Decizie nr. 294 din 28 martie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Marilena Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan Ionescu în Dosarul nr. 6.277/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală.

La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 19 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 6.277/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan Ionescu în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate sunt neconstituţionale în raport de prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 şi 129 din Constituţie, deoarece legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării separate cu recurs a încheierii prin care instanţa admite cererea împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată, aşa cum s-a prevăzut pentru cazurile în care respinge plângerea şi menţine soluţia din rezoluţia sau ordonanţa atacată ori admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, neexistând nici o contradicţie între reglementările legale criticate şi prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 10 din Codul de procedură penală, cu următorul cuprins: "Instanţa pronunţă una dintre următoarele soluţii: [...] c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător. [...]

Hotărârea instanţei pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin aceste dispoziţii legale sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele criticate au mai făcut, în numeroase rânduri, obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 172 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 22 aprilie 2005, Decizia nr. 1 din 18 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 18 februarie 2005, Decizia nr. 233 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 9 iunie 2005, sau Decizia nr. 414 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.119 din 29 noiembrie 2004, Curtea Constituţională a reţinut că procedura de judecare a plângerilor împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală, este o procedură contradictorie, în care toate părţile, inclusiv persoana acuzată de comiterea unei fapte penale, au posibilitatea de a se apăra şi de a cere fie menţinerea soluţiei procurorului, fie învestirea instanţei cu judecarea infracţiunii reclamate. În aceasta din urmă ipoteză, inculpatul beneficiază de toate mijloacele de apărare şi de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege.

Admiţând plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, instanţa de judecată apreciază şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul faptului dacă acestea au fost sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penală. Astfel, admiţând plângerea şi desfiinţând rezoluţia sau ordonanţa atacată, instanţa poate să dispună, atunci când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţinerea cauzei spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător. Prin urmare, accesul liber la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţie este pe deplin asigurat, inculpatul având posibilitatea să se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizează acest drept fundamental, inclusiv de posibilitatea de a solicita administrarea oricăror înscrisuri noi şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte alin. 10 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, stabilirea unei singure căi de atac împotriva hotărârii pronunţate de instanţă potrivit alin. 8 lit. a) şi b) din acelaşi articol nu poate fi caracterizată ca o discriminare în raport cu părţile din alte categorii de procese, tocmai pentru că situaţiile juridice sunt diferite, iar, pe de altă parte, Constituţia nu prevede obligativitatea reglementării în toate cazurile a două căi de atac.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în deciziile de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan Ionescu în Dosarul nr. 6.277/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 martie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu