Decizie nr. 22 din 27 ianuarie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Baltă - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, excepţie ridicată de Rada Barbulea şi Sorin Barbulea în Dosarul nr. 4.927/2001 al Curţii de Apel Bucureşti Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal este prezent Sorin Barbulea, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Partea prezentă solicită declinarea competenţei Curţii Constituţionale la instanţa de judecată, având în vedere că motivele invocate la data ridicării excepţiei în faţa instanţei judecătoreşti nu mai sunt în concordanţă cu prevederile din Constituţia revizuită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de necompetenţă, având în vedere dispoziţiile art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, care prevăd în mod expres şi limitativ competenţa Curţii Constituţionale în materia controlului concret de constituţionalitate.

Curtea, deliberând, respinge excepţia de necompetenţă, pentru următoarele considerente:

Curtea Constituţională este o autoritate publică ce nu face parte din sistemul organelor judecătoreşti, astfel încât, de principiu, soluţia declinării competenţei, având ca efect învestirea unei autorităţi judecătoreşti cu soluţionarea cauzei, este inadmisibilă.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei arată că, deşi a mai invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 112/1995, Curtea Constituţională pronunţând Decizia nr. 339/2002, a reiterat această excepţie, în faţa aceleiaşi instanţe, raportând criticile la alte motive de neconstituţionalitate. În consecinţă solicită admiterea excepţiei, motivând aceasta în raport cu prevederile art. 1 alin. (3), art. 41 alin. (2) şi art. 51 din Constituţie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, arătând că acelaşi autor, în aceeaşi cauză şi în faţa aceleiaşi instanţe, a ridicat aceeaşi excepţie, Curtea Constituţională pronunţând Decizia nr. 339/2002, prin care a fost respinsă excepţia.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 26 mai 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4.927/2001, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, excepţie ridicată de Rada Barbulea şi Sorin Barbulea.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 112/1995 contravin art. 1 alin. (3) din Constituţie, deoarece, arată autorul excepţiei, "într-un stat de drept sistemul de legi nu poate conţine prevederi lovite de nulitate absolută". Se susţine, de asemenea, că textul legal criticat contravine şi art. 41 din Constituţie, deoarece "ar fi neconstituţională readucerea terenurilor intravilane, trecute în proprietatea privată a municipiilor, potrivit Legii nr. 18/1991, în patrimoniul proprietăţii private a statului prin efectul art. 26 alin. (3), neocrotindu-se astfel, în mod egal, cele două proprietăţi".

Autorul excepţiei consideră că este încălcat şi art. 51 din Constituţie, deoarece "implică nesocotirea prevederilor privind ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, ca şi încălcarea unor prevederi legale deja adoptate, precum şi a unor principii de bază ale dreptului privind transferul de proprietate în baza unor juste titluri".

Instanţa de judecată consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că textul criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. De altfel, arată Guvernul, calificarea unui teren ca fiind sau nu aferent unei construcţii este o problemă de aplicare a legii, care excedează competenţei Curţii Constituţionale.

Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate a mai fost ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al Curţii de Apel Bucureşti, asupra căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 339 din 5 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 27 februarie 2003.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, Curtea statuând în jurisprudenţa sa că este dreptul legiuitorului să aprecieze nu numai oportunitatea măsurilor reparatorii, ci şi întinderea lor.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, dispoziţii care au următorul conţinut: "Suprafeţele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora şi care depăşesc suprafaţa aferentă construcţiilor, rămân în proprietatea statului."

Textele constituţionale invocate de autorii excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (3), art. 41 alin. (2) şi art. 51 din Constituţie, care, ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. După republicare, textele constituţionale invocate au numerotarea şi conţinutul următor:

–Art. 1 alin. (3) şi (5): "(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

[...]

(5)În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";

–Art. 44 alin. (2): "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 112/1995 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 339 din 5 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 27 februarie 2003, respingând excepţia de neconstituţionalitate, a statuat că aceste dispoziţii sunt constituţionale.

În considerentele acestei decizii Curtea a reţinut că Legea nr. 112/1995 vizează acea categorie de bunuri, existente în patrimoniul statului, dobândite în perioada comunistă prin acte juridice valabile în raport cu reglementările atunci în vigoare. Tocmai de aceea, astfel cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 73/1995, trebuie să se recunoască statului dreptul de a hotărî neîngrădit asupra regimului juridic al bunurilor intrate în patrimoniul său în baza unor titluri conforme cu legislaţia existentă în momentul dobândirii lor, precum şi de a stabili modul în care - prin restituire în natură, prin plata unor despăgubiri sau în orice altă modalitate - foştii proprietari sau moştenitorii acestora vor beneficia de reparaţii pentru prejudiciile suferite prin aplicarea unor prevederi legislative în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În consecinţă, chiar dacă naţionalizarea sau alte moduri prin care, sub imperiul unor legi anterioare, a luat naştere dreptul de proprietate al statului nu sunt corespunzătoare prevederilor Constituţiei, dreptul subiectiv de proprietate al statului, constituit potrivit reglementărilor legale anterioare actualei Legi fundamentale, nu este stins ca efect al intrării în vigoare a acesteia, independent de modificările aduse regimului juridic al proprietăţii.

Aşa fiind, se arată în decizia menţionată a Curţii, dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naşte în viitor, prin aplicarea prevederilor legale care îi reconstituie acest drept. Prevederile privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii, potrivit art. 41 din Constituţie, se aplică numai după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.

Considerentele acestor decizii sunt valabile şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi de natură să determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.

Autorul excepţiei mai critică textul de lege şi pe motiv că ar încălca prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.

Curtea constată că această critică este neîntemeiată. Legea nr. 112/1995 are ca obiect reglementarea măsurilor reparatorii în folosul foştilor proprietari ai imobilelor cu destinaţia de locuinţe, trecute cu titlu în proprietatea statului ori în proprietatea unor persoane juridice după 6 martie 1945. Este contradictoriu să se susţină că garanţia constituţională a dreptului de proprietate a fost încălcată tocmai de o lege care asigură restituirea în natură a proprietăţii fostului proprietar. Statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea tuturor legilor şi tuturor actelor normative cu aceasta.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, excepţie ridicată de Rada Barbulea şi Sorin Barbulea în Dosarul nr. 4.927/2001 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu