Decizie nr. 1 din 14 ianuarie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Cristian Ghiţă în Dosarul nr. 33.927/300/2013 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 700D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 843D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, ridicată de Ilie Vorvoreanu în Dosarul nr. 37.583/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

4.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5.Magistratul-asistent învederează Curţii că, în ambele dosare, partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a transmis punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, apreciind că este neîntemeiată şi solicitând respingerea acesteia ca atare.

6.Curtea, având în vedere identitatea de obiect al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 700D/2015 şi nr. 843D/2015, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

7.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

8.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 843D/2015 la Dosarul nr. 700D/2015, care este primul înregistrat.

9.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, având în vedere că acestea devin incidente atunci când există o hotărâre judecătorească prin care au fost stabilite despăgubirile cuvenite, ceea ce nu este cazul în speţă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

10.Prin încheierile din 19 martie 2015 şi 26 ianuarie 2015, pronunţate în dosarele nr. 33.927/300/2013, respectiv nr. 37.583/3/2014, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Cristian Ghiţă şi de Ilie Vorvoreanu în cauze având ca obiect soluţionarea cererii de întoarcere a executării formulate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, respectiv soluţionarea recursului împotriva unei sentinţe prin care a fost admisă contestaţia la executare formulată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi au fost anulate actele de executare silită efectuate.

11.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că art. 4 din Legea nr. 165/2013 contravine principiului neretroactivităţii legii civile. Se susţine că este încălcat şi art. 16 alin. (1) din Constituţie care consacră principiul egalităţii în faţa legii, instituind un tratament diferit persoanelor aparţinând aceleiaşi categorii, respectiv persoane îndreptăţite conform Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 10/2001, dintre care unele au încasat deja, într-un termen rezonabil, sumele de bani stabilite cu titlu de despăgubire, iar altele vor încasa sumele de bani în mod eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, aşa cum prevede Legea nr. 165/2013. Se mai arată că în Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că autorităţile statului nu pot invoca lipsa disponibilităţilor băneşti sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti sau a unei decizii administrative prin care s-a constatat deja cuantumul unei despăgubiri. În plus, eşalonarea despăgubirilor prevăzută prin Legea nr. 165/2013 conduce la o durată totală excesiv de lungă până la realizarea creanţei. Se mai susţine că textele de lege criticate produc o ingerinţă vădit disproporţionată în dreptul de proprietate al persoanelor îndreptăţite.

12.Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

13.Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată cu privire la art. 4 din Legea nr. 165/2013. Precizează că situaţia cererilor nesoluţionate până la momentul intrării în vigoare a legii este diferită de cea a cererilor soluţionate până la acel moment şi că problema care se pune este de aplicare a succesiunii de legi în timp, iar nu a neconformităţii cu art. 16 din Constituţie. În ceea ce priveşte prevederile art. 41 din Legea nr. 165/2013, consideră că sunt contrare dispoziţiilor art. 44 din Legea fundamentală, pentru motivele arătate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

14.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

15.Avocatul Poporului arată că, prin instituirea unei noi modalităţi de stabilire şi acordare a despăgubirilor, precum şi prin plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare Legii nr. 165/2013 şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti în tranşe anuale egale, în termen de 5 ani, nu se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale invocate. Apreciază că, în cauză, excepţia de neconstituţionalitate apare ca inadmisibilă, întrucât art. 41 din Legea nr. 165/2013 nu este incident.

16.Preşedintele Camerei Deputaţilor, Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, prevederile art. 4 şi 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Din motivarea excepţiei, precum şi în considerarea incidenţei în soluţionarea cauzelor în soluţionarea cărora aceasta a fost ridicată, rezultă că, în realitate, obiect al excepţiei îl constituie doar prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013, care au următorul conţinut:

–Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi."

–Art. 41 alin. (1)-(4): "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2)Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.

(3)Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4)Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere."

19.În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia celei penale şi contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) care statuează cu privire la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 44 alin. (1) şi (2) care garantează şi ocrotesc dreptul de proprietate privată.

20.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă, în primul rând, că, în cauzele în care a fost invocată excepţia, autorii acesteia au apelat la procedura executării silite pornite împotriva Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în vederea obligării acesteia la plata sumelor de bani stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 ca despăgubire pentru imobile a căror restituire în natură nu mai este posibilă. Aşadar, în ambele cauze, a existat un titlu executoriu în baza căruia autorii excepţiei s-au adresat instanţei pentru realizarea efectivă a unor creanţe certe şi lichide, al căror cuantum era deja determinat.

21.În continuare, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra textelor de lege criticate în prezenta cauză, prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii civile şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi. Astfel, Curtea a constatat că, prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României (paragrafele 232 şi 235), instanţa europeană a prevăzut obligaţia statului român de a implementa proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi de a adopta reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Or, textele de lege criticate reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună, în legislaţia naţională, pentru viitor, exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, lucru ce rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013, astfel încât instanţa constituţională a apreciat că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală. Recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate nu pot avea caracter retroactiv. Ipoteza avută în vedere de legiuitor este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Faţă de acest aspect, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 566 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015, paragraful 14, şi Decizia nr. 764 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 9 martie 2015, paragraful 14, Decizia nr. 657 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 23 noiembrie 2015, paragraful 15).

22.În privinţa pretinsei încălcări a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut că beneficiarii unui titlu de despăgubire, care a fost valorificat prin emiterea unui titlu de plată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe de o parte, şi, pe de altă parte, cei cărora nu le-a fost emis titlul de plată, corespunzător valorii titlului de despăgubire, până la intrarea în vigoare a legii noi, aşa cum este cazul autorilor prezentei excepţii de neconstituţionalitate, se află, într-adevăr, într-o situaţie juridică diferită, sub aspectul reglementării legale incidente modalităţii de valorificare a titlului de despăgubire. Dar, din acest punct de vedere, este firesc ca, în temeiul principiului de drept tempus regit actum, modalitatea de acordare a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data emiterii deciziei administrative, în speţă titlul de plată, care, potrivit noii legi, este emis de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în temeiul art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013.

23.Totodată, invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Decizia din 4 septembrie 2012 cu privire la Cererea nr. 57.265/08 introdusă de Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 47-52, precum şi Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, paragraful 126), Curtea a reţinut că modalitatea de valorificare a titlurilor de plată instituită de Legea nr. 165/2013, prin eşalonarea pe o perioadă de 5 ani, în tranşe anuale egale, reprezintă o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii (a se vedea şi Decizia nr. 84 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 8 aprilie 2015, Decizia nr. 657 din 15 octombrie 2015, mai sus citată, paragraful 17).

24.Întrucât în cauza de faţă sunt formulate critici similare celor analizate de Curtea Constituţională prin deciziile menţionate şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, îşi menţin valabilitatea cele statuate prin deciziile amintite.

25.În ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reţinută. Dimpotrivă, măsura eşalonării plăţii cuvenite este menită să concretizeze dreptul de proprietate al persoanelor îndreptăţite la obţinerea de despăgubiri, conferind certitudinea realizării creanţei într-un interval de timp determinat în mod inechivoc, cu eliminarea riscului amânării sine die a plăţii datorate, pe de o parte, şi, pe de altă parte, cu evitarea problemelor pe care executarea uno ictu a obligaţiilor de plată a despăgubirilor le-ar putea genera, respectiv impactul negativ asupra bugetului naţional. În plus, stabilirea unei sume minime ce poate fi acordată pentru o tranşă, într-un cuantum rezonabil, este de natură să asigure premisele îndestulării beneficiarilor legii reparatorii, prin realizarea succesivă a creanţelor acestora.

26.De asemenea, Curtea constată că nu este pertinentă referirea pe care autorii excepţiei o fac la Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că autorităţile statului nu pot invoca lipsa disponibilităţilor băneşti sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti sau a unei decizii administrative prin care s-a constatat deja cuantumul unei despăgubiri. În contextul legislativ examinat în speţa de faţă nu se pune problema neexecutării de către organele statului a obligaţiei de plată a despăgubirilor, aspect faţă de care instanţa europeană a sancţionat, în cauza menţionată, încălcarea dreptului de proprietate privată garantat de Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, art. 41 din Legea nr. 165/2013 vizează eşalonarea plăţii, nicidecum refuzul executării obligaţiei de plată a despăgubirilor, astfel că situaţia este fundamental diferită faţă de cea vizată de soluţia pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza mai sus amintită.

27.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Ghiţă în Dosarul nr. 33.927/300/2013 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi de Ilie Vorvoreanu în Dosarul nr. 37.583/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 14 ianuarie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu