Decizia nr. 14 din 25 mai 2020

Dosar nr. 21/1/2020

Pe rol se află pronunțarea în cauza având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 918/271/2019, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept: „dacă, în condițiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, acțiunea de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau este suficient ca aceasta să aibă o îmbibație alcoolică, indiferent de gradul de alcoolemie“.

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 28 aprilie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Teodor Manea, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a amânat pronunțarea la data de 25 mai 2020, când a pronunțat prezenta decizie.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea de ședință din data de 10 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 918/271/2019 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept:

dacă, în condițiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, acțiunea de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau este suficient ca aceasta să aibă o îmbibație alcoolică, indiferent de gradul de alcoolemie

II. Expunerea succintă a cauzei

La data de 10 decembrie 2019, învestită cu soluționarea apelului declarat de reprezentantul Ministerului Public împotriva sentinței penale pronunțate cu privire la inculpatul intimat A., trimis în judecată sub aspectul acuzației săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, și la inculpatul intimat B., pentru comiterea infracțiunii de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus unei persoane aflate sub influența alcoolului, prevăzută de art. 335 alin. (3) teza ultimă din Codul penal, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 475 și 476 din Codul de procedură penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul „dacă, în condițiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, acțiunea de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau este suficient ca aceasta să aibă o îmbibație alcoolică, indiferent de gradul de alcoolemie“.

În acest sens, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a constatat că judecătorul de fond a fost de părere că acțiunea de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Atât timp cât cel care conduce autovehiculul nu comite infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) sau (2) din Codul penal ori de art. 336 din Codul penal, nu se poate reține comiterea unei fapte tipice de către cel care i-a încredințat vehiculul.

Ministerul Public a apreciat că acțiunea de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului nu trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, fiind suficient ca aceasta să aibă o îmbibație alcoolică, indiferent de gradul de alcoolemie. S-a mai precizat că textul de incriminare, art. 335 alin. (3) din Codul penal, teza finală, are în vedere o stare de fapt preexistentă, ce constă în aceea că persoana căreia i se încredințează autoturismul trebuie să se afle sub influența alcoolului, fără o altă precizare suplimentară privind nivelul alcoolemiei.

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a apreciat sesizarea admisibilă, având în vedere că instanța supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra problemei de drept cu care este sesizată, a fost învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, iar lămurirea chestiunii de drept supuse dezbaterii este hotărâtoare asupra soluției pe fond a cauzei. Chestiunea de drept supusă dezbaterii a fundamentat soluția primei instanțe privind pe inculpatul B. și, în prezent, formează obiectul căii de atac exercitate de către Ministerul Public.

Chestiunea de drept supusă analizei privește o chestiune nouă, care nu a primit o dezlegare jurisprudențială până în prezent, în doctrină și în mediul juridic coexistând puncte de vedere diferite cu privire la interesul incriminării infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (3) din Codul penal, în sensul că acțiunea de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului trebuie să vizeze fie o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, fie o persoană care are o îmbibație alcoolică, indiferent de gradul de alcoolemie.

Motivat de împrejurarea că problema de drept ce se cere a fi dezlegată de către Înalta Curte de Casație și Justiție privește chiar obiectul apelului formulat în cauză și de scopul de a evita o incompatibilitate considerată evidentă în situația în care s-ar exprima un punct de vedere în cauză, membrii completului de apel nu și-au spus părerea cu privire la problema de drept supusă analizei.

IV. Punctele de vedere ale procurorului și părții asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Opinia reprezentantului Ministerului Public a fost în sensul că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este admisibilă, în jurisprudență nefiind identificate soluții de trimitere în judecată în această materie. S-a făcut precizarea că subzistă incertitudini cu privire la înțelesul sintagmei „persoană aflată sub influența alcoolului“.

Opiniile apărătorilor inculpaților au fost în sensul că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și, respectiv, că este lăsată la aprecierea instanței cererea Parchetului. În prima opinie s-a apreciat că împrejurarea potrivit căreia nu există jurisprudență în această materie nu constituie un motiv pentru admisibilitatea unei cereri privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care dispozițiile art. 335 alin. (3) teza ultimă din Codul penal sunt clare și neechivoce, detaliindu-se ce înseamnă ca o persoană să fie sub influența băuturilor alcoolice, respectiv se face referire la faptul că este vorba despre o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

V. Dispoziții legale incidente

Art. 335 din Codul penal - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere:

(1)Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2)Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(3)Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) sau

alin. (2) sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.

VI. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 564 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 28 ianuarie 2019, Curtea Constituțională a reținut că denumirea marginală a articolului 336 din Codul penal este „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe“, legiuitorul folosind în acest caz sintagma „influența alcoolului“. Plecând de la aceste premise, Curtea a mai reținut că, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „La coduri și la legi de mare întindere, articolele vor fi prevăzute cu denumiri marginale, exprimând sintetic obiectul lor; acestea nu au semnificație proprie în conținutul reglementării“. Cu alte cuvinte, denumirea marginală a unui articol este folosită de către legiuitor în scopul unei mai bune sistematizări a actului normativ respectiv, aceasta neproducând efecte juridice.

Astfel, Curtea a constatat că nu se poate face o eventuală corelație între sintagma „sub influența băuturilor alcoolice“, din cuprinsul art. 196 alin. (1) din Codul penal, și sintagma „sub influența alcoolului“, conținută în denumirea marginală a art. 336 din același act normativ.

În al treilea rând, Curtea a arătat că sintagmele „sub influența băuturilor alcoolice“ și „îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge“ sunt utilizate de către legiuitor în conținutul mai multor acte normative.

Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 191/2003 privind infracțiunile la regimul transportului naval, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 16 mai 2003, „Exercitarea atribuțiilor de serviciu sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise de autoritatea de reglementare constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă“. Totodată, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, „Este considerată sub influența băuturilor alcoolice persoana care are o îmbibație alcoolică în sânge de până la 0,80 g/l alcool pur în sânge“.

De asemenea, potrivit art. 93 alin. (1) lit. j) din Codul aerian civil, „Constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să constituie infracțiuni, următoarele fapte: (...) efectuarea serviciului de către personalul aeronautic civil sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise de autoritatea de reglementare. Se consideră sub influența băuturilor alcoolice personalul care are o îmbibație alcoolică în sânge de până la 0,8‰“.

Din analiza celor două dispoziții reținem că sintagmele „sub influența băuturilor alcoolice“ și „îmbibație alcoolică în sânge de până la 0,8 g/l“ sunt utilizate de legiuitor în corelație atât în definirea infracțiunii [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 191/2003], cât și în definirea contravenției [art. 93 alin. (1) lit. j) din Codul aerian civil].

Cu alte cuvinte, aflarea unei persoane sub influența băuturilor alcoolice nu presupune, în mod necesar și exclusiv, existența unei alcoolemii mai mari de 0,8 g/l. Astfel, influența băuturilor alcoolice se poate manifesta atât în ceea ce privește îmbibația alcoolică de până la 0,8 g/l, cât și la cea de peste 0,8 g/l.

În ceea ce privește dispozițiile criticate, Curtea a mai arătat că legiuitorul nu a precizat dacă în cazul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă trebuie să se constate existența unei alcoolemii mai mari de 0,8 g/l.

În acest context, se observă că, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, atunci când legiuitorul nu face el singur distincția între anumite elemente avute în vedere în momentul legiferării, interpretul nu poate realiza această distincție (în același sens, Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007; Decizia nr. 305 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 29 iunie 2016). Principiul anterior menționat este aplicabil indiferent de caracterul normei supuse interpretării sau de materia în care aceasta a fost adoptată. În acest sens, în practica judiciară s-a reținut că „acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (...), chiar dacă este în discuție o zonă normativă specială (...). Astfel (...), formulării generale a textului îi corespunde o aplicare în aceeași măsură generală, neputând fi introduse distincții dacă legea nu le încorporează“ (Decizia nr. 10 din 18 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 19 iulie 2012). Din examinarea dispozițiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal reiese că legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice fără a face vreo referire la o limită a îmbibației alcoolice.

Din această perspectivă, Curtea a constatat că atât timp cât legiuitorul nu a prevăzut vreo distincție în cuprinsul art. 196 alin. (1) din Codul penal, nici interpretul nu poate realiza această distincție, în sensul coroborării acestor dispoziții cu cele ale art. 336 din același act normativ.

Mai mult, Curtea a reținut că infracțiunile prevăzute în dispozițiile art. 196 alin. (1) din Codul penal și art. 336 alin. (1) din același act normativ au un obiect juridic diferit. Astfel, în timp ce, în cazul infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal, obiectul juridic constă în relațiile sociale referitoare la dreptul persoanei la integritate corporală și sănătate, în ipoteza infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale referitoare la protecția siguranței circulației pe drumurile publice, ale căror existență și desfășurare normale sunt condiționate de interzicerea conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice peste o anumită limită sau sub influența unor substanțe psihoactive.

Curtea a constatat că dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal sunt aplicabile numai în ipoteza conducerii vehiculelor pe drumurile publice, în timp ce norma de incriminare cuprinsă în art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal nu este limitată la vătămările corporale produse prin accidentele de circulație ale conducătorilor de vehicule pe drumurile publice.

VII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 8 din 23 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 28 iunie 2018, s-a stabilit că: „În interpretarea dispozițiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal, care incriminează fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, existența infracțiunii de vătămare corporală din culpă nu este condiționată de o anumită limită a îmbibației alcoolice.“

VIII. Opiniile instanțelor judecătorești

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj, Galați, Iași, Pitești, Ploiești, Oradea, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.

În urma consultării judecătorilor instanțelor menționate s-au exprimat două opinii:

1.La nivelul Secției I penale din cadrul Curții de Apel București, în majoritate, s-a opinat în sensul că elementul de tipicitate al infracțiunii incriminate de art. 335 alin. (3) din Codul penal presupune că acțiunea de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l pur în sânge.

Opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Secției penale și pentru cauze cu minori a Curții de Apel Galați, opinia unanimă a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori și de familie din cadrul curților de apel Târgu Mureș și Pitești, opinia majoritară a Secției penale și pentru cauze cu minori a Curții de Apel Iași, a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, a unei părți dintre judecătorii Secției penale și pentru cauze cu minori a Curții de Apel Oradea, a judecătoriilor Onești, Reșița, Lugoj, Pătârlagele și Buzău, a Tribunalului Timiș și a unei părți dintre judecătorii Judecătoriei Caransebeș a fost exprimată în același sens.

2.Opinia majoritară exprimată de judecătorii din cadrul Curții de Apel Suceava și Judecătoriei Brăila este în sensul că acțiunea de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului nu trebuie să vizeze o persoană care are o îmbibație alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, ci este suficient ca aceasta să aibă o îmbibație alcoolică, indiferent de gradul de alcoolemie.

Curtea de Apel Alba Iulia nu a exprimat o opinie, însă a înaintat copia Sentinței penale nr. 352 din 12 iunie 2019 pronunțate de Judecătoria Alba Iulia, din care rezultă punctul de vedere exprimat anterior.

În cadrul Secției a II-a penale a Curții de Apel București, opinia majoritară a fost în același sens, fiind invocate următoarele argumente: gravitatea faptei; absența unei distincții în cuprinsul textului incriminator și Decizia nr. 8/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală cu privire la interpretarea sintagmei „sub influența băuturilor alcoolice“.

În urma consultării judecătorilor din cadrul Secției penale și de minori a Curții de Apel Cluj nu s-a exprimat o opinie, dar s-au înaintat xerocopii de pe deciziile penale nr. 1.269/A din 22 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.644/309/2014, și nr. 394/A din 14 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.114/309/2015.

În urma consultării magistraților Secției penale a Curții de Apel Brașov, în unanimitate, s-a apreciat că, pentru a reține dispozițiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, nu interesează valoarea alcoolemiei persoanei căreia îi este încredințat autoturismul spre a fi condus pe drumurile publice, atât timp cât este probat că cel care a încredințat autovehiculul cunoștea starea de ebrietate a conducătorului auto, respectiv că acesta se afla „sub influența alcoolului“.

În același sens au apreciat că trebuie interpretate dispozițiile art. 335 alin. (3) din Codul penal și următoarele instanțe: curțile de apel Oradea, Bacău, Timișoara și Ploiești, tribunalele Iași, Bacău (în majoritate) și Caraș-Severin, judecătoriile Bistrița, Baia Mare, Carei, Negrești-Oaș, Hârlău, Roman, Târgoviște și Vaslui.

Judecătoria Dej a precizat că are argumente în favoarea ambelor soluții.

IX. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat sesizarea admisibilă, întrucât solicitarea aparține unei instanțe învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, chestiunea de drept ce face obiectul sesizării vizează un element de care depinde soluționarea în fond a cauzei, asupra căreia instanța supremă nu s-a pronunțat anterior printr-o hotărâre prealabilă sau recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Referitor la fondul chestiunii prealabile, reprezentantul Ministerului Public a menționat că sunt pe deplin valabile considerentele inserate în Decizia nr. 8/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Sintagma utilizată de legiuitor în textul art. 335 alin. (3) din Codul penal este: „sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive“, formulare de la care nu se poate trage concluzia că se face referire strict la condițiile de incriminare cuprinse în art. 336 din Codul penal, deoarece denumirea marginală a normei nu este cea utilizată în cuprinsul art. 335 alin. (3) din Codul penal, ci „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe“, iar în textul art. 336 alin. (1) din Codul penal legiuitorul face vorbire despre „Conducerea (...) de către o persoană care (...) are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge“, și nu despre o persoană care se află sub influența alcoolului.

În acest context, nu există niciun temei, nici măcar terminologic, care să conducă la concluzia că incidența infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (3) din Codul penal, prin care este sancționat cel care încredințează un vehicul, este condiționată de pragul impus la art. 336 alin. (1) din Codul penal, pentru fapta persoanei care conduce vehiculul pe drumurile publice.

În consecință, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, s-a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să dea următoarea dezlegare chestiunii de drept cu judecata căreia a fost învestită: „În condițiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, acțiunea de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice trebuie să vizeze o persoană despre care autorul știa că se află sub influența alcoolului, indiferent de gradul de alcoolemie al acesteia“.

X. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost în sensul că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat printr-o hotărâre prealabilă asupra chestiunii de drept ridicate de către instanța de trimitere, în accepțiunea conferită acestei condiții de admisibilitate în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.XI. Punctul de vedere al specialiștilor cu privire la problema de drept supusă dezlegării

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialiști recunoscuți cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept, Centrul de Cercetări în Științe Penale a dat curs solicitării, apreciind că sesizarea Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, dat fiind faptul că lipsa de previzibilitate a normei constatată de către instanța de apel poate fi tranșată doar de către Curtea Constituțională, printr-o eventuală constatare a neconstituționalității dispozițiilor legale cuprinse în art. 335 alin. (3) din Codul penal.

Pe fondul sesizării, s-a opinat în sensul că acțiunea de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

A fost înaintată la dosar și opinia domnului profesor universitar doctor din cadrul Departamentului de Drept penal al Facultății de Drept a Universității din București, Valerian Cioclei, care a concluzionat în sensul că infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (3) teza finală din Codul penal există numai în ipoteza în care persoana căreia i se încredințează vehiculul „are o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge“, așa cum prevede art. 336 alin. (1) din Codul penal.

XII. Jurisprudența C.E.D.O.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate decizii relevante asupra problemei de drept analizate.

XIII. Opinia judecătorului-raportor

Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 918/271/2019 și statuării că, în interpretarea dispozițiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredința un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului, existența infracțiunii nu este condiționată de o anumită limită a îmbibației alcoolice.

XIV. Înalta Curte de Casație și JustițieXIV.

1.Cu privire la admisibilitatea sesizării

Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea curților de apel sau a tribunalelor, învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Față de cele arătate rezultă că, pentru a fi admisibilă sesizarea în baza dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, respectiv existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute expres de articolul anterior menționat, soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

Or, în speță, se constată că este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori fiind învestită, în Dosarul nr. 918/271/2019, cu soluționarea apelului declarat de Ministerul Public.

De asemenea, rezolvarea dată chestiunii de drept ce face obiectul trimiterii preliminare este susceptibilă a avea consecințe juridice directe asupra modului de soluționare a fondului cauzei. Deopotrivă, problema de drept nu a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești și nu face, în prezent, obiectul unui recurs în interesul legii.

Prin urmare, în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal.

XIV.

2.Privitor la fondul chestiunii de drept

Prealabil, trebuie subliniat că problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări o constituie chestiunea dacă sintagma „sub influența alcoolului“, folosită de legiuitor în cuprinsul art. 335 alin. (3) din Codul penal, este echivalentă cu sintagma „sub influența băuturilor alcoolice“, cuprinsă în dispozițiile art. 196 alin. (1) din Codul penal ori trebuie să ne raportăm în stabilirea înțelesului acesteia la aceea din cuprinsul art. 336 din Codul penal, respectiv „sub influența alcoolului“.

Completul învestit consideră că sintagmele „sub influența băuturilor alcoolice“, utilizată în dispozițiile art. 196 alin. (1) din Codul penal, și „sub influența alcoolului“, utilizată în art. 335 alin. (3) din Codul penal (ce face obiectul prezentei sesizări), nu sunt echivalente.

Pentru a ajunge la această concluzie, trebuie avut în vedere că cele două infracțiuni au un obiect juridic diferit. Astfel, în timp ce, în cazul infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal, obiectul juridic constă în relațiile sociale referitoare la dreptul persoanei la integritate corporală și sănătate, în ipoteza infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale referitoare la protecția siguranței circulației pe drumurile publice, ale căror existență și desfășurare normale sunt condiționate de interzicerea conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice peste o anumită limită sau sub influența unor substanțe psihoactive.

Pe de altă parte, aflarea unei persoane sub influența băuturilor alcoolice nu presupune, în mod necesar și exclusiv, ca aceasta să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, această valoare putând fi chiar mai mică. De altfel, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală nr. 8/2018 s-a statuat că, în interpretarea dispozițiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal, care incriminează fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, existența infracțiunii de vătămare corporală din culpă nu este condiționată de o anumită limită a îmbibației alcoolice.

Totodată, prin Decizia nr. 564/2018, Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 196 alin. (1) din Codul penal, a reținut că aflarea unei persoane sub influența băuturilor alcoolice nu presupune, în mod necesar și exclusiv, existența unei alcoolemii mai mari de 0,80 g/l. Astfel, influența băuturilor alcoolice se poate manifesta atât în ceea ce privește îmbibația alcoolică de până la 0,80 g/l, cât și la cea de peste 0,80 g/l.

De asemenea, a reținut că, în ceea ce privește dispozițiile criticate, legiuitorul nu a precizat dacă în cazul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă trebuie să se constate existența unei alcoolemii mai mari de 0,80 g/l.

În acest context, s-a constatat că, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, atunci când legiuitorul nu face el singur distincția între anumite elemente avute în vedere în momentul legiferării, interpretul nu poate realiza această distincție (în același sens, Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007; Decizia nr. 305 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 29 iunie 2016). Principiul anterior menționat este aplicabil indiferent de caracterul normei supuse interpretării sau de materia în care aceasta a fost adoptată. În acest sens, în practica judiciară s-a reținut că „acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (...), chiar dacă este în discuție o zonă normativă specială (...). Astfel (...), formulării generale a textului îi corespunde o aplicare în aceeași măsură generală, neputând fi introduse distincții dacă legea nu le încorporează.“ (Decizia nr. 10 din 18 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 19 iulie 2012). Din examinarea dispozițiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal reiese că legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice fără a face vreo referire la o limită a îmbibației alcoolice.

Din această perspectivă, Curtea Constituțională a constatat, prin decizia menționată mai sus, că atât timp cât legiuitorul nu a prevăzut vreo distincție în cuprinsul art. 196 alin. (1) din Codul penal, nici interpretul nu poate realiza această distincție, în sensul coroborării acestor dispoziții cu cele ale art. 336 din același cod.

În esență, Curtea Constituțională a constatat că denumirea marginală a articolului 336 din Codul penal este „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe“, legiuitorul folosind în acest caz sintagma „influența alcoolului“. Totodată, a reținut că, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „La coduri și la legi de mare întindere, articolele vor fi prevăzute cu denumiri marginale, exprimând sintetic obiectul lor; acestea nu au semnificație proprie în conținutul reglementării“. Cu alte cuvinte, denumirea marginală a unui articol este folosită de către legiuitor în scopul unei mai bune sistematizări a actului normativ respectiv, aceasta neproducând efecte juridice.

Astfel, Curtea a concluzionat că nu se poate face o eventuală corelație între sintagma „sub influența băuturilor alcoolice“, din cuprinsul art. 196 alin. (1) din Codul penal și sintagma „sub influența alcoolului“, conținută în denumirea marginală a art. 336 din același act normativ.

Un alt argument reținut este acela că dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal sunt aplicabile numai în ipoteza conducerii vehiculelor pe drumurile publice, în timp ce norma de incriminare cuprinsă în art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal nu este limitată la vătămările corporale produse prin accidentele de circulație ale conducătorilor de vehicule pe drumurile publice.

În plus, trebuie subliniat și că în art. 196 din Codul penal legiuitorul folosește expresia „sub influența băuturilor alcoolice“, în timp ce în art. 335 din Codul penal, ca și în art. 336 din Codul penal, legiuitorul folosește expresia „sub influența alcoolului“. Aceste expresii, care nu sunt identice, nu sunt folosite întâmplător. În dispozițiile art. 196 din Codul penal, legiuitorul preia expresia care se referă la fapta ce constituie contravenție, nu pe cea care se referă la infracțiune. În acest sens, este de observat că în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, contravenția prevăzută la art. 102 alin. (3) lit. a) se referă la: „conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune“. Astfel, rezultă că atunci când folosește expresia sub influența băuturilor alcoolice, legiuitorul se referă la fapta ce constituie contravenție (o îmbibație alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur), iar atunci când folosește expresia „sub influența alcoolului“ se referă la fapta ce constituie infracțiune (o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge).

Prin urmare, sintagma „sub influența alcoolului“ folosită de legiuitor în art. 335 alin. (3) teza finală din Codul penal face trimitere la infracțiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal, respectiv la condiția ca îmbibația alcoolică a conducătorului auto să depășească 0,8 g/l alcool pur în sânge.

În final, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni drept în materie penală mai reține că, în situația în care s-ar considera că săvârșește infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (3) din Codul penal, cel care încredințează un vehicul unei persoane care se află sub influența băuturilor alcoolice, indiferent de valoarea alcoolemiei persoanei care conduce vehiculul, s-ar putea ajunge la situația absurdă ca cel care conduce vehiculul să nu răspundă penal, fapta săvârșită nefiind infracțiune (în situația în care valoarea alcoolemiei se situa sub limita de 0,80 g/l), iar cel care a încredințat vehiculul să răspundă penal.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 918/271/2019, urmând a stabili că, în interpretarea dispozițiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredința un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului, trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 918/271/2019, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă, în condițiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, acțiunea de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau este suficient ca aceasta să aibă o îmbibație alcoolică, indiferent de gradul de alcoolemie“.

Stabilește că, în interpretarea dispozițiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredința un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului, acestea trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2020.

PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

judecător DANIEL GRĂDINARU

Magistrat-asistent,

Monica Eugenia Ungureanu