Decizie nr. 593 din 21 septembrie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Pop în Dosarul nr. 1.037/2004 al Tribunalului Mureş.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, întrucκt textul de lege criticat este în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 10 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.037/2004, Tribunalul Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Pop în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că art. 91^6 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 26 alin. (1) din Constituţie, privind dreptul la viaţa intimă, familială şi privată, deoarece "dă posibilitatea oricui să-şi preconstituie mijloace de probă pe care să le folosească la discreţie în funcţie de interesele sale, în lipsa unei autorizaţii din partea instanţei de judecată". Pe de altă parte, mai susţine autorul excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcă şi dreptul persoanei la respectarea vieţii sale private şi de familie, consacrat prin art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, text conform căruia orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale, iar amestecul unei autorităţi publice în exercitarea drepturilor fundamentale este permis numai dacă este prevăzut prin lege şi dacă acesta constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securităţii naţionale, siguranţei publice, bunăstării economice a ţării, apărării ordinii şi prevenirii infracţiunilor, protecţiei sănătăţii sau a moralei, protecţiei drepturilor şi libertăţilor altor persoane.

Tribunalul Mureş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală, modificate şi completate prin Legea nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, având următorul cuprins: "Inregistrările prevăzute în prezenta secţiune, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege."

Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale, deoarece sunt contrare prevederilor art. 26 din Constituţie, privind viaţa intimă, familială şi privată, precum şi dispoziţiilor art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.

Examinând excepţia astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, raţiunea reglementării în conţinutul art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală a posibilităţii ca înregistrările prezentate de părţi să poată "constitui mijloace de probă, dacă nu sunt interzise de lege" este aceea ca oricine care are o probă ce poate servi aflării adevărului să o poată prezenta, dispoziţiile respective fiind aplicabile în cazul surprinderii în mod spontan a unor fapte sau întâmplări ce sunt înregistrate prin mijloace audio sau video. Folosirea unor astfel de înregistrări ca mijloc de probă într-un proces penal este în concordanţă cu prevederile art. 53 din Constituţie, care recunosc legitimitatea unor restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, inclusiv ale exerciţiului dreptului la respectarea şi ocrotirea de către autorităţile publice a vieţii intime, familiale şi private - invocat în motivarea excepţiei -, dacă acestea se fac prin lege şi în vederea apărării unor valori sociale importante, precum desfăşurarea instrucţiei penale sau prevenirea faptelor penale.

Mai mult, legislaţia procesual-penală prevede suficiente garanţii în vederea înlăturării unor eventuale abuzuri, dispoziţiile art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală aplicându-se numai în cazul săvârşirii unei infracţiuni, când, în vederea aflării adevărului, înregistrările pot fi supuse expertizei tehnice (art. 91^6 alin. 1), părţile având posibi-litatea contestării lor potrivit prevederilor art. 64, 67 şi 68 din Codul de procedură penală.

Se constată, de asemenea, că dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici prevederile actelor internaţionale aplicabile în materie. Astfel, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale admite, prin prevederile art. 8 paragraful 2, amestecul unei autorităţi publice în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi familiale a persoanei, a domiciliului său şi a corespondenţei sale, "în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale [...]". Culegerea de informaţii şi date cu privire la pregătirea săvârşirii unor infracţiuni sau la derularea acţiunilor cu caracter infracţional se realizează, fără îndoială, în scopul "desfăşurării instrucţiei penale" (chiar dacă se face anterior momentului începerii urmăririi penale) şi constituie unul dintre cele mai eficiente mijloace de "prevenire a faptelor penale".

Art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată şi promulgată de Adunarea generală a O.N.U. prin Rezoluţia nr. 217 A (III) din 10 decembrie 1948, prevede că "Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viaţa sa particulară, în familia sa, în domiciliul său ori în corespondenţă, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri". Acelaşi document internaţional prevede însă, la pct. 2 al art. 29, că "În exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare persoană este supusă numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale, într-o societate democratică".

În examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, trebuie avută în vedere, de asemenea, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în cauza "P.G. şi J.H. contra Regatului Unit", 2001, a apreciat că, în cazul în care "înregistrările nu au constituit singura probă împotriva acuzatului, iar acesta a avut posibilitatea să conteste atât autenticitatea, cât şi folosirea ei", nu s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume cauza "Burzo contra României", 2002, se constată că aceasta nu numai că nu confirmă neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, dar nici nu are incidenţă în cauză. Astfel, în cauza amintită, Curtea europeană a reţinut că susţinerile privind încălcarea art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu se sprijină pe niciun element din dosar, respingând cererea ca inadmisibilă.

În legătură cu constituţionalitatea prevederilor de lege criticate în prezenta cauză, sub aspectul altor critici de neconstituţionalitate, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 21 din 3 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 17 aprilie 2000, precum şi prin Decizia nr. 539 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 18 ianuarie 2005, reţinând că acestea nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, fiind în concordanţă şi cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin aceleaşi decizii s-a constatat, de asemenea, că dispoziţiile menţionate respectă condiţiile stabilite de Constituţie pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Pop în Dosarul nr. 1.037/2004 al Tribunalului Mureş.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 septembrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu