Decizie nr. 539 din 7 decembrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Marilena Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 -91^6, art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 şi 3, art. 68 alin. 1 şi 2, art. 385^18 alin. 1 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Cristian Şerban în Dosarul nr. 5.829/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia - penală.

La apelul nominal s-a prezentat autorul excepţiei. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, susţinând oral motivele de neconstituţionalitate a textului de lege criticat, expuse în notele scrise depuse la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi nici celor din actele internaţionale invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 20 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 5.829/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 -91^6, art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 şi 3, art. 68 alin. 1 şi 2, art. 385^18 alin. 1 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de inculpatul recurent Ionel Cristian Şerban într-o cauză având ca obiect examinarea recursului declarat împotriva Deciziei penale nr. 58 din 23 septembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care acesta a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. 1 din Codul penal (Traficul de influenţă), cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile procedural penale criticate, referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video, concludenţa şi utilitatea probelor, limitele rejudecării după casare şi conţinutul expunerii din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti contravin prevederilor art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, care reglementează dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie şi, respectiv, dreptul la apărare, precum şi dispoziţiilor art. 6 pct. 1 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. În esenţă, critica de neconstituţionalitate vizează următoarele:

–textele art. 91^1 -91^6 din Codul de procedură penală nu conţin suficiente garanţii în vederea asigurării caracterului echitabil al procesului penal, încălcând, implicit, principiul contradictorialităţii procesului penal şi prezumţia de nevinovăţie, prin faptul că "nu prevăd, în mod explicit şi real, dreptul inculpatului de a lua cunoştinţă de conţinutul interceptărilor efectuate", iar instanţa de judecată nu este obligată să verifice, ulterior interceptării, legalitatea acestora;

–prevederile art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 şi 3 şi art. 68 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale întrucât dreptul la apărare recunoscut de art. 24 din Legea fundamentală "devine, practic, unul teoretic şi iluzoriu" cât timp nu există o "sancţiune efectivă în situaţia încălcării dreptului inculpatului de a demonstra netemeinicia probelor acuzatoare, de a-i fi admise cererile privind administrarea probelor, dacă acestea sunt concludente şi utile, precum şi de înlăturare a probelor obţinute contrar art. 68 din Codul de procedură penală";

–art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil prin faptul că textul nu prevede "o sancţiune procesual penală a încălcării de către instanţa de rejudecare a dispoziţiilor hotărârii instanţei de recurs" şi, prin urmare, pot exista încălcări arbitrare ale dispoziţiilor în cauză;

–dispoziţiile art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, întrucât nu prevăd obligaţia primei instanţe de a analiza apărările invocate de inculpat şi de a le respinge motivat în cazul nereţinerii lor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi-a exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, în raport cu textele invocate. În acest sens arată că dispoziţiile art. 91^1 -91^6 din Codul de procedură penală nu sunt de natură a împiedica inculpatul de a lua cunoştinţă de conţinutul interceptărilor efectuate, textele conţinând garanţii corespunzătoare pentru a se asigura respectarea principiului contradictorialităţii şi a prezumţiei de nevinovăţie. Art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 şi 3 şi art. 68 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, deoarece conţin suficiente garanţii în vederea asigurării unui proces echitabil şi a garantării dreptului la apărare, principiul liberei aprecieri a probelor instituit prin art. 63 alin. 2 din Codul de procedură penală dând posibilitatea instanţelor de a-şi întemeia convingerea pe analiza probelor administrate care nu au o valoare prestabilită. Dispoziţiile art. 385^18 din Codul de procedură penală nu contravin dreptului părţilor la un proces echitabil, întrucât prin aceste prevederi legale se asigură tocmai exercitarea dreptului la un proces echitabil în condiţiile legii. Dispoziţiile art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală nu sunt neconstituţionale, ele garantând dreptul părţii la un proces echitabil şi la apărare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 91^1 -91^6 din Codul de procedură penală prevăd suficiente garanţii privind respectarea dreptului la un proces echitabil. Nu se poate susţine că inculpatul este împiedicat de a lua cunoştinţă de conţinutul interceptărilor efectuate, mai mult, potrivit art. 91^3 alin. 5 din Codul de procedură penală, instanţa poate aproba, la cererea acestuia, consultarea părţilor din înregistrare şi din transcrierea integrală, care nu au fost consemnate în procesul-verbal. Referitor la neconstituţionalitatea prevederilor art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 şi art. 68 din Codul de procedură penală, Guvernul arată că acestea sunt în deplină concordanţă cu drepturile şi libertăţile recunoscute de Legea fundamentală, asigurându-se cerinţele unui proces echitabil. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 385^18 din Codul de procedură penală se consideră că este firesc ca activitatea de rejudecare, dispusă de instanţa de recurs, să cunoască anumite limitări rezultate din controlul judecătoresc efectuat de o instanţă superioară, în cadrul acestor limitări fiind şi cea prevăzută de textul criticat. În sfârşit, se apreciază a fi neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, deoarece acestea garantează tocmai dreptul la un proces echitabil şi asigură exercitarea dreptului la apărare.

Avocatul Poporului consideră că excepţia este nefondată. În acest sens arată că administrarea de către instanţa de judecată numai a acelor probe care sunt concludente şi utile rezolvării procesului penal nu poate fi considerată o încălcare a dreptului la apărare şi nici a dreptului la un proces echitabil. De asemenea, se apreciază că dispoziţiile referitoare la limitele rejudecării în cazul casării hotărârii de instanţa de recurs contravin dreptului oricărei persoane de a fi judecată în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil de o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^1 -91^6 din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului menţionează că acestea nu îngrădesc sub nici un aspect dreptul părţilor de a fi apărate, în tot cursul procesului, de un avocat ales sau numit din oficiu şi nici de a beneficia de toate garanţiile unui proces echitabil. În plus, consideră că critica autorului excepţiei vizează o serie de lacune ale legii, ceea ce excedează controlului Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 91^1 -91^6, art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 şi 3, art. 68 alin. 1 şi 2, art. 385^18 alin. 1 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

–Art. 91^1 -91^6 (Interceptările şi înregistrările audio sau video - cu modificările aduse prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003):

–Art. 91^1 (Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor): "Interceptările şi înregistrările pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport ale unor convorbiri ori comunicări se vor efectua cu autorizarea motivată a instanţei, la cererea procurorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru aflarea adevărului. Autorizaţia se dă de către preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, în camera de consiliu. Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor se impun pentru aflarea adevărului, atunci când stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea făptuitorului nu poate fi realizată în baza altor probe.

Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie ori al unor alte infracţiuni grave care nu pot fi descoperite sau ai căror făptuitori nu pot fi identificaţi prin alte mijloace ori în cazul infracţiunilor care se săvârşesc prin mijloace de comunicare telefonică sau prin alte mijloace de telecomunicaţii.

Autorizarea se dă pentru durata necesară înregistrării, până la cel mult 30 de zile.

Autorizarea poate fi prelungită în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. Durata maximă a înregistrărilor autorizate este de 4 luni.

Măsurile dispuse de instanţă vor fi ridicate înainte de expirarea duratei pentru care au fost autorizate, îndată ce au încetat motivele care le-au justificat.

Înregistrările prevăzute în alin. 1 pot fi făcute şi la cererea motivată a persoanei vătămate privind comunicările ce-i sunt adresate, cu autorizarea instanţei de judecată.

Autorizarea interceptării şi a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată, care va cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justifică măsura; motivele pentru care măsura este indispensabilă aflării adevărului; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea.";

–Art. 91^2 (Organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea): "Procurorul procedează personal la interceptările şi înregistrările prevăzute în art. 91^1 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită potrivit Codului penal.

În caz de urgenţă, când întârzierea obţinerii autorizării prevăzute în art. 91^1 alin. 1 ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire, procurorul poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanţă motivată, interceptarea şi înregistrarea pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport a convorbirilor sau comunicărilor, comunicând aceasta instanţei imediat, dar nu mai târziu de 24 de ore.

Instanţa trebuie să se pronunţe în cel mult 24 de ore asupra ordonanţei procurorului şi, dacă o confirmă şi este necesar, va dispune autorizarea pe mai departe a interceptării şi înregistrării, în condiţiile art. 91^1 alin. 1-3. Dacă instanţa nu confirmă ordonanţa procurorului, ea trebuie să dispună încetarea, de îndată, a interceptărilor şi înregistrărilor şi distrugerea celor efectuate.

Instanţa dispune, până la terminarea urmăririi penale, aducerea la cunoştinţă, în scris, persoanelor ale căror convorbiri sau comunicări au fost interceptate şi înregistrate, datele la care s-au efectuat acestea.";

–Art. 91^3 (Certificarea înregistrărilor): "Despre efectuarea interceptărilor şi înregistrărilor menţionate în art. 91^1 şi 91^2, procurorul sau organul de cercetare penală întocmeşte un proces-verbal în care se menţionează autorizaţia dată de instanţă pentru efectuarea acestora, numărul sau numerele posturilor telefonice între care s-au purtat convorbirile, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri în parte şi numărul de ordine al benzii magnetice sau al oricărui alt tip de suport pe care se face imprimarea.

Convorbirile înregistrate sunt redate integral în formă scrisă şi se ataşează la procesul-verbal, cu certificarea pentru autenticitate de către organul de cercetare penală, verificat şi contrasemnat de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză. În cazul în care procurorul procedează la interceptări şi înregistrări, certificarea pentru autenticitate se face de către acesta, iar verificarea şi contrasemnarea, de către procurorul ierarhic superior. Corespondenţele în altă limbă decât cea română sunt transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret. La procesul-verbal se ataşează banda magnetică sau orice alt tip de suport, care conţine înregistrarea convorbirii, sigilată cu sigiliul organului de urmărire penală.

Banda magnetică sau orice alt tip de suport cu înregistrarea convorbirii, redarea scrisă a acesteia şi procesul-verbal se înaintează instanţei care, după ce ascultă procurorul şi părţile, hotărăşte care dintre informaţiile culese prezintă interes în cercetarea şi soluţionarea cauzei, încheind un proces-verbal în acest sens. Convorbirile sau comunicările care conţin secrete de stat sau profesionale nu se menţionează în procesul-verbal. Dacă săvârşirea unor infracţiuni are loc prin convorbiri sau comunicări care conţin secrete de stat, consemnarea se face în procese-verbale separate, iar dispoziţiile art. 97 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

Banda magnetică sau orice alt tip de suport, însoţită de transcrierea integrală şi copii de pe procesele-verbale, se păstrează la grefa instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat.

Instanţa poate aproba, la cererea motivată a inculpatului, a părţii civile sau a avocatului acestora, consultarea părţilor din înregistrare şi din transcrierea integrală, depuse la grefă, care nu sunt consemnate în procesul-verbal.

Instanţa dispune prin încheiere distrugerea înregistrărilor care nu au fost folosite ca mijloace de probă în cauză. Celelalte înregistrări vor fi păstrate până la arhivarea dosarului.

Înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi justiţiabil nu poate fi folosită ca mijloc de probă.";

–Art. 91^4 (Alte înregistrări): "Condiţiile şi modalităţile de efectuare a interceptărilor şi înregistrărilor prevăzute în art. 91^1 -91^3 sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi în cazul înregistrării de convorbiri efectuate prin alte mijloace de telecomunicaţie, autorizate în condiţiile legii.";

–Art. 91^5 (Înregistrările de imagini): "Dispoziţiile art. 91^1 şi 91^2 se aplică în mod corespunzător şi în cazul înregistrării de imagini, iar procedura de certificare a acestora este cea prevăzută în art. 91^3, cu excepţia redării în formă scrisă, după caz.";

–Art. 91^6 (Verificarea mijloacelor de probă): "Mijloacele de probă prevăzute în prezenta secţiune pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu.

Înregistrările prevăzute în prezenta secţiune, prezentate de părţi, pot servi ca mijloace de probă, dacă nu sunt interzise de lege.";

–Art. 66 alin. 2 (Dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor): "În cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.";

–Art. 67 alin. 2 şi 3 (Concludenţa şi utilitatea probei): "Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludentă şi utilă.

Admiterea sau respingerea cererii se face motivat.";

–Art. 68 alin. 1 şi 2 (Interzicerea mijloacelor de constrângere): "Este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obţine probe.

De asemenea, este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.";

–Art. 385^18 alin. 1 (Limitele rejudecării): "Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului.";

–Art. 356 alin. 1 lit. c) (Conţinutul expunerii): "Expunerea trebuie să cuprindă: [...] c) analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză.

În caz de condamnare, expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare faptă reţinută de instanţă în sarcina inculpatului, forma şi gradul de vinovăţie, circumstanţele agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţată şi actele din care rezultă durata acesteia.

Dacă instanţa reţine în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formează obiectul învinuirii, se va arăta în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronunţat condamnarea şi pentru care încetarea procesului penal sau achitarea."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

I. Autorul excepţiei susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 91^1 -91^6 din Codul de procedură penală sunt constituţionale deoarece nu conţin suficiente garanţii în vederea asigurării caracterului echitabil procesului penal, în sensul prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi în vederea garantării efective a dreptului la apărare, în sensul reglementat de art. 24 alin. (1) din Constituţie şi art. 6 pct. 3 lit. b) şi d) din convenţie. Astfel, se arată că dispoziţiile art. 91^1 -91^6 nu prevăd în mod explicit şi real dreptul inculpatului de a lua cunoştinţă despre conţinutul interceptărilor efectuate şi nici obligativitatea instanţei de a verifica, ulterior efectuării interceptărilor, legalitatea acestora. Aceste lacune, mai susţine autorul excepţiei, sunt de natură să ducă la încălcarea principiului contradictorialităţii şi al prezumţiei de nevinovăţie [art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală].

Din examinarea susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate, referitoare la lipsa garanţiilor procedurale privind respectarea dreptului la un proces echitabil, Curtea constată că acestea nu sunt întemeiate. Textele legale criticate prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constituţională se pronunţa numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]". Aşa fiind, examinarea şi soluţionarea acestor aspecte sunt de competenţa exclusivă a instanţei de judecată învestite cu soluţionarea procesului penal.

De asemenea, este neîntemeiată şi susţinerea privind imposibilitatea inculpatului de a lua cunoştinţă despre conţinutul interceptărilor efectuate, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 91^3 alin. 5 din Codul de procedură penală, instanţa poate aproba, la cererea acestuia, consultarea părţilor din înregistrare şi din transcrierea integrală, care nu au fost consemnate în procesul-verbal, asigurându-se respectarea principiului contradictorialităţii şi al prezumţiei de nevinovăţie.

De altfel, legislaţia procedurală penală română asigură controlul prin justiţie şi în acest domeniu. Instanţa de judecată căreia i se prezintă ca mijloace de probă înregistrări ale convorbirilor sau înregistrări de imagini are datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei autorizării şi efectuării înregistrărilor.

Totodată, din conţinutul dispoziţiilor art. 91^1 -91^6 din Codul de procedură penală se constată că din modul de redactare a acestora nu se poate reţine că a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală.

În lumina dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie se constată, de asemenea, că dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici prevederile actelor internaţionale aplicabile în materie.

Este de observat că, în cadrul preocupărilor pentru perfecţionarea legislaţiei, inclusiv sub aspectul realizării reformei procedurii penale, dispoziţiile art. 91^1 -91^6 din Codul de procedură penală au fost modificate prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, tocmai în scopul punerii de acord a reglementărilor interne cu reglementările internaţionale pertinente.

În legătură cu constituţionalitatea prevederilor art. 91^1 -91^5 din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 281/2003, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 21 din 3 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 17 aprilie 2000, reţinând că acestea nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, fiind în concordanţă şi cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin aceeaşi decizie s-a constatat, de asemenea, că dispoziţiile menţionate respectă condiţiile stabilite de Constituţie pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi.

II. În ceea ce priveşte cea de-a doua critică de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 şi 3 şi art. 68 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, nu se poate reţine nici un aspect de neconstituţionalitate, deoarece consacrarea prin aceste texte a dreptului de a proba lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie, de admitere a cererilor privind administrarea de probe, dacă acestea sunt concludente şi utile, precum şi de interzicere a mijloacelor de constrângere în scopul de a se obţine probe, nu reprezintă şi nici nu poate fi considerată o încălcare a dreptului inculpatului de a se apăra. Este obligaţia constituţională a instanţelor judecătoreşti de a realiza justiţia, obligaţie prevăzută la art. 125 alin. (1) din Legea fundamentală, în cadrul căreia se situează administrarea numai a acelor probe care sunt de natură să ducă la descoperirea adevărului. În acelaşi timp nu trebuie confundată "cererea pentru administrarea unei probe", pe care o poate face oricare dintre părţi, cu "administrarea probei", care se face numai de către instanţa de judecată.

III. Dispoziţiile art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedură penală, referitoare la limitele rejudecării în cazul casării hotărârii de instanţa de recurs, nu pot fi considerate că ar leza dreptul la un proces echitabil. Astfel, scopul recursului constă tocmai în asigurarea unui control judecătoresc al legalităţii şi al aflării adevărului în judecarea şi soluţionarea cauzelor penale de prima instanţă şi de instanţa de apel, aspect de natură să contribuie la îndeplinirea exigenţelor care condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil.

IV. Privitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, aceasta este, de asemenea, neîntemeiată. Cuprinderea expunerii privitoare la analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză în conţinutul hotărârii judecătoreşti garantează tocmai dreptul la un proces echitabil şi asigură exercitarea dreptului la apărare.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 -91^6, art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 şi 3, art. 68 alin. 1 şi 2, art. 385^18 alin. 1 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Cristian Şerban în Dosarul nr. 5.829/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 decembrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu