 452 din Codul de procedură penală (care au preluat integral conţinutul dispoziţiilor art. 393 din vechiul Cod de procedură penală) cu dispoziţiile art. 551 şi art. 552 din Codul de procedură penală, care reglementează data rămânerii definitivă a hotărârii instanţei.

Prin aceste dispoziţii legale, se prevede că pot fi supuse revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive, atât cu privire la dispoziţiile prin care s-a dezlegat latura penală a cauzei, cât şi referitor la dispoziţiile prin care s-a soluţionat latura civilă a cauzei.

Analizând şi dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură penală, referitoare la cauzele de revizuire, a rezultat că hotărârea a cărei revizuire se cere trebuie să cuprindă cel puţin o dispoziţie prin care se rezolvă fondul cauzei (soluţie de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal), fiind excluse hotărârile penale definitive prin care s-au rezolvat doar incidente procedurale (declinări de competenţă, abţineri, recuzări).

S-a mai arătat că practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anterioară apariţiei noului Cod de procedură penală, a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetare a procesului penal. În esenţă, revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 din vechiul Cod de procedură penală (actualul art. 452 din Codul de procedură penală) şi numai pentru cazurile prevăzute în art. 394 din vechiul Cod de procedură penală (actualul art. 453 din Codul de procedură penală), singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a unei cauze penale.

O altă interpretare în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate a fost exclusă, în raport cu dispoziţiile procedurale menţionate şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, republicată, potrivit căruia, părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Drept urmare, coroborarea dispoziţiilor legale menţionate impune concluzia inadmisibilităţii controlului judiciar, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în situaţia exprimării de către partea interesată a simplei nemulţumiri cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere sau afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei acesteia (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Decizia 1.943 din 27 martie 2006, prin care revizuirea unei hotărâri pronunţate în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală anterior este inadmisibilă). Aceeaşi soluţie a fost adoptată şi prin Decizia XVII din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii.

S-a mai arătat că şi Curtea Constituţională a României s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.174/2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 15 noiembrie 2011), referindu-se la excepţia de neconstituţionalitate a art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală anterior, reţinând că limitarea mijloacelor de probă care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiei sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc de procedură prin care se realizează un examen al rezoluţiei sau ordonanţei procurorului, atacate sub aspectul legalităţii acesteia.

Facultatea de drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a considerat că cererea de revizuire formulată împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară trebuie respinsă ca inadmisibilă, apreciind totodată, în eventualitatea admisibilităţii unei astfel de cereri, că, deoarece revizuirea este o cale de retractare, competent să soluţioneze o astfel de cerere este judecătorul de cameră preliminară care se pronunţă prin încheiere definitivă.

VII. Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Direcţia de specialitate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept referitoare la organul competent să soluţioneze o cerere de revizuire formulată împotriva unei încheieri definitive pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară în procedura reglementată în art. 341 din Codul de procedură penală, tipul hotărârii care se pronunţă şi admisibilitatea căii ordinare de atac împotriva unei astfel de hotărâri este inadmisibilă.

VIII. Opinia Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 372/C/376/III-5/2015, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept vizând organul judiciar competent să soluţioneze o cerere de revizuire formulată împotriva unei încheieri pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară, conform art. 341 din Codul de procedură penală, hotărârea judecătorească ce urmează a se pronunţa în acest caz şi dacă hotărârea pronunţată este susceptibilă de a fi supusă unei căi de atac.

În cuprinsul concluziilor scrise, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - a apreciat că solicitarea Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie - este inadmisibilă.

În susţinerea opiniei formulate, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - a arătat că, pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizând dezlegarea unor chestiuni de drept, trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de art. 475 din Codul de procedură penală, una din condiţii fiind aceea ca de lămurirea acesteia să depindă soluţionarea pe fond a cauzei respective şi care nu este îndeplinită.

S-a apreciat că dispoziţia procesual penală sus-menţionată are ca sursă de inspiraţie prevederile art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi dă un plus de eficienţă în norma de procedură penală reglementării constituţionale existente în art. 126 alin. (3) din Constituţia României, republicată, conform căruia: "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale".

S-a mai susţinut că instituţia procesual penală reglementată prin art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală este vădit mai restrictivă decât cea cuprinsă în art. 471 şi următoarele din acelaşi cod, conform căreia admisibilitatea recursului în interesul legii se verifică prin raportare la existenţa unei chestiuni de drept, substanţial sau procesual, soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, dar şi decât cea cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, care condiţionează invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare de legătura acesteia cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului.

În susţinerea acestui punct de vedere s-a afirmat că textul legal mai sus indicat a fost preluat, în privinţa reglementării condiţiei de pertinenţă, în art. 475 din Codul de procedură penală, pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, adăugându-i-se cerinţa ca de lămurirea acesteia să depindă soluţionarea fondului cauzei. Deşi noţiunea de relevanţă nu a fost definită în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, preferându-se o analiză a fiecărei sesizări în parte, fără stabilirea unor reguli general aplicabile, doctrina a identificat elemente care pot influenţa aprecierea relevanţei unei excepţii de neconstituţionalitate.

S-a arătat că şi în cazul invocării neconstituţionalităţii unor norme procedurale aplicabile procedurii de soluţionare a cauzei respective excepţia este relevantă, cu condiţia însă ca invocarea neconstituţionalităţii să privească o normă procedurală aplicabilă acelei faze/etape a procesului ori o normă materială fără aplicarea căreia calea de atac nu ar putea fi soluţionată, iar nu o normă aplicabilă unei faze/etape ulterioare a procesului, ipoteză în care excepţia devine irelevantă.

S-a apreciat că problema a cărei dezlegare este supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, putând doar ca excepţie viza o problemă de drept procesual, adică doar în măsura în care soluţia dată acesteia se repercutează semnificativ asupra rezolvării date fondului.

IX. Examenul jurisprudenţei:

1.A fost înaintată practică în materie de către Curtea de Apel Alba, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Curtea de Apel Timişoara şi o parte din instanţele arondate, aceasta nefiind relevantă cu privire la chestiunile de drept pentru a căror soluţionare a fost sesizată Înalta Curte.

2.Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

La nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu există practică relevantă în chestiunea de drept supusă analizei, fiind identificată Sentinţa nr. 1.029 din data de 28 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.507/1/2014, ce a avut ca obiect revizuirea petentei M.M. împotriva Încheierii penale nr. 844 din 24 septembrie 2014 a judecătorului de cameră preliminară, cauza fiind soluţionată în cameră de consiliu, în complet de trei judecători, care a pronunţat o sentinţă definitivă.

3.Jurisprudenţă relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului:

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

X. Dispoziţii legale incidente:

Art. 340 din Codul de procedură penală - Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată

"(1) Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

(2)Dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluţionată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare."

Art. 341 din Codul de procedură penală - Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară

"(1) După înregistrarea plângerii la instanţa competentă, aceasta se trimite în aceeaşi zi judecătorului de cameră preliminară. Plângerea greşit îndreptată se trimite pe cale administrativă organului judiciar competent.

(2)Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare, care este comunicat, împreună cu un exemplar al plângerii, procurorului şi părţilor, care pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Petentului i se va comunica termenul de soluţionare. Persoana care a avut în cauză calitatea de inculpat poate formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale.

(3)Procurorul, în termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicării prevăzute la alin. (2), transmite judecătorului de cameră preliminară dosarul cauzei.

(4)În situaţia în care plângerea a fost depusă la procuror, acesta o va înainta, împreună cu dosarul cauzei, instanţei competente.

(5)Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor.

(6)În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluţii:

a)respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată;

b)admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală;

c)admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(7)În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară:

1.respinge plângerea ca tardivă sau inadmisibilă;

2.verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi:

a)respinge plângerea ca nefondată;

b)admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală;

c)admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie;

d)admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(8)Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă.

(9)În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă.

(10)Contestaţia se depune la judecătorul care a soluţionat plângerea şi se înaintează spre soluţionare judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară ori, când instanţa sesizată cu plângere este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completului competent potrivit legii, care se pronunţă prin încheiere motivată, fără participarea procurorului şi a inculpatului, putând dispune una dintre următoarele soluţii:

a)respinge contestaţia ca tardivă, inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată şi menţine dispoziţia de începere a judecăţii;

b)admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă plângerea potrivit alin. (7) pct. 2, dacă excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale au fost greşit soluţionate.

(11)Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei."

Art. 452 din Codul de procedură penală - Hotărârile supuse revizuirii

"(1) Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

(2)Când o hotărâre priveşte mai multe infracţiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori."

Art. 453 din Codul de procedură penală - Cazurile de revizuire

"(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a)s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b)hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c)un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d)un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e)când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f)hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

(2)Revizuirea hotărârilor judecătoreşti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în faţa instanţei civile, potrivit Codului de procedură civilă.

(3)Cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei.

(4)Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) şi f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

(5)În cazul prevăzut la alin. (1) lit. e), toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii"

Art. 456 din Codul de procedură penală - Cererea de revizuire

"(1) Cererea de revizuire se adresează instanţei care a judecat cauza în prima instanţă.

(2)Cererea se formulează în scris şi trebuie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.

(3)La cerere se vor alătura copii de pe înscrisurile de care cel ce a formulat cererea de revizuire înţelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Când înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele se vor alătura în traducere efectuată de un traducător autorizat.

(4)În cazul în care cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (2) şi (3), instanţa pune în vedere celui ce a formulat cererea să o completeze, într-un termen stabilit de instanţă, sub sancţiunea prevăzută la art. 459 alin. (5)."

Art. 458 din Codul de procedură penală - Instanţa competentă

Competentă să judece cererea de revizuire este instanţa care a judecat cauza în prima instanţă. Când temeiul cererii de revizuire constă în existenţa unor hotărâri ce nu se pot concilia, competenţa se determină potrivit dispoziţiilor art. 44.

Art. 459 din Codul de procedură penală - Admiterea în principiu

"(1) La primirea cererii de revizuire, se fixează termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, preşedintele dispunând ataşarea dosarului cauzei.

(2)Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

(3)Instanţa examinează dacă:

a)cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b)cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);

c)au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d)faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e)faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f)persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

(4)În cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (3), dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire.

(5)În cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

(6)Când cererea de revizuire a fost făcută pentru un condamnat decedat sau când condamnatul care a făcut cererea ori în favoarea căruia s-a făcut revizuirea a decedat după introducerea cererii, prin excepţie de la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f), procedura de revizuire îşi va urma cursul, iar în cazul rejudecării cauzei, după admiterea în principiu, instanţa va hotărî potrivit dispoziţiilor art. 16, care se aplică în mod corespunzător.

(7)Încheierea prin care este admisă în principiu cererea de revizuire este definitivă. Sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea."

Art. 463 din Codul de procedură penală - Calea de atac

Sentinţa prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de revizuire, după rejudecarea cauzei, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea.

XI. Raportul asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării

Opinia judecătorului-raportor asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării a fost în sensul că sesizarea formulată de către Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie - în Dosarul nr. 555/42/2014/a1, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv de a se lămuri care este organul judiciar competent să soluţioneze cererea de revizuire împotriva unei încheieri pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară, conform art. 341 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată; felul hotărârii judecătoreşti ce urmează a fi pronunţată, încheiere sau sentinţă, şi dacă o asemenea hotărâre este susceptibilă de a fi supusă vreunei căi ordinare de atac, este inadmisibilă, deoarece nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

În subsidiar, în măsura în care s-ar aprecia ca fiind admisibilă sesizarea, a statuat în sensul că organul judiciar competent să soluţioneze cererea de revizuire împotriva unei încheieri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, conform art. 341 din Codul de procedură penală, este judecătorul de cameră preliminară care pronunţă o încheiere supusă aceloraşi căi de atac ca şi încheierea la care se referă revizuirea.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

examinând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul raportor şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, reţine următoarele:

Pentru a realiza unificarea practicii judiciare, legiuitorul a instituit în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionarea sesizărilor din partea instanţelor de judecată, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a curţii de apel, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Ca atare, din conţinutul dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală rezultă că existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei constituie una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Instituţia procesual-penală reglementată prin art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală este vădit mai restrictivă decât cea cuprinsă în art. 471 şi următoarele din Codul de procedură penală conform căruia admisibilitatea recursului în interesul legii se verifică prin raportare la existenţa unei chestiuni de drept, substanţial sau procesual, soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, dar şi decât cea cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, care condiţionează invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare de legătura acesteia cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului.

Chestiunea a cărei dezlegare este supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material, de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, putând doar, ca excepţie, viza o problemă de drept procesual, adică în măsura în care soluţia dată acesteia se repercutează semnificativ asupra rezolvării fondului.

Prin modul de formulare a textului de lege s-a urmărit excluderea de la această procedură, ce vizează asigurarea unei practici unitare, a problemelor de drept de care nu depinde soluţionarea pe fond a litigiilor penale, chestiuni ce rămân a fi supuse interpretării numai pe calea recursului în interesul legii, sub rezerva îndeplinirii şi a celorlalte condiţii de admisibilitate reglementate de Codul de procedură penală.

Admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, de împrejurarea că interpretarea dată de către instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se cere şi soluţia dată asupra acţiunii penale şi/sau civile de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul că decizia Înaltei Curţi, pronunţată în procedura prevăzută de art. 476 şi art. 477 din Codul de procedură penală, trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului.

Prin sintagma "soluţionarea pe fond a cauzei", folosită de legiuitor în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală pentru a desemna legătura obiectivă dintre chestiunea de drept supusă interpretării şi procesul penal în curs, se înţelege dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relaţiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecinţelor de natură civilă.

Cu privire la expresia "fondul cauzei" şi la admisibilitatea revizuirii împotriva hotărârilor pronunţate în procedura înlocuită în noua reglementare procesual-penală prin dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor Codului de procedură penală anterior în materia revizuirii hotărârilor pronunţate în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. a) şi b) din acelaşi cod - Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - au reţinut că "hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii. Or, în raport cu soluţiile ce pot fi pronunţate în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală anterior de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluţii nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 345 din Codul de procedură penală, respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal." (Decizia nr. 17 din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 17 iulie 2008, care îşi menţine actualitatea.)

Or, stabilirea organului judiciar competent să soluţioneze o cerere de revizuire, formulată împotriva unei încheieri definitive pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura reglementată de art. 341 din Codul de procedură penală, tipul hotărârii prin care se soluţionează o astfel de cerere de revizuire şi admisibilitatea căii ordinare de atac împotriva acestei hotărâri nu au natura unor chestiuni de drept determinante pentru rezolvarea acţiunii penale sau a acţiunii civile în procesul penal, neputând produce efecte asupra modului de soluţionare pe fond a cauzei.

Obiectul judecăţii cauzei, în faţa căreia prezentele probleme de drept s-au ivit, îl constituie cererea de revizuire, iar modul de soluţionare a fondului acesteia nu depinde nici de lămurirea de către Înalta Curte a regulilor de competenţă în soluţionarea cererii, nici de stabilirea felului hotărârii pronunţate şi nici de determinarea caracterului definitiv sau nedefinitiv al acesteia.

Astfel, deşi sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 475 din Codul de procedură penală, privind existenţa unei cauze pendinte, aflată în curs de judecată, (Curtea de Apel Ploieşti este învestită cu cererea de revizuire formulată de T.N.V. împotriva încheierii date în cameră de consiliu în data de 18 septembrie 2014), respectiv chestiunea de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă, se constată că nu este îndeplinită una dintre cerinţele textului de lege menţionat, şi anume soluţionarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

De altfel, inadmisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în Dosarul nr. 523/1/2015 se întemeiază şi pe jurisprudenţa constantă reflectată în deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul mecanismului sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală: Decizia nr. 11/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014, prin care s-a respins ca inadmisibilă sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 216 alin. (1) şi (2) raportat la art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală; Decizia nr. 17/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, prin care s-a respins ca inadmisibilă sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală; Decizia nr. 22/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 10 noiembrie 2014, prin care s-a respins ca inadmisibilă sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materia contestaţiei la executare; Decizia nr. 24/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 11 noiembrie 2014, prin care s-a respins ca inadmisibilă sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 204 şi art. 213 din Codul de procedură penală.

Constatând neîndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate enumerate de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va proceda la analiza pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, urmând a respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie - privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

1.în cazul în care se formulează o cerere de revizuire împotriva unei încheieri pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară, conform art. 341 din Codul de procedură penală, care este organul judiciar competent să soluţioneze o astfel de cerere, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată;

2.ce hotărâre judecătorească urmează a fi pronunţată: o încheiere, asemenea procedurii iniţiale sau o sentinţă, astfel cum se pronunţă în calea de atac a revizuirii;

3.dacă hotărârea pronunţată, într-o asemenea speţă, este susceptibilă de a fi supusă vreunei căi ordonare de atac.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 555/42/2014/a1 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

1.în cazul în care se formulează o cerere de revizuire împotriva unei încheieri pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară, conform art. 341 din Codul de procedură penală, care este organul judiciar competent să soluţioneze o astfel de cerere, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată;

2.ce hotărâre judecătorească urmează a fi pronunţată: o încheiere, asemenea procedurii iniţiale, sau o sentinţă, astfel cum se pronunţă în calea de atac a revizuirii;

3.dacă hotărârea pronunţată, într-o asemenea speţă, este susceptibilă de a fi supusă vreunei căi ordonare de atac.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 aprilie 2015.

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE

A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

judecător MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,

Simona Dănăilă