Decizia nr. 648 din 28 noiembrie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 din Codul penal, excepție ridicată de Vasile Valentin Sava în Dosarul nr. 364/32/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.720D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât dispozițiile legale criticate respectă exigențele constituționale referitoare la claritatea și previzibilitatea normei legale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 5 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 364/32/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Vasile Valentin Sava într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului declarat, printre alții, și de autorul excepției de neconstituționalitate împotriva unei sentințe penale prin care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și a infracțiunii continuate de deturnare a licitațiilor publice, pe de o parte, și achitat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deturnare a licitațiilor publice (pentru un act material), pe de altă parte.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că, în interpretarea și aplicarea normelor procesual penale criticate, noțiunile „deturnare“ și „licitație publică“ nu pot avea o sferă largă de acoperire, cu referire la toate potențialele operațiuni concrete care s-ar putea desfășura în cadrul oricărei proceduri de licitație. Susține că folosirea termenului „licitații“, iar nu „licitație“, precum și a sintagmei „licitații publice“, care este distinctă de sintagma „licitație în mod public“ determină controverse de aplicare a normei criticate. Susține că sintagma „înțelegerea între participanți pentru a denatura prețul de adjudecare“ este neclară sub aspectul stabilirii acțiunilor sau inacțiunilor prohibite de legea penală. Arată că noțiunea „preț denaturat“ este un concept destul de frecvent, dar marcat de inconsecvență și confuzie. Astfel, actul de achiziționare a unui bun la licitație la un preț mult mai mic decât valoarea sa de piață sau valoarea stabilită printr-o expertiză judiciară, chiar dacă produce prejudicii unor persoane (debitor sau creditor), nu este ilicit prin el însuși. Apreciază că stabilirea încălcării unor proceduri sau analiza prețului denaturat cade în sarcina instanței civile, respectiv a instanței de executare - pe calea contestației la executare, existând, astfel, remedii procesuale puse la îndemâna creditorului sau debitorului. Reține că normele de procedură civilă prevăd scăderea prețului de pornire gradual de la 100% la 75% și apoi la 50% și admit vânzarea la 30% din valoarea de evaluare, ipoteză în care prețul nu este denaturat sau derizoriu, fiind admis de lege. Susține că norma penală criticată aduce atingere egalității în fața legii, în sensul că un participant, care achiziționează un bun la prețul de 30% din valoarea de evaluare, potrivit Codului de procedură civilă, nu este sancționat pentru preț denaturat, însă un alt participant care achiziționează același bun la un preț mai mare sau chiar peste 100% din valoarea de evaluare poate fi sancționat penal. Așadar, susține că norma penală criticată este lipsită de claritate în ceea ce privește interpretarea și aplicarea sa din perspectiva elementului material, fiind dificil de determinat cu precizie modul concret prin care se realizează denaturarea prețului, care este modul de determinare a prețului corect, care este limita valorică sub care se poate considera că prețul este denaturat, cine și în ce condiții stabilește prețul corect, având în vedere că, în cadrul licitației publice, prețul este stabilit prin cerere și ofertă, fiind perfect valabilă și oferta unui singur licitator. Susține, totodată, că amplasarea normei penale criticate în titlul II - Infracțiuni contra patrimoniului, din partea specială a Codului penal, determină probleme de interpretare pentru instanțele de judecată, întrucât nu se poate distinge dacă „deturnarea licitațiilor publice“ este o faptă de pericol sau de rezultat.

6.Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că textul de lege criticat respectă exigențele de claritate, precizie și coerență. În acest sens, reține că norma de incriminare nu conține neclarități apte să împiedice destinatarii să-și adapteze conduita, astfel încât corespunde exigențelor de claritate, simplitate și precizie. Norma de incriminare îi permite destinatarului nu numai să-și conformeze conduita în sensul preceptului, ci și să prevadă consecințele în cazul nesocotirii sale. Consideră, totodată, că localizarea infracțiunii în titlul destinat infracțiunilor contra patrimoniului și natura infracțiunii, de pericol, iar nu de rezultat, nu produc consecințe asupra exigențelor de claritate. De asemenea, apreciază că noutatea incriminării nu generează de plano inaccesibilitatea textului și nu echivalează cu lipsa de predictibilitate a acestuia.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 246 din Codul penal având denumirea marginală „Deturnarea licitațiilor publice“, care au următorul conținut: „Fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o licitație publică ori înțelegerea între participanți pentru a denatura prețul de adjudecare se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.“11. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că normele procesual penale criticate contravin atât prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepselor, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și ale art. 124 alin. (3) privind independența judecătorilor, cât și prevederilor art. 6 paragraful 3 referitoare la dreptul la un proces echitabil și ale art. 7 privind legalitatea incriminării și a pedepselor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că ceea ce a determinat ridicarea acesteia este faptul că, în opinia autorului, în practică, există controverse de interpretare și aplicare a normei penale criticate (i) din perspectiva sferei de acoperire a noțiunilor „deturnare“ și „licitație publică“, apreciind că acestea nu pot avea o sferă largă de acoperire, cu referire la toate potențialele operațiuni concrete care s-ar putea desfășura în cadrul oricărei proceduri de licitație;

(ii)sub aspectul stabilirii acțiunilor sau inacțiunilor prohibite de legea penală raportat la sintagma „înțelegerea între participanți pentru a denatura prețul de adjudecare“;

(iii)cât privește noțiunea „preț denaturat“, apreciind că este un concept destul de frecvent utilizat, dar marcat de inconsecvență și confuzie;

(iv)sub aspectul elementului material al infracțiunii, apreciind că este dificil de determinat cu precizie modul concret prin care se realizează denaturarea prețului, modul de determinare a prețului corect, limita valorică sub care se poate considera că prețul este denaturat, cine și în ce condiții stabilește prețul corect;

(v)în ceea ce privește amplasarea normei penale criticate în titlul II - Infracțiuni contra patrimoniului, din partea specială a Codului penal, apreciind că acest aspect determină probleme de interpretare pentru instanțele de judecată, întrucât nu se poate distinge dacă „deturnarea licitațiilor publice“ este o faptă de pericol sau de rezultat.

13.Analizând motivele de neconstituționalitate precizate în paragraful anterior, Curtea reține că autorul excepției este nemulțumit de modul de interpretare și aplicare a normelor penale criticate. Constatarea că într-o cauză penală fapta săvârșită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deturnare a licitațiilor publice, prevăzută de dispozițiile art. 246 din Codul penal, cu reținerea obiectului juridic al acestei infracțiuni (reprezentat de relațiile patrimoniale ce presupun încrederea în corectitudinea desfășurării procedurilor de adjudecare prin licitație publică), a laturii obiective a infracțiunii - în ceea ce privește elementul material, a urmării imediate a infracțiunii, precum și a laturii subiective reprezintă chestiuni de interpretare și aplicare a legii de către instanțele judecătorești.

14.Astfel, Curtea reține că nu este competentă să analizeze condițiile în care art. 246 din Codul penal este incident într-o cauză penală în raport cu fapta săvârșită, din perspectiva stabilirii dacă situația premisă reprezentată de preexistența inițierii unei licitații publice privește doar licitațiile publice organizate de executorii judecătorești, de organele fiscale de executare ori include și achizițiile publice realizate de autoritățile contractante. De asemenea, instanța de control constituțional nu este competentă să stabilească dacă infracțiunea de deturnare a licitațiilor este susceptibilă să cauzeze un prejudiciu material ori urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol, după cum nu este competentă să stabilească modul în care se realizează denaturarea prețului, dacă pentru reținerea denaturării este suficientă orice influențare a stabilirii prețului, așadar orice intervenție aptă să schimbe modalitatea liberă de stabilire a acestuia ori dimpotrivă.

15.Curtea reține că, deși normele penale criticate nu au corespondent în Codul penal din 1969, infracțiunea de deturnare a licitațiilor publice fiind reglementată pentru prima dată ca agravantă a infracțiunii de înșelăciune prin art. 260 alin. (5) din Legea nr. 301/2004 privind Codul penal, act normativ care nu a intrat în vigoare, iar, ulterior, prin art. 246 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, act normativ care a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, acest aspect nu constituie, în sine, un impediment în interpretarea și aplicarea sa de către instanța de judecată. Noua incriminare corespunde necesității de a ocroti în principal valoarea socială referitoare la buna desfășurare a concurenței în licitații, interpretarea și aplicarea normei penale în cauza penală dedusă judecății fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată, care judecă fondul cauzei, precum și al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție. Cu privire la conținutul și întinderea celor două noțiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituțională a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009).

16.În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. De altfel, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, și Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23).

17.În cazuri similare, Curtea a reținut că a răspunde criticilor autorilor excepției într-o atare situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege (Decizia nr. 598 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2012, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14, Decizia nr. 421 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, paragraful 13, Decizia nr. 466 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 27 septembrie 2017, paragraful 16, Decizia nr. 735 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 martie 2018, paragraful 18, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 16, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21, și Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14, și Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, paragraful 14).

18.Așadar, având în vedere dispozițiile art. 126 alin. (1) din Constituție și ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu are competența de a interpreta și aplica legea, astfel că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 din Codul penal este inadmisibilă.

19.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 din Codul penal, excepție ridicată de Vasile Valentin Sava în Dosarul nr. 364/32/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 noiembrie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu