Decizie nr. 278 din 24 februarie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 364 şi art. 403 alin. 1-3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială Romlux Lighting Company - S.A. din Târgovişte în Dosarul nr. 221/42/2010 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 5 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 221/42/2010, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 364 şi art. 403 alin. 1-3 din Codul de procedură civilă.

Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială Romlux Lighting Company - S.A. din Târgovişte într-un dosar având ca obiect soluţionarea acţiunii în anulare formulate împotriva unei hotărâri arbitrale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât acestea reglementează o acţiune de desfiinţare a unei hotărâri arbitrale numai pentru motive de nelegalitate, înlăturând posibilitatea analizării, de către instanţa judecătorească, a modului de soluţionare a fondului pricinii de către tribunalul arbitral. Autorul susţine că această reglementare sui generis a unei căi de atac formulate împotriva unei soluţii care nu este pronunţată de instanţele judecătoreşti încalcă prevederile Constituţiei.

De asemenea, prevederile art. 403 alin. 1-3 contravin, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, întrucât nu stabilesc o limită maximă a cauţiunii, deşi plata unei cauţiuni reprezintă o condiţie de admisibilitate a cererii de suspendare a executării silite. În lipsa unor asemenea norme de procedură, se lasă loc arbitrariului instanţei de judecată.

Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia este neîntemeiată. Instanţa consideră că posibilitatea recurgerii la procedura specială arbitrală reprezintă o opţiune a părţilor, alternativă a posibilităţii soluţionării unui litigiu de către instanţele judecătoreşti, conform art. 340 din Codul de procedură civilă, alegere exercitată în virtutea dreptului de dispoziţie asupra exerciţiului drepturilor recunoscute de lege.

Fiind vorba despre o instanţă arbitrală aleasă de părţi, despre arbitri care pot fi desemnaţi, precum şi despre norme de procedură convenite anterior de părţi, este firesc ca hotărârea pronunţată în aceste condiţii să se bucure de încrederea părţilor, art. 363 alin. 3 din Codul de procedură civilă prevăzând că hotărârea arbitrală comunicată părţilor are efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive. Arbitrajul reprezintă efectul acordului de voinţă al părţilor, astfel încât legiuitorul a stabilit condiţii speciale de exercitare a dreptului de a solicita desfiinţarea hotărârii arbitrale numai pentru motive de nelegalitate, fără a se limita accesul părţilor la justiţie, întrucât acestea pot sesiza instanţa de judecată, care se pronunţă printr-o hotărâre susceptibilă de exercitare a căii de atac prevăzute de lege, în sensul art. 129 din Constituţie.

În ceea ce priveşte prevederile art. 403 alin. 1-3 din Codul de procedură civilă, instanţa apreciază că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate, deoarece, în situaţia în care s-a dispus deja suspendarea provizorie a executării, până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă, conform art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, nu se mai datorează cauţiune, întrucât aceasta a fost achitată în cuantumul prevăzut de acest text, pentru suspendarea provizorie.

Dacă nu s-a solicitat suspendarea provizorie, ci s-a formulat direct cerere de suspendare a executării, întemeiată pe dispoziţiile art. 403 alin. 1-3 din Codul de procedură civilă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 723^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă care limitează cuantumul maxim al cauţiunii la 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul în care obiectul cererii este neevaluabil în bani, limita maximă a cauţiunii a fost stabilită de legiuitor la 2.000 lei, prin acelaşi text.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 364 şi art. 403 alin. 1-3 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:

–Art. 364 din Codul de procedură civilă: "Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul din următoarele motive:

a)litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului;

b)tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule sau inoperante;

c)tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală;

d)partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;

e)hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 3533;

f)tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

g)hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării, nu este semnată de arbitri;

h)dispozitivul hotărârii arbitrate cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire;

i)hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.";

–Art. 403 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de procedură civilă: "Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

Dacă bunurile urmărite sunt supuse stricăciunii, pierii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea preţului.

Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 şi 2, instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti, precum şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 364 şi art. 403 alin. 1-3 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii şi, răspunzând unor critici asemănătoare, a statuat constant că prevederile respective sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale.

Astfel, în ceea ce priveşte prevederile art. 364 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 8 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 31 ianuarie 2007, Curtea a reţinut că arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, aşa cum prevede art. 341 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului. În cazul în care părţile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmează să fie aplicată.

Aşa fiind, Curtea a observat că incidenţa dispoziţiilor legale criticate este subsecventă acordului de voinţă intervenit între părţile care au încheiat convenţia arbitrală şi care au optat pentru soluţionarea litigiului de către un tribunal arbitral. Împrejurarea că autorul excepţiei a achiesat la soluţionarea litigiului pe această cale, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască dispoziţiile legale referitoare la judecarea litigiului de o asemenea instituţie, precum şi consecinţele juridice ale aplicării lor, nu îl îndreptăţeşte să se prevaleze de necunoaşterea legii şi deci lipseşte de temei critica reglementării în cauză.

În ceea ce priveşte critica referitoare la caracterul devolutiv pe care ar trebui să îl aibă acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale, Curtea a reţinut că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun. Împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun, inclusiv sub aspectul admisibilităţii acesteia, nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie. Într-adevăr, în măsura în care textul constituţional de referinţă foloseşte termenul generic de "căi de atac", fără a le identifica şi caracteriza, respectiv fără a se referi in terminis la apel şi la recurs, ipoteză în care respectarea acestor date de identificare ar fi fost convertită într-un criteriu de constituţionalitate, legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit ca, în considerarea anumitor particularităţi, să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun. De altfel, Curtea reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 366 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în cazul în care a admis acţiunea în anulare, instanţa se va pronunţa pe fondul litigiului, în limitele convenţiei arbitrale.

În ceea ce priveşte prevederile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat prin Decizia nr. 539 din 18 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 12 decembrie 2005, că în ceea ce priveşte pretinsa omisiune a legiuitorului de a stabili criterii obiective pentru determinarea cuantumului cauţiunii, de natură să permită săvârşirea de abuzuri de către judecător, chiar reală fiind, nu ar putea fi complinită de către Curte, care nu are atribuţii de legiuitor pozitiv. În fapt, însă, judecătorul este ţinut să respecte anumite limite rezonabile la stabilirea cauţiunii, eventualul abuz putând fi cenzurat, de vreme ce încheierea de soluţionare a cererii de suspendare este supusă recursului, în temeiul art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, debitorul beneficiind astfel de toate garanţiile accesului liber la justiţie, ca şi de cele ale dreptului la apărare.

Curtea a mai reţinut că plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, aşa încât instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie şi nici de încălcare a dreptului la apărare.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

Faţă de criticile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea mai reţine că dispoziţiile art. 723^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă prevăd că "Dacă legea nu prevede altfel, cauţiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, nu va depăşi suma de 2.000 lei".

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 364 şi art. 403 alin. 1-3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială Romlux Lighting Company - S.A. din Târgovişte în Dosarul nr. 221/42/2010 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 februarie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae