Decizia nr. 368 din 16 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de S.C. Legume Fructe - S.A. din Craiova în Dosarul nr. 4.485/63/2016* al Curții de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.839D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent-șef învederează Curții că partea S.C. Alia - S.A. din Craiova a transmis la dosarul cauzei note scrise, prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției, considerând că se impune menținerea jurisprudenței Curții față de aceleași dispoziții și în raport cu critici de neconstituționalitate similare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 25 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.485/63/2016*, Curtea de Apel Craiova- Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de S.C. Legume Fructe - S.A. din Craiova într-o cauză aflată în recurs având ca obiect soluționarea unei acțiuni în revendicare.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituționale, deoarece nu protejează drepturile și interesele unui terț în aceeași măsură cum le protejează pe cele ale beneficiarului unui act administrativ. Expune în acest sens o ipotetică situație litigioasă cu privire la stabilirea dreptului de proprietate asupra unui bun, în care una dintre părți produce ca titlu în dovedirea pretențiilor sale un act administrativ - spre exemplu, un certificat de atestare a dreptului de proprietate -, iar cealaltă un act juridic civil - un înscris autentic, spre exemplu. Se susține în acest context că prima parte poate formula oricând acțiune în nulitatea actului civil, aceasta fiind imprescriptibilă, în vreme ce a doua parte are în mod discriminatoriu limitată această posibilitate, beneficiind de termenul de un an prevăzut de norma juridică criticată.

7.Mai susține că textul legal criticat poate fi apreciat ca fiind constituțional în măsura în care actul administrativ individual „comunicat“ sau „luat la cunoștință“ cuprinde în conținutul său elemente neechivoce, apte să permită o caracterizare concretă a dreptului sau interesului vătămat. Dacă, însă, actul administrativ individual (de exemplu, certificatul de atestare a dreptului de proprietate) emis în favoarea unei persoane cuprinde numai câteva elemente, respectiv identificarea emitentului actului, a beneficiarului actului și o indicare echivocă a dreptului (concret, se indică numai întinderea suprafeței de teren), dar fără adresă, configurație, vecinătăți, dimensiuni ale configurației, este evident că termenul de un an este stabilit discreționar în favoarea beneficiarului actului administrativ și în detrimentul terțului căruia i se „comunică“ actul. În aceste condiții, terțul, fiind în posesia terenului și având la rândul său un înscris constatator al dreptului, nu poate realiza vătămarea produsă, astfel că nu poate acționa în limita termenului de un an impus de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 decât în cazul introducerii unei acțiuni în revendicare, cum este speța în care a invocat excepția de neconstituționalitate.

8.În plus, se susține și că sintagma „data introducerii cererii“ din cuprinsul art. 11 alin. (2) este lipsită de precizie cu privire la determinarea exactă a cererii, textul criticat fiind neconstituțional și din perspectiva lipsei de claritate.

9.Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă opinează în sensul constituționalității dispozițiilor legale criticate. Instituirea termenului de decădere de cel mult un an în care terții se pot adresa instanței pentru anularea actului administrativ nu constituie o încălcare a dreptului de acces liber la justiție și la un proces echitabil, dat fiind faptul că, instituind acest termen, legiuitorul a avut în vedere atât securitatea și stabilitatea raporturilor juridice, cât și celeritatea ce caracterizează procedura litigiilor de contencios administrativ.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 123/2006. În plus, subliniază că de esența acțiunilor în revendicare sunt compararea titlurilor de proprietate ale părților din proces și stabilirea caracterului preferabil al titlului de proprietate al unei părți în raport cu cel al părții adverse, iar nu anularea titlurilor în cauză. Mai mult, art. 4 din Legea nr. 554/2004 permite stabilirea oricând a legalității unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, pe cale de excepție de nelegalitate, la cererea părții interesate, iar în cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată. În ceea ce privește pretinsa lipsă de claritate a sintagmei „data introducerii cererii“ din cuprinsul art. 11 alin. (2), se arată că aceasta se raportează la prevederile alin. (1) al aceluiași articol, respectiv cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate. Totodată, se apreciază că motivele formulate în susținerea excepției vizează o problemă de aplicare a legii, care excedează competenței instanței de contencios constituțional.

12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, notele scrise transmise la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care au următorul conținut:

(2)Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

Alin. (1) al art. 11 din lege, la care face referire art. 11 alin. (2), prevede că cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce la instanța competentă într-un termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii, data expirării termenului legal de soluționare a cererii sau data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, după caz.

Față de obiectul și motivarea specifice prezentei excepții de neconstituționalitate, Curtea observă că nu este incidentă Decizia nr. 12 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 11 martie 2020, prin care instanța de contencios constituțional a constatat că sintagma „data încheierii procesului-verbal de conciliere“ din art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 este neconstituțională.

15.În opinia autoarei excepției, textul de lege criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) sub aspectul exigențelor de calitate a legii, ale art. 4 alin. (2), care reglementează egalitatea între cetățeni, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (2) privind accesul neîngrădit la justiție și ale art. 44 alin. (2) referitoare la garantarea proprietății private și ocrotirea în mod egal de lege, indiferent de titular.

16.Examinând excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea reține că autoarea acesteia este nemulțumită chiar de instituirea unui termen de decădere în cazul acțiunilor în anulare a unui act administrativ cu caracter individual, norma legală criticată fiind considerată discriminatorie prin comparație cu cele care prevăd, pentru acțiunea în nulitate a unui act juridic civil, regimul juridic al imprescriptibilității acestora.

17.Dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 consacră excepția de la aplicarea termenului de prescripție stabilit la alin. (1) al aceluiași articol, în sensul că, pentru motive temeinice, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual poate fi introdusă și peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

18.În jurisprudența sa, Curtea a mai analizat critici de neconstituționalitate asemănătoare cu cele din prezenta cauză, care vizează, în esență, reglementarea unor termene procedurale drept condiționări ale exercițiului accesului liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție.

19.Astfel, chiar prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a reținut că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil și a stabilit că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.

20.În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat constant că dreptul de acces la justiție nu este absolut. Curtea de la Strasbourg a reținut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, a termenelor de prescripție și a celor de decădere sau sancțiunile stabilite pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenție, acestea fiind restricții admise atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanța sa (a se vedea, de pildă, Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunțată în Cauza Stubbings și alții împotriva Regatului Unit, paragrafele 51 și 52).

21.Cu privire la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 498 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 30 mai 2008, că „instituția decăderii este specifică dreptului procesual și are natura unei sancțiuni determinate de neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul unui anumit interval de timp stabilit de lege. Necesitatea stabilirii unor termene imperative este de necontestat, aceasta constând în nevoia de a disciplina activitatea procesuală și de a conferi stabilitate și securitate raporturilor juridice din societate. Pe de altă parte, decăderea nu este o sancțiune imuabilă, ea putând fi îndepărtată, prin cererea de repunere în termen, formulată în condițiile legii“.

22.Curtea a mai reținut, față de critici similare, că dispozițiile analizate „se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația reglementată de ipoteza normei criticate, instanța fiind cea care, în funcție de temeinicia motivelor invocate, încuviințează sau nu cererea introdusă și peste termenul de 6 luni. Aceasta nu echivalează însă cu lipsa de precizie, claritate sau previzibilitate a textului legal criticat, legea instituind excepții asupra cărora instanța de judecată este chemată să hotărască. În plus, o reglementare nu poate să cuprindă toate situațiile posibile în fapt fără a avea un caracter excesiv sau rigid, astfel că judecătorul este cel care, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze, decide asupra incidenței normei juridice“. (Decizia nr. 1161 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 20 octombrie 2009).

23.Față de cele reținute în deciziile indicate, Curtea constată că, în lipsa unor elemente de noutate prezentate în cauză de față, aceeași soluție, de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se impune a fi menținută și în prezenta cauză.

24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de S.C. Legume Fructe - S.A. din Craiova în Dosarul nr. 4.485/63/2016* al Curții de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 iunie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-șef,

Claudia-Margareta Krupenschi