Decizie nr. 1.007 din 7 iulie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Manuel Viorel Lungu şi Floricel Onea în Dosarul nr. 27.631/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.

La apelul nominal se prezintă personal autorii excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Aceştia au depus câte o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, motivat de împrejurarea că apărătorul ales al autorului Manuel Viorel Lungu nu se poate prezenta, fiind, în calitate de cadru didactic universitar, antrenat în organizarea examenului de licenţă, iar Floricel Onea arată că doreşte să-şi angajeze un alt avocat, întrucât cel care l-a reprezentat în faţa instanţei de drept comun este plecat în concediu de odihnă.

Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată, motivat de împrejurarea că şi la termenul anterior s-a solicitat acelaşi lucru, apărătorul ales al autorului Manuel Viorel Lungu fiind la acea dată bolnav.

Curtea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererea formulată.

Cauza se află în stare de judecată.

Viorel Manuel Lungu şi Floricel Onea solicită admiterea excepţiei aşa cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 27.631/3/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Manuel Viorel Lungu şi Floricel Onea în dosarul de mai sus.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (12), art. 11, art. 20 raportat la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 73 alin. (3), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2), deoarece legea specială autorizează aplicarea prin analogie a pedepsei prevăzute la infracţiunile din Codul penal. Or, o asemenea reglementare este de natură a afecta principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor. De asemenea, prin intermediul textelor criticate se stabileşte în mod nejustificat un regim juridic discriminator, care afectează dreptul la un proces echitabil şi care instituie o justiţie străină principiilor referitoare la unicitate, imparţialitate şi egalitate.

Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:

Art. 6 din Legea nr. 78/2000: "Infracţiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită - prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţă - prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 48 din 24 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 21 februarie 2006, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, statuând de principiu că reglementarea care formează obiectul excepţiei nu constituie o incriminare prin analogie, aşa cum greşit susţin autorii acesteia, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, analogia, ca instituţie juridică, se plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, şi nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noţiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicţie în termeni, căci analogia implică absenţa normei şi, în consecinţă, libertatea recunoscută unei autorităţi publice - în mod excepţional şi nu în materie penală - de a stabili ea însăşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat. Or, dispoziţia legală atacată prevede expres că infracţiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate.

Curtea a mai constatat că nu poate primi susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 ar încălca celelalte principii constituţionale invocate, deoarece din textul legii nu rezultă vreo restrângere în sensul reclamat de autorul excepţiei.

Aşa fiind, deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Manuel Viorel Lungu şi Floricel Onea în Dosarul nr. 27.631/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2009.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru