Decizia nr. 558 din 19 septembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. (1) raportat la art. 259 alin. (5) lit. f) și g) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioana Suatean în Dosarul nr. 4.445/233/2016 al Judecătoriei Galați -Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.409D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca inadmisibilă. Astfel, art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală este doar o normă de trimitere și trebuie examinat dacă art. 259 alin. (5) lit. f) și g) au vreo legătură cu cauza. Or, acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei, deoarece în speța dedusă judecății se cunoștea adresa persoanei citate, căreia i s-a afișat înștiințarea pe ușa locuinței, întrucât nu a fost găsită la domiciliu. Prin urmare, în cauză au fost aplicabile prevederile art. 261 alin. (4) lit. f) și g) din Codul de procedură penală, și nu prevederile art. 259 alin. (5) lit. f) și g) din același cod, care se referă la afișarea aceleiași înștiințări în situația în care nu se cunoaște domiciliul sau locul de muncă. Așa fiind, deoarece nu au fost criticate dispozițiile legale aplicabile cauzei - respectiv art. 261 alin. (4) lit. f) și g) din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public concluzionează că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. (1) raportat la art. 259 alin. (5) lit. f) și g) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea nr. 213 din 9 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.445/233/2016, Judecătoria Galați - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. (1) raportat la art. 259 alin. (5) lit. f) și g) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioana Suatean într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva soluției de clasare dispuse de procuror.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, întrucât „a considera ca fiind comunicate actele de procedură în situația în care destinatarul nu este găsit la domiciliu și nu se poate prezenta, într-un termen stabilit arbitrar de către organul judiciar, de la o distanță de 550 km, ca și în speță, pentru a ridica respectiva corespondență, îi încalcă cetățeanului dreptul la acces liber la justiție, ca și în cazul de față când se consideră tardivă plângerea [...]. Dreptul la apărare este, de asemenea, încălcat, fiind lipsit, practic, de conținut, în lipsa unui cadru procesual pentru a se desfășura“.

6.Judecătoria Galați - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece „cât timp nu se cunoaște adresa persoanei căreia i se comunică actul ori dacă aceasta nu este găsită la adresa cunoscută, singura modalitate prin care aceasta poate fi informată este înștiințarea (la sediul organului judiciar, când nu este cunoscută nicio adresă) și pe ușa locuinței persoanei în cauză (în cazul în care se cunoaște domiciliul acesteia - ca în speța de față). Procedura este prevăzută tocmai ca o garanție a respectării dreptului destinatarului de a lua cunoștință de conținutul comunicării într-un termen mai lung. Dacă s-ar considera efectuată comunicarea chiar în momentul afișării înștiințării, fără a lua în considerare că o persoană nu poate sta la domiciliu neîntrerupt doar pentru a primi actul, s-ar aduce atingere dreptului de a lua cunoștință de conținutul comunicării, dar și a drepturilor ce ar putea fi încălcate în mod subsecvent. Pe de altă parte, în privința persoanei al cărei domiciliu nu este cunoscut sau care nu este găsită la adresă, dacă nu s-ar fixa un termen în care să se prezinte la organul judiciar pentru comunicare, sar aduce atingere interesului desfășurării procedurilor penale într-un termen rezonabil“.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, prevederile legale criticate reglementează modalitatea de comunicare a actelor de procedură față de suspect/inculpat. Or, în speța de față, autoarea excepției are calitate de persoană vătămată, adresa locuinței sale a fost cunoscută de organul judiciar, fiind menționată în plângerea penală formulată de petentă, iar înștiințarea cu privire la soluția de clasare a fost afișată la locuința petentei pentru motivul că nici aceasta, nici altă persoană care ar fi putut primi ordonanța de clasare nu au fost găsite la adresa respectivă.

9.În subsidiar, Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 259 alin. (1) din Codul de procedură penală, suspectul, inculpatul, părțile în proces, precum și alte persoane se citează la adresa unde locuiesc, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului lor de muncă, prin serviciul de personal al unității la care lucrează. De asemenea, conform art. 259 alin. (5) din același cod, afișarea înștiințării la sediul organului judiciar presupune îndeplinirea a două condiții:

(i)actul de procedură să fie destinat suspectului/inculpatului;

(ii)organul judiciar să nu cunoască nici adresa locuinței celui în cauză, nici adresa locului său de muncă. Așa fiind, întrucât prin art. 263 din Codul de procedură penală se recunoaște posibilitatea sancționării nerespectării procedurii de citare, Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate conferă garanțiile necesare pentru respectarea dreptului la apărare a suspectului/inculpatului.

10.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, legiuitorul a reglementat comunicarea actelor procedurale ca fiind mijlocul prin care sunt aduse la cunoștința participanților la desfășurarea procesului penal actele procedurale sau etapele procesuale parcurse sau cele care urmează să aibă loc, iar, în acest sens, sunt prevăzute două modalități de comunicare ale actelor procedurale: prin înmânarea sau comunicarea copiei certificate a acestora către partea interesată sau prin înștiințarea despre efectuarea unui act procedural în cursul procesului penal.

11.O interpretare rațională a dispozițiilor art. 259 alin. (1) din Codul de procedură penală conduce la concluzia că, în materie procesual penală, legea ține seama de situația locativă de fapt a persoanei, și nu de situația de drept. Prin urmare, prima măsură dispusă pentru comunicarea actelor procedurale este citarea suspectului, inculpatului, a celorlalte părți în proces, precum și a altor participanți, ca regulă, la adresa unde locuiesc, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului lor de muncă, prin serviciul de personal al unității la care lucrează.

12.Cu toate acestea, în cazul în care nu sunt cunoscute nici adresa de domiciliu, nici locul de muncă ale suspectului/ inculpatului, iar acesta nu este identificat în niciun spital, așezământ medical ori social sau în oricare altă locație unde i sar putea comunica citația, la sediul organului judiciar se afișează o înștiințare, care trebuie să cuprindă mai multe elemente, între care atenționarea că, în cazul neprezentării până la termenul fixat, citația se consideră comunicată la împlinirea lui.

13.Cu luarea în considerare a acestor aspecte, Avocatul Poporului apreciază că normele legale criticate nu sunt de natură a îngrădi accesul liber la justiție sau dreptul la apărare. Astfel, în funcție de poziția procesuală a participanților la procesul penal, precum și de faza procesuală, aceștia pot propune probe utile și pertinente care să le dovedească susținerile, pentru ca instanța de judecată să le încuviințeze, iar apoi să le administreze, în vederea pronunțării unei hotărâri judecătorești.

14.Cu toate acestea, analizate dintr-o perspectivă mai largă, Avocatul Poporului susține că motivele invocate de autoarea excepției, raportate la situația concretă cu care aceasta se confruntă, relevă, mai degrabă, aspecte ce țin de modul de interpretare și aplicare a legii, ceea ce reprezintă atributul exclusiv al instanței de judecată, singura în măsură să decidă cu privire la sensul, înțelesul și modul de aplicare a normelor criticate.

15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile „art. 264 alin. (1) raportat la art. 259 alin. (5) lit. f) și g) din Codul de procedură penală“. În realitate, obiect al excepției îl constituie prevederile art. 264 alin. (1), cu denumirea marginală Comunicarea altor acte procedurale și ale art. 259 alin. (5) lit. f) și g), cu denumirea marginală Locul de citare, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

–Art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală: „(1) Comunicarea celorlalte acte de procedură se face potrivit dispozițiilor prevăzute în prezentul capitol.“;

–Art. 259 alin. (5) lit. f) și g) din Codul de procedură penală:

(5)Dacă nu se cunosc nici adresa unde locuiește suspectul sau inculpatul și nici locul său de muncă, la sediul organului judiciar se afișează o înștiințare care trebuie să cuprindă: [...]f) mențiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citația în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citația;

g)mențiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citației în interiorul termenului prevăzut la lit. f), citația se consideră comunicată la împlinirea acestui termen; [...].

18.Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiție și ale art. 24 referitor la Dreptul la apărare.

19.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în fapt, prin ordonanța procurorului din 11 decembrie 2015 s-a dispus clasarea cauzei privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din Codul penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, și privind săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din Codul penal, întrucât fapta nu există.

20.La data de 8 februarie 2016, persoana vătămată a formulat plângere împotriva ordonanței de clasare. Prin ordonanța nr. 47/II72/2016 din 2 martie 2016, prim-procurorul parchetului a dispus respingerea plângerii formulate ca tardiv introdusă. Astfel, în vederea comunicării ordonanței de clasare, la data de 24 decembrie 2016, agentul procedural, negăsind pe nimeni la domiciliul procesual ales al persoanei vătămate, a afișat înștiințarea, cu mențiunea că persoana în cauză se poate prezenta la sediul unității de parchet pentru a ridica actul procedural în termen de 5 zile, dar nu mai mult de 10 zile de la afișare și că, în caz de neprezentare, actul se va considera comunicat la expirarea celor 10 zile, adică 4 ianuarie 2016.21. La data de 5 ianuarie 2016 s-a înregistrat o cerere din partea persoanei vătămate prin care a solicitat recomunicarea, întrucât a lipsit de la domiciliu (indicând aceeași adresă). Parchetul a expediat din nou ordonanța, însă și de această dată a fost afișată înștiințarea pe motivul absenței de la domiciliu (pentru această a doua comunicare termenul de prezentare s-a împlinit la data de 28 ianuarie 2016).

22.La data de 28 ianuarie 2016 s-a solicitat o altă comunicare (a treia) și, de această dată, ordonanța de clasare a fost transmisă petentei prin intermediul poștei electronice la data de 29 ianuarie 2016.23. Prim-procurorul a reținut că, potrivit art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, „plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluția“. Drept urmare, s-a avut în vedere că din data de 4 ianuarie 2016 au început să curgă cele 20 de zile prevăzute de art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală. Așa fiind, data până la care petenta putea formula plângere împotriva ordonanței de clasare era 25 ianuarie 2016.24. Autoarea excepției susține că prevederile art. 264 alin. (1), cu denumirea marginală Comunicarea altor acte procedurale și ale art. 259 alin. (5) lit. f) și g), cu denumirea marginală Locul de citare, ambele din Codul de procedură penală, îi afectează dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

25.Așa fiind, Curtea constată că autoarea excepției susține încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, prin raportare la art. 259 alin. (5) lit. f) și g) din Codul de procedură penală, invocând, în susținerea acesteia, situația în care persoana citată nu este găsită la domiciliu pentru a-i fi înmânate citația/actele de procedură. Or, această ipoteză juridică nu reprezintă obiectul de reglementare al art. 259 alin. (5) lit. f) și g) din Codul de procedură penală, care constituie obiectul excepției, întrucât vizează exclusiv situația suspectului/inculpatului și prevede cazul în care nu se cunosc nici adresa și nici locul de muncă al acestuia. Pentru acest motiv, Curtea constată că nu se poate reține existența unei legături între cele două elemente ale excepției de neconstituționalitate, respectiv motivarea acesteia și textul criticat, legătură absolut necesară pentru soluționarea sa.

26.Astfel, ipoteza criticată de autoarea excepției este reglementată de art. 261 alin. (4) din Codul de procedură penală, normă juridică care nu a fost contestată de aceasta.

27.Având în vedere considerentele mai sus arătate, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 259 alin. (5) lit. f) și g) din Codul de procedură penală este inadmisibilă [a se vedea în același sens, pentru identitate de rațiune, Decizia nr. 727 din 6 decembrie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 260 alin. (2) lit. f) și g) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 20 februarie 2016].

28.În ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea dispun cu privire la comunicarea celorlalte acte de procedură, care se face potrivit dispozițiilor prevăzute în capitolul referitor la citare.

29.Așa fiind, norma criticată nu îngrădește în niciun fel dreptul la apărare al persoanei interesate ci, dimpotrivă, reprezintă expresia dreptului la un proces echitabil, legiuitorul stabilind, astfel, procedura de urmat în cazul comunicării celorlalte acte de procedură. Împrejurarea că un act al procurorului se consideră comunicat de la data expirării termenului stabilit de organul judiciar nu este de natură a împiedica accesul liber la justiție și de a îngrădi dreptul la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, este menită să asigure îndeplinirea condițiilor procedurale necesare pentru soluționarea litigiului dedus judecății.

30.În această materie, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenția de a restrânge accesul liber la justiție, de care, în mod evident, cel interesat beneficiază în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

31.De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a diferitelor drepturi procesuale. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispozițiilor constituționale invocate mai sus. În acest sens Curtea face trimitere la propria jurisprudență, respectiv la Decizia nr. 400 din 5 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.012 din 3 noiembrie 2004, și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 36 prin care instanțele anterior menționate au stabilit că accesul la un tribunal nu este absolut și că poate fi supus unor limitări legitime, cum sunt termenele legale de prescripție sau decădere.

32.Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.

33.Pe de altă parte, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii („nemo censetur ignorare legem“), titularul unui drept este prezumat că a avut cunoștință de reglementarea care prevede că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen. Dacă acesta înțelege să nu îl respecte, nu are decât a-și imputa propriei lipse de diligență consecințele negative pe care este ținut să le suporte.

34.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 259 alin. (5) lit. f) și g) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioana Suatean în Dosarul nr. 4.445/233/2016 al Judecătoriei Galați - Secția penală.

2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor, în același dosar al aceleiași instanțe, și constată că dispozițiile art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Galați - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 septembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru